"Cu inima sfărâmată în bucăți infime de suferință, m-am uitat la înfățișarea mea ce era pictată în așa-zisa oglindă.
Mi-am văzut privirea otrăvită pe sub o cascadă de șuvițe cenușii. Acidul plin de mârșăvie din ea, conturat de irisurile albicioase ale stăpânei... Mi-am văzut fața suptă fără viață, arămiul palid al buzelor mele, captive sub rânjetul ei murdar. Obrajii ce-mi erau secătuiți de culoare. Părul ce-mi cădea în buclele mele nestingherite peste umeri, pălite de acel cenușiu. Mi-am văzut rochia sugrumându-mi talia nefiresc de subțire. Pelerina ce-mi domina umerii. Și parcă am simțit cum o lacrimă a îndrăznit să-mi curgă din ochi."

       Uneori devine satisfăcător să vezi cum personajele, parcă încep să se schițeze pe foaie ca și chipurile perfecte din imaginație.

       Ce-i drept, e o bâzgăleală furată din propria-mi imaginație, ca și celelalte cu care v-ați obișnuit. Dar schițarea ei conturează exact cea ce am vrut să exprim, legat de acea secvență de mai sus din ,,Origini uitate", în limita priceperii mele. Cum am văzut că se leagă câtuși de puțin am reușit să mă conving să adaug acest ,,desen" în colecție, așa cum e el, imperfect.

      Cu alte cuvinte, sper ca pe viitor să mai găsesc ceva demn și cât de cât decent de adăugat aici. Vreau ca această colecție să se îngrașe.