— Cine e Aisha?

   Mattias mergea in urma Lavnei, tanara era in fata lui. Analiza tot vedea, înca desculca, refuza sa isi ia papuci.

    — E mâna mea dreaptă.

     Lavna se opri in loc, iar Mattias o prinse din urmă. Bărbatul dori sa i ia mana intr a lui, dar femeia si o trase si stranse buzele in semn de negare.

     — Atunci, cine era femeia ciuperca din padure?

     — O cheama Mammon, este consiliera mea.

     — Care e difernta intre cele doua?

      — Aisha e mana mea dreapta, stie totul despre mine si are grija ca totul sa mearga bine. In plus, e general in armata mea. Mammon se ocupa cu gestionarea populatiei, cu chestiunile legate de diplomație.

      — Dacă exista ele, tu de ce mai esti Împărat?

       Lavna se arata curioasa. Mergand, intinse mana afara de pe cararea de argint si prinse cu degetele o floare din cristal. Era rece, mainile ei erau fierbinti si transpirate. Floarea de cristal era utila, i le racisera. Nu mult, doar superficial, dar i le racisera.

      — Pentru că doar corbii pot conduce regatul.

      — Urăsc păsările astea, replică ea rece. Doar atat? Ca esti o pasare mare si urata?

      — Si pentru ca sunt zeu. Zeu al bucuriei si a halucinatiilor.

      — Acest zeu se numea Hypnos, spune incruntata si scapa floarea.

      Cand aceasta se sparse, cristalul se transforma in gheata si se topi rapid, transformandu se in apa cu repeziciune.

      — Astea sunt flori de nu mă uită, o lămuri el culegàndu i alta. Păi... da, se numea Hypnos, încă se numește. Eu sunt el. Mattias e numele de om.

     Lavna ofta aprobator, adăugând încă ceva la dosarul ei mental despre el.

      — Ce s a întâmplat?

      — Nimic.

     Mattias dădu din umeri neștiutor.

     Ajunși în fața palatului, zâmbi mândru către zituri. Ușile mari se deschise automat. Pelerinele Roșii au fost anuntate de sosirea lor.

     Mattias o prinse de mana pe Lavna, posesiv, ea se incrunta, dar nu protesta. O trase dupa el înainte, pe holul lung si intunecat.

     In fata, cand se deschise usa, respira adanc mirosul de vechi, de nostalgie. Sala Tronului era asa cum si o amintea.

      Lavna nu reactiona, ea ramase vrajita de amurgul permanent ce se vedea prontre ferestre, prin vitralii. Ii dadu drumul lui Mattias, inainta spre maci si ferestre.

     — Buna, dragă frate.

     Morfeu il saluta de sus, de pe tron. Tronul lui. Tron asezat in miljocul salii.

     — Știi că voi veni, spuse Mattias fara urma de salut.

    — Nu mi urezi o zi la fel de minunata ca si mine?

      — Morfeu, jos de pe tronul meu, surprinzator isi pastra calmul.

      — Oh, mai e destul timp pana maine. In plus, domnisoara Libres nu se arata foarte entuziasmata de prezenta ta.

      Mattias o privi pe Lavna, din instinct.

       — Nu îi mai băga prostii în cap.

      — Altfel, ce?

      — Morfeu, termină. E important, am un mostenitor, am din nou dreptul la tron!

      — Greșit!

      Reproșă, lăsând tensiunea in aer pentru o pauză dramatică.

      — Greșești, pentru că copilul nu e născut. Copilul e încă în maică sa. În plus, moștenitorul trebuie să fie un corb, un corb negru. Nu o mierlă obosită cu tentă de albinism.

      — Nu o mai aduce pe Sara în discuție!

      — Cine e Sara?

      Vocea Lavnei se făcu pentru prima oara auzita in discutie. Cei doi barbati isi intoarse privirea catre ea. Era dezbracata. Cu urme adanci de taieturi sau cicatricile unor lovituri vizibile. Ea nu ii privea, ea privea doar amurgul, se scalda in lumina soarelui ce apunea.

      — Sara este fiica lui, raspunse Morfeu coborand incet, gratios, de pe tron, indreptandu se spre ea. O stii. Cea de la stiri. Cea gasita ingropata langa calea ferata. Cea despre care ai citit.

      — A fost căsătorit? Unde e regina lui?

      Lavna vorbea fara tinta, fara inceput si fara sfarsit, prinsa in propriile ganduri.

      — Nu a fost căsătorit. Asta pentru ca mama copilei era un om. Un om la fel ca tine, domnisoara Libres. Un om, ce atunci cand a nascut, a înnebunit. A înnebunit si, intr un final, a murit. Vrei să înnebunești si tu, domnișoară Libres?

     Morfeu mergea in jurul ei, mangaia parul, ii analiza spaima din ochii si lacrimile. Iar la final, puse palma pe abdomenul ei si rânji făcând o să izbucnească în plâns.

      — Nu sunt nebună. Nu sunt nebună. Nu sunt nebună!

     Repeta insistent, repeta ca si cum caseta din ea s a stricat si aceleasi versuri ale melodiei se repetau din nou si din nou la nesfarsit.

      Mattias nu mai rezista, interveni si isi lovi fratele cu sila. Morfeu se dadu in spate, incepu sa rada cu pofta masandu si mandibula.

      — Nu o atinge!

      — Nu uita, Lavna: Un corb pentru fericire. Doi corbi pentru tristețe. Trei corbi pentru o fetiță.

      Morfeu se îndepărtă, se îndepărtă râzând cu poftă. Râdea de isprava lui, râdea de spaima Lavnei, râdea de sila fratelui său.

      — Trei corbi pentru o fetiță, șuieră satena înainte de a cădea.