Mă caută printre linii
puncte,
fâșii de nori
și raze de soare
-ArabellaDbr -

    Mirosul cafelei arabica învăluise tot biroul Elenei care avea grijă ca toate rapoartele să fie în regulă, apoi trimise lui Irene.

      — Mereu printre hârtii! se aude vocea lui Wesley intrând în biroul ei, cu zâmbetul pe buze, dar cu ochiul vânăt.

       — Mă știi altcumva? răspunde ea amuzată, luându-și privirea de pe foi, fixând-o asupra lui Wesley.

      Purta un șort kaki decolorat și un tricoul alb, îmbrăcat perfect pentru antrenament. E un tip de 30 de ani. Irene pusese ochii pe el de multă vreme, avea ochii formați pentru asasini.

     Când a intrat prima oară în biroul Elenei, lua pastile constant pentru atacurile de panică de care suferea mereu. Făcând mai multe analize, Elena descoperă că atacurile lui de panică sunt de fapt o abilitate rară care îi permit să distribuie cantități masive de adrenalină în creierul său, încetinind percepția asupra împrejurimilor din jur și acordându-i o precizie exactă.

     Nimeni nu a crezut-o când a făcut această descoperire, așa că a făcut un experiment care îi putea pune viața în pericol. Punându-se în fața unei ținte desenate pe un perete, la o distanță considerabilă de Wesley, aceasta i-a spus să tragă. Ceea ce a urmat a fost șocant, glonțul trans de Wesley a trecut la jumătate de milimetru de capul Elenei, nimerind ținta exact.

       — Mâine plec în Israel, se zvonește ceva de construirea unei bombe...spune Wesley aruncând un stick pe birou.

       — Irene iar intră la bănuieli? întreabă Elena oftând.

       De ceva vreme teama hackerilor o frustrează constant pe Irene, așa că toate informațiile din calculatoare le trece în arhive, mape, o adunătură de maculatură.

        — Te-a rugat să scoți la imprimantă tot ce e pe stick, it-iști lucrează la ceilalți asasini însă dacă plec în misiune nu vreau să mi se descopere identitatea...spune el serios, zâmbind scurt.

        Elena dă din cap aprobator, apoi începe descărcarea documentelor. În același moment, Mitch intră în birou încruntat din cale afară, uitându-se subtil la Wesley.

       — Hei, tu trebuie să fi Mitch! spune Wesley prietenos, întinzându-i mâna.

       — Da, iar tu Wesley! răspunde Mitch strângându-i mâna, la fel de prietenos.

       — Iar eu am treabă, așa că vă puteți împrietenii afară! se bagă Elena râzând, punându-și palma stângă pe Wesley, iar palma dreaptă pe Mitch împingându-i spre ieșire.

   Cei doi ducându-se spre pădure, pentru a se antrena împreună. Wesley era foarte curios despre abilitățile lui Mitch și voia să le vadă cu ochii lui.

    Ajunși în sfârșit în pădure, acolo îi aștepta Stan cu cafeaua în mâna stângă și țigara în cea dreaptă, trăgând tot mai cu putere din ea pe când cei doi se apropiau tot mai mult.
Ajunși în fața lui Stan, acesta trage un ultim fum până la filtru apoi aruncă țigara.

      — Stanley! Mă pot antrena eu azi cu Mitch? Vreau să văd de ce e în stare! întreabă Wesley amuzat, aruncându-i o privire batjocoritoare lui Mitch.

       Stan dă din cap aprobator apoi face doi pași în spate, lăsându-i să-și înceapă lupta.

      Mitch se repede asupra lui Wesley, vrând să îi dea un pumn în față însă acesta îi prinde pumnul, rotindu-i tot brațul apoi punându-l la pământ. Mitch se ridică imediat, stând pe loc așteptându-i următoarea mișcare.

          Wesley rânjește scurt, apoi ridică piciorul în aer, lovindu-l din plin cu vârful teneșilor în gură, făcându-l pe Mitch să se dezechilibreze. Câteva picături de sânge curg din gura lui, până pe bărbie, însă nu se dă bătut.

       După o lungă serie de pumni încasați din plin, Mitch reușește să îl pună la pământ, lovindu-l în mod repetat cu pumnii în față, neoprindu-se.

            Nasul lui Wesley era spart, bărbia, arcada și buza la fel, Stan văzând că Mitch nu se oprește se bagă despărțindu-i. Wesley se ridică zâmbind, stergându-se pe față cu mâna.

       — În rapoarte totul pare okay cu tine Mitch, raportul tău psihologic e grozav, scrie negru pe alb că îți controlezi bine furia! spune Wesley răstit, aranjându-și părul castaniu mai bine.

      Fața lui Wesley era plină de vânătăi, buza îi era spartă iar din nas țâșnea sânge. Își dăduse seama că ceva era îneregulă cu Mitch, evoluția fiind prea bruscă, bătea prea mult la ochi.

        — Crezi ca asta este o joacă? Mitch dacă nu te pui pe picioare e tragic! Comportamentul tău distructiv și nestăpânirea furiei ne poate aduce moartea, băiete!

       Țipă Wesley la el, dându-i apoi o palmă peste față, întorcându-i capul cu totul.

        — Trezește-te, băiete! Asta nu e un joc!continuă Wesley acordându-i o ultimă privire scârbită, apoi face stânga împrejur întorcându-se spre bază.

    Elena auzind toate cele întâmplate cu Mitch intră ca o furtună în apartamentul lui, nervoasă până la cote maxime. Intrând în apartament îl găsește în sufragerie, se repede asupra lui și îl împinge cu palmele în piept.

       — Cu chiar îți bați joc de mine? țipă Elena la el continuând să îl împingă.

      Nici măcar ea nu își mai aduce aminte când a fost atât de furioasă. Se simțea trădată, i-a oferit ajutorul iar el a mințit-o în față.

       — Tu chiar îți bați joc de munca mea?continuă ea să țipe până când îl lipește de fereastră.

       Punând tot mai multă forță în pumni, tot mai multe sentimente cu fiecare lovitură.

        — Cât o să mai folosești oamenii ca pe piese? țipă ea dându-i încă un pumn în piept.

       Mitch însă nu zicea nimic, doar o privea, sințind un gol în stomac de fiecare dată când ea rostea ceva. Tonalitatea vocii ei, răgușeala cât și cutremurarea din ea îl făcuse să realizeze că a greșit.

         — Tot ce am vrut a fost să te ajut...țipă ea, curgându-i doua lacrimi fierbinți pe obraz

     Văzând acele două lacrimi, ochii lui Mitch se măriră, iar inima începu să îi bată mai tare decât ar fi trebuit. În acel moment se simțise prost, voia să se ascundă și să nu mai fie găsit vreodată din cauza rușinii pe care o simțea.

        — M-ai folosit! La sedințe ai spus numai ce voiam eu să aud! țipă ea dându-i o palmă puternică peste față.

       Îi prinde apoi bărbia cu vârfurile degetelor, privindu-l lung cu ochii înlăcrimați.

        — Am avut încredere în tine! spune ea apoi pleacă grăbită spre ieșire cu Mitch în urma ei încercând să o oprească.

       Ajunsă în pragul ușii, îi mai acordă o ultimă privire. Ochii ei inundați în lacrimi de dezamăgire îi priveau lung ochii căprui, plini de vinovăție. Tânăra înghiți în sec apoi plecă.