,,După ce am înțepenit-o bine în gaură, am ridicat pe piedestalul palmelor mele infime, sublima mea invenție. Am mângâiat-o din priviri lustruite cu mii de emoții. Lama semicirulară îmi dezmierda irisurile cu strălucirea sa, pătată de coji de rugină. Îmi frigea cugetul cu imperfecta s-a înfățișare. Și-mi îndrăgostea sufletul cu simplitatea ei. Mi-am încolăcit degetele în jurul cozii de lemn. Și am cutezat să o sugrum, cu toată puterea izvorâtă din ele. Un rafinat sentiment mi-a invadat întregul interior. Mi l-a cutremurat cu fiori calzi. Și mi l-a inundat cu o mireasmă mieroasă. Am strâns-o la piept, ca pe cel mai de preț obiect al meu. Și n-am îndrăznit să îmi despart mâinile de ea, căci era plăsmiurea mea. Era marea mea licărire afurisită."

~Nightmare Moon

Atunci când obișnuiesc să-mi imaginez emoția, n-am cum să nu o bâzgălesc pe foaie.

La început m-am încumetat să las desenul ăsta deoparte, pentru că nu era exact cea ce voiam să fie. Dar apoi mi-a fulgerat în minte legătura sa, dintre capitolul opt din ,,Origini uitate", și-am zis că n-ar strica dacă l-aș furișa aici în colecție.

Nu e nici pe departe strălucit, cum probabil pare în ochii voștri, dar exprimă una dintre cele mai dulci momente ale lui Nighty. Cel puțin asta știu sigur că mi-a ieșit la el, pentru că am simțit-o.

Cu asta mi-am prospus să adaug aici, pe viitor, scenele care am reușit să, le pictez cu creionul. Însă sper să pot trece de criticul din mine și să reușesc să le dau umilelor mele desene șansa să aibă contact cu ochii voștri.