Înrăcitele atingeri ale ghețosului decembrie, au început a păli căldura blândă a soarelui, înăbușindu-i razele aurii în cuvertura sa de nori cenușii.
Au învăluit întreaga boltă cerească în fumuriul prevestitor al bătrânei ierni, care bătea încet la ușa miezului dintre anotimpuri. Și au năvălit și peste ultimele pete gălbui ale toamnei blânde, prefăcându-le în putrefacția maronie a molozului rămas, din hainele ponosite ale naturii adormite. Omătul s-a lăsat însă așteptat în urma lor.

      O scurtă inspirare mi-a inundat simțurile cu gustul vlăguit de aromă al miezului de zi, ce-mi întuneca privirea scursă de emoție. Vârtejul întâmplărilor care-mi asfixaseră ultimele zile respirate, îmi desprinsese atenția asupra schimbării dintre anotimpuri, făcându-mă a uita până și de frigul ce mi se strecurase prin oasele fragile.
Cursul timpului trecuse în grabă pe lângă ființa mea fugară, lăsându-mă în toropeala spinoasei dureri, a profundelor frici și a cicatrizatelor traume, ce-mi puseseră întreaga însuflețire într-un carusel al senzațiilor cruciale. Nici-o atingere tactilă a gerului care își pogora prezența țepoasă încetul cu încetul, nu-mi atinsese simțurile, mult prea  turmentate. O scursură de clipă cugetarea stăpânită, mi s-a oprit în loc împiedicându-se stângace din memorarea fadă a celor întâmplate.

      Oare lipsa sinistră a senzației de frig se datorase faptului că trupul meu era străbătut de sânge nemuritor? 

      Dar cum rămânea cu celălate dăți în care dârdâisem de frig pe stradă, pe când furasem zilnic franzele de la brutăria din cartierul sărăcimii?

      M-am cutremurat oripilată, simțind cum corpul fuziunii mi s-a cufundat în respingerea sentimentelor care-mi nelinișteau sufletul îngenucheat. Puteam pune rămășag că tot acest tainic mister al propriei mele ființe, era înfăptuit de cea ce îmi curgea prin vene. Însă înainte ca gândul să-mi fie sădit în minte, nepăsarea fulgerătoare a stăpânei, m-a lovit atunci peste chipul scofâlcit de o încruntătură acră. Apoi mi-a alungat amintirile schingiuite, făcând loc gândurilor injectate cu șiretul venin diabolic.

       N-aveam permisiunea a-mi recupera tărâmul cucerit al minții.

       Am pășit cu o mascată hotărâre spre damnatul zid, pe care mă cățărasem fără altă soluție în buzunar.
Turnurile impunătoare ale gloriosului castel al capitalei, gândilau cu șarm cerurile mohorâte, pogorându‐și în josul piscului umbrele, dinamizate de neastâmpăratele steaguri din vârf, care fluturau agitate în bătaia vântului.
Cocoșelul auriu din scăfârila întregului tărâm, strălucea la fel de mândru și de împopoțonat de fastuasa amprentă a arhitecturii sale, ca și ultima dată când avusesem norocul chior de-ai păși pragul orbitor de poleit. Nimic nu-i schimbase mireasma îmbâcsită de înfumurare și nici duhoarea morbidă pe care am adulmecat-o cu nesaț din inima lui, cu fiecare pas mai aproape.
Ironia mi-a rânjit peste cugetele intoxicate.

       ,,O experiență cu mult râvnită..."

       Am pufnit printre dinți, simțind acida ură care sugruma până și ultima scânteie din sufletul meu, încă năpădit de naivitatea-i firească. În clipa în care trupul meu neputincios fusese spulberat de vraja transformării și interiorul lipsit de putere îmi aterizase, prizonier în renăscutul corp al fuziunii, dominația stăpânei devenise mult mai copleșitoare și mai distructivă cu ale mele frânturi de sentimente ciubite.
Umilul suflet îmi fusese azvârlit în dure lanțuri mai groase, limitându-mi ființa interioară a mai avea vreo stăpânire asupra cugetărilor otrăvite ce-i îmbrânceau existența sugrumată. Iar mintea-mi fusese infectată de mânia nemăsurată a stăpânei, care clocotea haotic printre gândurile veninoase ce-mi sfâșiau și ultima licărire umană.

       Am aruncat o privire cercetătoare asupra porților gigantice, împrejumite de două siluetele statornicite ale unor bondari înfofoliți în uniforme și pieptare dure. Mi-am trecut degetele cu iuțeală prin buclele dezordonate de nuanța falsă a castanelor coapte, ciufulindu-mi părul. Săvârșirea descântecului, mă îmbrăcase în straiele modeste pe care stăpâna le îndesase peste rochia ei chiar înainte de transformare. Totodată vraja îmi vopsise cascada de șuvițe cenușii cu care mă obișnuisem în timpul contopirii, într-o nuanță murdară a castaniului. Iar chipul îmi fusese preschimbat de străine expresii care  învăluiseră trăsăturile fuziunii într-un tainic mister, greu de perforat de priviriile căutătoare a bondarilor.

        Ultima piesă a înfățișării mele era însă jocul viclean pe care eram silită să-l las să-mi curgă lin printre buze.

       Nu mai voiam să ajung în încăperea interogărilor.

       Am tras în piept o gură generoasă de aer și am înaintat cu pași târșâiți spre intrarea monstruoasă, împroșcând în jurul meu cu nemăsurata amărăciune falsă ce mi se lipea puternic de privirea însetată. Însă  profunzimea tensiunii tuna și fulgera vijelios în spațiul restrâns dintre sufletul meu lipsit de putere și mintea stăpânei ce-mi urla în cuget, mânată de nerăbdarea momentului. Vâjâitul sentimentelor mele protesta gălăgios,  capturat de gratiile care-mi împrejmuiau inima sugrumată. Graiurile gândurilor colțuroase ale stăpânei, zbierau scuipând cu venin din spatele irisurilor mele năpădite de flăcări machiavelice. Corpul fuziunii fierbea de mânioasă ură, prăvălindu-se alene în haotica ostilitate.

       Însă strivit de toate acele crude simțiri sâmburele ființei mele se usca lipsit de vlagă.

       Fără vreo șovăială în simțuri, am dat să ignor ochii săgetători ai gardienilor și am îndrăznit cu pieptul strâns de pulsații a întinde mâna dreaptă spre porțile închise. O încercare menită să invoce stupiditatea înfățișării mele zdrențuite.

       — Interzis cetățenilor de rând! Valea de aici! a vociferat pe un ton glacial unul dintre bondari, privindu-mă cu răceală.
       
       Cuvintele secate de compasiune mi-au lovit chipul slăbănog, dezlănțuindu-mi mâhnirea fățarnică.
Atunci un rânjet îmbăiat în ironie a încercat a-mi răsării peste linia aplecată a buzelor, însă l-am înăbușit cu repeziciune înainte să-și facă de cap cu expresia mea înșelătoare.

       — Conașule ai îndurare... Am buzunarele goale și copii mi se uscă pe picioare de foame... N-am în gând să-ți caut banii prin țoale. Dar n-ai să-mi dai și mie o slujbă sub coperișu' ăsta mare, să slujesc și eu pentru coroană? am rostit pe un grai umil, privindu-l pe bondar cu o tristețe milogească, apoi m-am apropiat agale de înfățișarea sa rigidă.

       Neimpresionat de rugămintea mea chioară, gardianul a pufnit zeflemitor, rostogolindu-și privirea departe de ființa mea.

        — Coroana nu primește în slujba ei toți schilozii muritori de foame! Degeaba îți uști gura la poartă! Nu-i de tine! Pleacă de aici femeie! și-a aruncat el în vânt vorbele seci, stropindu-mă cu o stupidă ignoranță.

        Pufnirea unui râs inexplicabil, mi-a gâdilat gâtlejul, protestându-mi sub bariera dură a reținerii. Am mai săvârșit un infim pas simțindu-i cursul suflărilor mai aprope.

        — Parcă Esteban a bolborosit zilele astea, că a dat afară o slugă din ultimul rang, că era mai trândavă decât menajera și că atunci când o punea să curețe cartofi la bucătărie, jupuia lăzi întregi de nu mai rămânea decât o mână din ei, a mormăit dezinteresat celălat gardian, întorcându-și ușor capul spre înfățișarea mea.

       — Și ce, crezi că-l inserează altă leșinătură bună doar de luat banii? Știi că-i pretențios. Dacă i s-ar permite și-ar lua și el o slugă docilă să-i șteargă pantofii de praf, a pufăit ironic bondarul de lângă mine, stând la fel de nemișcat și drept, asemeni unui stâlp înalt.

       Vorbele sale pline de dezgust mi-au perforat atenția, aprinzându-mi miezul înflăcărat dintre coaste, întru-un foc menit să-i mistuie întreaga însuflețire, până la cenușă. Atunci masca umilă a alunecat fără control, de pe fața-mi fierbinte asemeni lavei încinse dintr-un vulcan.

        — Oh... și dacă nu-s o leșinătură îmi i-au același șut ca și celălalte sau poate am vreo șansă...? Hm? am murmurat pisicește, înclinându-mi capul spre fața gardianului cu o șiretenie subtilă, apoi mi-am strecurat o mână printre pliurile fustei, dezmierdând încet mânerul pumnalului, ce-mi era prins la coapsă.

        Abia atunci afurisitul bondar a cutezat a mă privi în ochi, cu o licărire a curiozității în irisurile-i întunecate. Însă nu l-am lăsat a-mi adulmeca intenția, ce-mi pâlpâia în ițita urmă de rânjet de pe chip. Am călcat nemilos peste bătăile inocenței mele și m-am înecat în otrava mișelească. Mi-am îmbrâncit sentimentele contradictorii, strivindu-mi sufletul îngrădit și m-am lăsat năucită de dominația ucigătoare a veninului. Atunci am uitat că în adâncul fuziunii eram o biată copilă naivă, cu interiorul mânjit de traume cicatrizate și m-am metamorfozat în mânia vijeloasă a stăpânei.

       O entitate menită să danseze în jocul manipulării până la propriul sfârșit.

        — Eu cred că am o mare șansă, i-am șoptit bondarului în ureche mișelește și cu pulsațiile lovindu-mi aprig toracele, am scos pumnalul cu repeziciune din fustă, apoi am profitat de confuzia lui prostească și m-am năpustit asupra sa.

        Șocul gardianului s-a transformat iute în revolta protestatoare a opunerii ce-i izvora din mișcările alerte cu care a încercat a se apăra. Însă până să apuce a-mi oferii un generos pumn în obraz, l-am izbit de zidul mărginaș al porților, împingându-mi întreg piciorul peste pieptul și picioarele sale. Apoi l-am imobilizat lipindu-i lama pumnalului de gâtleju-i convulsionat. Mișcarea mea ostilă a invocat instinctul de apărare al amicului său, făcându-l a se năpusti furtunos asupra mea cu mâna pe sabia-i din teacă.

      Atunci am rânjit cu toată gura, înghițindu-mi runele rostite ale celuiltat as pe care îl aveam în mânecă. Trupul fuzionat a început a-mi radia de-o diabolică bucurie, murdară pe la colțuri de seva mâniei înfocate. Sentimentele mi s-au frânt sub haosul nestăvilit din interiorul meu, asemeni unor vreascuri putrezite. Sufletul mi-a izbucnit într-un plânset gușuit de mănunchiul plin de pulsații al cugetării ce-mi ardea mocnit, înăbușită de gâdilatul unui râs machiavelic.
Invocată din sânul nerăbdării mele sălbatice, incantația descântecului s-a ivit numaidecât din gesturile degetelor mele încordate, strălucind în fascicule orbitor de luminoase. Apoi s-a extins cu o supranaturală iuleață spre înfățișarea bărbatului, atacând ca un șarpe veninos.

       — Gărzii! a strigat el într-o zădărnicie umilitoare, sugrumat de vraja fuziunii, care a dat buzna peste trupul său corpolent, înțepenindu-l crunt în loc.

       — Prea multă gălăgie! Nu-i politicos! i-am aruncat în față o dojană îmbibată de ironie, apoi mi-am convulsionat puterea magiei asupra sa, strivindu-i pieptul între strânsorile vrăjii.

        Mi-am scăpat frâiele din jurul gâtlejului și am izbucnit într-un râs hain, ascultând cu satisfacție, ignetele stinse de pe buzele bărbatului care pălea ca o frunză veștejită de toamnă.
Apoi mi-am întors privirea încărcată de perfidie, asupra gardianului care se zvârcolea sub apăsarea piciorului meu, cu suflările atârnate de luciul tăișului ce-i amenința grumazul tensionat. Ochii bulbucați îmi ardeau într-o înflăcărată înverșunare necontrolată.

         — Ce mai bondărel viteaz. Se topește așa iute în mâna unei leșinături schiloade. Parcă nici nu zici că-i bărbat, săracul! am scuipat cuvintele îmbâcsite de un ton zeflemitor spre gardian, apăsându-mi lama pumnalului mai profund în pielea sa, apoi mi-am strecurat mâna liberă înapoi la coapsă apucând dopul mititel al unei sticluțe.

         Cu orgoliul zdrobit de al meu atac neașteptat, bărbatul m-a plesnit dur cu a sa revoltată privire, încercând mai profund a se elibera din contracararea mea chinuitoare. Însă doar un mârâit protestor a ajuns a-mi deranja urechile, cu o inutilitate prea cruntă pentru el. Am pufnit într-un parșiv râs cu sufletu-mi inocent mult prea sfărâmat de ura stăpânei, scoțând la iveală cea mai puternică armă pe care o dețineam. Apoi am fluturat-o prin fața gardianului, în toată splendoarea ei plină de mârșăvie.

          — Păcat de mușchii ăștia de slănină. Dar știi ceva? Curând îți promit că s-a terminat cu gușuitul ăsta dacă ești bondărel cuminte. Da? am murmurat cu un grai pițigăiat, lăsând licoarea manipulării a respira fără dopu-i lemnos, apoi am apropiat sticluța infimă, de gura întredeschisă a gardianului.

           Provocat de mișcările mele repezite, dansul lichidului roșiatic a început a se zbuciuma pe interiorul restrâns al flaconului, ca o fiară captivă într-o cușcă. Acaparat de-o absolută opunere, bărbatul a încercat aș retrage capul, departe de licărirea amenințării, care strălucea înverșunată în stacojiul aprins al licorii. Strangulatele gâfâituri i se preligeau agonizator pe buzele mult prea expuse, clocotind asemeni trupului său prins în capcana șiretlicului fuziunii. Sorbindu-l din parșive priviri nemiloase, l-am împroșcat cu al meu râset otrăvit. Sărmanul de el, nu mai avea nici o picătură de scăpare.

      Însă în adâncurile fuziunii, cruntul diabolism îmi chinuia inferioritatea inimii neajutorate, care încă-mi pâlpâia în naivitatea copilăreacă.

       Scuipându-i un pufnet ofensat în fața-i transpirată, l-am izbit cu căpățâna de zid, furându-i și infimul spațiu rămas pe care îl avea pentru a se cuibării în retragere. Apoi i-am lipit gura sticluței de buze, lăsând o picătură din lichidul sângeriu a i se prelinge lin pe gât.

         — Gata, îți ajunge. Mai păstrăm și pentru restul, am murmurat cu un  zâmbet ștrengar și mi-am retras  flaconul de la gura bărbatului.

        Copleșit de un val neiertător de  amețeală, gardianul a răbufnit, năpădit de o tuse seacă care i-a zgudurat viloent întreg grumazul. Apoi trupul i s-a moleșit sub apăsarea mea asemeni unei păpuși de paie ascultătore. L-am săgetat cu privirea-mi haină, desprinzându-mi piciorul din fundătura pieptului lui și pumnalul de la gâtul său asfixiat. Însă inima mi s-a strâns în interior de vagi sentimente contorsionate, cu gust de acră remușcare. Trupul mi s-a zbârlit de șocul unui neobișnuit tremurat, ce-mi pălmuia simțurile intoxicate. Și parcă preț de o clipă, cugetarea a încetat a-mi mai năruii interiorul sedat de manipularea fuziunii. În acel infim moment mi-am mototolit imaginea de pe retină și am aruncat-o undeva în slaba uitare, urmărindu-i rostoglirea lentă spre neant. Atunci acele ascuțite ale cutremurării mi-au ciuruit scăfârila turmetată.

        Ființa mea interioară se îneca într-un plânset al amărăciunii batjocoritoare. Inocența ce-mi era reflexia copilei care fusesem odată, zăcea fără viață într-un cotlon al pieptului meu sfârtecat. Iar strigătele strivite ale sufletului meu, erau năruite în cioburi de speranțe sparte, pe care cu greu le mai puteam înghiții, fără a-mi sfâșia și ultima bucățică care repira din mine.

        Fuziunea mă nimicea cu fiecare flux al veninoasei sale cugetării.

        M-am îndepărtat de înfățisarea răpusă a gardianului, lăsându-l a se balansa pe picioarele-i dezechilibrate. Apoi mi-am întors ochii rătăciți asupra celuilalt bondar pe care îl lăsasem în voie, a se spânzura încet în mrejele sufocante ale vrăjii fuziunii. Picături de sudoare se prelingeau pe chipul lui mâniat care se străduia din greu a scoate un cuvânt de ajutor, în ciuda magiei, ce-i pulsa sălbatic în jurul înfățișării.

          — Doar nu crezi că-s atât de îngustă să uit de tine și de gura aia a ta, mai mare decât toată matahala asta de castel, nu? mi-am recăpătat rânjetul diavolicesc, apropiindu-mă de trupul său înțepenit, apoi am dus încet sticulța stacojie spre buzele sale.

          Gardianul s-a schimonosit la față sub o grimasă împrospătat de-o vulcanică revoltă, știind că nu putea da viață niciunei împotrivirii care să-l salveze de stropul mârșav al licorii care i s-a aventurat cu forța pe gât. Satisfăcută de isprava mea murdară, i-am aruncat în față un zâmbet perfid, apoi cu o leneșă gesticulare am stins efectul incantației ce-i sugruma trupul, lăsându-l a se prăbușii în euforie asemeni colegului său deja turmentat.
Radiind a drăcească satisfacție, am izbucnit într-un nestingherit râs, bifându-mi prima mișcare din interpretarea jocului mârșav al stăpânei. Însă otrava cugetărilor diabolice mi-a infectat până și sentimentele pe care încă mi le îngăduiam a le simți.

       Niciodată nu mă mai simțisem atât de utilă.
        
       — I-a mișcați-vă fundurile și duceți-mă la conașul Esteban. Am ceva important de discutat cu preamăria sa, am poruncit pe un pițigăiat ton pisicesc, aruncându-mi atenția șireată asupra celor doi bondari amețiți.

       — Cu siguranță dragă domniță! Veniți după noi, a mormăit cu o supunere îmbibată în respect, tocmai idiotul căruia, cu mare plăcere i-aș fi retezat scăfârila goală.

        Mi-am îndesat licoarea în ascunzătoarea sa tainică, alături de pumnalul stăpânei și am pornit-o cu o îndârjită hotărâre, pe urma bondarilor.
Însă un gust amar mi-a inundat pătimașa însuflețirea fuzionată, topindu-mi încet pieptul înrăcit de ură.
Mi-a cutremurat manipulatele simțuri, sucufundându-le în aroma sa de amărăciune. Apoi mi-a lovit rămășițele prăfoase ale sufletului răvășindu-le existența chinuită între gratiile contopirii. Atunci vlăguita inimă mi-a tresăltat în greoaie bătăi.  Un grăunte ca de plumb îmbibat de suferința ce-mi devenise o aspră simțire a normalității mi s-a agățat în vintre. În josul strâmtei închisori, cioburile ființei mi s-au prăbușit neputincioase, ca un covor de moarte frunze maronii.

       Biata speranță îmi sângera peste ele.

       Am pătruns în stupul reginei sub cortina subtilă a discreției, pe o portiță retrasă din spatele castelului, căreia numai picioare de slujitori îi bătuceau pragul de pământ. Însă chiar și în colțișorul cel mai retras al curții regale, bănuielile au căzut peste înfățișarea mea asemeni unor degete arătătoare. Perechi multiple de ochi cercetători au început a mă străpunge cu criticism și judecare, de îndată ce i-am urmat pe cei doi bondari în interiorul aripei mărginașe a castelului. În spatele lor s-a născut numaidecât forfota șușotelilor parșive, întărâtate de flămânda curiozitate ce licărea în privirile lor înviorate. Însă abia dacă le-am oferit vreo importanță acestor stoluri de ciori gălăgioase, căci în cuget  satisfacția reușitei îmi răsuna mult mai tentantă decât șoaptele imploratoare ale sufletului meu întemnițat.

        Odată ce le furam mințile la fiecare în parte, n-aveau să mai croncănească vreodată.

         — Aici e odaia de lucru a conașului Esteban, a murmurat pe un grai supus unul dintre bondari, oprindu-se în dreptul unui prag de lemn, în capătul zonei de margine a castelului, apoi a bătut încet în ușă.

        M-am postat lângă gardian, așteptând un răspuns cu o sclipire vicleană în privire. Lipsită de control, inima a început a mi se zbate mai aprig în piept, pălindu-mi ușor chipul scofâlcit, care ar fi trebuit să invoce destulă milă în sufletul celui din spatele plăcii groase de lemn. Însă știam că acel teatru era mai inutil chiar și decât greutatea sentimentelor mele, care se luptau în continuare cu rațiunea fuziunii într-un război nesfârșit. Grimasa subtilă a chipului nu se îndupleca a mi se contrazice cu zvâcnirea vulcanică din interior, ca un amestec forțat între negrul intens și albul pur, care nu renunța a opune rezistență dominației cel năpădea cu desăvârșire.

       Însă oricât ființa mi s-ar fi confruntat cu fuziunea, nu puteam da greș planului diabolic, de care silită mă agățam.

        — Ce căutați aici pușlamalelor? Nu trebuia să stați lângă poarta aia, că doar de asta curtea regală vă dă parale? Hă? s-a răstit bărbatul din interior, deschizând ușa cu brutalitate.

        Suflarea mi s-a înțepenit în gât la auzul tonului răspicat. O solidă  înfățișarea a răsărit în cadrul ușii, îmbrăcată într-un pardesiu ce-i atârna pe umerii largi. Câteva răvășite fire de păr îi staționau încâlcite peste luciul nemilos al cheliei ce-i domina din fruntea-i înaltă până în ceafa sugrumată de curburile de piele excesivă. Ochii de nuanța cea mai închisă a cafeniului, îi străluceau într-o mină arogantă, orbindu-mi privirea analizatoare. Însă ridurile ce-i încrețeau tenul pleoștit, îi dădeau de gol iritarea ce-i stăpânea grimasa încruntată adânc.

         — Eh da' haideți domnu', că v-am adus o fătucă bună de treabă! N-ați zis că vă trebuie o slugă bună să i-a postu' ăla liber? a răspuns unul dintre bondari, adoptând un grai întrebător îmbibat de o exclamație domoală.

        — Da' cin' v-a spus vouă lepădăturilor să vă băgați în treaba mea și să culegeți târâtura asta de pe drum ca s-o angajați, fără să auziți o vorbă de la mine? s-a rățoit bărbatul, gesticulând agitat din mâinile-i grăsane spre înfățișarea mea zdrențuită.

       M-am încruntat simțind cum furia învolvurată îmi năvălea interiorul tensionat, împroșcându-mi gândurile cu veninul stăpânei.

       Târâtură... lasă că-ți arăt eu...
      
       — Lăsați domnu' că ea știe să curețe cartofi și îi o gospodină ca la carte. Doar  puneți-o la muncă să vedeți cum îi șlefuiește de lucesc mai tare ca gălbiorii, a început a delira bondarul, delectându-se cu efectul dulce al licorii ce-i sucea mințile înguste.

       Chipul bucălat al lui Esteban s-a schimonosit într-un exces de ironie, stropit de cuvintele gardianului. Un poznaș surâs a cutezat a-mi tachina gâtul, opunându-se protestator feței mele, îmbibată încă într-o amărăciune falsă.

        Poate ar fi trebuit să îi torn pe gât  idiotului, o lingură generoasă de licoare.

        — Oare să fie așa? I-a ștergeți-o voi la poartă și nu mai tăiați frunze la câini! Dacă vrea să fie furnică harnică îi și fără gura voastră, a poruncit răspicat bărbatul, alungându-i pe gardieni cu o gesticulare iritată din mână.

        — Da domnule! au răspuns în cor cei doi bondari, apoi au luat-o la pas cu supunere înspre ieșirea coridorului larg.

       Ochii întrebători mi s-au rătăcit, agățați de cele două siluete stângace care se îndepărtau agale spre fundul  holului imens. Atunci nesiguranța mi-a oferit o palmă dură peste obraz, trezindu-mi cugetul otrăvit din satisfacția confortabilă care își făcuse loc printre gândurile mele abia așezate într-o ordine neclară. Gurile prostovane ale celor doi îmi fuseseră de folos pentru a urnii din loc greoaia convingere a bărbatului corpolent care încă staționa în pragul ușii, asemeni unui vultur pregătit să atace. Chipul lui nu trăda niciun semn de fermitate asupra înfățișării mele, ci doar o acră neîncredere.

     Cum aș fi putut să păcălesc acel morman de aroganță din fața mea?

        Mi-am plimbat privirea cercetătoare asupra sa. Un gând încondeiat în speranță seacă, mi-a invocat o senzație de stabilitate următorului pas ce-mi gâdila călcâiele.

      Poate bondăreii nu-și uscaseră gurile degeaba.
       
        — Întâmplător  mi-au auzit urechile că slujitoarea cu pricina, nu se întovărășa prea bine cu munca. Dar eu să știți că n-am bătut pasul până aici să trag mâța de coadă. Oamenii dumitale au grăit adevărul pur, am murmurat cu toată hotărârea fățarnică ce-mi izvora în vorbe.

       Ucigătoarea privire a bărbatului mi-a țintit înfățișarea cu o covârșitoare atenție, care mi-a săgetat pieptul încordat de bătăi haotice. Aroma mârșavă a neîncredereii a început a-mi asalta mănunchiul de sentimente, de parcă aș fi pășit pe o punte șubredă deasupra unui râu uriaș, cu frica în sân a nu mă prăbușii în spărtura valurilor.
Cu membrele spânzurate de invizibilele frânghi ale gândurilor fuziunii, m-am apropiat alene de silueta lui Esteban, așezându-mi mai bine masca umilă, pe chip.

       — Iar o femeie cu necazuri și cu copii de hrănit în spate cum sunt eu, ar muncii până nu s-ar mai ține pe picioare, doar ca să-i atârne un ban în buzunar pentru o pâine, am continuat, scurgându-mi graiul trist peste cuvintele îmbâcsite de minciună.

        O licărire plină ochi de neconvingere a răsărit în irisurile întunecoase ale bărbatului, căzând asupra privirii mele ca o barieră contra încercărilor mele teatrale. Atunci un oftat exasperat s-a strecurat pe colțul gurii sale largi, lăsând în urmă o încruntare glacială pe fața-i borcănată.
Mi-am aplecat capul în pământ aștept un licăr al speranței, care să mă smulgă din acel miros al eșecului care îmi amenința simțurile.

        Trebuia să găsesc o cale prin care să pun la pământ acel munte de om și să-l îmbăt. Nu puteam s-o dau în bară.
   
        — Ai noroc că n-am timp să caut înlocuitoare. Dar la orice semn de trândăveală și de încălcare a ordinelor, zbori afară! a mârâit spre mine, înghețându-mi suflarea în gât cu al său grai rece. Vino înăuntru!

         Am tresăltat cu simțurile pârlojite de o vulcanică satisfacție. Gustul inconfundabil al reușitei a năvălit peste duhoarea amară a eșecului pe care îl mirosisem atât de convinsă de pesimițirile mele eșuate. Atunci un zâmbet fad a îndrăznit a-mi străpunge fața înecată într-o mâhnire teatrală.

       Nu mai aveam nevoie să vărs nici-o picătură de licoare, deocamdată.

        — Sunteți o binecuvântare monsenior Esteban! am exclamat, invocând o prefăcută recunoștință, în al meu grai mieros, apoi am urmat îndemnul său, pășind în strâmtul interior, ascuns în spatele ușii.

         Pereți încărcați de rafturi suspendate, abia răsuflau sub rândurile de cărți prăfuite care se înghepsuiau neglijent pe tăbliile de lemn cariat. O dezordonată masă trona în sufletul odăii, asemeni unui morman de haine rămase nesortate de nici-o mână, plină până la refuz de teancuri de hârtie și documente rătăcite una peste alta. Doar  un gemuleț pitit între două dulapuri răvășite, permitea razelor palide de lumină a dansa în voie pe ringul acelui colțișor împrăștiat. Am inspirat cu nesaț, calmându-mi văpaia de cugete otrăvite și de sentimente zgomotoase. Încăperea era doldora îmbâcsită de o duhoare bărbătească.

      Însă cugetarea fuziunii duhnea cu mult mai jalnic și mai bolnăvicios.

       — Stai jos! mi-a poruncit glacial Esteban, trântindu-și corpolenta siluetă într-unul dintre scaunele de la masă. 

         Devorând din teatrala fericire recunoscătoare, m-am apropiat cu  stângăcie și m-am așezat în fața sa, gustându-i pe înecate privirea prădătoare. Severitatea din
înneguratele sale irisuri mi-a înghețat suflarea pe loc. Asemeni unui pumn primit în falcă, anixetatea mi-a săgetat inima, punându-mi la pământ îngenunchiata ființă interioară încă înecată în surda-i suferință. Atunci plânsetul sufletului meu a reușit a ciopârții un colț din bariera de gheață a minții cucerite, ce nu-mi lăsa bietele sentimente a pluti libere. Însă în zadar trupul fuziunii mi s-a topit încet sub apriga simțire, căci veninul stăpânei a cusut la loc spărtura din zidu-i blestemat, lăsându-mă a plânge în continuare în adâncul interiorului meu întemnițat. În acea clipă mi-am amintit cu silă cuvintele dojenitoare ale vrăjitoarei, grăite chiar în ultimele mele momente de fadă libertate.

        Stai la fund și lasă pliscul să meargă! Teatrul ăsta trebuie să-i prostească până în pod pe toți pionii castelului!

         — Numele? scurta întrebare a bărbatului m-a smuls brutal din valurile sălbatice ale gândurilor, aruncându-mă înapoi pe scaunul din fața ochilor săi.

         L-am ațintit cu o ocheadă cercetătoare, încercând cu toată disperarea a-mi ascunde panica proaspăt sădită în cuget. Nevoia de a născoci un nume pentru slujitoarea pe care o jucam, mi-a urlat disperată printre gândurile agitate, ce-mi alergau nestăvilite după o idee.

         — Nadine Bakker... am murmurat încet, împingându-mi deoparte șovăiala din tonul sec.

         Fără vreo emoție pe chip, Esteban mi-a aruncat o fugitivă privire, apoi a apucat o foaie dintr-un deșirat teanc de hârtii, așezând-o pe blatul mesei alături de un condei. Am răsuflat cu ușurare, observându-i lipsa de reacție asupra numelui meu fals.

          Idiotul nu bănuia nimic.
       
         — Vârsta? a continuat el a înșira întrebări seci, începând a iscălii cu cerneală pe hârtia din dreptul său.

         — Douăzeci și opt, am mințit, simțind cum nesiguranța mă prindea, din urmă în timp ce mă întrebam dacă vârsta pe care o alesesem se potrivea câtuși de puțin cu înfățișarea fuziunii.

         Însă lipsa oricărui strop de reacție din grimasa indiferentă a lui Esteban, a fost ca o gură de oxigen pentru ființa mea care se tot împiedica în neliniște.

         — Câte odrasle ai? a mai adăugat bărbatul, apoi s-a oprit din a scrie, concentrându-și atenția de gheață  asupra mea.

        Instinctiv am început a-mi frământa mâinile pe sub masă. Atunci mi-am retras privirea în poale, ascunzându-mi sfiala ce-mi zvârcolea întregul piept, ca un uragan menit să-mi distrugă falsitatea de pe chip.

        — Trei. Bărbată-miu ma lăsat cu ei de izbeliște, am dat glas unei alte frânturi născocite, mimându-mi necazul de pe față, cu o șiretenie renăscută, apoi mi-am ridicat capul, ațitindu-l pe bărbat cu toată mâhnirea fățarnică, ce-mi era turnată în venin.

        Un strop de uluire s-a ivit în sprâncenele nițel ridicate ale lui Esteban, încălzindu-i fad grimasa glacială. Crezarea din luciul irisurilor sale era asemeni unui strălucit trofeu, proaspăt câștigat. M-am prăbușit fără cale de scăpare în satisfacția drăcească.
Piesa mea de teatru mișelesc îl făcuse până și pe dânsul, o stană de piatră dură, a scăpăra nițică emoție. Îi moleșise ridurile înghețate de pe fața-i strâmbă, prefăcându-le în docilul meu aluat de plăcină moale.

         Îl urnise din locu-i rigid, ca pe un bolovan mișcat din falnica sa poziție din drum.
     
         — I-a și iscălește. De azi slujești curtea regală cu credință și sfințenie! a murmurat bărbatul, folosindu-și din nou graiul rece, apoi mi-a întins bucata de hârtie și condeiul îmbibat în cerneală.

          Uitând cu totul de manierele care mi-ar fi putut aduce o impresie mai păcălitoare, am înfășcat obiectele din mâna sa și cu ființa clocotindu-mi de veninul diavolicesc, am bâzgălit o semnătură la repezeală, marcându-mi pasul planului cu sete mârșavă. Însă sub zidul indestructibil al dominației stăpânei, hohotele plânsetului meu au izbucnit într-un țipăt mai covârșitor, zbătându-se între gratiile neclinite.
Alaiul sentimentelor a început a-mi mi se izbii, mai profund de meterezele dure ale minții mele dominate. Rănile mi s-au crestat mai adânc în sufletu-mi ruinat.

      Atunci încăierarea simțurilor ce încercau din răsputeri a mi se strecura, pe sub cugetele intoxicate ale fuziunii, s-a transformat într-un amplu război interior, menit să strivească și singurele petale ale speranței, care se scuturau asupra ființei mele, uitată într-un cotlon îndepărtat al nefastului.

      Toxica fuziune se scălda în râsetul său perfid. Putrezita mea inocență sângera...