Deseori, în momentele de singurătate, mă găsesc întrebandu-mă dacă simți uneori dorul de tine, de sinele tău din trecut, acela care dansa cu ușurința și visurile în privire, înainte ca valurile vieții să te poarte prin colțurile întunecate ale acestui ring imens numit destin.

Îți amintești când țineai iubirea de mână și îți ofereai speranța ca pe o ploaie de primăvară?

Dar viața, cu așteptările sale implacabile, ți-a cusut sufletul pe viu, lăsându-te cu răni invizibile pe care nimeni nu le vede. Este fascinant să ne gândim câte versiuni ale tale există în ochii celor pe care i-ai întâlnit; fiecare interacțiune este ca un râu care își schimbă albia, modelându-te și descompunându-te, exact așa cum vântul îngrijeste copacii, schimbându-le direcția fără a le cere permisiunea.

Cum poți să nu te întrebi, suflete, dacă fiece zâmbet pe care l-ai văzut ascunde o poveste de durere?

Poate că fiecare chip pe care l-ai întâlnit este un peisaj – unele sunt munți înalți, impenetrabili, altele sunt câmpuri verzi, cu flori sălbatice, dar, privindu-le mai atent, se așterne o realitate mai dureroasă.

În spatele fiecărei aparențe se află o istorie, o luptă interioară, iar calmul de pe chipurile oamenilor nu este întotdeauna sinonim cu pacea sufletească. Poate că fiecare dintre noi este un ocean capricios, cu furtuni invizibile și adâncuri neexplorate, care, deși par liniștite, ascund curenți care ne tortureaza și ne transformă în neînduplecați căutători ai unui loc de refugiu.

Aș vrea să te îndemn să nu uiți că, în căutarea echilibrului, este esențial să nu pierzi din vedere faptul că liniștea exterioară nu garantează armonia interiorului. Fiecare om poartă cu sine un vulcan adormit, o poveste ce așteaptă să fie spusă, și, deși zâmbetele noastre pot părea sigure, adesea ascund un tumult de emoții. Morala pe care o știm cu toții, dar pe care uităm să o practicăm des, este că toată această agitație poate fi acceptată, fiecare cicatrice este dovada că ai supraviețuit, iar vulnerabilitatea este un dar, nu o slăbiciune.

Așadar, îndrăznește să te regăsești printre versiunile tale, să te iubești în toate formele tale, și să înțelegi că la capătul căutării tale după pace, cea mai frumoasă revelație este că, în ciuda furtunilor, poți construi un adăpost înăuntrul tău in care inima ta poate sta in siguranta.

Rănile se vindecă în liniște.Singuratatea este un pansament pentru sufletele cusute pe viu.

Adu-ti sufletul acasa, nu-l lasa sa mai zaboveasca in locuri pustii. Pentru sufletul tau a fost platit un pret sangeros din prea multa iubire. De ce te amagesti lasandu-l in grija celor care nu pun pret pe fiecare lacrima varsata din daruire?

Ridica-te, scutura praful adunat de pe drum si mergi mai departe nu ai voie sa abandonezi lupta atat timp cat inca respiri. Pretuieste-ti sufletul!Pana la ultima suflare si dincolo.

https://youtu.be/cdGt5Zd6lBs