Mi-nchid ochii şi văd:

Văd pajişti pleşuve şi flori.

Văd zâmbete de copilaşi, ce zburdă zglobii.

Văd oameni fericiți şi făr' de griji, n-au supărări.

Văd pace, bunătate şi bunici destul de vii.

Asta a fost odată!

─ O viață de vis, când ochii-mi sunt închişi! ─

Nu-i la fel când îi deschid şi exclam: Păcat!

Chinuitor de reci mi-s gândurile─

Sfâşâitor şi sufletu-mi,

devenit negru dintr-o

dată.

Amăgitor şi doare, când mă gândesc

la tot ce-n viață am ratat

Şi mă închid în mine, mai rău ca un arici...

ca altădată.

Mi-nalț chipul, privind la cerul gri

─Mă-ntreb cum s-a ajuns aici? ─

Şi-n juru-mi, duhneşte a iz de moarte.

Deşi, aparent, speranțele sunt încă vii...

'N-adânc de suflet, îs profund deşarte.

S-au dus vremurile bune

şi parcă ne ducem cu ele şi noi

Nimic parcă nu mai e aievea!

Suflete gheață, ochi udați de ploi

Trup  brăzdat  de nostalgii

Şi inima-mi din piept, durerea istovea.

Copyright ©️ 8.Aprilie.2022

🦋N.C.M🌙