Totul era așa de monoton.

    Cerul era monoton.

    Oamenii erau monotoni.

    Până și omul care cânta la chitară în colț de stradă avea o aură de monotonie.

    Probabil și furnicile care se plimbau ici și colo pe trotuar erau la fel de monotone.

    Seoul era un oraș al betonului și al cimentului, cu luminițe strălucitoare care atrăgeau oamenii așa cum atrage lumina moliile, cu petice de verdeață păstrate cu reținere ici și colo.

    Nu se compara cu zone cu câmpii largi, cu arbori și plante, cu păsări care își au acolo habitatul de când au ieșit din ouă, cu ciripitul încărcat cu puritatea naturii. 

    Nu, Seoul era un oraș care avea o frumusețe artificială, dar era frumos, până la urmă.

    Dar nu era orașul meu natal, așa că nu îi puteam aprecia detaliile așa cum ar face-o o persoană care a crescut aici.

    Un om care este obișnuit cu aerul de aici, cu accentul din zona asta și de asemenea cu tradițiile, dar mai ales cu oamenii.

    Cu felul de oameni din Seoul este destul de complicat să te împrietenești.

    Parcă nu au niciodată timp.

    Trebuie să merg la serviciu.

    Trebuie să fac aia.

    Trebuie să fac cealaltă.

    Trebuie, trebuie și iar trebuie.

    Era al dracu de enervant câteodată.

    Parcă și timpul liber era la bucată uneori.

    Am noroc să-i am pe Jin și pe Namjoon în viața mea. Sunt niște persoane de nota zece, unsprezece chiar.

    Dar ăsta era strict punctul meu de vedere.

    Probabil nu a fost așa mereu.

    Poate mai demult oamenii aveau mai mult timp liber, nu se stresau cu serviciile la birou sau oriunde altundeva.

    Poate erau mai prietenoși.

    Poate ai fi ajuns să fii mândru de cartierul tău, nu să o judeci pe tanti nu-știu-care din nu-știu-ce cartier, bloc sau scară.

    Fiecare cu viața lui până la urmă, nu?

    Cel puțin eu așa cred că e corect.

    Nu are de ce să te intereseze ce face altul atunci când ai și tu treaba ta sau alte lucruri mai importante de făcut, cum ar fi familia.

    De ce nu mergi să îți vizitezi bunicii, părinții, nepoții sau verii?

    Sau să ai grijă de animalul tău de companie care are nevoie de atenția și dragostea ta?

    Ori pur și simplu poți să ai grijă de tine.

    Înainte de a îi pune pe alții înaintea ta, ai grijă de tine.

    Este un factor important, pentru că doar o viață ai.

    Bucură-te de ea.

    Dar hei, dacă oamenii au ca hobby judecatul și bârfitul, e fix viața lor.

    Eu o am pe a mea.