~Premade disponibil - Queen's Crown~

       Mereu am sesizat că tot cea ce-mi răsare din plictiseală, ajunge să-mi atragă atenția surprinderii. Așa a reușit a ateriza aici acest premade, care poate are miros de clișeu datorită tematicii regale, tot mai întâlnite în era cărților de fantezie, dar a devenit o joacă de culori și nuanțe interesantă în ochii mei.

       A fost o simplă abatere de la lumea din jurul meu, care a început a lua, încetul cu încetul, o formă tot mai profundă și mai clară a creației în sine.
Îmi spun că ,,n-a fost mare lucru" dar m-a detașat de tot ce se învârtea în jurul într-un mod plăcut.

        Acum însă abia aștept să-i găsesc o bună folosință, care să o ajute să reflecte exact ce ar putea spune, potențialul conținut al unei cărți pe care l-ar îmbrăca.

       Prin urmare acest premade este disponibil în special pentru cărțile aflate în genul fantasy.

      Dacă există doritori legat de această copertă, sau de următoarele premade-uri care vor apărea, mă puteți contacta aici în comentarii sau în mesaje private, despre cartea căreia îi este destinat premade-ul.

      Plata pentru grafice, rămâne ca în cazul comenzilor aceeași și anume o părere cât se poate de detaliată la cartea mea ,,Origini uitate".


Bạn đang đọc truyện trên: AzTruyen.Top