Când Darcleea îl invită înăuntru la un ceai, ea chiar dorea doar să bea un ceai și să mai schimbe câte o vorbă. Iar când Andrei îi acceptă invitația, el chiar dorea doar s-o mai privească câteva momente. 

          Acestea erau planurile lor, însă în momentul în care s-au văzut singuri sub un acoperiș nu și-au mai putut lua privirile unul de la celălalt. Darcleea stătea lipită cu spatele de marginea de marmură a geamul de la bucătărie, iar Andrei îi privea chipul pe care dansa dorința în lumina lumânărilor. Aerul era parcă fierbinte în jurul lor și chiar și fără a fi luat vreun drog, amândoi se simțeau amețiți. 

          Nu-i luă prea mult brunetului să se ridice de pe scaun și să-i curpind talia cu brațele și buzele într-un sărut. Darcleea îi acoperi obrajii cu palmele pentru a-l trage mai aproape și își sorbiră sufletul unul altuia. Era ca și cum amândoi așteptaseră pentru asta întreaga lor viață. Era ca și cum s-au născut pentru acel moment. 

          O conduse spre pat și toată noaptea se iubiră cum știură mai bine. El îi atingea continuu pielea prin care i se simțeau oasele, iar ea îl săruta în fiecare moment în care nu-și trăgea suflul după sărutul anteior. Se împingeau unul în altul de parcă zorii zilei urmau să îi despartă. 

          Nici măcar nu folosiră prezervative, căci Darcleea îi spuse că lua anticeoncepționale, dintr-o problemă cu hormonii. Iar el nu ar mai fi avut răbdare să coboare să cumpere. Nu ar fi suportat să fie departe de ea nici măcar cinci minute. 

          Camera abia începea să se lumineze când Darcleea stătea la pieptul lui, obosiți în sfârșit de propria lor nebunie. Andrei îi mângâia umărul și i-ar fi plăcut să constate, așa cum scria în cărți, că pielea ei era fină. Însă nu era deloc așa. Nu era aspră, însă simțea la mână mici imperfecțiuni, pe care parcă ar fi vrut să le zgârie cu unghia și eventual să le rupă. 

          — Lucrezi de dimineață? îl întrebă femeia șoptit, de parcă ar fi zgâriat tăcerea dacă vorbea mai tare.

          — Abia la zece încep.

          Deși tocmai i se dăruise cum nu o făcuse niciunui bărbat vreodată, Darcleea constată că nu știa mai nimic despre persoana cu care se culcase. Poate că n-ar fi stricat să afle, chiar dacă nu era foarte curioasă. L-ar fi ascultat vorbind chiar și nopți întregi la rând cum o ascultase califul pe Șeherezadă, însă până nu începea să povestească cel puțin, nu murea de nerăbdare să-i afle istoria. 

          — Eu încep la nouă, îi spuse, chiar dacă Andrei nu a întrebat-o.

          Cum băiatul nu se sinchisi să spună nimic nici după această replică, ea se desprinse de pieptul lui gol și se ridică în picioare. Andrei o urmări atent. Îi privi șoldurile slabe mișcându-se lent prin cameră și mâinile atente cum deschideau ușa dulapului. Era o femeie de înălțime medie, iar coapsele ei erau, probabil, singurele care păstraseră o formă savuroasă. Nici sânii nu-i arătau prea rău, dar veniți acompaniați de acele coaste prea evidente și de umerii lăsați, parcă își pierdeau din voluptate. 

          Totuși, Andrei nu se culcase cu ea pentru fizicul ei. Era ceva în sufletul ei și în istoria pe care o aveau care îl atrăgea. Nu-și putea explica, dar știa că a avut parte de o seară minunată, în ciuda tristeții pe care i-o aducea când femeia își îmbrăca fusta kaki banală. 

          Respiră adânc, în încercarea de a-și face curaj. Se ridică și el din pat și-și trase boxerii și blugii aruncați pe jos, după care se duse țintă spre ea. Abia îmbrăcase bustiera neagră când Andrei o prinse de umeri și o întoarse spre el. Femeia își scăpă chiar și tricoul din mâini din cauza acelei zguduiri bruște. Andrei îi întoarse încheieturile cu fața în sus și îi privi tăieturile în prag de vindercare. Își trecu degetele mari peste ele, apăsând ușor. O privi insistent și parcă o atacă cu vorbele atunci când le scoase dintre buze:

          — Faci des asta?

          Darcleea nici măcar nu se rușină când îi răspunse:

          — Din când în când.

          Era inevitabil s-o întrebe de ce. Putea să-și imagineze cu ușurință și știa chiar și pe propria lui piele că depresia nu era o joacă. De cele mai multe ori, nici măcar nu exista un motiv. Însă Darcleea sigur avea câteva sute din acestea, iar el doar câte stele erau pe cer privindu-l din București.

          — O să continui să-ți vând heroină doar dacă nu mai faci asta.

          Chicotitul ei îl uimi. Ba chiar se simți ușor jignit când ea își trase mâinile dintr-ale lui și continuă să se îmbrace.

          — Să nu crezi că doar la încheietură mă pot tăia.

          Lejeritatea cuvintelor ei era parcă enervantă pentru urechile lui Andrei.

          — Nu-ți poți ascunde nicio parte a corpului în astfel de nopți.

          Chiar dacă făcuseră sex pe întuneric, la lumina unor lumânări care eventual se stinseseră, ar fi putut să-i simtă cu ușurință orice tăietură. Nu credea că era loc unde nu o atinsese în acea seară.

          — Mă bucur că tu crezi că astfel de nopți o să se repete.

          — De ce nu ar face-o?

          Chiar dacă lumina tocmai începea să aducă la iveală culorile din cameră, Andrei nu-i putu vedea Darcleeei buzele și obrazul care i se zbăteau.

          — Mersi că mi-ai reamintit că sunt o curvă, începu ea foarte calmă. Aproape uitasem în anul în care nu m-am culcat cu nimeni. 

          — Stai puțin, începu el afișând o îndruntătură. N-am spus asta...

          Degeaba, Darcleea nu-l mai auzea. Urechile îi erau înfundate de mii de promisiuni pe care și le făcuse și de mii se frici și dorințe și sentimente prea purnice ca să mai fie capabilă să le controleze. În timp ce vorbea, tremura toată și sughița din cauza plânsului ce dădea să apară la fiecare colț:

          — Nici n-ai idee cât de greu mi-a fost să scap de unele obiceiuri proaste și totul ca să mă culc cu tine un an mai târziu. Și nici măcar n-aș fi făcut-o dacă nu era vorba despre tine, dar văd că doar m-am păcălit.

          De fapt, nici măcar nu se păcălise. A vrut să creadă că Andrei era diferit, chiar dacă nimic nu-i aducea acest sentiment. Se îmbrăca la fel ca toți tinerii și-și purta nasul pe sus doar pentru că își împacheta singur țigările, pe care le purta apoi într-o cutiuță metalică gravată cu detalii neimportante. Avea tunsoarea specifică băieților fără caracter pe care îi vedea adesea pe străzi. Mergea cu pași mari, bine aleși și degajați, ca și cum ceea ce făcea era prea neimportant pentru o persoană atât de ocupată. Numai tăcerea lui absurdă era diferită, însă a mai văzut și dinaceștia: tot ca să se dea interesanți o făceau. Adolescentele ar fi murit după el dacă le-ar fi tratat așa cum o tratase pe ea.

          Însă nu asta o atrăgea la el. Era ceva ce nu-și putea explica. Era, poate, ceva în felul în care o privea, care era același cu cel în care privea cerul dezbrăcat. Era ca și cum oftatul lui spunea o mie de povești și-i promitea infinitul.

          Andrei nu mai știu cum s-o calmeze. O îmbrățișă și o strânse la piept, însă ea continuă să tremure. Îi promise, în șoaptă, că avea s-o ajute și s-o salveze. Iar ea nu mai protestă, căci nu putea lega nici măcar două cuvinte printre suspine. Așteptase poate prea mult timp ca cineva să-i spună astfel de lucruri, iar când acea persoană sosi, nici măcar nu o crezu.