Lumos!

   După discuția cu Lily, pot spune că m-am mai liniștit. Acum trebuie să-i iau locul, să devin mama lui Harry, lucru pe care-l consider nedrept. Sunt deja mătușa lui, chiar dacă nu știe, dar e prea mult! Nu o merit și nu poți să înlocuiești locul unei mame. E ca și cum ți-ai înlocui copilul, lucru imposibil de realizat.

   Trecem peste această situație. Deja am acceptat, nu mai pot da timpul înapoi să-mi iau cuvintele. Îl iubesc pe Harry, de asta am fost de acord, are nevoie de o figură maternă, iar Petunia nu este exemplul cel mai bun. Sunt conștientă că Molly este o mamă mai bună decât aș fi fost eu vreodată, dar asta e.

   Aseară m-am întors la Hogwarts, iar mâine este Ajunul Crăciunului. Se pare că am avut nevoie de mai multă odihnă decât credeam. Am fost obosită și n-am apucat să vorbesc cu Yvonne dacă a aflat ceva. Tot ce a apucat să-mi spună este faptul că nu a mai avut loc niciun atac, lucru care m-a făcut să răsuflu ușurată.

   Privesc absentă pe fereastră. A nins destul de mult, iar priveliștea este una superbă. Când eram încă elevă, stăteam cu băieții în camera lor, iar când eram împreună cu Remus, mergeam în Turnul de Astronomie sau în Pădurea Interzisă.

   --- Mai stau mult așa sau ai de gând să iei cana? 

   Îmi scutur puțin capul și revin la realitate. Yv este lângă mine, cu o cană de ciocolată caldă. O iau, aruncându-i un zâmbet și un „mulțumesc".

   Iau o înghițitură și o savurez pentru câteva secunde. Yvonne chiar știe să facă o ciocolată caldă excepțională. Singura care o mai făcea așa era Lily. Știa să mă bine-dispună.

   --- Deci, începe Yv, cum a fost? Presupun că a trebuit să le suporți pe guralivele alea mici, nu?

   --- Cam așa, dar fac așa când sunt nervoasă sau îngrijorată sau mai știu eu cum. Mereu găsesc câte ceva care să mă facă să zâmbesc.

   --- Ideea rochiei era a lui Kaytelin, nu? întreabă arătând cu privirea spre mine.

   --- Am fost atât de obosită încât nu m-am schimbat? 

   Fac o față șocată, făcând-o pe Yv să râdă tare. Mă alătur ei și mă mai uit o dată la ținuta mea.

   --- Dar te prinde bine verdele, apropo. Dar te-aș vedea mai bine în roșu. Doar ești o Gryffindor, nu?

   --- Asta a zis și Kayla! Fetele astea au gusturi diferite, dar dacă le lași împreună, sunt mai ceva ca Fred și George, crede-mă! zic cu un zâmbet imens.

   --- Acum... trebuie să vorbim despre ceva mai... nici nu știu cum vei reacționa, dar trebuie să-ți spun, zice recăpătându-și seriozitatea.

   --- Dă-i drumul.

   --- L-am urmărit pe Harry și pe prietenii lui exact cum mi-ai cerut, începe evitându-mi privirea. Vor să-l găsească pe moștenitorul lui Slytherin.

   --- Ca toată lumea, nu găsesc nimic interesant în asta, spun plictisită, luând încă o gură de ciocolată.

   --- Fac PoliPoțiune ca să intre în casa celor de la Slytherin și să-l interogheze pe Malfoy.

   Știți filmele alea de comedie? În care personajul când auzea o chestie, scuipa tot? Cam așa fac și eu.

   --- POFTIM?! strig eu, ștergându-mă.

   --- Cam așa, am aflat acum câteva zile, când i-am urmărit în baia lui Myrtle. Poțiunea e aproape gata. După câte am văzut, în vreo două zile, aproximativ.

   Oftez și încep să mă plimb prin cameră. Nu pot să-i opresc să facă asta pentru că-și vor da seama că i-am spionat și probabil nu mă vor privi cu aceeași ochi. 

   Dar asta nu înseamnă că nu voi avea grijă de ei. Sunt responsabilitatea mea, probabil cea mai mare. Și mai ales că i-am promis lui Lily că voi deveni mama lui Harry.

   --- Ai de gând să-i oprești? întrebă Yv îngrijorată.

   --- Nu. Nu-i voi opri, dar asta nu înseamnă că nu vor rămâne nesupravegheați. Vreau să-i urmărești în continuare, mai ales de Crăciun când se vor transforma.

   --- Am înțeles. Dar, știi? E surprinzător... elevi în anul doi și deja fac una dintre cele mai complicate poțiuni, spune zâmbind.

   --- Da... presupun că Hermione a venit cu ideea. Îmi amintește cumva de Lily, știi? La fel de determinată și pusă doar pe învățat.

   --- Nu ca tine care a umblat de fiecare lună plină cu un licantrop, un cerb, un câine și un șobolan. Dar, tot ai fost cea mai bună din anul tău și acum ești cea mai puternică vrăjitoare.

   --- Degeaba, spun cu un gust amar în gură. N-am reușit să-i salvez, iar pe Harry l-am lăsat acolo. Să nu mai spun de Sirius. Și Lily tot m-a pus să-i promit că o să devin mama fiului ei.

   --- CE?!

   --- Cred că am uitat să menționez acest mic detaliu, spun zâmbindu-i inocent.

   --- Spune tot, acum! Te-a contactat Lily și tu nu mi-ai spus? Mă bucur că mi-ai spus de Matthew, zice făcând un mic botic.

   --- Da, m-am întâlnit cu ea. Mi-a zis că vrea să fiu mama lui. Să am grijă de el cât timp e aici. Și mi-a mai spus să nu mai iau vina asupra mea.

   --- Are dreptate. Ascultă, mâine e Ajunul, vrei să mergem să cumpărăm cadouri pentru copii și pentru restul? sugerează Yv.

   --- Ar fi perfect. Și așa n-am luat nimic, fiind plecată. În regat se dau cadouri tot ce are legătură cu sângele. Acum, dacă mă scuzi, vreau să dau jos rochia asta de pe mine. Nu o mai suport!

   Yvonne începe să râdă de felul cum reacționez. Urăsc verdele!... bine nu foarte tare, da tot o fac.

*******

   --- TREZIREA! E CRĂCIUNUL! îmi țipă prietena în ureche.

   --- Nu știam... auzi, nu vrei să-i trezești și pe dragonii lui Charlie? Sunt sigură că nu ai țipat atât de tare încât să te audă, zic morocănoasă.

   --- Scuze, doar că e primul Crăciun pe care-l sărbătoresc cu cineva. De când au murit părinții mei, n-am mai fost eu, spune cu tristețe în voce.

   --- Ai noroc că e Crăciunul... și că sunt foarte iertătoare în perioada asta.

   --- Cred că mai bine te lăsam să dormi. Zici că aș fi trezit un mort, cu fața pe care o ai, mă tachinează ea.

   --- După ziua de ieri, sincer chiar aș fi vrut să dorm mai mult. M-ai târât în toate magazinele posibile și imposibile doar pentru că voiai ca darul făcut de tine să fie o rochie nouă, care să nu fie verde.

   --- Și am reușit, spune mândră. Ești superbă în ea și vreau s-o porți azi, la cină în Sala Mare.

   --- Ceri cam mult, nu crezi?

   --- Nu te mai plânge atât! Parcă ai fi Sirius când McGonagall ne dădea prea multe teme, glumește ea.

   --- Și nu doar el... ci și eu și James. De aia nu le dau teme scrise copiilor. Nu vreau să treacă prin altă teroare, iar aceea să poarte numele meu.

   --- Bine doamna Mai-am-nevoie-de-somn, hai să desfacem cadourile, ce zici?

   Aprob din cap și dau pătura la o parte de pe mine. Când văd grămada de cadouri rămân cu gura căscată. Yvonne râde de reacția mea. N-am mai primit atâtea cadouri de când am „murit".

   Un sentiment plăcut mă învăluie. Să fie acel sentiment când știi că tu contezi pentru cineva? Când știi că ești iubit? Zâmbesc când mă gândesc la ei. De fapt, la ea, la familia mea.

   Iau primul cadou care îmi vine în mână și-l desfac. E de la Hagrid, un pachet de caramele cu melasă. Și trec cam prin toate așa: de la Kayla și Kaytelin am primit o pereche de cercei care se potrivesc cu rochia de la Yvonne, iar de la Merek și Rayn, o tiară. De parcă nu aveam!

   Ajung la cel de la Molly. Ochii mi se umplu de lacrimi, pe care nu vreau să le las să cadă. Un pulovăr roșu, cu inițiala mea. Clasicul cadou de la Molly, dar și cel care mereu m-a făcut să cred că însemn ceva pentru ea și Arthur. De la Hermione, o carte cu tot felul de leacuri și otrăvuri. Este cel mai nou volum!

   --- Hei, ce e aia? întreabă Yv, arătând spre cadoul de la Ron.

   --- Deci, nu cred așa ceva! 

   O insignă, asemănătoare uneia de prefect, cu simbolul casei mele, se schimbă în mesajul „Cea mai uimitoare jucătoare de Quidditch". 

   --- Sigur doar Ron ți-a dăruit asta?

   --- Nu doar el, ci și restul echipei casei Gryffindor, zic ridicând mesajul de la el. Wood a venit la mine când a devenit căpitan și mi-a cerut câteva sfaturi.

   --- A venit la persoana potrivită. Deschide cadoul de la Cedric, spune entuziasmată.

   Iau pachetul învelit în hârtie aurie și o rup. Înăuntru este un glob... gol. Îl întorc pe toate părțile, dar nimic!

   Mă mai uit o dată înăuntrul cutiei și găsesc un bilet.

   „Ești sigură că e gol? Uită-te mai atentă. ~ Ced."  Ce naiba?

   Mai arunc o privire la glob și de data asta, are două figuri, jucându-se în zăpadă. O femeie și un băiat. Băiatul are un fular cu galben și negru, iar femeia... sunt eu!?

   Zâmbesc și mă ridic. Îl pun lângă fotografia mea cu el, deasupra șemineului. Nu știu cum de am ajuns atât de norocoasă să-l am ca fin. Nu regret faptul că am acceptat să plec în căutarea Devoratorilor după botezul lui. La acel moment a fost cea mai bună decizie pe care am luat-o.

   --- Ți-a mai rămas unul, șoptește prietena mea.

   Îmi îndrept atenția spre pachețelul intact. Știu că e de la Harry, de aceea l-am lăsat ultimul. Îl iau, iar ce găsesc în el mă umple de emoție.

   Un pandantiv, cu poza noastră înăuntru. Un cadou mai frumos nu cred că putea să-mi facă. 

   Îmi dau jos colierul mamei și-l pun pe cel de la nepotul meu. Este superb. Tot ce sper este să-i placă și cel de la mine.

   --- Ar trebui să te îmbraci și să cobori, Cath.

   --- Și tu? Nu vreau să te las singură tocmai de Crăciun! zic alarmată.

   --- Nu-ți face griji. Voi patrula prin castel. Baziliscul nu are zile libere de sărbători, din păcate!

   Și cu asta, se transformă într-un șarpe verde și pleacă din cameră prin pasajul secret din podeaua mea. Știu că are dreptate, dar voiam totuși să rămână și ea, dar cum Dumbledore nu știe de existența ei în castel, mai bine las lucrurile așa cum sunt... doar în cazul ăsta.

   Mă îmbrac și cobor în Sala Mare. E decorată ca în fiecare an, cu cei 12 brazi imenși aduși de Hagrid, dar în aer plutește aceeași atmosferă de sărbătoare.

   Mă uit printre mese, poate găsesc vreo față cunoscută. Anul ăsta, Cedric petrece Crăciunul cu Amos și mama lui. Îl înțeleg, pentru că de când a aflat că sunt nașa lui, rămânea în vacanțe aici de dragul meu. Acum că-i am pe Harry și prietenii lui, i-am spus să plece.

   Tot uitându-mă, îl zăresc pe Draco. Oare în cine se vor transforma copii? Se vor descurca? Știu că încalcă în jur de 55 de reguli ale școlii, dar cum îi pot opri? Nimeni nu știe, în afară de mine și Yvonne.

   Oftez și mă așez la masa casei mele. Toată situația asta mă dă peste cap! Și trebuie să găsesc și tâmpitul ăla de jurnal și să mă descotorosesc de el. Cine a spus că să fii profesor la Hogwarts e ușor? Aș vrea să-l întâlnesc în persoană și să-l strâng de gât!

   Și mai sunt cinci horcruxuri. Oare de ce nu putea să-și creeze doar unul? Să te ia mama dracu' Tom!

   Aș vrea să fie papa aici... m-ar ajuta să ies din situația asta teribilă. Dar știu că nu pot să-i aduc pe cei dragi înapoi... sau poate?

   Argh! Altă problemă! Vreau și eu niște liniște măcar pentru un an, așa cum era înainte să vină Harry, dar să fie cu el. Am senzația că și următorii ani vor fi la fel... am pus-o!

   Simt o mână pe umăr care mă scutură încet pentru a reveni la realitate. Nu-i dau prea mare importanță, rămân în lumea mea deocamdată.

   Simt o mână și pe celălalt umăr care încearcă același lucru.

   „Ăștia n-au ce face? Trebuie să găsesc soluții pentru probleme mult mai importante, nu să fiu scuturată ca un pom fructifer!" gândesc în acest moment.

   --- Catherine, ești în regulă?

   Îmi las lumea de-o parte și mă uit în sus. Ron și Hermione se uită la mine îngrijorați. Fac un schimb de priviri rapid.

   --- Da, sunt bine. Voi cum sunteți? întreb zâmbitoare.

   --- Suntem bine, îl așteptăm pe Harry să coboare. Ziceam să-l lăsăm singur să-și deschidă cadoul de la tine, confirmă Hermione.

   --- Da, știm cât de importantă ești pentru el, deci... ne-am gândit că ar fi mai bine așa.

   --- Și el este important pentru mine. La fel ca voi, să nu credeți că nu sunteți. Vă consider copii pe care nu-i am și vă iubesc enorm. De aceea nu vreau să-mi ascundeți lucruri. Poate vă pot ajuta...

   Ron se uită repede la fată, îngrijorat. Oare de ce trebuia să spun asta? Bravo, Cath! Vrei să fii discretă, dar tot ce faci este să-i întrebi în față dacă îți ascund faptul că vor să încalce peste 50 de reguli... grozav!

   --- Vreau să zic, rectific eu, că nu vreau să mă considerați o străină. Vreau să să ajut când și dacă sunteți în probleme. Adică, uitați-vă la Fred și George! În fiecare an îi scot din belele și am grijă să nu ajungă scrisorile la Molly.

   --- Stai, stai, stai... vrei să spui că ai reușit s-o oprești pe McGonagall să-i trimită scrisori mamei? întreabă curios Ron.

   --- N-ați auzit nimic! spun repede.

   Aceștia încep să râdă, iar eu zâmbesc larg.

   --- Vrei să stai cu noi? întreabă Hermione. Vor coborî și restul, dar am vrea să rămâi lângă noi.

   --- Dacă voi mă vreți acolo, am să fiu. Apropo, până la cină, aveți ceva de făcut? Mă gândeam să ieșim afară după micul dejun. Îl luăm și pe Harry, desigur, și dacă vreți pe gemeni, propun uitându-mă la ei.

   --- Ar fi perfect! spun cei doi în același timp.

   După conversația cu cei doi, au coborât și Harry și gemenii. Am mâncat împreună, apoi am ieșit afară.

   Ziua a fost plină de zâmbete și râsete, cu mulți bulgări de zăpadă și , desigur, cu multe farse jucate lui Filch. Am încercat să-l evităm pe Peeves, cu un mic ajutor de la Baronul-Băi-de-Sânge, care a fost mai mult decât bucuros să mi-l dea.

   La final, am făcut o poză cu toți. Ceva care să mă ajute să nu uit ziua de azi, pentru că pentru prima dată în acești ani am simțit că am o familie numeroasă. Și zi de zi sunt mai recunoscătoare pentru faptul ăsta.

   După cină, plec în camera mea. Știu că băiatul și prietenii lui își vor pune planul în aplicare. Cum am mai spus, nu voi interveni și nu vor avea probleme dacă voi tăcea. Mai aveau puțin și erau exmatriculați. Nu vreau să pun gaz pe foc. Atâta timp cât nu află că eu sunt cealaltă moștenitoare a lui Slytherin, este bine.

   --- Uite cine s-a întors! exclamă blonda când intru. Ai avut o zi plină, nu?

   --- Da, ceva diferit față de ceilalți ani, dar chiar a fost o zi splendidă.

   --- Am văzut cum se uitau copii la tine, cum te îmbrățișau. Tu chiar ți-ai luat rolul de mamă în serios!

   --- Ce vrei să spui cu asta? întreb arcuind o sprânceană.

   --- Crezi că nu știu de Lyra? Cath, chiar crezi că nu aflam într-un final? zice punând o mână pe umărul meu. Știu că suferi enorm și că-ți dorești un copil, am văzut câtă atenție le oferi lor.

   --- Yvonne, te rog, nu începe...

   --- Ba o să încep. Lily a avut dreptate când a zis că vei fi o mamă bună. Știu că vrei să petreci cât mai mult timp cu Harry, nu doar pentru că e nepotul tău, ci și pentru că-l iubești ca pe fiul tău, similar pentru Hermione, frații Weasley și Cedric. Nu nega, că poate te voi transforma într-o nevăstuică.

   Încep să râd de fața pe care o pune.

   --- Serios? O nevăstuică?

   --- Scuze, dar asta îmi veni în cap pe moment, se justifică ea. Dar, pe bune acum, chiar ești o mamă grozavă. Să nu te mai îndoiești vreodată de tine, mai ales în acest caz. 

   --- Sigur...

   --- Hai, nu mai face fața asta. Ești extrem de frumoasă, ba nu, ești superbă. Să nu mai spunem că ești o profesoară extraordinară și care știe ce face, nu ca alții, râd la remarca asta pentru că știu că e vorba de tâmpitul de Lockhart. Te pricepi foarte bine la duel, adică ai luptat împotriva lui Voldemort, lucru pe care încă îl faci. Ești amuzantă, doar că uneori glumele tale sunt atât de nesărate, că mai bine nu ți-ai deschide gura. Bine, s-a întâmplat de vreo două ori, dar tot s-a întâmplat.

   --- Mulțumesc, Yv. Nu știu ce m-am făcut fără tine până acum, mărturisesc, încercând să-i văd reacția.

   --- Nu, eu nu știu de ce ți-am făcut atâta rău. Mi-ai fost alături, o prietenă extrem de bună, iar am dat cu piciorul în ceea ce aveam din cauza geloziei mele prostești. Mi-ai acordat o a doua șansă, iar de data asta nu te voi dezamăgi din nou, promit! Îmi pare rău pentru tot ce s-a întâmplat, zice uitându-se în podea.

   --- Hai să nu mai vorbim despre asta. Am schimbat subiectele la fel cum își schimbă Kaytelin stările.

   Yvonne izbucnește într-un râs extrem de contagios. Mă țin cu mâna de burtă și îmi șterg lacrimile din colțul ochilor.

   --- Acum, plec să văd ce fac copii ăia. Am un presentiment, și nu este unul bun, spune înainte să se transforme.

   Șarpele îmi face cu ochiul, apoi dispare prin podea.

   Îmi fac un ceai și încep cartea pe care mi-a dăruit-o Hermione. Să fiu sinceră, chiar are gusturi la cărți.

   Trec în jur de două ore, iar prietena mea nu se mai întoarce. Oare ce se petrece? Tot ce sper este ca totul să fi mers bine. Să aibă grijă să nu folosească păr de animal, atât.

   Îmi ridic capul și mă uit pe fereastră. Las volumul gros din mână și merg spre pervaz. Îmi pun mâinile pe el, dar mi le retrag imediat.

   „Ouch!"  îmi spun în gând și încep să înjur. Mă uit să văd în ce m-am înțepat și-mi măresc ochii de uimire.

   Un trandafir roșu, alături de un bilet care îmi este adresat, are câteva picături de sânge pe spini. Sângele meu.

   Iau splendida floare și o miros. Îi sărut petalele, delicat. Mă uit la bilet, cu o caligrafie cumva cunoscută. Atunci mi se aprinde un beculeț în cap. Recunosc scrisul, este al celui care mi-a dăruit brățara anul trecut.

   „ Dacă mi-ar fi spus cineva că voi iubi din nou, i-aș fi râs în față. Da, m-am îndrăgostit de tine și mi-am promis că te voi face a mea. Iubesc atunci când ești în forma de vampir, dar mai mult când culoarea ochilor tăi este cea a trandafirului. Crăciun fericit, Cath!

   După ce citesc mesajul, mă uit la floarea din mână. Rămân șocată când acesta își schimbă culoarea din roșu-sângeriu, în negrul nopții. Zâmbesc prostește, inima începe să bată din ce în ce mai repede. Dacă ar fi fost Sirius, atunci mai aveam o speranță că va scăpa din locul ăla oribil.

   Dar așa, nu. Cine m-ar vrea atât de mult? N-am să renunț la omul pe care-l iubesc din cauza unui anonim. Nici nu mai sunt atât de sigură de sentimentele mele pentru el. Ee, drăcia naibii! Urăsc când mă îndoiesc de mine în astfel de situații!

   O ușa trântită ma face să sar. Mă uit către persoana care încuie ușa și se uită la mine, răsuflând greu.

   --- Cath... hei... avem... ceva... probleme..., spune Yvonne, încercând să-și recapete suflul. Frumos... trandafir... de la cine e?

   --- Lasă asta, zic mergând spre ea. Subiectul ăsta va fi cel de mâine. Acum... ce fel de probleme?

   --- Păi... știi că PoliPoțiunea nu trebuie să fie folosită pentru transformări animalice, nu?

   --- Să nu-mi spui că lui Harry i-a crescut blană și din astea? ridic tonul speriată.

   --- Nu Harry, ci Hermione. A luat un fir de păr de pisică și... ei bine... i-a crescut blană, urechi, plus o coadă.

   --- Pe barba lui Merlin, murmur plimbându-mă prin cameră. Spune-mi, te rog, că au dus-o în spital.

   --- Da, au dus-o. Chestia e alta, Harry vine încoace.

   Mă opresc și mă uit la ea cu ochi mari. Ori am surzit, ori sunt atât de obosită încât aud chestii.

   --- Nu mai face fața asta. Nu ai surzit și nici eu. După ce au dus-o pe Hermione, i-a zis lui Ron că merge și-ți scrie pe... pergament, cred? Vine aici să te vadă înainte să meargă la culcare. Presupun că îi vei ruga să rămână peste noapte.

   Mă repede la birou și caut blestemata aia de hârtie. O găsesc și da, Harry mi-a scris că vine aici la... miezul nopții?!

   Mă uit repede la ceas. Mai sunt zece minute... zece minute în care va trebui să o scot pe Yv de aici, minunat!

   --- Deci? Unde voi dormi? rupi prietena mea tăcerea.

   --- În Regat, îi voi trimite un mesaj lui Merek ca să stai acolo până începe trimestrul doi.

   --- Poftim?! Păi, Cath, mai chemat aici ca să găsesc afurisita aia de cameră, plus jurnalul ăla! Nu pot rămâne toată vacanța!

   --- Ba da, vei rămâne. Yv, nu mai sunt decât câțiva copii la momentul actual. Îți mulțumesc că ai rămas aici, dar ce vei face acum? Te rog, petrece timpul cu Kayla, Kaytelin și restul, o implor, scriindu-le vampirilor mei.

   --- Bine, voi sta. Cum voi ajunge acolo atât de repede? întreabă ea buimacă.

   --- Pudră Flu-Flu, deșteapt-o!

   --- Și cum va primi Merek mesajul? Tot prin același pergament? Și cum de sunt atâtea?

   --- Când ești prietenă cu James și Sirius, trebuie să te aștepți să-și piardă mereu lucrurile! 

   Și uite așa, în zece minute am făcut bagajul lui Yv, am primit răspuns de la vampirii mei, cred că am probleme cu șemineul deoarece imediat cum a plecat cu ajutorul pudrei, a scos un șuierat urât, da nu mă apuc să caut ce și-a făcut cuib în el.

   La miezul nopții, o bătaie ușoară în ușă se aude în liniștea camerei. Merg să deschid, iar în fața stau cei doi ochi verzi pe care îi iubesc. Acesta îmi zâmbește și mă strânge în brațe.

   Îi spun să stea cu mine, iar el acceptă, căscând. Sting lumânările și mă bag în pătură.

   Harry este lângă mine, iar eu mă apropii de el. Îl mângâi pe cap și-l sărut pe frunte și îmi pun brațul în jurul umerilor lui.

   --- Noapte bună... mami, șoptește băiatul înainte să adoarmă.

   Rămân blocată. A spus ceea ce cred eu că a spus? Sau dorința de a fi mamă este atât de mare încât au lucruri?

   Zâmbesc, totuși. Ăsta e cel mai frumos Crăciun de care am avut parte în ultimii ani.

   --- Noapte bună... fiule, șoptesc cu lacrimi pe obraz, ca mai apoi să mă las purtată de lumea viselor.

Vai de căpățâna mea! Am stat prea mult la capitolul ăsta și îmi pare rău că a durat atât și că nu se ridică la așteptările voastre. Acum, vreau să aud sugestii: cine este anonimul îndrăgostit?

Vă pup și noapte bună!

Nox!