Înghițit în beznă orașul refuza să se lase salvat de palidele raze de lumină. Luna șovăia la orizont plecându-se lent printre dealurile îndepărtate. Aerul  încă se încăpățâna a scăpa de răcoreala aspră a nopții. Zorile s-au ivit istovitor de încet după ceasuri lacome de tăcere. Dangătele unui orologiu îndepărtat reverberau peste liniștea asurzitoare. Ora cinci sosise în sfârșit.

      Contopită cu trupul fuzionat și cu o traistă plină de zdrențe pe post de ,,bagaj", am părăsit ascunzătoarea, murmurând runele vrăjii de teleportare din mers. Mă simțeam alergată de propriile picioare. Agitația și graba se jucau în voie cu mintea stăpânei ce nu-și mai găsea nicidecum astâmpărul, iar frânta disperare a sufletului meu era de mult redusă la tăcere de o seacă speranță. Până și eu ajunsesem să-mi doresc cu ardoare ca planul de răzbunare să se sfârșească în acea damnată zi, doar ca să nădăjduiesc măcar pentru o clipă că libertatea avea să-mi aparțină la final. Că stăpâna n-ar mai fi avut ce să facă cu o copilă ca mine, după ce avea să-și răzbune dreptatea. Că inutilitatea putea fi colacul meu de salvare. Că aș fi putut în sfârșit să zburd în voie pe străzile capitalei și să fur franzele de la brutărie împreună cu Etienne așa cum o făcusem odată. Că m-aș fi putut antrena cu barda oricând, fără să mă mai despart de ea. Că soarele avea să răsară peste menirea mea.

       Mirosul incertitudinii era însă dens, mult prea dens.

      Am intrat ca fulgerul în curtea regală, lăsând bietul bondar de la poartă, încă o dată să se scufunde în uluire. Apoi am smuls cu iuțeală din pomișorul înflorit, câteva flori de iasomie, fugind spre bucătărie. Trebuia să pregătesc ceaiul de dimineață al reginei, iar normalitatea agitației mele era necesar să-și spună cuvântul. Însă licoarea pregătită mi se plimba prin buzunarul șorțului la fiecare mișcare, într-un mod chinuitor de tentant.  Mi-am îndesat florile rupte în cealalt buzunar gol. Era atât de devreme, poate chiar prea devreme. Ora fixă plecase în urmă cu abia zece minute. Dar stăpânei nu-i păsa decât ca imaginea servitoarei Nadine să fie dulcegărită de punctunalitatea și hărnicia de care dădea dovadă.

       Fățarnica deghizare și teatrul mișelesc nu aveau voie să dea greș până la final.

       Cu acel gând în minte, m-am repezit în fosta cameră a lui Amandette și mi-am lăsat ,,bagajul" acolo nedespachetat. Apoi m-am întors iute înapoi la bucătărie și am pus ceainicul  cu apă pe foc. Mă fâțâiam pe lângă masă, agitându-mă de colo colo în căutarea zaharniței și a ceștii pe care le scăpam din ochii, deșii erau în fața ochilor mei pe raftul suspendat de lângă dulapul pe care nu-l cruțam. Freamătul presiunii mă măcina. Nerăbdarea mă devora însă cu totul.
Am dat cu nasul în cele din urmă de cea ce căutam frustrată de neatenția mea și m-am întors spre ceainicul de pe foc, pregătind tava cu cele necesare. Apa se încălzise rapid, parcă sub încinsele mele cugete.

      Neirosind nici măcar o clipă în plus, mi-am scos florile de iasomie din buzunar și am aruncat o privire precaută în jurul meu. Mâna îmi șovăia pe cealălată parte a șorțului, unde licoarea îmi atârna ascunsă, ca un diabolic secret ce era. Liniștea subțiată de mișcările mele, dăinuia în bucătăria încă adormită, sub o pâclă slabă de  întuneric. Nimeni nu părea să fie prin preajmă. Am răsuflat ușurată, scoțându-mi lent flaconul din buzunar, apoi am presărat florile de iasomie împreună cu conținutul licorii în apă, într-un melanj umbrit de estompate urme stacoji. Culoarea avea să se dizolve în normalul transparent și înșelător al ceaiului. Aroma avea să rămână la fel de obișnuită pe papilele ei gustative.

        Nimic n-avea să-i trezească bănuiala, înaintea primei înghițituri.

        Mi-am îndesat sticluța goală în buzunar, lăsându-mă pe moment captivată de iureșul satisfacției.
Însă când am dat să pun ceainicul pregătit cu ceai pe tavă m-am izbit de privirea lui Esteban, plină de un pozitivism mult prea radiant ce mă urmărea din pragul bucătăriei.  Șocul m-a luat prin suprindere la unison cu gândurile întrebătoare. Ce căuta el atât de dimineață la curte? De ce neîncrederea mă survola cu amenințare? Oare mă urmărise? Nu putea fi decât o coincidență!

       — Atât de trează la datorie și de matinală! Ce-i cu graba asta? m-a atacat  el, sfredelindu-mă cu ochii lui măriți de o uluire ciudată, apoi a pătruns înăuntru cu pași mari și domoli.

      Am înghițit în sec, păstrându-mi calmul teatral. Dar freamătul nesiguranței mă încerca diavolicește pe interior. Am rămas pe loc, salutându-l cu îndrăzneală căci știam că efectul licorii încă stăruia asupra minții lui manipulate. Însă convingerea mea nu mai era atât de profundă.

      — Trebuie să duc ceaiul de iasomie reginei, i-am replicat scurt, zâmbindu-i ca un răspuns la expresia sa voalată.

       Am apucat tava cu ceai de masă, dând să îmi invoc preocuparea și mi-am ignorat ghemul strâns de neliniște ce-mi sugruma pieptul. Îmi doream să scap mai repede de el ca să-mi pot continua lucrul.

      — Cum te simți în sfârșit ca servitoare personală a reginei? E unul dintre cele mai dorite posturi printre servitorii inferiori, m-a întrebat el sublinindu-și ultimele cuvinte, cu un mândru accent dulcegărit.

      Zâmbea cu o detașare pe care nu o mai întâlnisem niciodată pe chipul lui borcănat.

       — Foarte bine! Mă simt de parcă aș fi născută pentru asta, i-am replicat, răspunzând cu aceeași monedă asupra bunăstării putrede de pe chipul său.

       — Bănuiesc că ești mândră că ai reușit să ajungi atât de sus. Cu siguranță ai un trai mult mai bun și mai îngăduitor pentru copii tăi. Nu-i așa?

      S-a apropiat, iscodindu-mă din priviri voalate. Aprobarea îmi atârna pe buze cu ezitare. Fățărnicia convingerii însă triumfa.

      — Oh, într-adevăr!

      — De ce nu-i aduci aici la castel? Ar fi mult mai fericiți lângă mama lor decât în grija vecinilor tăi, a încercat el să mă tragă de limbă, arzând parcă de curiozitate.

      Insistența lui îmi strângea și mai profund nodul din gât. Ah cerurilor! De ce îi păsa atât de mult la acea oră de viața unei simple slujitoare ce tocmai își întâmpina ziua de lucru cu hotărâre? Nu mai eram în subordinea lui! Nu mai aveam nevoie de el! M-am prăvălit în frustrare. Ceva însă nu era în regulă în luciul ochilor săi căprui.

      — S-au obișnuit să stea la vecini. Le place acolo. Nu vă faceți griji pentru ei, mi-am susținut ideea, cu o fundație de minciuni.

      — Îmi imaginez.

     M-a sorbit el din priviri convinse.

       — Acum mă scuzați, dar trebuie să duc ceaiul reginei, înainte să se răcească!

        M-am folosit de scuza datoriei, trecând pe lângă el cu inima, bubuindu-mi în piept și cu tava strânsă mult prea tare în mâini. Voiam să scap de el cât mai repede cu putință. Însă el nu voia nici pe departe să scape de mine. Nu a rămas pe loc, ci a pornit în urma mea, mergând relaxat cu mâinile la spate.

      — Vrei să te conduc până la camerele reginei? Pare așa întunerc în dimineața asta! s-a oferit el, arătându-și grija artificială de gentleman, de parcă ar fi vrut să pară drăguț pentru prima dată cu o slujitoare ca mine.

       Însă totul era înșelător și duhnea mai tare a stricat pentru simțurile mele, care nu înțelegeau ce se întâmpla cu Esteban și interesul lui atât de profund, pentru cea care a îndrăznit să-i îndese o picătură de manipulare pe gât, din prima zi de slujbă. Am încetinit pasul, oprindu-mă lângă pragul bucătăriei.
Simțeam că marginile tăvii aveau să-mi sfâșie mâinile încordate cu totul.

       — Mă descurc, l-am refuzat scurt, părăsind apoi bucătăria cu pași apăsați.

       — Doar nu crezi că te las să te împiedici prin întunericul ăsta? Vin cu tine!

      Încăpățânarea lui nu s-a lăsat păgubașe și tachinându-mă cu pasul său mare, a pornit în urma mea, mergând relaxat cu mâinile. Mi-am ferecat protestarea interioară sub tăcere, deșii neliniștea nu-mi dădea pace nici pe departe. Îmi simțeam  picioarele la fel de greoaie, ca tensiunea ce-mi încorseta strâns inima agitată. Temerile mă înțepau cu fiecare ,,dacă" căruia cugetul îi dădea glas, înghițit de nisipurile mișcătoare ale iminenței care mă avertiza la fiecare pas.

     Cu cât mă flanca mai insistent cu atât începeam să cred că sentimentele resimțite îmi erau pline de adevăr. Cu cât mă sfredelea mai profund din privirile sale ciudate cu atât mă străduiam mai lipsită de vlagă, să sper că efectul licorii încă îl domina.

       — Am uitat că te-ai certat cu prietena ta. Îmi imaginez ce superioritate simți într-atât de mare încât să nu mai vorbești cu o servitoare inferioară. Nu-i așa? m-a luat prin surprindere, în timp ce urcam pe scările în spirală spre camerele reginei.

       Mi-am ignorat instinctul de a-l privi în ochi, însă simțeam că tava mi se clătina între degete. Cuvintele lui exagerat de băgărețe mă răscoleau. Interesul lui straniu îmi răsucea cuțitul în rană.  De ce îi păsa lui de prietenia mea cu Camy? De ce încerca să-mi scormonească prin suflet cu ghearele sale de bârfitor? Cerurilor! Ce punea la cale?  Atacul lui era unul mult prea profund, iar amenințarea răsuna ca la ea acasă.

      Era momentul să eschivez cât mai repede cu putință.
      
        — Mă tem că am ajuns. Trebuie să intru! i-am retezat curiozitatea răutăcioasă, scăpând rapid de ultima treaptă a scării, apoi m-am îndepărtat agitată.
      
      Camerele reginei se întindeau în fața mea salvatoare.

         — Ai dreptate! Te las atunci, a răspuns el cu tonul învins de gustul rece și întărit al schimbării de subiect, apoi s-a întors pe scări.

       Am respirat ușurată, deșii podeaua încă se clătina sub picioarele mele temătoare. Conștiința îmi pendula între convingere și bănuială. Mintea îmi era nerăbdătoare și dispusă să treacă peste noianul discuției cu Esteban, doar de dragul de a păși cât mai repede ultima treabă a planului. Sufletul îmi spera.    
M-am apropiat de dormitorul regal, pătrunzând cu grijă pe ușa destinată servitorilor. Știam că nu-mi puteam permite să scap vreun zgomot în timp ce regina încă dormea de obicei cufundată în somn până la ora șase.
De data asta însă, Elleyne stătea, trează pe pat îmbrăcată deja într-o ușoară rochie de zi, cu fața și trupul deja spălate.

       Am rămas pe loc încremenită, gata să scap tava cu ceai din mâini care devenise dintr-o dată mai grea. Panica și șocul își făceau de cap cu rațiunea mea întoarsă dintr-o clipă pe dos. Cum de era trează atât de devreme? De ce se spălase și se îmbrăcase singură?  Oare întârziasem atât de mult? Ticălosul de Esteban voise să-mi distragă atenția de la treabă ca să ajung târziu? De asta se comportase atât de ciudat?

       Era cu neputință!

       — Vino aici!

      Regina mă perfora îndemnându-mă, cu priviri lacom de iscoditoare. Am pășit șovăitoare înăuntru, pregătindu-mă de-o critică binemeritată la adresa punctualității mele. Întunericul încă viu de afară protesta însă împotrivă. Tăcerea ei profundă nu dădea nici măcar o șansă în acest caz.

       — Îmi pare rău pentru întârziere, am îngăimat, bănuind sursa întregii întorsături deșii nesiguranța mă încerca, apoi am așezat tava cu ceai pe măsuța de lângă pat.

       — Dar cine a spus că ai întârziat? N-am dormit prea bine în noaptea asta.

      Un fin disconfort era sădit în tonul ei mai moale decât de obicei. Ochii însă îi străluceau într-o stranie nonșalanță, de parcă o noapte nedormită nu-i afecta în niciun fel expresia rece de pe chip. Mi-am aruncat gândurile înșelătoare la gunoi, ușurându-mă cu un mic zâmbet pe buze. Satisfacția drăcească amenința să-mi devoreze cugetul.

       — V-am adus ceaiul.

       — Cald și infuzat, așa cum ai învățat de la început. Trebuie să spun încă o dată că e de admirat pentru prospețimea noilor tale atribuții, m-a lăudat ea cu o urmă de mulțumire în grai.

        — Vă mulțumesc majestate!

        Am turnat ceaiul cu însuflețire în ceașca-i goală. Extazul reușitei curgea în valuri peste mintea-mi intoxicată. Părerea ei era atât de bună, atât de vrăjită și atât de convinsă! Nimic n-avea să-i mai scape stăpânei, șansa de data asta. Libertatea mea bătea atât de tare la ușă! Regina a ridicat ceașca și a luat o înghițitură lacomă de ceai.

        — Oh, Nadine! Ceaiul ăsta are o aromă divină! Inconfundabilă! Pe zi ce trece te perfecționezi într-o slujitoare model!

       M-am cufundat în cuvintele ei mieroase și atât de ferme, încât aș fi zis că teatrul meu mișelesc o vrăjise la fel de tare, cum efectul licorii îi îmblânzea în acel moment atât expresia rece cât și ochii violeți. Buzele i se curbaseră într-un zâmbet plin de o mulțumire recunoscătoare. Chipul i se luminase sub o mină fericită. Răsăritul parcă își făcuse apariția pe fața ei atinsă de misterioase frământări, ștergându-i parcă ridurile adâncite. Toate astea doar după o singură înghițitură.

        — M-am gândit să te ridic la rangul doamnă de onoare. Aș vrea să stai aici mereu, să mă însoțești oriunde și să-mi fi aproape. Îmi displace să te văd mereu  urcând sigură de la bucătărie cu uniforma îmbâcsită de mirosul slujitorilor inferiori! E dezagreabil pentru capacitățile tale cu mult mai superioare! Nu crezi, dragă Nadine? și-a agățat propunerea promițătoare de mine, sorbind cu o poftă meschină tot ceaiul pe care i-l turnasem.

       — Dar majestatea voastră, nu sunt o nobilă.

        Flatarea mea umilă, dar atât de falsă, era ca un obstacol mult prea banal pentru o asemenea șansă meritată cu vârf și îndesat. Entuziasmul reginei atât de convins și de nevinovat, nu voia să renunțe, antrenat de fierbințeala însetată care cerea tot mai multă manipulare. Am reumplut ceașca reginei, cu ceaiul rămas, de parcă ar fi fost cel mai firesc lucru s-o fac.

        — Vei fi, sub cuvântul meu! Acceptă doar ce vreau să-ți ofer!

        Insistarea ei îmi făcea cugetele infectate să pufnească în râs. Era atât de nostimă sub efectul licorii, încât delirul ei părea să-i deslușească naivitatea atât de ascunsă. Cum aveam să accept să fiu doamna ei de onoare când stăpâna voia capul și coroana ei pe post de răzbunare? Oferta ei era cu mult sub așteptările mele.

       — Oh, majestate! Aveți un suflet atât de bun! Dar am mare nevoie să mă gândesc și să-mi cântăresc decizia. Mâinile mele aspre de slujitoare, nu pot atinge finețea celor ale unei nobile adevărate. Nu pot fi la fel de jovială, cochetă și grațioasă ca o doamnă de onoare, mi-am arătat fățarnica modestie, lăsând ceainicul pe tavă.

       — Oare așa să fie? I-a vino și coafează-mi părul pentru micul dejun.

       M-am supus micului ei ordin, privind ceașca și ceainicul de argint care erau goale în fața mea. Îi plăcuse aroma licorii mai mult decât mi-aș fi închipuit. Mi-am atins cu precauție teaca ascunsă sub șorț. Nu mai rămânea decât să pândesc momentul potrivit, mișcării mele finale. Regina s-a ridicat de pe pat și s-a îndreptat spre măsuța de toaletă, așezându-se pe taburetul din fața oglinzii generoase de cristal. M-am apropiat cu mâinile la spate, lovită de frustrare. Blestemata oglindă surprindea tot cea ce făceam pe la spatele lui Elleyne.

       Nu puteam încă să acționez.

       — Cum doriți să vă aranjez părul? am mușcat din subiect, potolindu-mi cugetul înflăcărat cu încă o clipă de fățărnicie.

        — Vreau cocul împletit pe care mi l-ai făcut ieri de dimineață, cel în care mi-ai scos în evidență buclele din față.

         Am luat peria de pe măsuță și am început ai îmblânzi buclele aurite. Avea părul lung, des și catifelat în ciuda rătăcitelor fire albe care se strecurau nestingherite în strălucirea lui nobilă. Din spate nimeni nu i-ar fi putut da mai mult de treizeci de ani, însă ridurile îi înșelau vârsta, dându-i încă un deceniu în puls decât posibil avea. Chipul îi strălucea în duioșia unui trandafir de mult înflorit în oglinda ce-i surpindea finețea pomeților și naturalețea buzelor pline. Dar cine eram eu, să-i admir frumusețea, când dușmănia față de ea era înrădăcinată în trupul meu furiozat ca o boală incurabilă?

        Cu siguranță aveam să fiu ultima persoană care îi surprindea luciul regal.

        — Nesăbuita mea soră s-a născut și a adus cu ea pe lume cea mai mare suferință peste familia noastră și peste întreg poporul. Numai din vina ei mama și tatăl nostru au pierit răpuși de blestemul de a nu avea nici măcar un moștenitor la tron. Numai din vina ei am sfârșit în negura și agonia în care mă aflu acum, atacată din toate părțile, amenințată, trădată și înșelată de cei pe care i-am considerat semeni mei. Numai din vina ei am devenit un creștet slab pentru coroana pe care o port. Îți imaginezi ce năpastă s-a pogorât peste noi dintr-un asemenea inconvenient?

        Răceala și ura din tonul ei m-au plesnit cu putere, stârnindu-mi valuri de furie în întreg trupul. Șocul m-a copleșit în voie. Inima m-a luat cu asalt.  Sentimentele ostile au început a-mi zbiera astupate de abținere. Am strâns mânerul periei în mână. Stăpâna se simțea mâniată, dar mai mult se simțea provocată de cele auzite. Am tăcut din gură, văzându-mi de treabă, ca și când n-aș fi auzit nimic. Dar noianul vorbelor a continuat.

       — Oh, Nadine! De ce ești reticentă la propunerea mea? N-ai de unde să știi de sora mea, dar sunt atâtea mizerabile care dețin statutul de nobilă! N-ai auzit de trădătoarea de Magwina? A fost doamna mea de onoare cea mai apropiată și s-a folosit de slăbiciunea mea! A profitat de mine și a încercat să mă ucidă lent cu elixirele ei blestemate. Era mâna monștrilor din Ținuturile de Vest care îmi pândesc coroana. De-ai știi cât m-a jucat pe degete, te-ai închina Celui de Sus!

       Oh da! Cu siguranță. Am lăsat peria deoparte, strângându-i buclele la ceafă.
Simțeam că limitele abținerii mele aveau să cedeze, dar nu puteam să mă las. Încă aveam nevoie ca masca de pe chip să nu-mi pice pe podea. Încă nu era momentul.

        — Am auzit. Îmi pare nespus de rău că ați avut parte de o asemenea experiență, mi-am invocat empatia de străină, care înțelegea totul pentru prima dată din exterior.

         — Te rog, gândește-te la ce ți-am spus! Meriți statutul de nobilă cu mult mai mult decât l-au meritat ele vreodată! Chiar am nevoie de o doamnă de onoare pe care mă pot baza.

      Fără îndoială! De-ar fi știut ce tocmai grăia...

      Efectul licorii grăia de la sine într-un mod ciudat de influențator. Mi-am stăvilit sentimentele pline de ură, apoi, i-am împărțit părul în șuvițe. Am început a le împleti, lăsând o parte din buclele-i aurii în libertatea lor naturală. Răspunsul scăldat în ironie îmi șovăia pe buzele mincinoase dar timide.

       — Am să mă gândesc.

       — Așa să faci!

       Și-a aplecat capul spre mine relaxată, urmărindu-mă cu ochii de ametist. Nu avea habar că mâinile umile ce-i coafau părul în acel moment aveau să fie autoarele morții sale. Mirosul pericolului nici că-i deranja părerea atât de manipulată despre noua sa slujitoare mult prea pricepută.
Simțurile îi erau vrăjite. Mintea îi era captivă în mieroasa impresionare.

      Dar sufletul încă îi duhnea a putreziciune.

       I-am adunat toate șuvițele rămase libere și le-am strâns în coc. Apoi am  împodobit cocul, așezând și fixând cu grijă împletiturile de-a lungul, de-a curmezișul și de-a latul lui. Tăcerea a devenit o gură de aer bine-venită poate de ambele părți. Am apucat iute clama decorată cu cristale albe de pe masă și am prins-o în spatele cocului, la capătul  florii grațioase de împletituri încrucișate. Buclele aurite din față îi încadrau rebele chipul regal, curgând în naturalețea lor pe lângă urechile-i fine. Părul proaspăt coafat îi strălucea într-o eleganță nobilă.

        — Am terminat.

       M-am retras cu mâinile la spate, lăsând-o în tihnă aș admira înfățișarea.

        — Atât de abilă! Azi continui să mă surprinzi tot mai tare, m-a ridicat ea în slăvi, ridicându-se de pe taburet cu ochii absorbiți în reflexia din oglindă.

        — Ah, vă rog! N-am făcut încă nimic atât de special.

        Am rămas pe loc, privind-o cu capul plecat. Modestia îmi aluneca amețitor de abrupt în ironie, dar ea nu părea nicidecum să observe. Era prea fascinată, spre satisfacția stăpânei care mă făcea în fiecare moment să-mi fie tot mai greu, a-mi abține pufnetele diabolice de râs. Nerăbdarea și furia însă nu-mi dădeau pace. Atunci regina și-a întors capul spre mine, plimbându-și mâna la spate. Un inconvenient a răsărit pe chipul ei, iute ca o buruiană nedorită în grădina sa luxuriantă.

        — Ai putea să-mi legi din nou șnururile corsetului? Singură când m-am îmbrăcat, n-am reușit să le strâng cum trebuie, m-a rugat ea, pe un ton lipsit de gustul autoritar al unei porunci obișnuite.

       — Sigur.

       S-a întors cu spatele la mine, plecând din fața oglinzii, cu mâinile pe lângă trup și cu statura părăsită de orice apărare a instinctelor. M-am apropiat ușor, cu furia urlându-mi în piept. Nerăbdarea mă măcina. Dangătul orologiului din centrul îndepărtat al orașului, ticăia undeva în mintea-mi răvășită. Momentul mi se zbătea între dinții încleștați. Mi-am scos pumnalul cu grijă din teacă, ținându-l strâns în mâna dreaptă.

     Așteptarea s-a stins călcată de speranța mea. Zdrobită de ura stăpânei. Arsă de ceasul răzbunării.

        Am respirat cu nesaț, plimbându-mi degetele peste șnururile aurii care erau înodate destul de strâns.

    ,,Numai din vina ei mama și tatăl nostru au pierit..."

      Șansa plutea aprigă și înverșunată în fața mea.

    ,,Numai din vina ei am sfârșit în negura și agonia în care mă aflu acum..."

     Nu mai putea exista loc pentru șovăială.

    ,,Numai din vina ei am devenit un creștet slab pentru coroana pe care o port..."

       Mi-am înălțat pumnalul în aer, dând să-i imobilizez trunchiul și brațele cu mâna stângă și atacându-i gâtul cu lama ascuțită. Trupul fuzionat mi se lupta printre suflări întretăiate. Fumegam în lava ostilității. Regina s-a smuls din atenția mâinilor mele, lovindu-mă zdravăn cu capul în față, chiar înainte ca pumnalul să aibă biata șansă de ai atinge gâtul damnat. Durerea mi-a încătușat simțurile. Mâinile mi-au devenit dintr-o dată mai slabe și mai distrase. Controlul mi-a alunecat printre degete. Am dat să atac din nou, însă profitând de slăbiciunea mea, regina s-a întors cu fața la mine și mi-a înfășcat pumnalul din mână, îmbrâncindu-mă brutal. M-am prăbușit pe podea, ținându-mi mâna pe fruntea dureroasă.

      Știuse că aveam să o atac. Căzusem în capcană.

       — Ce joc frumos! Credeai că n-am să știu vreodată ce ai pus la cale? mi-a aruncat vorbele în față, ironizând cu chipul complet dominat de un zâmbet înțepător.

       M-am crispat, doborâtă în același timp de valurile nestăvilite ale furiei și înțepătura cruntă a șocului. Preț de o clipă inima a încetat să-mi mai pulseze.
Am țintuit-o cu ochii pierduți în vâltoarea sentimentelor. Încântarea mieroasă de pe chip îi plecase în fugă de parcă nici măcar n-ar fi simțit-o. Irisurile violete îi erau inundate de negura  expresiei sale reci și de nepătruns. Vocea îi era schimbată și aspră, asemeni covorului de spini ce parcă îmi sfârteca trupul doborât. Un gol nimicitor mi-a perforat stomacul.

       Cerurilor! Unde se afla efectul licorii pe care stăpâna se bazase atât de mult?

        — Alergături matinale, arome fără  gust, apă călâie, coafuri banale și ca să vezi, un pumnal de toată frumusețea la gât! Impresionantă înverșunare, ba chiar prea încrezătoare, m-a dominat cu al său ton înțesat de spini, îmbrăcați în mătase, apropiindu-se amenințător de șocul chipului meu înghețat.

        I-am scupiat în față și m-am ridicat, năpustindu-mă asupra dezgustului ei nemăsurat. Furia stăpânei m-a propulsat în nevoia de a-mi recupera arma și de a călca peste acea viespie îmbrăcată în veșminte nobile. I-am smucit brațul, atacându-i mâna dreaptă cu o ploaie de îmbrânceli. 

      Masca lui Nadine nu mai avea niciun rost în acel cumplit scenariu.

         — Ai crezut că te-am lingușit, ca povestea să-ți meargă până la capăt? Oh, ce visătoare ai fost! Poate săramana Amandette ar fi trebuit să-ți spună că așteptările mele reale sunt înalte până la cer, mi-a contracarat ea loviturile, țintuindu-mă cu vocea-i sardonică.

          — Ah, nenorocito! Am să-ți spulber căpățâna de pe umeri!

        M-am repezit cu cealaltă mână, spre pumnalul cu care dădea să-mi străpungă fața. Mânia stăpânei îmi pulsa în sângele contopit. Brațul anihilat îi tremura în strânsoarea mea, însă se zbătea cu încăpățânare a mă ataca la unison cu tot trupul.

         — Nesuferito! Așa te comporți cu o regină? a pufnit printre dinți, smulgându-și brațul din strânsoarea mea, apoi m-a lovit cu piciorul.

        M-am dezechilibrat, însă nu mi-am permis să mai cad jos încă o dată. Picioarele mi se luptau a nu se prăbuși.  Stăpâna ardea în trupul fuziunii nimicită de focul revoltei. Profitând de clipa mea de neatenție, regina s-a năpustit asupra mea, împingându-mă brutal pe patul uriaș al dormitorului regal.

     — Nici-o servitoare curată care mi-a îngenuncheat în față, n-a avut parte de un tratament atât de indulgent și de îngăduitor! Bătrâna Amandette a știut asta atât de bine, dar nu ți-a spus pentru că n-am lăsat-o să-ți spună. Am vrut să crezi în minciuna pe care ai născocit-o cu toată mintea ta idioată și să îți închipui că nimic n-avea să-ți stea în cale!

        Am început a gâfâi, zbătându-mă cu membrele anihilate. Vorbele ei îmi sfârtecau sentimentele contradictorii, atât de profund încât nu mai exista loc nici pentru șocul întrebător cât nici pentru cuvintele mele inutile de protest.

      Totul fusese o răscolită mascaradă, menită să ne mănânce ieftina crezare și să ne cumpere planul cu brațele deschise.

       — Dar cum...? am îngăimat printre dinții încleștați.

       — Am știut cine ești de când ai apărut în fața mea și i-ai jonglat pe Esteban și pe Livester să‐ți promoveze priceperea. N-aveam nevoie de o servitoare mai bună ca Amandette, dar știam că undeva la rădăcinile de jos ale curții, te strecurasei și voiai cu ardoare să ajungi cât mai repede la căpătâiul meu. Te-am așteptat ,,Nadine"! mi-a suflat cuvintele peste față, apăsându-și accentul malițios pe numele nostru fals. Iar tu ca o slujitoare devotată ce ai fost, imediat ai apărut!

        M-am zvârcolit ca arsă de tăciunii încinși ai spuselor care îmi dezmembrau rațiunea intoxicată. Negarea mă sugruma, aruncând la greu  lopeți de umplutură inutilă peste golul nemărginit ce-mi perfora interiorul. Un coșmar îi devora mințile stăpânei. Nu putea fi posibil! 

       — Lepră blestemată!

       Am țipat, sucindu-mi capul în toate părțile pe așternuturile ce parcă mă pârleau. Membrele îmi erau înțepenite de strânsorile ei.

        — Ce drăguț că ai sperat din toată inima că fermecătoarea ta licoare și-a făcut efectul. Esteban și Livester au fost atât de vrăjiți! A trebuit ca bietul Darshan să-i aducă cu picioarele pe pământ. Bucătarul încă visa că nevasta lui era în viață. Amuzantă operă de artă. Nu? m-a fixat cu privirea-i sfredelitoare și cu rânjetul zeflemitor de pe buze.

      M-am holbat la ea, simțind cu valurile damnate ale eșecului îmi dezbrăcau ființa. În acel moment n-am mai avut puterea nici măcar să mă zbat. Adevărata față a cărților de joc o  plesnea pe stăpână cu fiecare clipă mai tare peste convingere.

      — Nu mai ai tupeul să răspunzi? a izbucnit regina într-un învingător hohot de râs, dându-mi drumul de parcă anihilarea ei nu mai avea niciun rost asupra feței mele învinse.

       M-am ridicat lent de pe pat, țintuind-o cu ochii plini de ură.

        — Sincer mai mult mă fascinează cum ai crezut că îți va merge să te folosești de părul Magwinei. Săraca! A fost o prea mare ticăloasă ca să poți scăpa ușor în fața mea. Te-a tras în groapa ei, cea ce e atât de firesc din moment ce ai ucis-o pe nedrept, mi-a aruncat o grimasă rece, apoi m-a săgetat cu vorbele sale necruțătoare, plimbându-se cu pumnalul în mână prin fața mea.

        Mi-am încleștat dinții, simțind cum mânia, șocul și furia aveau să-mi sfâșie trupul fuzionat. Runele vrăjii de transformare au început a-mi reverbera brusc în cugetul răvășit. Disperarea stăpânei era o forță de neclintit. O putere care ar fi putut să-mi cresteze inima, doar ca veninul dinlăuntrul său să poată erupe în voie.  Descântecul m-a smuls din trupul fuzionat, azvârlindu-mă într-un colț al încăperii  departe de amalgamul înăbușitor al răzbunării și de înfățișarea ei deșirată. M-am prăvălit pe podeaua rece.

       Scopul unei copile neștiutoare devenise inutil într-o confruntare în care răscolita mascaradă își arăta adevărata față, iar răzbunarea unei dreptăți strivite se lupta în crâncena opoziție.

        — De unde dracului știi toate astea! a izbucnit stăpâna, repezindu-se asupra reginei cu expresia fumegându-i de furie.

        Elleyne s-a ferit din calea pumnilor ei, fluturându-și pumnalul prin fața stăpânei în semn de apărare.
   
       — Cum aș putea să nu știu când dovezile roiesc în jurul meu? a pufnit ea, îmbrâcind-o cât colo. Darshan mi-a adus capul ducesei, după ce a aflat de la doi cetățeni - un bărbat și un copil - și un vizitiu din slujba Magwinei, că tu deghizată într-o vrajă de contopire cu ajutorul unei copile, te-ai strecurat în conacul ei și ai ucis-o. Apoi cu zile după incident ai făcut ,,curățenie" în casa ei ca nimeni să nu de-a de urma faptelor tale și ai retezat capul cadavrului. După săptămâni întregi în care am crezut că ticăloasa dispăruse, am crezut că am primit în sfârșit un semn de la ea. În noaptea care a urmat te-ai folosit de vizitiu să vii l-a întâlnirea intimă pe care o stabilisei cu mine, sub chipul ei.

       Preț de clipe chinuitoare stăpâna a rămas nemișcată în fața surorii sale. În fața ființei destate pe care cu minute în urmă nu concepuse să ezite ai reteza gâtul. Groaznica uluirea îi anihilase dorința de a ataca. Răscolita mascadară o nimicea numai din vorbele-i puternice. Regina a pășit în fața ei, mușcând din distanța tensionată care le despărțea cu expresia-i zeflemitoare.

       — Sărmanul vizitiu ne-a mărturisit că ,,l-ai teleportat din pat și l-ai obligat să conducă trăsura în pijamale", iar apoi ne-a declarat că ,, i-ai ordonat să nu spună nimănui de plimbarea voastră." Atât de nostim! a murmurat ea cu o urmă vicleană de haz.

        Tăcerea părea însă o condamnare de nedescris pentru sentimentele îngrădite ale stăpânei ce pâlpâiau ca niște lumânări topite prea iute în irisurile ei albe. M-am ghemuit în colțul predestinat mine, pendulând șovăitoare între decizia de a fugii, mâncând pământul sau alegerea de a rămâne pe loc.

       — În acel moment abia dacă mi-am închipuit că cea cu care vorbeam nici măcar nu era nemernica de Magwina, ci tu, care îți doreai cu vârf și îndesat să-mi torni elixirul pe gât! a exclamat regina, cu privirea sticloasă și plină de o strălucire maniacă înfiptă în chipul înghețat al surorii sale, apoi și-a fixat pumnalul spre gâtul ei. Atunci nu ți-a mers, cum nici acum n-ai sorți de izbândă!

        Provocată de amenințarea propriei sale arme, stăpâna a înfășcat-o pe regină de braț, apoi ferindu-se de contracararea ei, a lovit-o cu cotul în piet, smulgându-i pumnalul dintre degete. Furtuna celor auzite însă făcea ravagii asupra ei.

        — Oare așa să fie? a mârâit ea printre dinți, dând să o împingă pe Elleyne pe podeaua rece.

        Regina a eschivat, apucându-o de păr cu zâmbetu-i învingător pe buze, apoi a izbit-o de peretele de lângă pat. Stăpâna s-a prăbușit la pământ cu un ignet gușuit de gâfâituri.

         — Oh, da! Cu siguranță! În felul ăsta ți-ai negat eșecul și contopită cu copila aia, te-ai ascuns în curtea regală ca ,,Nadine", un val de minciuni menit să ne fraierească pe toți. Ai pornit de la zero, ți-ai făcut de cap cu mintea lui Esteban, apoi te-ai distrat, mergând la casa lui Livester unde ți-ai pierdut prețioasa rețetă a licorii. Ai trecut cu brio de ei și ca să scapi de obstacolele ce îți stăteau în cale, ai ucis o servitoare în grădina castelului.

        Stăpâna a încercat în zadar să se smucească  din mâinile hoațe ale reginei, care i-au furat încă o dată pumnalul atât de însemnat. M-am cutremurat. Aflase fiecare mișcare pe care o făcusem! Dar cum...?

         — Se pare că știa cam multe despre tine din moment ce ai fost atât de absorbită de șoc încât ți-a scăpat o frunză de varză pe jos și ai întârziat enorm de mult să urci sus în camera mea. Nici nu-ți imaginezi cât de greu mi-a fost să mă prefac că n-ai greșit cu nimic. N-aș fi iertat în veci o slujitoare pentru o asemenea întârziere, s-a văicărit Elleyne, scuipându-și vorbele în capul protestator al stăpânei, în timp  ce o ținea lipită de perete.

       Stăpâna a mârâit, încercând să o muște de mâna cu care o ținea de păr. Însă gâtul îi era amenințat de lama pumnalului, iar peretele nu voia sub nicio formă a ceda în ciuda zbaterilor ei neîncetate. Regina s-a apropiat cu fața de chipul ei, zâmbind mișelește.

       — Când am reușit să-i readucem din visare pe Esteban și pe Livester, imediat și-au deschis pliscurile și au spus ce trebuia să auzim. Fără ei și fără voința lui Darshan și fără oamenii martori, n-am fi avut toate dovezile necesare. Așa te-ai gândit că prietena ta cea dragă, nu merită să trăiască pentru că te-a trădat cu o asemenea ușurință. Păcat că sângele ei n-a fost un bun ingredient pentru otrava cu care voiai să-mi îndulcești ultimele clipe din viață!

        — N-a fost prietena mea! a izbucnit, stăpâna cu graiul gâtuit de furie și de amenințare.

        La auzul vorbelor ei m-am fărâmat în tristețe.

         — Știu. A fost doar un alt infim pretext cu care să îți consolidezi masca de slujitoare lipsită de intenți meschine, așa cum a fost și povestea celor trei copii înfometați, care l-a emoționat atât de tare pe Esteban încât cu greu l-am întremat! Erau ascunși undeva prin casa aceea părăsită unde locuiai? Ori undeva prin hanul abandonat în care te-ai mutat recent? a chicotit regina, iscodind-o pe stăpână cu priviri înțepătoare.

       — Mai taci!

       — Nu fi așa! Am pus totul cap la cap de la început și crede-mă că te-am așteptat cu sufletul la gură pentru momentul ăsta. După atâtea încercări, merita să te fac măcar să crezi că biata ta răzbunare are vreo speranță, a protestat Elleyne cu vocea fină și plină de o teatrală părere de rău, apoi văzându-i slăbiciunea vagă din priviri s-a îndepărtat de ea satisfăcută.

      Atunci stăpâna s-a ridicat în picioare și străpunsă de furie, a înfășcat-o pe regină de gât.

        — Poți să turui cât ai vrea despre marea ta înscenare! Dar eu n-am ticluit totul ca să mă prefac că te omor!

        — Degeaba Myelefer! Degeaba, cauți dreptatea care n-o s-o ai vredoată! Oameni n-au să creadă drama ta de la mănăstire nici dacă le torni incantații și licori în cap. Toți te cred cu prunc mort!
O impostoare care încearcă să reteze capul de drept al coroanei! a țintuit-o regina cu cuvintele-i pline de acid și a lovit-o dur cu cotul în abdomen, eliberându-se.

      Stăpâna nu s-a lăsat bătută nicidecum, repezindu-se asupra surorii sale spumegând de mânie

         — Eu sunt fiica cea mare! Principala moștenitoare a tronului! Cum ai îndrăznit să mă izgonești din castel, când mama mă adusese înapoi în familie, înfruntând minciuna pogorâtă peste popor?

          — Mizerabilo! N-ai niciun drept să-mi furi coroana ce-mi aparaține! s-a răstit regina, contracarând atacul și prăbușind-o pe stăpână cu piciorul pe podea.

         Un licăr animalic strălucea în violetul arzător al irisurilor sale năpădite de ură. M-am înfiorat împinsă de la spate de gândul de a interveni.
Dar lupta pe care o sorbeam din priviri  nu era nicidecum a mea.

         — Cum ai îndrăznit? a vociferat stăpâna printre gâfâituri, zbătându-se cu spatele pe podea.

        Mâinile și picioarele îi erau imobilizate de membrele reginei. Era istovită și încercată de duerea căzăturilor și a loviturilor încasate. Dar nu-și pierduse voința absolută de a se lupta în continuare pentru răzbunarea ce-i atârna tot mai greu în față.

     ,,N-am să mă retrag  din tăișul lamei care mă așteaptă! Voi avea dreptatea pe care am căutat-o toată viața, chiar și pentru o clipă! Mi-am vândut sufletul pentru răzbunarea asta! Alinare nu mai poate exista pentru una ca mine."

         — Uită-te la tine, Myelefer. O vrăjitoare care și-a vândut sufletul magiei! O ticăloasă fără maniere! O evadată ce nu-și are locul în lumea liberă! O criminală murdară! Prostuțo! Cum ai putea tu pune mâna ta mânjită pe cea mai de preț putere a regatului, când la ușă te așteaptă groapa pe care ți-ai săpat-o singură! a izbucnit regina în altă criză de râs deasupra ei, apoi și și-a ațintit pumnalul asupra pieptului său lipsit de apărare.

        Stăpâna respira neînvinsă, lipsită de efectul amenințării ce-i ținuia inima.
Zbaterile ei erau fără încetare, în ciuda clipelor cei scăpau printre degete și a terenului pe care îl pierdea cu fiecare secundă. Ochii îi străluceau neînfricați, pentru prima dată frumoși în privirea mea îngrozită. Inima îi zburda parcă în sfârșit într-o ciudată eliberare.

     — Ești demnă de milă! a mârâit regina și a înfipt cu cruzime pumnalul în pieptul surorii sale, salivând de ură, aceeași ură asemănătoare și familiară.

      Am înlemnit cu ochii rătăcițiți în erupția de sânge care a început a se prelinge pe abdomenul stăpânei ce dansa ritmic și cu încăpățânare  împotriva durerii și a clipelor care fugeau una după alta. Regina s-a ridicat smuglându-și pumnalul și aruncându-l cu dezgust lângă posesoarea lui. Apoi s-a îndreptat spre ușa dormitorului, fără a arunca nici măcar o privire în direcția mea, de parcă prezența mea era pe atât de evidentă pe atât de neimportantă în ochii ei știutori. Am înghițit în sec, șovăind a mă mișca din colțul în care sfârșisem, cu atenția pironită asupra ființei care cu momente în urmă îmi controlase mințile într-un trup de fuziune. Golul din interior mă măcina, la fel de mult ca stăruirea din inimă ce mă ținea pe loc.

         — Gărzi! am auzit-o pe regină strigând din depărtare, lângă ușa domnitorului.

        Mânată ca de semnalul iminent al pericolului, stăpâna s-a ridicat în mâini, înfruntându-și ultimele momente și și-a întors atenția îndurerată spre mine.  M-am cutremurat dând să mă ghemuiesc mai adânc în urmă. Ochii îi erau îmblânziți de căpruiul intens pe care numai în momentele sale de umanitate, îl intrezărisem alungând albul sec al irisurilor sale. Chipul îi era chinuit de o tristețe și o disperare pe care nu o mai întâlnisem niciodată în expresia ei. Se lupta să se târască spre mine, cu ultimele sale puteri ca și când acela rămânsese ultimul ei scop pe lumea pământească.

       Ușile dormitorului s-au deschis acompaniate de pași îndepărtați. Sunetele bocancilor vuiau în golul amenințător. Voci tunau în ecoul nemilos. Timpul se scurgea lacom pentru târâtul ei neînduplecat și pentru răsuflarea mea întretăiată. Am țintuit-o cu priviri îngrozite.

        — Dă-mi mâna... m-a îndemnat stăpâna, întinzându-și rugător brațul spre mine.

         M-am retras cu trupul tremurând, amintindu-mi cu groază desele momente în care mă întemnițase în corpul fuziunii, trăgându-mă de mână. Văzându-mi șovăiala m-a apucat de braț, șoptind o scurtă incantație cu disperare și repeziciune. Pașii zgomotoși din urmă se auzeau amenințător. Am tresăltat ca arsă, presimțind cea ce urma, însă spre uimirea mea nimic nu s-a întâmplat.

        — Îmi pare rău că te-am folosit...  Nu pot desface vraja pe care Aster a invocat-o asupra ta să-ți pierzi memoria... a murmurat dându-mi drumul, cu ochii cuceriți de regret.

        Am privit-o cu ochii bulbucați, neîntelegând cea ce voia să spună.
Iminența sunetelor a pătruns ca un val uriaș asupra încăperii, cufunând-o cu agitația s-a amenințătoare. Stăpâna m-a ațintit cu privirea-i stoarsă de durere. O dâră de sânge i se prelingea dintre buzele uscate. Clipele s-au prelins prea repede în gura trecutului nesătul. 

        — Fugi și caută-ți fratele! Caută-ți originile! Ai fost născută să conduci și să salvezi tărâmul ăsta blestemat! Nu meriți menirea mea! m-a îndemnat ea cu glasul întretăiat de rugăminți, împingându-mă îndrumător cu mâinile-i slăbite de ceasul tot mai apropiat al morții.

       M-am ridicat înghețată de spaimă și cu inima, bătându-mi nebunește în piept am ascultat-o, fugind de parcă fiecare pas însemna viață pentru sufletul meu morbid, îmbrățisându-mi libertatea cu toată însuflețirea, ca o pasăre care și-a luat zborul mult tânjit din colivia în care nu putuse avea aripi.

      Speranța mea n-a mai fost atunci, doar un strop secat de vitalitate, ci o tânjire reală cât un adevărat izvor de apă pură în care sufletul meu a îndrăznit ușor ușor a păși spre întregire.