De cum m-am întors în oraș, primul lucru pe care mi l-am dorit a fost să aflu dacă luptele subterane încă mai au loc. Juno mi-a confirmat că Gage le organizează în continuare la vechiul depozit și că avea să fie încântat să mă vadă. Înainte să plec, frecventam astfel de locuri mai des decât propria casă. Nu am încetat nici în Los Angeles și nu voiam să mă opresc nici aici. Chiar dacă nu aveam în plan să stau foarte mult, voiam să profit de fiecare minut.

          Pentru lupte trăiam. În exterior încercam să-mi stăpânesc pornirile, însă în ring nu-mi păsa de nimic decât de adrenalina ce-mi acapara tot corpul. Nu mă mișca nici când adversarul ajungea la pământ, inconștient. Îmi lăsam demonii să iasă la iveală și aveam grijă să devin următorul coșmar al persoanei din fața mea. Prin lovituri descărcam tot ce-mi apăsa sufletul. Era un haos ordonat, o modalitate prin care simțeam că trăiesc. Sacul de box nu era de ajuns pentru pumnii mei. Îmi doream să lovesc ceva viu până când avea să nu mai miște. Și, dintr-o nebunie ciudată, adoram să fiu lovit înapoi, să văd că ripostează.

Aproape ajunsesem la sală la ora la care băieții mi-au zis să fiu. Aparent, fratele meu și cu Theo erau destul de implicați în organizare. Îl ajutau pe Gage la pariuri și mai concurau și ocazional, din ce-mi spuseseră. Mai aveau câțiva prieteni implicați, dar lor nu le reținusem numele. Pe Theo îl știam mai bine, mai ales că venise să mă viziteze cu Juno în Los Angeles. Părea un tip de gașcă, comparativ cu sora lui.

Nu aveam în plan să mă întorc prea des în orașul ăsta și nici nu voiam să stau mult când urma s-o fac în rarele dăți. Dar, în momentul în care Juno mi-a cerut ajutorul, nu m-am gândit de două ori înainte să mă urc în mașină. E fratele meu mai mic, chiar dacă nu de sânge. E printre puținii pe care îi consider familie. Mi-a explicat câteva lucruri despre amenințările pe care le primea Theo, însă nu erau destule detalii în joc. Trebuia să săpăm mai adânc dacă voiam să aflăm ceva concret. În caz că este vorba de un inamic serios, avea să se termine urât.

După ce am parcat mașina în spatele depozitului, am pornit spre intrare. Clădirea părea părăsită, cu geamuri sparte și acoperite de praf. Atmosfera era una respingătoare, tocmai ca să nu trezească suspiciuni. Adevărata distracție era la subsol. Cobor cu liftul cele două etaje și cum se deschid ușile, un val de zgomote îmi inundă urechile. O melodie pornită încet, un sunet surd de lovituri, înjurături, râsete și discuții aprinse. Asta reprezenta Hades, iar pentru mine era Raiul.

Scanez repede încăperea și îl zăresc pe Gage lângă un zid, vorbind la telefon cu o încruntătură pe față. Mă apropii de el cu mâinile în buzunar și cu un rânjet care nu-mi poate părăsi figura. În momentul în care mă vede, închide apelul într-o secundă, iar sprâncenele i se relaxează instant. Un zâmbet larg îi apare pe chip cu o sclipire ușoară în privire.

          — Kian, chiar tu ești? mă întreabă în timp ce-mi întinde mâna. Am crezut că te-ai mutat pe altă planetă, râde ușor în barbă.

          — Nu ai scăpa de mine, bătrâne, nici dacă m-ar înghiți pământul, îi răspund la salut, cu un ton amuzat.

          Deși are undeva la cincizeci de ani, părul îi era negru-lucios, fără vreun fir alb, iar mișcările la fel de vii ca-n tinerețe. Fetele încă se agitau prin preajma lui, lucru care nu-l deranja deloc.

          — Nu cred că are tupeu s-o facă, altfel ai fi plecat demult din lumea asta, mă bate pe spate râzând și mă împinge spre ring.

          În fața noastră apar Theo și Juno cu un entuziasm suspect care nu poate să însemne nimic altceva în afară de probleme. Unul poartă un zâmbet provocator pe față, în timp ce altul încearcă să-și controleze expresia.

          — Te așteptam, zice fratele meu cu o mișcare ușoară a buzelor.

          Tonul îi e calculat, dar jucăuș, ceea ce mă face să-mi ridic o sprânceană întrebător. Gage se îndepărtează de noi, când e sunat iar de cineva, iar eu rămân singur cu cei doi. Îmi încrucișez brațele la piept, zâmbetul părăsindu-mi chipul instant.

          — Ce-ați făcut? îi întreb, plimbându-mi ochii de la unul la altul.

          Rânjetul de pe buzele lui Theo rămâne intact, ba chiar devine și mai intens. Îi aruncă o privire scurtă lui Juno, apoi îmi răspunde, ignorând complet întrebarea pusă de mine.

          — Lupți în seara asta.

          Îmi spune, ca și cum era deja stabilit, iar opinia mea nu conta oricum.

          — Da, țin morțiș să răspund, când văd că niciunul nu mai rostește nimic.

          Aveam în plan să lupt. Voiam să uit măcar pentru o seară de tot haosul din mintea mea și știam că asta ar fi singura cale de a mă descărca. Să-mi iau gândul de la tot ce se află în exteriorul ringului și-mi provoacă pumnii să se încleșteze.

           — Am aranjat persoana cu care vei lupta, îmi zice Juno după câteva secunde.

          — Continuă, spun deja ușor iritat.

          — O să te lupți cu tipul ăla de aseară, îmi zice el.

          Mă sprijin de ring, cu aceeași expresie confuză pe chip, care ușor-ușor se transformă într-una nervoasă. Nu sunt o persoană răbdătoare, iar cei doi știu, motiv în plus să mă irite intenționat.

          — Cel de se luase de sor-mea, mă lămurește Theo, într-un final.

          Îmi ridic involuntar un colț al gurii și mă las mai lejer pe spate. Îmi ling buzele și îi privesc amuzat.

— De ce nu te bați tu cu el?

— Gage ne-a interzis să mai intrăm în ring după ultima noastră ieșire necontrolată, zice Juno cu o grimasă pe chip.

          Nu pot să nu pufnesc batjocoritor. Cei doi nu pot să stea departe de probleme.

— Nu știți să vă controlați.

— Deci, te bagi? întreabă Theo după o mică pauză.

— Delaya vine? îi ignor eu întrebarea.

Amândoi mă priviră surprinși, Theo având o mică încruntătură pe chip când decide să-mi răspundă.

— Nu a fost niciodată aici, îmi spune cu ochii spre oamenii din sală.

— Puțin ironic, nu crezi? întreb cu un rânjet.

          Nu mă așteptam ca drăcușorul ăla să nu frecventeze locuri de genul.

          Theo nu mai răspunde, în momentul în care adversarul meu intră în sală. Are un rânjet victorios pe față și o atitudine ușor relaxată. Pășește cu superioritate, prea sigur pe el, lucru care mă face să râd instant.

Se apropie de Gage, iar după ce dă mâna cu el, îl întreabă ceva. Bătrânul începe să se uite pe o foaie și apoi își îndreaptă degetul spre mine. Rânjesc când îi văd privirea cum se întunecă ușor. Nu mai era așa fericit, iar asta mă făcea să mă simt deja câștigător. Era solid, nu pot să mint, însă ai nevoie și de cap în genul ăsta de lupte. Iar din ce am văzut, duce lipsă.

Sala deveni din ce în ce mai aglomerată. Oamenii râdeau și vorbeau despre fiecare jucător, pregătiți să parieze. Theo și Juno plecaseră să deschidă pariurile, iar eu m-am pornit spre vestiare. Pe urmele mele pot să simt niște pași cum mă urmăresc. Cu colțul ochiului îl văd cum se apropie încrezător de mine și îmi abțin un rânjet. Mă întorc spre el când ajunge lângă mine și-l privesc cu o sprânceană ridicată.

          — Sper că ești pregătit să te fac praf, îmi spune pe un ton arogant. După ce termin cu tine, poate mă ocup și de tipa aia, ridică un colț al gurii șiret.

         Fac un pas înspre el, încercând să-mi păstrez calmul.

          — Ce-ai zis? îl întreb pe un ton calculat.

          Nu se lasă intimidat, zâmbetul mărindu-se când îmi vede iritarea.

          — Ziceam că are nevoie de cineva s-o liniștească puțin, dacă înțelegi ce spun, râde el provocator. Să nu mai fie așa încordată.

          Se oprește din râs în momentul în care îl prind de tricou și-l împing în vestiare. Scoate un scâncet de surprindere și mă privește furios. Dar nu mai nervos decât sunt eu. Gage reușește să intervină și să mă îndepărteze de el, mai repede decât mi-aș fi dorit.

          — În ring, Kian. Nu aici.

          Tipul râde iar, în timp ce-și trece mâinile peste tricou. Îmi încleștez pumnii și trec pe lângă el ca o furtună.

          — Acum, îi zic și o iau înainte.

          Nu mă interesează că este o ordine și cel mai probabil trebuia să mai aștept până ne era rândul. Voiam să-l calc în picioare în momentul ăsta și nu mi-ar rezista nervii dacă ar fi nevoie să mai aștept. Îmi simt sângele pulsând în vene, iar în fața ochilor vedeam roșu. Ce nu puteam să suport sub nicio formă, erau idioții care voiau să se bage în pantalonii unei fete, chiar și fără voința ei. Îmi pierdeam controlul instant.

          Îmi stăpânesc uimirea când o văd pe Delaya în fața ringului, alături de prietena ei și de băieți. Stă cu mâinile încrucișate la piept și arată de-a dreptul plictisită. Când facem contact vizual, o încruntătură îi apare pe chip, analizându-mă din cap până în picioare. Trec pe lângă ea, ignorând-o, dar o mână mă oprește brusc.

          — Ce s-a întâmplat? mă întreabă Juno, vizibil îngrijorat.

          Nu voiam să ascund faptul că sunt nervos, voiam să se vadă, tocmai ca să le fie frică. Era un avantaj pentru mine, nu o slăbiciune.

          — Vorbim după ce-i sparg fața, îi spun și urc.

          Când ajunge în ring, primul lucru pe care îl face e să-și dea tricoul jos. Fetele încep să-l aclame, iar eu nu pot decât să-mi dau ochii peste cap. Îl aruncă în public, fiind prins de o fată care începe să țopăie fericită, după care face contact vizual cu Delaya și îi trimite un pupic în aer. Îmi pocnesc gâtul, deja nerăbdător să începem, și-mi întorc fața spre ea. Nu părea impresionată de gestul lui, nici măcar deranjată. Avea ochii pe mine, ignorându-l complet pe el. În schimb, Theo îmi împărtășea iritarea.

          Gage începe să ne explice puținele reguli care existau și apoi ne prezintă. Așa aflu că numele tipului, care urma să facă cunoștiință cu pumnul meu cât de curând, era Chase. Lumea începe să aclame, iar când clopoțelul sună, Gage coboară din ring.

          Cum bănuiam, se aruncă din prima spre mine. Încearcă să îmi dea un pumn în față, însă îi anticipez mișcarea și mă feresc la timp. Mă abțin să nu râd și deja încep să mă liniștesc ușor. Nu e lucid în mișcări, iar asta îl face automat slab. Îi dau un croșeu rapid în coaste și îl aud cum scoate un oftat scurt. Se încruntă imediat, iar pumnii i se încleștează. Încearcă să-mi dea un cot în abdomen, dar îi prind brațul și îl împing direct în sfori. Se prinde de ele în încercarea de a-și recăpăta echilibrul și mă privește ca un taur furios.

          Se apropie rapid de mine, dar înainte de a apuca să mă lovească, îi dau un pumn în maxilar. Capul i se întoarce brusc și face câțiva pași în spate. Nu îl las să își revină că îl prind cu o mână de braț și îl lovesc în nas. Îi curge sânge aproape instant, dar îl ignoră și se apropie de mine, vrând să mă lovească cu un șut lateral. Îi prind piciorul și îl trag mai aproape, lovindu-l în abdomen. Aerul i se blochează în plămâni, dar reușește să-mi dea un pumn în gură. Nu suficient de tare, dar destul cât să simt un gust metalic în gură. Lucru care mă activează și mai mult.

          Un rânjet îmi apare pe față în timp ce îl lovesc în tâmplă. Se clatină, dar nu îl las să cadă, apucându-l de brațe. Îl împing înapoi în sfori, iar el se prinde, vizibil dezarmat.

           — Nu mai ai tupeu acum, așa-i? îi spun rece, dar cu o urmă de amuzament în glas.

           Îi ofer mai multe lovituri în abdomen, apoi îl arunc pe jos când văd că nu reușește să se mai țină pe picioare. Își ridică ușor capul și mă privește încețoșat, sângele curtându-i din nas și din buză. Mă urc pe el și continui să îi dau în față pumn după pumn.

          Degetele mele alunecă pe pielea lui acoperită de sânge, dar nu mă opresc. Din contră, eram fascinat de culoarea sângerie care îmi păta acum pumnii. Loviturile îmi erau din ce în ce mai dure și deveniseră mecanice. Fiecare lovitură îmi făcea sângele să fiarbă în vene. Demonii mă mânau, iar singura lume în care mă simțeam viu era cea a haosului din jurul meu.

Carnea de sub pumnii mei începe să cedeze, iar Chase era deja scăldat în propriul sânge. Trebuia să învețe când să-și țină gura închisă.

          Un glas din exterior reușește să-mi întrerupă următoarea lovitură. Încetez ușor iritat și-mi fixez privirea spre el. Stătea nemișcat, cu ochii închiși. Mă strâmb când realizez cât de deformat arăta și mă ridic de pe el. Gage își face apariția pentru a încheia lupta și-mi ridică brațul stâng în semn de câștig. Un val de urale împânzește încăperea, moment în care încerc să-mi recapăt suflul.

Nu-mi era nicidecum milă. Eram obișnuit să-mi pierd controlul în lupte și să atac până la sânge. Asta era regula jocului, până la urmă. Câștigi când oponentul nu se mai poate ridica de jos sau renunță. Fiecare trebuie să-și asume. Eram conștient că exageram și eu într-o oarecare măsură și profitam mai mult decât ar fi trebuit. Dar, până la urmă, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte.

Mă uit spre public și îi văd pe băieți cum mă privesc victorios. În schimb, fata de lângă ei nu trăda nicio expresie. Ca de obicei. Totuși, în ochii ei sclipea ceva, însă nu reușeam să disting ce. Putea să fie orice de la dispreț până la îngrijorare, pentru că avea un fel de a-și ascunde emoțiile, încât nu reușeai să o înțelegi oricum.

          Cobor din ring fix când face cale întoarsă spre ieșire. Mă abțin să nu pufnesc și mă apropii de băieți.

          — Să-mi amintești să nu te enervez vreodată, râde Theo, iar eu rânjesc amuzat.

          Privirea mea e pe urmele ei, până când se pierde în mulțime. Fără să-mi dau seama de ce, mă îndepărtez de băieți și pornesc către ea. Oamenii se dau imediat din calea mea, lucru care mă face să zâmbesc. Când ajung afară, o văd sprijinită de zid, fumând o țigară. Își rostogolește ochii când dă de mine și pufnește iritată.

          — Mă urmărești mai nou? întreabă cu aceeași încruntare pe chip.

          Refuză să mă privească, alegând să analizeze priveliștea din jur. Încearcă să pară degajată, însă pot să observ că e încordată din modul în care se comportă. Își pocnește maxilarul, scrumează țigara excesiv, stă cu ochii pironiți prea multe secunde pe un loc mort. E clar că o frământă ceva, oricât încearcă s-o ascundă.

— Am venit să văd dacă ești bine, îi spun cu un rânjet pe buze.

Revenisem la tipicul meu flirt, chiar dacă în realitate voiam să știu ce-i cu ea. Părea, pentru prima dată de când am cunoscut-o, copleșită.

— Nu am nevoie de ajutorul tău, îmi răspunde acid și se întoarce spre mine. Nu trebuia să te bagi.

Știu că face referire la Chase și mă amuză că nu știe cine m-a pus cu adevărat să mă lupt cu el. Însă nu aveam în plan să-i spun, mai ales că se gândea că am făcut-o pentru ea. Și, deși inițial am fost împins de Theo, nu pot să spun că nu mi-a trecut numele ei prin minte în timp ce eram în ring.

          — Totuși, am făcut-o și mi-a plăcut, îi răspund pe un ton jucăuș, iar un colț al buzelor mi se ridică în sus.

          — Nu te mai juca cu focul, îmi spune răspicat, dar cu un glas mai domol decât și-ar fi propus.

          Fac un pas înspre ea, unul mic cât să nu-i răpesc spațiul, dar destul cât s-o simt mai aproape.

          — Cât timp tu ești focul, Delaya, nu am în plan să mă opresc.

          Cuvintele îi rămân blocate pe vârful limbii preț de câteva secunde, momente în care înghite ușor în sec. Își înalță bărbia mai mult, încercând să nu pară afectată și mă privește la fel de rece ca înainte.

          — E mai mult decât poți să suporți tu, Kian, îmi spune scurt, cu un glas din care se simte aciditatea.

          Își lasă fumul să-i părăsească buzele cu un pufnit de iritare. Îmi pun mâinile în buzunare și o privesc încă amuzat. Îmi plăcea prea mult schimbul ăsta de replici dintre noi.

          — Nu mi-e frică să mă ard.

          Eram prea intrigat de comportamentul ei și nu credeam vreodată că indiferența m-ar putea atrage atât de mult. Nu-mi era încă clar ce voiam de la ea, însă pentru un moment plănuiam doar s-o am în preajmă. Îmi plăcea s-o văd cum mă evită și încearcă, de fiecare dată, să nu depășească o limită impusă tot de ea.

          — Nu ești normal la cap, îmi răspunde după o pauză.

          Țigara i se terminase demult, dar nu se îndepărtă. Avea privirea pe mine și încerca să mă descifreze în același mod în care încercam și eu cu ea.

          — Ne asemănăm, îi spun scurt și îi fac provocator cu ochiul.

          Aleg să plec înaintea ei, tocmai pentru a nu-i da satisfacția de a-mi întoarce spatele. Aveam să îi intru pe sub piele la un moment dat. Știam sigur.

Dar până atunci trebuia să aflu de ce îmi doream asta.