Se întoarce și îmi spune că mi-a pregătit apa. Eu încerc să o conving că nu am nevoie de nici o baie, dar aceasta nu se lasă deloc înduplecată. I-a un prosop roz cu alb, pe care mi-l înmânează după și îmi spune cu o față serioasă.

- Nu-mi spune că vrei să te prezinți așa la ea.

Mă uit în jos la hainele pe care le purtam și mă lovește în ochi aspectul neîngrijit al acestora. Cassandra avea dreptate. Dacă m-ași fi dus așa la Domnișoara Red, ar fi râs cel mai probabil de mine și mi-ar fi trântit ușa în nas. Cum a-și putea să mă prezint în halul acesta la ea?

- Până termini tu cu spălatul eu voi curăța hainele. Aceasta se duce în altă cameră de unde aduce un rând de haine și îmi arată de unde pot să iau un halat de baie și pleacă, lăsându-mă zăpăcită acolo.

Baia avea gresia albă cu modele de florii roz în spirală. Cada era uriașă și chiar lângă ea erau înșirate mai multe sticle de plastic. Iau una de culoarea turcoaz, pe ambalaj erau desenate niște coacăze și niște frunze de mentă. În mijloc era scris cu litere mari și negre ,,Șampon de coacăze și mentă,, iar dedesubt cu litere mai mici era scris ,,Șampon împotriva căderii părului. Împrospătează și revitalizează.,, Altul era roz, cu niște fragi pe el. Acesta prevenea apariția mătreței. Dau să mă duc la robinet, dar îmi sare în ochi ceva. Era o sticlă de șampon aurie. Avea desenat pe ambalaj niște lămâii și lalele. Pe acesta era scris ,,Pentru întărirea rădăcini firelor de păr. Revitalizare și prospețime.,, Nu știu de ce, dar șamponul mă duce instant cu gândul la Cassandra.

Mă hotărăsc să mă spăl cu acesta și mă îndrept cu prosopul, halatul, gelul de duș cu lăcrimioare și șamponul către robinet. Pun halatul și prosopul pe un cuier din apropiere și pun șamponul cu gelul de duș la îndemână lângă cadă. Baia nu a rămas fără incidente. Nu am știut cum să schimb apa de la rece la caldă, ajungând până la urmă să intuiesc, rotind robinetul de la albastru la roșu, așa cum l-am văzut pe Steve că a făcut atunci când a spălat vasele. De la rece apa s-a făcut prea fierbinte.

Mă dau în spate și sunt pe punctul de a-mi sparge capul alunecând cu un picior într-o parte și cu celălalt în partea opusă, făcând spagatul. Până la urmă îmi revin și mă ridic să rotesc robinetul pe la jumătate. În afara de acest incident și cel în care am alunecat pe săpun când am vrut să ies din cadă, baia a decurs destul de bine. Miroseam plăcut și aveam pielea fină și catifelată la atingere.

După ce termin cu greu baia încep să mă îmbrac cu hainele ce mi-au fost lăsate de Cassandra. Aceasta mi-a lăsat o pereche de pantaloni negri de costum, o pereche de șosete negre și lungi, o cămașă albă, un sacou negru și un papion mic cu puncte în roșu rubiniu. Hainele îmi erau puțin mai largi, pe la mâneci dar în rest îmi stăteau bine și nu mă incomodau. Mă pun să mă studiez atentă în oglinda mare din baie. Îmi plăcea senzația pe care mi-o conferea

După ce o strig Cassandra vine în cameră și începe să mă studieze din cap până-n picioare. De data aceasta avea aspectul total diferit față de cum îl avea atunci când am întâlnit-o în piață. Avea părul blond curat și împletit, nu negru ca pana corbului și murdar ca înainte. Până și îmbrăcămintea era total diferită, de parcă ar fi fost unul dintre personajele alea din basme ce își preschimbă repede înfățișarea de la urât la frumos. Era îmbrăcată cu o cămașă neagră, un sacou galben, o pereche de pantaloni negri de mătase, un joben negru cu galben și o cravată tot pe același stil. Ținea în mâna dreaptă o pălărie mică legată cu o panglică roșie la mijloc.

- De ce trebuie să mă îmbrac așa?

- Nu îți place?

- Nu este asta. Dar de ce tocmai un costum?

- Ca să arătăm respectabil. Pentru ce altceva te-ai îmbrăca elegant. Prima impresie contează, chiar dacă nu așa de mult cum cred uni. Și în fond îmi place cum îți stă cu el. Ești adorabilă. Spune și îmi ciupește amândoi obrajii.

- Auch.

- Trebuie să îți uscăm și descâlcim părul. Nu poți merge așa. Până se usucă hainele o să îți rezolvăm părul și poate o să ne ajungă timp să luăm și prânzul.

I-a un aparat cu galben și negru. Îi pune capătul negru în priza de lângă mine și îmi spune să mă așez pe pat. După ce îmi usucă și descurcă cu dificultate părul ce îmi era mult mai încâlcit decât preconizasem coborâm jos în living.

- Nu mai avem timp să luăm prânzul la mine, așa că o să îl luăm la draga mea prietenă. Ce coincidență. Cam pe la ora aceasta servește aceasta masa, cred că o să se bucure să ne vadă. Spune în timp ce se uită la ceasul de pe încheietură ce indica ora 12:00, un zâmbet mare înflorindu-i pe față.

Îmi pune o pălărie neagră pe cap și se asigură că totul este în ordine înainte de a ieși afară în stradă.

- Domnișoara Red locuiește la o aruncătură de băț de casa mea.

Când a zis că locuiește la o aruncătură de băț, chiar nu glumea. Casa era chiar lângă a ei, singurul lucru ce le mai despărțea era un gard de vreo doi metri. Ajunși acolo ne-am oprit în fața unei porți de culoarea rubinului, care era închisă. Pe barele de fier era așezat un trandafir cu inițialele RL în mijloc. Lujerii trandafirului înconjurau ca într-o menghină cele două inițiale ale numelui parcă sufocându-le. Zidul ce înconjura incinta era prea mare ca să îl putem sări și nici de deschis poarta nu puteam. Chiar când eram pe punctul de a născoci o idee nebunească de a trece zidul Cassandra se duce și apasă pe un buton alb, după care se aude un țârâit insuportabil urmat mai apoi de vocea plictisită a unei femei.

Cassandra își spune numele și suntem lăsate să intrăm. Poarta se închide după noi cu un scârțâit subțire, blochându-mi orice cale de scăpare de aici în caz că s-ar fi întâmplat ceva neprevăzut și a-și fi vrut să plec. Mă cuprinde un fior rece pe șira spinări la uzul scârțâitului strident lăsat de încheieturile metalice ale porți. Mă uit în spate și după în față încercând să îmi conving subconștientul că totul o să fie bine și că nu o să pățesc de fapt nimic, că totul este de fapt doar în capul meu.

Aleea trece printre niște tufe frumoase de trandafirii roși și se desparte în două, înconjurând o fântână de marmură albă pe care tronează un Cupidon ce ține în mână un arc și o săgeată. Drumurile își despart apoi căile ca să își intersecteze din nou destinele până în fața unui covor roșu. În mijlocul grădini trona impunătoare pe deasupra straturilor simetric aranjate de trandafirii, o construcție în stil victorian care avea fațada vopsită în roșu trandafiriu, cu un acoperiș de culoarea marmurei albe. Clădirea și pavajul de un cafeniu deschis al acesteia făceau un contrast izbitor cu vecina ei mohorâtă construită în stilul victorian de pe la sfârșitul epocii, când au fost adoptate nuanțele mai închise.

La intrare ne întâmpină o femeie tânără cu părul negru lins, cu tenul mai închis spre un măsliniu, având un copil lângă ea. Tânăra era îmbrăcată cu o rochie roșie și era încălțată cu niște tocuri roși. Copila avea cam aceeași vârstă ca mine și era îmbrăcată cu o rochiță albă, fiind încălțată cu niște converși albi mici. Îmbrăcată cum era arăta ca și o păpușă Barbie. Nu una din imitațiile alea pe care poți să le iei la un preț mic și care se strică repede după ce te-ai jucat cu ea doar de câteva ori. Ea arăta ca una de porțelan, în ediție limitată, care stă în raft departe de curioși pentru a nu fi distrusă sau murdărită.

- Cassie. Ce mai faci, mon chéri?, spune și o prinde într-o îmbrățișare. Pe unde ai mai umblat?

După ce termină cu îmbrățișatul, mă observă. Primesc o încruntătură urâtă de la aceasta care mă face să îmi întorc privirea în altă parte. Tușește cu subînțeles și arată cu o mișcare a mâini teatral înspre mine.

- Cine este ea? Nu m-ai anunțat că o să vi cu un musafir.

- Lily, aceasta este Jaime. M-am împrietenit cu ea în piață când m-a ajutat să ridic niște conserve căzute pe jos. Jaime, ea este Lily prietena mea cea mai bună.

- Și singura. Deci ai ajutat-o cu conservele?, spune în timp ce se uită ciudat la mine.

- A fost o nimica toată. Spun în timp ce încerc să zâmbesc.

- Nu am știut că plătești o copilă să îți aducă hainele.

- Nici eu nu am știut. Până acum m-i le aducea Katy.

- Doamna H.?, mă apuc eu să o întreb.

- Deci voi așa îi ziceți? Ai vre-o dovadă că ea te-a trimis?, spune aceasta cu neîncredere.

- Da. M-i s-a transmis să vă dau asta.

- Țin eu rufele până o iei. Spune Cassandra și îmi i-a coșul din brațe.

- Trebuie să fie pe undeva. Spun și mă caut prin buzunare panicat.

- Nu o ai?

- Am găsit-o. Spun cu un ton triumfător și scot o foaie albă împăturită cu marginile îngălbenite din buzunarul de la piept. Când am schimbat hainele am luat biletul și l-am pus în buzunar repede pentru a nu uita cumva de el.  

Îmi i-a biletul și îl citește și răscitește cu o încruntătură mare pe față. Se uită și Cassandra la el, dând la sfârșit aprobator din cap.

- Ea l-a scris. A fost ultimul lucru pe care l-a zis, înainte de a împături biletul în patru pentru a-l putea pune în buzunarul de la piept.

- Câți ani are Jolene?, încearcă Cassandra să schimbe subiectul.

- 12. De ce?

- Ai prietenii?

Jolene nu răspunde. Doar stă în spatele mamei ei și se ține de poalele rochiei acesteia.

- Jolene. Ți-e rușine să vorbești cu mătușica Cassie?

- Nu.

- Și atunci?

- Nu am prietenii. Răspunde aceasta abia perceptibil.

- Deloc? Vrei să te împrietenești cu Jaime?

- Nu o deranjează?

- Nu ar deranjao. Nu-i așa Jaime?, mă întreabă, iar eu confirm printr-o înclinare a capului în sus și jos. Această înclinare a capului a fost făcută la repezeală. Nici nu mă gândisem la ce a întrebat, de frică doar după ce răspunsul a fost deja dat. 

- Perfect. După masă vrei să-i prezinți lui Jaime împrejurimile?

- Da.

Jolene a stat tăcută pe tot parcursul mesei. Doar stătea lângă mama ei și se mai uita pe furiș la mine din când în când, atunci când credea că nu o observ. La prânz am avut niște Ratatouille, cu niște pate rotund ciudat de culoare cafenie de care am aflat după că se numește Foie Gras (un preparat de care am aflat după că este specific bucătăriei franceze și care reprezintă preparatul preferat a lui Jolene, pe lângă croissant și dulciurii. La desert am avut Crêpes (niște clătite franțuzești) și macarons cu niște suc de mere pe lângă.

După masă Jolene îmi arată grădina. M-ai mult ne plimbăm fără să schimbăm prea multe cuvinte una cu alta. Jolene nu părea prea dispusă să vorbească cu mine, își muta mai mult privirea la cartea roșie pe care o ținea în mână și răspundea mai mult monosilabic la întrebării.