De prima dată când puse piciorul pe holurile liceului Valley și îl văzu, începu să-l placă. Poate prea mult. Și ceea ce o făcu timp de trei ani să stea pauzele afară, privindu-l în timp ce mânuia mingea de basket, se transformase în ceva mai mare. Zi de zi, căuta porți pentru a ajunge la el. Poate era doar obsesivă sau poate chiar era îndrăgostită, dar nu putea nega că se simțea atrasă întrutotul de el; de cel mai cunoscut băiat, de cel mai priceput basketbalist și de cel mai inaccesibil iubit.
                 — Leah! Aici planeta Pământ!
                Leah își scutură capul, privind palma prietenului ei ce flutura în fața ei.
                — Îmi pare rău, Ivan, se scuză ea.
                Își coborî privirea asupra tăvii pline de mâncare. Mâncarea nu era bună la cantina liceului, iar asta o făcu să-și privească încruntată prietenul ce se îndopa cu un hamburger uleios.
                 — Te gândeai din nou la Cole? vorbi el cu gura plină, fluturându-și sprâncenele într-un mod pervers.
                Leah îi ignoră privirea.
                — Cum poți mânca asta? îi ignoră ea întrebarea, împingându-și tava spre centrul mesei.
                Ivan termină de mestecat și rânji.
                — Nu schimba subiectul, domnișoară-îndrăgostită-de-Cole! vorbi el prea tare.
                Leah își miji ochii, cercetând rapid sala. Deși nu erau decât trei persoane la fel de neimportante ca ei, se simți expusă.
                — Ivan! își apostrofă prietenul cel mai bun.
                — Haide, Leah! se enervă Ivan, lovindu-și mâinile de masă. Prostul nu te merită. Știe bine că îl placi din clasa a noua. Toți știu.
                Leah își ridică privirea mirată spre el. Toți? Până și el? Și ea de ce afla doar acum? De ce își dădea seama doar acum cât de stupidă și deloc subtilă fusese?
                — Da, ai auzit bine. Dacă voia să fiți iubiți îți spunea asta acum trei ani. Problema e că nu te place și asta e, îi descoperi el adevărul crud.
                Leah își coborî privirea și începu să deseneze cerculețe pe masa din lemn. Știa că așa era. Cole nu a fi ieșit niciodată cu ea. În plus, avea o iubită frumoasă, deșteaptă, bine îmbrăcată și, pe lângă toate astea, mai era și drăguță. Ar fi vrut să o urască, mințindu-se că ea era cauza pentru care Leah nu era iubita lui Cole, dar știa că nu asta era. Doar persoana ei era problema. Și nu era sigură că putea schimba asta.
                — Uite, Leah... începu Ivan, dându-și seama că-și rănise prietena.
                Nu asta intenționase, dar amândoi știau că Ivan nu mințea. Iar asta o durea pe Leah. Faptul că ea nu va dispune de iubirea lui tocmai din cauza persoanei ei, o durea.
                — Nu, îl opri, apoi își ridică privirea neclară din cauza lacrimilor ce stăteau să cadă. Mi-ai mai spus asta. Nu e prima oară când îmi dau seama. Dar nu mă pot opri. Cred... se bâlbâi, strângând din ochi. Cred că m-am îndrăgostit. Cred că am căzut într-un fel de gol al vieții. Și poate că e în zadar, dar nu mă voi opri. Nici dacă aș vrea... își coborî tonul atât de mult, încât ajunse o șoaptă. Nici dacă aș vrea, nu aș putea înceta să cad iar și iar.
                Își șterse ochii cu mânecile bluzei și se ridică de pe bancă, pornind spre curte.

                Îl privea de ore bune, iar el nu știa de existența ei tot de ore bune. Dar problema era că ea îl iubea de trei ani, iar el continua să nu știe de existența ei de tot trei ani. Totul era atât de absurd.
                Când căldura din iunie îi intră prin piele, Cole renunță la maioul pe care-l purta, începând să dribleze cu dexteritate mingea, învingându-și adversarii. Era un bun jucător și, tocmai de aceea, Leah adora să-i privească jocurile.
               Când jocul se termină, la ora șase, Leah îl urmări în timp ce el își lua echipamentul și porni spre ea. Inima îi stătu în loc. Privi în dreapta și în stânga, asigurându-se că ea era ținta mersului lui. Ori avea halucinații, ori el chiar venea spre ea.
                — Bună! o salută el, ajungând în fața ei și lăsându-și geanta lângă picior.
                De aproape, părea și mai atrăgător. Cu părul vâlvoi, cu maioul ud și strâmb și cu ochii obosiți arăta mai bine ca oricând. Leah își strânse mâinile în jurul băncii, în spatele ei, sperând că el nu vedea cât de slabă era în fața lui.
                — Cum am jucat? o întrebă, așezându-se pe bancă.
                Tonul lui era unul prietenesc, iar asta o neliniștea. Ei nu erau prieteni, nici măcar cunoștințe. Nu se știau, iar asta era așa de când erau la același liceu. De ce strica el echilibrul? Înainte să-i vorbească, Leah își făcea scenarii cum el avea să vină la ea, cunoscând-o și îndrăgostindu-se de ea la fel de repede cum ea se îndrăgostise de el. Dar acum... acum trebuie s-și schimbe scenariile. Și asta avea să ia mai mult decât trebuia. De ce îi dădea acum speranțe? Știa că îl place — toți știau —, el nu vorbise cu ea până acum, iar ea nu știa ce să facă. Niciun scenariu nu semăna cu acesta. Și, totuși, ar fi vrut un scenariu care să-i spună cum se simțea, căci ea era departe de a afla.
                Zâmbi reținut.
                „Ai jucat minunat! M-am îndrăgostit de tine și de aptitudinile tale!"
                — Bine.
                Cole păru oarecum dezamăgit de răspuns.
                — Așa, lasă, îi spuse. Am ceva pentru tine, îi zâmbi, apoi căută ceva în geanta lui.
                De sub hainele transpirate și aruncate scoase o hârtie răvășită și îndoită și i-o întinse ei.
                — Dau o petrecere. Azi. În seara asta, de fapt. Doar clase de a doișpea, de la mai multe licee.
                Leah prinse invitația în mână, zâmbind. Nu-i păsa că era plină de pete de transpirație sau că era aproape ruptă. Îi păsa doar de faptul că el o chemase la petrecerea lui.
                — Voi fi acolo, îl anunță zâmbind.

                Era de o jumătate de oră la acea petrecere, iar el nu era acolo. Îl așteptase mai mult decât voia să admită.
                Nu știa de ce era acolo, dar îi plăcea să pună asta pe mâna destinului. La fel cum pusese cearta ei cu Ivan în grupa „de-ale destinului". Poate Cole fusese doar drăguț, dar faptul că o chemase era mai presus de orice.
                Când însfârșit îl văzu, lăsă alcoolul din ea să vorbească. Lăsă paharul aproape gol pe masă și se ridică de pe scaun. Se îndreptă de spate și porni mai curajoasă ca niciodată spre el. Stătea rezemat de un copac, în curte, discutând cu un amic. Leah porni în pas alert spre el, fiind gata să dea tot ce putea. Aproape alerga spre el. Când însfârșit ajunse aproape, se năpusti spre gura lui.
                Putea spune că fuseseră cele mai bune două secunde din viața ei. Fuseseră cele mai euforice secunde, până când el o depărtă scârbit, aruncând-o la pământ. Cole își șterse buzele, de parcă sărutul lor fusese un lichid scârbos. Leah zăcea pe jos, privindu-l speriată. El continua să-și șteargă buzele.
                — Doamne! exclamă el, scuipând la picioarele ei. Ce naiba e cu tine?
                Leah continua să-l privească cu teamă.
                La ce se aștepta? Să o sărute pasional, fără să-i mai dea drumul? Uitase că viața nu era vreun scenariu stupid. În timp ce Cole continua să înjure și să scuipe, lumea începea să se strângă în jurul lor. Printre care și iubita lui, care sări imediat spre Leah.
                Ea nu putu să facă nimic. Doar își strânse mâinile în jurul genunchilor și-și închise ochii, crezând că asta va opri râsetele și înjurăturile ce se auzea mai tare decât trebuia.
                Când era gata să țipe, cineva o ridică de jos blând, își făcu loc prin mulțime și o urcă în mașină. Își deschise ochii și-l văzu pe Ivan cum înconjură mașina, apoi se urcă pe locul șoferului.
                — Cum... cum m-ai găsit? se bâlbâi ea, lipindu-se de scaun și privind pe geam, în timp ce mașina prindea viteză.
                Ivan expiră zgomotos, lovind puternic cu piciorul.
                — La naiba, Leah! A trebuit să mă sune un prieten de la petrecere să-mi spună ce ai făcut! vorbi el nervos.
                Leah se făcu mică în scaun, regretând ultima oră din viața ei. Din nou, punea asta pe mâna destinului, căci dacă și-ar fi recunoscut vina nu ar fi putut rezista.
                Când mașina opri, Ivan tăcu, dar când Leah deschise ușa temătoare, el o opri.
                — Leah... acum ți-ai dat și tu seama cum e el, îi vorbi sincer. El face ce vrea. Dar să știi... o prinse de mână. Eu te iubesc. Și o voi face mereu.
                Leah își șterse lacrimile vărsate pe drum și zâmbi amar.
                — Și eu, Ivan. Și eu te iubesc.
                Doar că diferența dintre ce spuseseră cei doi era uriașă. Cuvintele lui Ivan sunaseră ca o mărturisire, pe când cele ale lui Leah sunaseră ca un adio, dar el nu-și dăduse seama. O lăsă să plece.
                Leah așteptă ca mașina să iasă de pe stradă, apoi porni încet spre casă. În drum spre baie se dezbrăcă și-și desprinse părul din coada în care era prins. Ajunse în baie și porni robinetul, așteptând ca apa să acopere toată suprafața căzii. Băgă un picior, apoi celelalt, mâinile, pieptul și apoi...
                Se lăsă moale. Își închise ochii. Îi era frică să privească. Simți apa peste tot, iar apoi... apoi nu mai simți nimic.
                — Am căzut, Ivan. Îmi pare atât de rău.
               De undeva de sus, auzi o voce.
               — Dar vei zbura din nou, Leah.
                Știa că e un gest copilăresc, adolescentin, dar voia să zboare și știa că pentru a zbura avea nevoie de aripi, nu de oameni care luau pană după pană, până când nu mai rămânea nimic. Oameni ca și Cole.
                Și până la urmă, era o adolescentă ce a căzut pentru un băiat, dar care apoi s-a ridicat și a zburat din nou pentru ea.
                O adolescentă care va continua să zboare, până când cineva va avea nevoie de ea.
                Până când cineva va cădea din nou.