Un biet licăr de lumină mai străpungea palid fereastra din capătul coridorului, copleșit de negura care nu se încumeta aș arăta nuanța de cenușiu posomorât. Cerul se enervase strașnic de la miile de rugăminți ale pământului care ceruse apa pe care seceta i-o preschimbase într-o raritate. Furtuna își cânta zgomotos venirea dinspre colinele îndepărtate, cu tunete violente care agitau vântul furios. Vremea se manifesta haotic la unison cu sentimentele mele. Câtă zarvă...

      — Lipsește-te de balivernele astea fără sens! E doar o slugă bucătarule! Nu te-a strâns de gât, l-am auzit pe Esteban, dându-i peste nas lui Livester, neconvins de cele auzite.

       Am rămas cu inima în gât, privindu-i de după ușa bucătăriei, cu zgomotul de afară invadându-mi urechile. Soarta mea și a planului de răzbunare atârna de bietul efect rămas al licorii manipulatoare, care se mai manifesta asupra lui Esteban. Convingerea bărbatului părea să fie de neclintit în ciuda celor auzite, încât s-ar fi bătut cu pumnul în piept pentru fața curată și mâinile cinstite ale bietei Nadine, care cu siguranță era o slujitoare devotată ce nu avea niciun strop de interes necurat. O mică ușurare amplificată de un val de uluire îmi hidrata speranța uscată de pesimismul situației. Puterea licorii nu fusese o îndrugare ieftină.

       Mintea lui Esteban cel real încă staționa în mâinile mele, iar solida lui crezare fermă, era ca un scut împotriva adevărului ce-mi ataca firul de care eram agățată.

        — Dar... a murmurat bucătarul cu  mâinile încordate pe lângă trup.

       Cuvintele i se îngrămădeau între dinți, parcă într-o erupție forțată ce se pregătea a izbucnii nemilos. Însă bâlbâiala ce-i zguduia gâtul părea să fie  unul dintre cel mai mare dușman al său în acel moment, sau poate că nu.

        — Domnule Esteban, veniți până în sala cea mare, a răsunat slab vocea unei servitoare, din capătul celălat al coridorului, întrerupând brusc cea ce voise a spune Livester, cu înverșunare.

         — Întoarce-te la oalele tale!
Trebuie să plec! Mă cheamă slujba, a murmurat scurt Esteban, scos din atenția discuției, apoi s-a îndepărtat în grabă spre capătul coridorului, lăsându-l pe bucătar cu gura deschisă și cu vulcanul cuvintelor nespuse,  fumegând din expresia sa.

         Un mic chicot de bucurie mi-a luminat stare copleșită de pulsații în timp ce l-am sorbit din priviri pe bietul Livester, al cărui adevăr neprețuit și influențat, trebuia să fie aruncat urgent într-o groapă a uitării. Ușurarea a înflorit în mintea mea otrăvită, odată cu nevoia de a acționa. M-am retras din spatele ușii, fugind spre cămară. Văzusem limita periculoasă a prăpastiei. Simțisem golul nemilos din piept care-mi rodea sufletul nevinovat. Știusem ce putea urma.

       Nu mai aveam nevoie să văd, să simt și să știu încă odată, ori să mă prăbușesc sfârtecându-mi existența în ghearele eșecului și în mânia stăpânei.

      Am năvălit cu repeziciune în bucătărie, ignorând privirile răutăcioase ale lui Marcie și Cecylle și m-am oprit brusc în fața lui Camy, înmânându-i ceapa pe care mi-o ceruse. Prietena mea mă ațintea cu ochii îngrijorați, îmbibați de o confuzie inocentă. Gâfâielile încercau a mă da de gol, însă prea ușor puteam întoarce roata.

       — Ce s-a întâmplat de-ai plecat atât de mult? a grăit Camy în schimbul unui ,,mulțumesc" care nu-și mai avea locul în nerăbdarea sa.

       — Ah, Camy știu că totu-i atât de brusc, dar trebuie să plec! Am unul din copii căzut și lovit la picior acasă! Tocmai ce am primit vorbă de la vecina mea! Crede-mă nu mai pot să stau până la cină! am născocit miciuna, cu tonul ambalat de o bulversare și o agitație convingătoare, înfășcându-mi iute traista cu care veneam adesea la lucru, dintr-un colț apropiat al bucătăriei.

      Sufletului meu nu-i plăcea nicidecum ideea de a o minții pe cea care îmi era singura prietenă în acea perioadă, în ciuda falsității fuziunii care sufoca legătura dintre noi. Voiam să pot fii cinstită cu ea. Voiam să-i pot spune tot cea ce se ascundea în spatele măștii mele. Voiam să mă cunoască pe mine, copila scundă care ținea la tot acel fir dulceag al amiciției. 

     Însă eram prea nevoită să pășesc mișelește cu mintea de gheață, călcând peste propria mea voință. Eram prea forțată de fuziune să joc acel rol mincinos al servitoarei.

       — Oh, cerurilor! Du-te și ai grijă de el! Am să-i spun eu domnului Esteban de tine, m-a îndemnat Camy, cu o hotărâre neînduplecată, mușcând din născocirea mea ca dintr-o adevărată catastrofă.

       Am privit-o în ochi, cu o caldă recunoștință, dar cu sufletul îmbâcsit de sentimente amare. Nimic din ce spusesem nu era real. M-am răsucit cu desaga pe umăr și m-am îndreptat spre ușa bucătăriei, murmurând în urmă un ,,mulțumesc" rapid. Însă când să-mi pun piciorul în prag, prezența toxică a lui Marcie staționa în dreptul ușii, blocându-mi ieșirea cu un surâs batjocoritor pe fața-i încruntată de o revoltă prefăcută.

       — Te așteptai să pleci așa ușor fără o explicație? mi-a scuipat ea întrebarea, cu un pufnet amarnic de deșelat.

       M-am tras înapoi, încercând din răsputeri a nu-mi dezlănțuii gloata de furie, îngropată în străfundul gândurilor iritate. N-aveam timp să-mi descarc energia pe chipul mizerabil de răutăcios al lui Marcie și nici n-aveam cheful necesar să-i răspund la întrebarea stupidă și lipsită de sens.

      — Am explicat deja! am răspuns totuși printre dinții încleștați, împingând-o nerăbdătoare din fața ieșirii.

       — Dă-ți labele jos de pe mine! Aia nu-i o explicație, m-a atacat ea cu al său grai plin de șiretenie și dezgust, zbătându-și violent umerii sub mâinile mele.

        Am alunecat în focul răbufnirii de mână cu sentimentele mele stângace. Nu mai puteam suporta un asemenea ghipe în coastă.

        — Lasă-mă să trec! m-am încăpățânat, lipindu-mi mai profund mâinile de brațele ei.

        — Hai Nadine, recunoaște că n-ai niciun motiv să pleci, decât o tăvăleală bună cu careva, m-a acuzat Marcie, râzând viclean în timp ce se împotrivea cu îndărătnicie aș părăsii locul din pragul ușii. I-a zii? Așa-i! Știu că așa-i!

         Un oftat prelung mi-a scăpat printre buze, suflând în grimasa urâtă a slujitoarei. Ah, ce mai boarnă sâcâitoare.

         — Cu cine te întâlnești? a încercat ea să mă tragă de limbă, de parcă cea ce spunea era chiar adevăratul motiv al plecării mele. Cu domnul Esteban așa-i? Te-ai gândit să-l împarți cu prietena ta?

         Am privit-o cu ochii arzându-mi de furie, apoi mi-am smuls mâinile de pe ea dezgustată. Cu toată influența cugetelor stăpânei asupra mea, nu-mi venea să cred ce putea mintea ei murdară să gândească, cu atât mai puțin să de-a glas unor asemenea intuiții.

        — Las-o să plece! Habar n-ai cum e să ai copii și să nu poți sta în preajma lor mereu! a intervenit Camy, apărându-mă cu al său ton hotărât.

         O dogoritoare căldură mi-a cuprins  interiorul constrâns de revoltă, calmându-mi simțurile deranjate. În ciuda lipsei de adevăr a situației, cuvintele lui Camy mi-au mângâiat sufletul afectat de copil, făcându-mă a simții din nou recunoștința pe care nu eram în stare să i-o arăt. Marcie a pufnit din nas la intervenția proaspăt venită în ajutorul meu și cu fața acaparată de o încruntătură plictisită a părăsit pragul ușii, lăsându-mi cale liberă.

       M-am furișat afară din castel, strecurându-mă cu repeziciune pe una din ieșirile laterale ale curții regale. Apoi m-am făcut nevăzută, cufundându-mi prezența pe străzile întortocheate ale orașului. Furtuna acoperise întreaga boltă cerească într-o întunecată nuanță movulie. Fulgere iuți străpungeau norii mohorâți, amenințând cu violența vântului care mătura totul în jur. Picături uriașe de ploaie începuseră a străpunge praful de pe caldarâm într-un ritm alert. Trecătorii se speriaseră de mult de urletul vremii refugiindu-se în case. Drumurile erau pustii, o favoare pentru înfățișarea mea încă îmbrăcată în uniforma de servitoare. Nu voiam să cad pradă unor bănuieli născocite.

      Mi-am aruncat privirea spre razele aurii ce încă mai îndrăzneau a colora orizontul în depărtare. Apusul bătea insistent la ușă. Nu-mi permiteam să mai străbat drumul pe jos în căutarea locuinței farmazonului, iar ploaia amenința să-mi spele căpățâna. Aveam nevoie magia stăpânei. M-am oprit în mijlocul drumului, inspirând adânc. Pentru prima dată runele vrăjii de teleportare îmi reverberau în minte, mânate de voința mea. Stăpâna nu-mi mai condiționa nevoile.

        Trupul fuzionat mi s-a scufundat cu repeziciune în lumina orbitoare a vrăjii de teleportare, ștergându-mi de pe retină imaginea străzii pe care mă aflasem. O senzație de tensionare și o atingere a spaimei, mi-a cutreerat ființa când ochii mi s-au înfipt în ușa de lemn, a locuinței minuscule a farmazonului.
Nu-mi plăcea să-mi amintesc din nou de statura înfiorătoare și rânjetul machiavelic care-i străbătuse chipul pe sub mustața stufoasă, când îmi privise prima dată fața de copil. Însă un cuget  pajnic îmi liniștea sufletul.

        Stăpâna îi făcuse felul înainte să mai poată respira în acel moment.

      M-am apropiat de intrarea încă prăfuită și am tras moale de cleanță, ștergându-mi fruntea umedă de picături. Enervant de surprinzător ușa era închisă, împotrivindu-se încercărilor mele tot mai insistente. Cineva își lăsase urmele mizerabile, știind că aveam să dau buzna aici din nou. Câtă îndrăzneală... sau mai bine spus câtă sâcâială ieftină. Totuși o pierdere inutilă de timp. Sătulă de gesturi civilizate, am lovit dur cu piciorul în cleanță, spărgând lemnul uscat și aproape slăbit de putrezeala aflată pe alocuri. Ușa s-a lăsat învinsă de insistența mea, crăpându-se cu un scârțâit mecanic.

     Cu sentimentul învingerii în cuget, am năvălit în interiorul locuinței, năpustindu-mă asupra rafturilor aglomerate de sticle și recipiente fiecare pline cu tot soiul de incantații.
Aveam nevoie de mai multă stabilitate asupra firului subțire de care eram spânzurată. Aveam nevoie să preiau frâiele situației ostile în care eram și să scap de piedica uneltită ce fusese pe cale să-mi doboare teatrul mișelesc.
Aveam nevoie de încă o licoare a manipulării, care să-i fure mințile lui Livester și să-i alunge adevărul influențat, din gura-i zgomotoasă.

      Spaima mea sufocantă și cugetele încărcate de nerăbdare ale stăpânei se ciocneau din nou în interiorul fuziunii, ca într-o luptă nesfârșită dintre toxică mânie și pură inocență. Pe o parte amintirea irisurilor de tăciune care mă fixaseră, ca niște animale prădătoare ce nu voiau decât să-mi sfâșie carnea specială, îmi bântuia privirea de fiecare dată când priveam masa la care farmazonul și stăpâna discutaseră despre licoare, disecându-mă pe mine. Însă pe cealălată parte disperarea mânioasă a stăpânei mă mișuna făcându-mă să scormonesc mai adânc printre zecile de sticle așezate pe rafturi, până când exasperarea m-a mânat să arunc cât coll cu fiecare obiect inutil a cărui etichetă spunea altceva.

       ,,Leacul impotenței"... ,,Poțiunea fericirii"... ,,Incantația belșugului..."

       Am apucat gâfâind, un flacon rătăcit pe jos dintr-un colț și l-am ridicat, sucindu-l între degete. Un lichid stacojiu, atât de asemănător cu licoarea manipulării zăcea în el, balansându-se între pereți fini de sticlă. Am surâs deșii nesiguranța îmi tachina gândurile contorsionate. Dacă acel roșu era la fel de fățarnic ca propria mea ființă?
L-am întors pe toate părțile, căutându-i acea etichetă stupidă aflată pe care  fiecare sticluță, care definea numele fiecărui preparat, însă era de negăsit.

       Doar nu putea fi atât de ușor.

       Am oftat sugrumând flaconul fără nume între degete. Aveam nevoie amarnică de un răspuns. Nu voiam să-mi închipui că-mi pierdusem puținul timp până la amurg, într-un mod atât de inutil. Cu o îndârjire înfometată pusându-mi în trup, m-am îndreptat spre cărțile care zăceau prăfuite pe masa de lângă rafturi, unde farmazonul preparase licoarea. Un fior aspru mi-a tresăltat interiorul, furându-mi o suflare, când ochii mi s-au împiedicat de titlul ce staționa deasupra teancului de cărți. Mi-am trecut degetul peste stratul de praf care strangula scrisul șters. Chipul mi s-a crispat într-o grimasă ciudat de satisfăcută.

       ,,Istoria Completă a Tărâmurilor"

        Am luat cartea în mâini, suflând particulele ce-i acoperiseră coperta momente în șir. Nu era neapărat cea ce căutam, însă nu puteam să omit spusele lui Camy de la cafenea, care pomeneau acel titlu controversat. Un sentiment de liniște amplificat de un entuziasm, venit din inima curiozității mele m-au învăluit. Între acele pagini sigur puteam găsi răspunsuri la întrebările mele despre engima propriului meu sine.

      Însă în acea clipă nu aveam timp de asta.

      Am aruncat cartea în traista mea de pe umăr și mi-am continuat căutarea disperată, legată de flaconul stacojiu pe care încă îl aveam în mână. Undeva în acel teanc de cărți se ascundeau rândurile care sigur trebuiau să-mi demonstreze că cea ce țineam între degete, era o licoare a manipulării, soră cu cea pe care eșecul mi-o spulberase cu luni în urmă. Simțeam acel gând cu îndârjire, însă una câte una, cărțile nu-mi erau de ajutor. Am apucat ultimul titlu rămas nescuturat de praf, holbându-mă la coperta uzată cu o sălbatică speranță.

     ,,Rețetele incantațiilor lichide"

      Cartea duhnea a promițătoare răspunsuri atât de profund, încât am supus-o răsfoielii cu o bruscă agitație.
Tânjeam cu o sete diavolicească să știu că nu-mi pierdeam timpul în zadar și că  cea ce căutam era în mâinile mele demonstrat. Dar fiecare pagină a fluturat în fața ochilor mei mai nefolositoare ca cealălată, iar filele rămase se împunținau agonizant de repede sub degetele mele. ,, Incantația  blestemelor", ,, Descântecul dorințelor", ,,Formula tinereții"... și în sfârșit...

         ,,Licoarea manipulării"

         Satisfacția diavolicească a stăpânei s-a înălțat glorioasă dintre dărâmăturile speranțelor risipite, copleșindu-mi simțurile. Căutarea mea disperată își câștigase sfârșitul.
Mi-am cufundat ochii nerăbdători, sorbind profund cu privirea ultima și cea mai prețioasă pagină a cărții.

       ,, Licoarea manipulării, cunoscută și ca hoțul de minți, a fost din vremurile cele mai fragede ale tărâmului ekuantidian, una dintre cele mai subtile și mai periculoase arme folosită în cele mai macabre planuri de răzbunare dar și de infracțiune, sau chiar lovituri de stat. De un roșu atât de intens și o finețe ireală, preparatul are puterea de a întoarce concepțiile victimei și de a-i influența direct instinctul de atac asupra celui care i-a administrat-o. O singură doză și mai cu seamă, o picătură are un efect amplu de la administrare până la durata de un an, depinde de soliditatea minții victimei.

       Pentru a obține lichidul cu puteri supranaturale, este nevoie de trei ingrediente principale care pot fi diferite, în funcție de situația în care este folosită licoarea și anume: un flacon cu sânge (provenit de la o persoană trădătoare care a stat în cale - în cazul unei răzbunări, de la o rudă a victimei, sau chiar de la ținta căreia îi va fi administrată), o incantație psihică (săvârșită de cel căreia îi este înmânat preparatul, în care se clarifică scopul folosirii și dorința de răzbunare, manipulare, ori de uzurpare) și trei lingurițe de alcool. (pentru a accentua efectul de slăbiciune al concepțiilor ce vor fi schimbate). Activarea celor trei ingrediente se face printr-un amplu descântec de invocare. Pentru a verifica dacă preparatul este complet și liber spre a fi folosit, este necesar ca la orice mișcare a flaconului să apară bule roșii în lichid."

       Am smuls pagina citită din carte și am îndoit-o, strecurând-o în cartea pe care o aruncasem în traistă, apoi am zglăcinat cu putere sticluța pe care o țineam în mâini. Câteva mărgele roșiatice au plutit în interiorul licorii, sub ochii mei bulbucată de o senzație de reușită. Un sentiment de iritare mi-a cuprins însă pieptul.

       Afurisitul de farmazon avusese licoarea deja preparată și încercase să ne joace pe degete cu ingredientele sale inutile. Stăpâna se lăsase dusă de nas, dar nu până la capăt.

       Cu o hotărâre neînduplecată am părăsit locuința și m-am întors, teleportându-mă înapoi la castel.
Furtuna își oprise spectacolul vijelios,  retrăgându-și norii fumurii spre vestul îndepărtat al boltei cerești. Nu mai aveam baftă de-o baie. Sosirea amurgului îmi tachina însă timpul rămas, iar ora cinei se apropia amenințător de sfârșit. Livester cu siguranță își umflase stomacul de ciorbă și se pregătea să plece spre casă. Era momentul perfect să-mi țintesc ochii în cârca lui cocoșată. M-am pitit după trunchiul unui copac, întorcându-mi capul spre intrarea laterală a servitorilor în curtea castelului.

      Nimeni nu trebuia să-mi vadă fața și nimeni tu trebuia să creadă că mă întorsesem voioasă înapoi la castel, doar ca să mănânc acea zeamă chioară, după ce îi oblojisem piciorul copilului meu imaginar. Venisem doar pentru nenorocitul burtos și chelios și pentru faptul că o urmărire subtilă îmi părea mai sigură, decât ardesa casei lui, pe care o smulsesem dintr-o discuție cu Camy. Mă mulțumeam să cred că acela era cel mai bun plan pe care stăpâna mă silise să-l servesc.

      Nu-mi permiteam să dau iar greș.

      Mi-am fixat privirea spre ieșire, forțându-mă să deslușesc primele fețe care se îndreptau să plece. Două servitoare străine, probabil din echipa de curățenie, datorită uniformelor nițel diferite cu șorțuri dantelate și a rochiilor simple de culoarea cenușii, mergeau conversând în normalitatea unor subiecte obișnuite. În urma lor alte perechi și grupuri ieșeau, ca un plin alai al furnicilor, care se retrăgeau spre mușuroaie după o toamnă plină.
Marcie și Cecylle mergeau țanțoșe, discutând cu capul sus, ca două cuconițe care credeau că le stătea bine, cu rochiile uzate de uniformă și trupurile robuste pe care le dețineau.
Mi-a scăpat scăpat un pufnet dezgustat.
Atunci chipul lui Camy mi-a sărit în văz într-o singurătate crudă, ce nu putea fi decât din vina mea și a planului stăpânei care călca peste prietenia noastră.

       Am oftat printre dinți, înăbușinu-mi tristețea sufletească. Chiar în acel moment ochii mi-au căzut peste creștetul chel al lui Livester care tocmai părăsea ultimul curtea castelului, cu pașii săi leneși, târând după el o tolbă, cel mai probabil umflată cu resturile de mâncare pe care le mai șterpelea din când în când de la bucătărie, ferindu-și inutil intenția de ochii celorlalți. Hapsânul avea o leafă mai frumușică decât a unui servitor obișnuit, însă nu îi ajungea chiar dacă trăia singur. Asta putea fi o explicație bună pentru înfățișarea sa permanent corpolentă.

      M-am smuls cu iuțeală din spatele trunchiului și asigurându-mă că niciunul dintre servitori n-aveau să mă observe, m-am alăturat de la distanță în urma șirului de oameni, care se risipea alene pe străzile întunecate ale orașului. Inima îmi pulsa haotic, pompată de grija de a nu-l pierde din vedere pe grăsan. Sentimentele încă încercau să-mi preia controlul, deșii impulsivitatea minții stăpânei părea că nu avea de gând a-mi cruța acea fadă libertate cu care mă obișnuisem în timpul pe care îl petreceam cu Camy.

        În acel moment nu aveam loc pentru propriul meu sine. Nu mă puteam abate de la plan.

       Am înaintat încet, păstrându-mă la vreo zece pași distanță cu ochii fixați pe ceafa lui Livester. Mica mulțime de slujbași se destrămase surprinzător, lăsându-mi prezența descoperită. Eram într-un punct riscant. Însă bucătarul nu se prea deranja să se holbeze în spate. Ba chiar atenția îi era răpită într-un mod șocant de o altă prezență ce-l ataca cu pași hotărâți, dar evident de senzuali. Am rămas încremenită cu privirea bulbucată de o expresie ce-mi invada atât chipul cât și interiorul de o uimire sâcâitoare. Respirația îmi era atacată de suflări tot mai bruște. Furia mă încerca pe la colțurile fricii de a fi văzute. Dar cel mai tare efectul șocului nu-mi dădea pace, chiar dacă știam povestea.

     Marcie apăruse surprinzător din capătul străzii dintr-un cu totul alt sens  față de cum se risiperă ceilalți servitori, apropiindu-se de Livester cu pași repezi. Era îmbrăcată în aceeași uniformă banală pe care o purta la lucru, însă înfățișarea îi era înveșmântată într-o cutezate provocatoare, de parcă ar fi defilat într-o rochie de gală, prin fața ochilor cuceriți de atenție ai bucătarului. Interesele ascunse de care dăduseră de bănuit licăreau, ca niște licurici în tabolul întâlnirii lor. Totuși ceva sau mai cu seamă, cineva lipsea din acea imagine pe atât de șocantă pe atât de plănuită.

        Unde era biata Cecylle? Oare Marcie își stabilise acea mișcare doar pentru ea, lăsându-și draga prietenă să plece acasă fără să știe nimic? Ori poate știa, dar împărțeau căpățâna lui Livester, așa cum se zvonise de multe ori la castel?

        M-am strâmbat, holbându-mă la ei cu mânia stăpânei, urlându-mi în cuget.
Membrele îmi erau atât de grele și de încordate încât uitasem cât de expusă eram, dacă vreunul dintre ei îndrăznea să întoarcă capul în spate. Marcie i-a murmurat ceva lui Livester, apoi a început a-i mângâia umerii rotunzi, insuflându-i o picătură de seducție bucătarului, parcă amețit de gestul ei provocator. Tare am vrut să pot auzii ce-și vorbeau încet unul altuia în timp ce Livester a început explora talia servitoarei cu mâinile sale dolofane. Însă totul se pierdea în acei zece pași care mă separau de ei mai mult decât mă așteptam.

       Șarlatani vorbeau în șoaptă. Nu voiau ca falsa lor discuție amoroasă să fie auzită de vreun rătăcit trecător, ce n-avea încă drag de somn, ori de vreo slujitoare curioasă, care nu avea chef să se întoarcă acasă.

       Trăgându-l de răbdare pe bucătar, Marcie s-a smuls ușor din dominația mâinilor sale și l-a apucat îndrăzneață de mână. Livester s-a conformat luând-o în față și conducând-o pe tânără pe stradă, părăsind locul întâlnirii. Cu inima bubuindu-mi în piept și cu imboldul primit din nerăbdarea agitată a stăpânei, m-am rupt de spațiul în care staționasem. Apoi i-am urmărit, păstrând distanța cu o însetare diabolică.

        Am părăsit acea stradă, pătrunzând pe o alta. Stelele se aranjaseră pe bolta cerească împăciutoare, iar norii de furtună se spulberaseră cu totul de pe chipul senin al boltei cerești. Cele două lăcuste mizerabile s-au oprit în dreptul unei porți cucerite de întunecime. O casă simplistă, dar nițel mai îngrijită decât maghernițele cu care eram obișnuită de la periferia orașului, se zărea în spatele gărdușului scund, ușor scăldată într-o palidă rază de lună. M-am oprit în loc, fierbând cu fruntea obosită de la prea multe strâmbături. Ca un adevărat gentleman lingușitor, Livester a deschis poarta, lăsând-o pe Marcie să intre în curtea sa restrânsă. Am pufnit dezgustată simțind, fățărnicia momentului în zâmbetul ei strâmb. Slujitoarea a pășit înăuntru, trăgându-l de mână pe bucătar după ea, chiocotind de parcă gestul bărbatului fusese un moment demn de amuzare. Apoi amândoi au intrat în casă, la fel de grăbiți de moment.

       M-am apropiat ușor, profitând de faptul că poarta rămânsese deschisă și m-am strecurat în curte. Ușa de la intrare a rămas crăpată în urma lor. O lumină slabă de lumânare s-a împrăștiat imediat pe fereastra întredeschisă a locuinței. 

        — Oh, daca-i știi cât te-am așteptat drăguțo! Mi s-a făcut așa o sete...  s-a auzit graiul leneș al lui Livester, răsunând ușor prin deschizătura ferestrei. 

        Lumina pâlpâia slab în interior, ca un afrodisiac aromat de tentație. Am pășit spre geamul deschis, lipindu-mi spatele de zidul rece al casei. Apoi mi-am aruncat privirea pe fereastră.
Curiozitatea îmi chinuia cugetele convulsionate de vulcanice sentimente.
O perdea aproape transparentă, masca înăuntrul restrâns al camerei luminate.
Surprinzător tot ce se întâmpla înăuntru se putea vedea ușor din locul în care stăteam pitită. Însă nu-mi doream pentru nimic în lume, ca vreunul dintre cei doi să îndrăznească privească spre fereastră.

     Altfel cu siguranță n-aveam scăpare.
    
      Livester se așezase în centrul încăperii, crăcănat pe un pat larg al cărui așternut era așezat dezordonat. În fața sa se afla o măsuță scundă de cafea, pe care Marcie tocmai așezase o stică colorată în nuanța roșiatică de vin negru, alături de două pahare.

      Mi-am fixat ochii analizatori spre chipul lui Livester, îngropat într-o foame trupească nestăpânită. Privirea îi era de mult pierdută asupra hainelor ce atârnau pe trupul tinerei din fața sa, ca un obstacol care musai trebuia să dispară. Marcie a desfăcut lent stica unduindu-și seducător trupul imperfect, apoi a turnat lichidul sângeriu în ambele pahare.

        — Poftim dragule. Ciocnește cu mine! N-ai vrea să fi moale într-o noapte așa lungă ca asta. Nu-i așa? a murmurat ea pe un ton pisicesc și și-a apucat paharul, întinzându-și mâna spre bucătar, convingătoare.

        — Cum aș putea să refuz, a răspuns Livester, mai vrăjit decât mi-aș fi închipuit să fie, apoi și-a luat paharul, ciocnind fără șovăială cu servitoarea și dândul repede peste cap cu lăcomie.

        Slujitoarea îl privea cu același zâmbet învingător, pe care îl întâlnisem atât de des în momentele în care nedreptatea lovise crud peste mine și Camy, chiar atunci când eram în sfârșit nițel cinstită. Un gust amar mi-a invadat cugetul plin de nevoia de a acționa mai repede. Sufletul mi s-a ghemuit în piept pătat de neputința de a avea un cuvânt. Nenorocita îl prinsese subtil în pânza ei. Nu mai rămânea decât să-l lipească acolo pentru acel întreg moment. Ori poate chiar pentru totdeauna.

      Asta dacă miracolul îi mai oferea vreo șansă în fața mea.

        — Chiar n-ai mințit când ai spus că ți-e sete, a grăit ea, chicotind cu zâmbetul pe buze în plină floare, apoi a gustat o gură din paharul ei.

        Acaparat de farmec, Livester și-a afișat un rânjet înfometat, cu ochii încă strajnic ațintiți asupra trupului ei. Văzându-i grimasa, Marcie și-a luat paharul și s-a așezat pe pat lângă el, cu fața cufundată în bătaia luminii provenită de la lampa de pe măsuță.

         — Gustă de la mine! Ai să vezi cât e de dulce și bun, dacă-i din mâna mea. N-ai să te mai desprinzi de el, a adăugat slujitoarea și i-a pus forțat bucătarului la gură, paharul său de vin aproape plin, strecurându-și cealaltă mână pe pieptul său corpolent.

         Lipsit de orice picur al încăpățânării, Livester a smuls paharul din mâna lui Marcie și l-a scurs pe tot dintr-o înghițitură, apoi la trântit puternic pe măsuță. Un râgâit zgomotos i-a fugit dintre buze chiar în momentul în care slujitoarea se pregătea să-i domineze gura cu un fals sărut plin de o senzualitate manipulatoare. M-am păvălit într-un râs abținut, pierdută pe moment în sentimentul ridicol de amuzat al situației. Marcie s-a dat înapoi, pufnind scârbită. Nu mai avea același elan pe care îl avusese cu o secundă în urmă și parcă părea să nu-și mai dorească aș freca mâinile de burta umflată a bărbatului. Însă bucătarul tocmai își aprinsese tentația, trăgând-o mai aproape de el.

        — Ah, nu atât de repede dragule... Trebuie să discutăm mai întâi! s-a smuls Marcie din strânsoarea lui, chiar în clipa în care începuse a trage de nasturii uniformei sale.

        M-am reîntors cu simțurile obosite de un râs nepermis, în lava fumegândă a mâniei stăpânei. Atenția mi s-a  încintat în interior, arzându-mă fără milă.

        — La naiba! Ce vrei, a mormăit leneș Livester, cu nemulțumire în grai, privind cum distanța dintre ei doi, devenea din nou măsuța de cafea.

        Chipul bocănat nu-i mai părea atât de vrăjit de farmecul otrăvit, ba chiar o infimă frustrare s-a cuibărit pe fruntea sa, ca o reacție la respingerea primită.

        — Știi ce vreau! Nopțile se plătesc! a murmurat Marcie, pe un ton rugător dar apăsat în același timp.

       Am înghițit în sec, privindu-i străbătută de un alt val de dezgust. Marcie se folosise de Livester, vrăjindu-l și oferindu-i favorurile trupești pe care le tânjea amarnic ca văduv. Acela era motivul pentru care ea și Cecylle erau simpatizantele lui. Îi găsise una dintre cele mai crunte slăbiciuni.

       Dar oare îl împărțea cu prietena ei, așa cum pomenise Camy din zvonuri, atunci când ne certaserăm la sfârșitul Săptămânii Nobile?

      ,,Oh, dragă e mult mai avantajos decât să te culci cu jumătate din Livester..."

       M-am scufundat o clipă pe gânduri.
Poate că interesele lor fuseseră de la început dezgolite de zvonuri, dar eu refuzasem să cred o asemenea înțelegere slinoasă. O voce grosolană m-a readus însă în fața momentului.

        — Ah, da? Hai recunoaște, vrei ce vreau și eu! a mârâit cu poftă, bucătarul, apoi s-a ridicat hotărât de pe pat.

         Cu chipul brusc cucerit de scârbire,  Marcie a încercat să se îndepărteze de masă. Părea că nu-i mai plăcea atât de mult să se prefacă atrasă de grăsanul implusiv din fața sa. Livester însă s-a năpustit asupra ei, strecurându-și mâinile groase peste talia ei. Era năpădit de foame trupească și de farmecul otrăvit, ce-i stăpânea până și rânjetul de pe față.

       — Ești atât de grăbit... a oftat ea teatral, ștergându-și scârba de pe chip în timp ce și-a așezat una dintre mâini peste umărul lui.

       I-a aruncat un zâmbet îmbâcsit de senzualitate, apoi și-a coborât cealaltă mână spre nasturii de la uniformă, defăcându-i pe rând, unul câte unul.
Livester, absorbit de pielea netedă ce se ivea alene sub privirea sa, a dat să-i vâneze buzele slujitoarei.

      — Vreau să-mi asiguri un rang mai înalt și mai bănos! M-am săturat să șterg podele și să-mi uzez trupul degeaba! a mai rostit Marcie pe un ton dulce dar țepos de autoritar, refuzând cu o palmă sărutul bucătarului.

       Un pufnet sugrumat a cutezat să-mi  fugă dintre buze. Mânia vijelioasă a stăpânei amenința să-mi spargă orice abținere. Cu siguranță că un biet post era la mijloc. Nu putea fi nimic adevărat între o tânără slujitoare și un bărbat trecut de vârsta tinereții. Nu putea fi decât o născocire a manipulării. O strângere cumplită de mână ce venea la pachet cu beneficii pentru ambele părți.

       — Aha... a mormăit dezinteresat Livester, dornic doar de a atinge pieptul parțial dezgolit al femeii.

        — Vreau să-mi trimiți vorbă mai sus și să-l convingi pe domnul Esteban să-mi dea postul de servitoare personală a reginei. Doar e amicul tău de pahar, cel care îți ascultă sugestiile mereu, a murmurat Marcie cu zâmbetul seducător încă larg pe chip, mângâindu-l pe bucătar pe umeri.

        Fața bărbatului s-a schimbat brusc la auzul vorbelor servitoarei, de parcă auzea pentru prima dată de scopul adevărat al ei. Un gând neclar mi-a tresăltat în mintea agitată. Marcie așteptase probabil de ceva timp acel moment în care interesul ei avea să înflorească în sfârșit. M-am înecat într-o furie insuportabilă. Cățeaua voia acel lucru pe care și eu îl ocheam din umbră.

         — Dar... a încercat Livester să nege, cucerit de-o nesiguranță apăsătoare.

         — Dacă refuzi, plec și nu cred că îți va plăcea să te uști aici singur, ca o coaje până se gândește alta să vină la tine! Nu-i așa? a chicotit ea, cu puterea cuvântului în grai, desfăcându-și și ultimi nasturi de la piept.

         Livester a alunecat lin într-o reacție stupidă de panică, de parcă acel trup din fața sa însemna o avere ce risca să o piardă. Un picur de amuzare m-a străfulgerat din nou. Idiotul era pe atât de arțăgos pe atât de ușor de controlat.

         — Ah, nu... Nu! s-a bâlbâit el atacat de amenințare, ca de un roi de albine deranjate, apoi s-a desprins stângaci de ea.

         — Îmi promiți că faci ce ți-am spus? a călcat Marcie peste reținerea lui, fermecându-i urechile cu graiul ei pisicesc.

       Livester era învins de senzualitatea ei falsă. Un gust sărat de antipatie mi-a inundat simțurile, făcându-mi ochii bulbucați de atenție să clipească neîncetat. Ura pentru Marcie îmi otrăvise până și sufletul inocent, care încercase în zadar a-i înghiții fața pistruiată în ciuda răutăților peste care călcasem din vina ei și a prietenei sale.

        — Da, draga mea îți promit... a aprobat Livester cu vorbele scurse de propria sa rațiune, apoi s-a lăsat pradă atingerilor servitoarei.

         — Ah și nu-ți mai încurca capul cu Cecylle! Las-o doar să te pipăie. Ea n-are nevoie de ranguri înalte, a mai adăugat Marcie, împingându-l spre pat, cu vocea îmbibată de o răutate neașteptat de profundă.
        
        Simțurile mi s-au zbârlit la auzul cuvintelor ei ce miroseau a putreziciunea. Undeva în străfundurile interiorului meu fuzionat nu-mi puteam crede urechile. Toată șarada fusese adevărată, însă inima lui Marcie era cu mult mai stricată decât chiar și conștiința stăpânei s-ar fi putut aștepta.

     Cecylle era prietena ei. Cea cu care venea și pleca de la lucru în fiecare zi.
Cea cu care împărtășea tot felul de zvonuri și trăncăneli inutile. Cea cu care își pierdea timpul mereu. Cum putea fi atât de mizerabilă...?

       Livester a dat din cap aprobator și s-a lăsat pradă ispitei, dezgolind complet trupul slujitoarei care nu se mai împotrivea, ci la rândul ei îl scăpa de hainele mult prea sufocante. Porcosul devenise atât de moale în mâinile lui Marcie, încât efectul farmecului ei fățarnic i se citea pe chipul turmentat. Mi-am abținut un oftat, strângând din dinți, până când scârjnetul lor profund mi-a semnalat cumpătarea. De asta urlase ca un apucat la orice clipă de răgaz pe care o avusesem la muncă. De asta nu mă înghițise oricât de bine mi-aș fi făcut treaba. De asta nu mă crezuse niciodată când dreptatea fusese a mea și a lui Camy.

       Pentru că singurătatea și interesele lui trupești îl transformaseră în marioneta lui Marcie și în victima farmecului ei otrăvit. Însă toată povestea asta murdară, n-avea să mai existe mult timp.

       Mi-am smuls ochii de la fereastră, azvârlindu-mi privirea bulversată în gol. Gemete murdare izvorau, ca un râu al plăcerii carnale din încăperea cucerită de mirosul puternic al seducției, tachinând conștiința stăpânei, care ar fi preferat să nu mai audă nimic altceva decât liniște mormântală. Inocența sufletului meu neștiutor îmi era în același timp amenințată de tot acel mânjit moment.
Copila ce zăcea în interiorul meu fuzionat, răpusă de toxicitatea planului nu înțelegea ce se petrecea. Era înfricoșată de viitorul care mi-ar fi scăpat printre degete în balta unui alt eșec.

        Nu voia decât acel strop de libertate de a fugii și a se rupe din toată acestă poveste a menirii sale severe.

        Am rămas lipită de peretele casei, pândind cu ochii din nou la fereastră, ca o felină ce aștepta clipa de sensibilitate a țintei sale. După șiruri de gâfâituri și scâncete păcătoase, Marcie s-a ridicat din pat, părăsindu-l pe Livester care zăcea stros de energie cu abdomenul cufundat în salteaua patului. Și-a adunat ciorapii, uniforma și încălțările de servitoare de pe jos și s-a îmbrăcat cu repeziciune de parcă se pregătea a evada din casa bucătarului ca dintr-o închisoare. Apoi a dat buzna afară pe ușă.

       Instinctual m-am tras de lângă fereastra deschisă și m-am pitit după capătul zidului. Nu voiam să sar în ochii ticăloasei. Marcie a lăsat ușa și poarta deschise în urma ei și fără să-și mai arunce ochii în urmă s-a făcut nevăzută, asemeni unei șopârle. Un rânjet nefiresc mi-a răsărit pe chipul, scăpat în sfârșit de tensiunea gândurilor mâniate. Am plecat ușurată, de lângă zidul casei și mi-am scos din buzunarul de la uniformă, mica fotografie pe care bucătarul o pierduse nu de mult. Lângă ea strecurasem cu grijă licoarea găsită la locuința farmazonului, ce-mi atârna în haină, ca o prețioasă armă periculoasă.

      Sosise momentul să acționez.

       Am privit câteva secunde chipul minuscul al brunetei din infima imagine. Cuvintele pe care le smulsesem de la Camy mi-au răsunat în minte.

        ,,Era brunețică și slăbuță..."

       ,,Înainte să rămână văduv nu era așa de rău... Dar de când i-a murit nevastă-sa nu mai e același om..."

        Am întors infima imagine între degete, captivă în gânduri. O undă ușoară de șoc mi-a străbătut pieptul. Satisfacția și-a făcut loc în simțurile mele. Un șir de cuvinte scrise la repezeală brăzdau stângaci albul hârtiei. ,,Draga mea n-am să te uit niciodată... Îți promit..." 

         Femeia din fotografie era slăbiciunea lui Livester, poate chiar inima sa. Decesul ei îl afectase atât de mult încât devenise cea ce era în acel moment, un manechin ușor de manipulat și o cheie ruginită a intereselor. Am strâns bucata de hârtie în pumn, lăsând runele incantației să-mi inunde cugetul jonglat de dominația stăpânei. Nerăbdarea și ura îmi tăiaseră de mult calea compasiunii. Veninul acumulat îmi făcea ființa fuzionată să tânjească mai mult a călca în picioare acel gândac, a-i distruge efectul farmecului otrăvit și a-i rostogolii rațiunea șubredă în mâinile mele.
       
      Am respirat adânc, deschizându-mi ochii atacați de lumina toxică a vrăjii, apoi mi-am apucat o șuviță de păr. Nuanța unui brunet închis strălucea în firele de păr netede. Folosisem la porunca cugetată a stăpânei aceleași rune pe care le invocasem pentru a lua chipul ducesei. O asemenea incantație cerea ca ingredient un obiect care are legătură sau o monstră din trupul  persoanei căreia îi furam înfățișarea. Mica fotografie își îndeplinise scopul plănuit de stăpână încă de când o apucasem de jos.

        Purtam chipul lui Fountine, soția decedată a lui Livester.

        Cu cugetul arzarzându-mi de agitație, am intrat cu pași alerți în casa bucătarului și am pătruns în încăperea care încă duhnea a vin. Îmi țineam mâna dreaptă în buzunar, strânsă în jurul licorii, ca și când  mă pregăteam să-mi scot arma din teacă. Livester era îngropat cu fața roșie de sudoare, într-o pernă. Abia de mai avea puterea de a respira copleșit de oboseala lipsei de energie. Nici măcar nu realizase că partenera lui își luase zborul de mult și o fantomă îi intrase în casă, gata să-i sufle în nas trezirea de care avea amarnic nevoie. M-am apropiat de pat și ușor m-am aplecat asupra lui încasându-i o palmă de toată frumusețea.

        — Mi-ai promis că n-ai să mă uiți niciodată! am dat grai unei frânte frustrări false, scuipând cuvintele în nasul lui Livester.

        Bărbatul a tresărit brusc din puiul de somn pe care tocmai îl căpătase și s-a ridicat de pe pat. Tulburarea a pus stăpânire imediat pe înfățișarea sa, când privirea înroșită i s-a prăvălit  asupra mea. L-am săgetat cu o expresie îmbibată de revoltă și nemulțumire.

       — Fountine...? a mormăit el cu vocea înghețată, nevenindu-i să creadă ce tocmai vedea.

       —  Nemernicule! Ți-ai încălcat loialitatea pe care mi-ai jurat-o în fața altarului! Cum ai putut! Cum ai putut! m-am rățoit la el, străduindu-mă să vărs câteva lacrimi de durere pentru masca pe care o purtam.

       M-am năpustit asupra lui zgâlțâindu-l de umeri. Inima îmi pulsa haotic în piept.

       — Trăiești...? a murmurat Livester fără vlagă, cu fața scursă de culoare.

       — Da nenorocitule! Te-am vegheat de la început și am văzut ce ai ajuns! i-am urlat în urechi, zguduindu-i înfățișarea fără încetare.

         Bărbatul mă privea rupt de rațiune. Trupul îi era moale ca o cârpă sub atingerile mele brutale, iar efectul vinului îi staționa pe chipul roșu și plin de o nedumerire șocată, dar tristă. Idiotul gusta încet din teatrul meu.

        — Dar cum... cum e posibil? a continuat el să arunce cu întrebări stoarse de șoc.

        — Cum e posibil? M-ai înșelat! Chiar acum m-ai înșelat nerecunocătorule ce ești! am repetat pe un ton răstit întrebarea lui, încasându-i o altă palmă peste față.

         Am hohotit cu lăcomie, lăsându-mi durerea falsă să cadă asupra lui ca o ploaie de săgeți. Lacrimile fățarnice au îndrăznit în sfârșit a-mi tulbura vederea.

           — Îmi pare rău... Îmi pare rău draga mea... Leșurile astea mizerabile mă folosesc care încotro, ca pe un os cu care să păcălească câinii! Sunt amenințat cu moartea! Iartă-mă! Iartă-mă te rog! a izbucnit Livester, cu glasul afectat de o tristețe profundă, privindu-mă cu acei ochi amărâți pe care nu-i văzusem niciodată la el.

        Mi-am slăbit strânsoarea mâinilor de pe umerii lui, urmărindu-i în profunzime irisurile închise la culoare.
Gândurile mi s-au așezat pline de captivitatea vorbelor sale la un loc.

        — Cine te-a amenințat cu moartea? l-am întrebat cu un grai mai liniștit.

        — Un ciudat brunet cu ochii roșii!
Era înalt și lat în spate ca un urs. Nu îl cunoșteam și nici nu cred că era om! Mi-a pus cuțitul la gât chiar când am ajuns acasă și mi-a zis că ,,dacă nu-i spun lui Esteban că o slujitoare de la curte e o mincinoasă impostoare care plănuiește să o asasineze pe regină, mă omoară cu prima ocazie!" a început să se plângă Livester, cu chipul plin de o groază desăvârșită.

       — Aha... am rostit, punând cap la cap tot ce aveam în minte.

        Acea creatură misterioasă care o amenințase pe stăpână în urmă cu o zi, părea să își fi făcut de cap cu bietul bucătar. Păcat că a anunțat-o pe vrăjitoare să se retragă. A fost cea mai greșită mișcare pe care a putut-o face.

      — Stai liniștit nu va trebui să mai asculți de el și nici de altcineva, am murmurat cu un ton mai dulceag decât înainte și mi-am scos licoarea din buzunar, ferind-o de ochii lui Livester.

        L-am tras pe bărbat aproape de mine și l-am sărutat cu îndrăzneală, mânată de cugetele murdare, așa cum ar fi făcut orice nevastă care și-ar fi văzut după mult timp partenerul de viață. Surprinderea s-a așternut pe chipul borcănat al lui Livester ca o distragere puternică. Însă imediat ce mi-a desprins buzele de pe gura lui, scârbită ce-i drept, i-am turnat toată licoarea pe gât.

         — De acum în colo vei asculta doar de mine! am murmurat cu aceeași dulceață, strecurându-mi recipientul gol înapoi în buzunar.

         Un roi de tuse sâcâitoare s-a năpustit asupra lui Livester în timp ce mă sorbea cu ochii pierduți de la  rezultatul manipulator al licorii. M-am preschimbat în Nadine, înfățișarea obișnuită a fuziunii. Nu mai aveam nevoie să mă prefac a fi o nevastă îndurerată, cel puțin deocamdată, căci efectul dozei pe care i-o administrasem era unul extrem de puternic, iar stropii lui de rațiune se pierduseră deja în teatrul meu fățarnic. Nu degeaba irosisem tot lichidul.

        — Dacă mai vrei să-ți mai vezi vreodată nevasta, convinge-l pe Esteban să-mi dea până săptămâna viitoare postul de servitoare personală a reginei! Iar dacă te abați de la cuvântul meu, voi face exact ce nu cred că îți surâde, i-am poruncit cu un ton dur, dar delicat în același timp, apucându-l de bărbie.

         Părăsit de orice vigoare, Livester și-a aruncat privirea slăbită spre mine.
Fața îi era la fel de palidă ca o frunză galbenă ce-și îndura căderea la pământ. Nu mai era detestabilul autoritar pe care îl înghițisem ca slujitoare patru luni de zile. Nu mai era bărbatul leneș și nemulțumit, căruia trebuia mereu să-i facem treaba. Nu mai era Livester, ci doar o marionetă răpusă de o mânie și un interes mai mare chiar și decât un post mai bănos care-l masca.

        — Ai înțeles! am murmurat cu un ton tăios alintat de un rânjet nefiresc , tachinându-i grimasa pierdută cu un bobârnac.
       
         A dat din cap aprobator, înclinându-i capul spre mine, de parcă schimbaserăm cu totul rolurile pe care le aveam. O mulțumire diabolică mi-a apărut în interior, hrănindu-mi cugetul intoxicat. Un țipăt surd mi-a sfâșiat pieptul ca de fier.

        Lacrimi uscate zăceau pe orbajii copilei. Sânge închegat se scurgea de pe încheieturile ei înlănțuite. Sufletul meu iarăși plângea.