Mitch și Ghost stăteau la o distanță considerabilă unul de celălalt, provindu-se ca două animale de pradă. Mitch nu voia să fie el primul care făcea primul pas, îi plăcea să fie mai calculat.

      — Chiar ești un tâmpit! spune Ghost amuzat.

        Mitch nu făcu decât să își ridice sprânceana la auzul acestor cuvinte. Îl privea pe adversar cu un mic zâmbet în colțul gurii.

      — Tu îți riști viața pentru ce? Pentru cine? întrebă Ghost tăios, scuipând apoi pe podea.

      — Tu ce scop ai? îi răspunse Rapp la întrebare cu o alta, băgând paie pe foc.

      — Eu? Eu vreau răzbunare, nemernicule. CIA, FBI, poliția statală și parlamentul sunt niște unități de fațadă, doar ca să fie. Angajează nebuni pentru a ucide, pentru a le face treaba murdară cât timp ei își sorb minusculele ceșcuțe de cafea pe o plajă exotică! turui Ghost revoltat.

          Cât timp Ghost recita emoționantul discurs, Mitch își duce mâna în buzunarul de la spate al jeanșilor și o apelă pe Elena. Avea în cap o idee, tot ce trebuia să facă era să pună baie pe foc și să îl aprindă de nemernic.

     Baza CIA, Virginia

          Elena se află în biroul ei când telefonul a început să sune. Îl scoate din halatul ei alb și privește ecranul telefonului, ezitând să răspundă. Trage o gură de aer în piept apoi apăsă pe butonul verde de pe ecranul telefonului.

     — Alo? întrebă confuză.

    — Te-ai întrebat vreodată ce face drăgălașa de Irene cât timp călăii ei ucid oameni? se auzi de pe partea cealaltă a firului, ușor afundat, vocea lui Ghost.

            Auzind asta, Elena își dădu seama imediat că Mitch are un plan așa că se ridică ca o tornadă de pe scaunul biroului și o fuge spre sala de veghe. Deschide ușile de fier rapid apoi o căută cu privirea pe Irene. Toate privirile erau ațintite asupra ei, intrase ca o adevărată tornadă, făcând numai gălăgie.

               Irene se ridică de pe un scaun din marginea camerei și o privi pe Elena curioasă.

       — E Mitch la telefon, conectați-l în căști! spune Elena ajungând în dreptul ei.

                Irene luă telefonul și introduce în el un cablu de culoare roșie. În mai puțin de o secundă auzea toată conversația celor doi în căști. Se așeză din nou pe scaun și îi făcu semn Elenei să facă și ea același lucru, apoi îi înmână niște căști.

Washington, D.C.

          — Bătrânul ăla nenorocit m-a abandonat ca pe ultimul cățel! M-a lăsat să mor fără ca măcar să se uite peste umăr! scuipă nervos Ghost.

          — Eu cred că o meritai, nu ai ascultat ordinele. S-a procedat conform protocolului, răspunde Mitch extrem de calm.

          —  Se pare că suntem în aceași situație băiete...hah...începe Ghost ră chicotească..Se pare că nemernicii ăștia chiar au vrut un nou eu.

          — Acum că ai terminat cu aceste teorii conspiraționiste, mai ai ceva de spus? Nu am făcut facultatea de psihologie, dar cred că sunt un bun ascultător! spune Mitch la fel de calm și indiferent.

           — Nenorociții ăia habar nu au ce îi așteaptă. Au impresia că Neela a intrat pe teritoriul lor degeaba? întrebă Ghost scoțând o telefomandă din buzunarul jeanșilor.

        Mitch privi curios, deja adulmeca ceva, însă nu era în totalitate sigur.

            — Odată ce apăs pe acest buton, jigodiile ălea au la dispoziție doar cincisprezece minute pentru a se căra din baza aceia stupidă! Vor muri exact cum ar fi trebuit să mor eu. Îmi pare rău că bătrânul nu e aici, chiar aș fi vrut să îi văd moaca aia bătrână și creață speriată..turui Ghost amuzat, fluturând telefomanda în aer.

                           Baza CIA, Virginia

           Discuția ascultată o făcu pe Irene să simtă cum toate articulațiile i se înmoaie de frică. Se repezi asupra stației radio și ceru evacuarea, fiecare încăpere a bazei fiind dotată cu boxe audio. Elena se ridică de pe scaun apăsând butonul roșul ce începu să emotă un zgomot cutremurător.

             În mai puțin de câteva secunde, aproape patruzeci de oameni se chinuiau să iasă din zona de veghe, unii mai speriați decât alții. Câțiva dintre ei începând să dea coate în diferite direcții pentru a scăpa mai repede. Irene simți o durere în piept, o crampă i se pusese în jurul țesutului pieptului. Aduce mâna asupra pieptului și o apăsă, încruntându-se.

              Văzând-o așa, Elena o apucă de mână și o ghidează după ea, fugind amândouă. Holurile erau pline de oameni agitați. Crampele Irenei deveneau tot mai acute și dureroase, îngenunchiând-o pe directoare. Elena se oprește încercând să o ridice, însă durerea pe care o simțea Irene era mult prea mare pentru a mai face vreo mișcare.

          — Elena, du-te...nu mai e mult timp..nu mai pot continua! spune Irene ținându-se în continuare cu mâna pe piept.

          — Nu te las în spate, ascultă bine la mine! strigă Elena agitată.

              Nu mai stă pe gânduri și o ridică porțat pe Irene, ducându-i brațul drept în jurul gâtului ei. O prinde strând de talie și începe să fugă, locul deja se goli.

              Auzind sirena, Vikton o ia pe Fox în brațe și începe să alerge cu ea spre ieșire. Din fericire pentru ei starea femeii era mai bună. Cei doi se aflau în cabinetul medical, care era poziționat la parterul clădirii. Reuși. Cu succes să părăsească clădirea însă nu se putea opri în fața ei așa că continuă să alerge prin pădure.

               Elena și Irene mai aveau doar doi pași de făcut spre ieșire. Era concentrată doar asupra drumului, primul pas făcut în afară clădirii o calmă puțin însă continuă să alerge. Nu numai că greutatea Irenei îi îngreuna sarcina, dar și faptul că directoarea abia-abia mai făcea câțiva pași.

               Erau apea la zece pași de bază când Irene își luase brațul din jurul gâtului Elenei. Se aruncă spre pământ și se ghemui cu genunchii la piept. Această durere nu putea aduce nimic bun, așa că nu dorea să o tragă și pe tânăra psihiatră după ea în mormânt.

            — Fugi! E un ordin! strigă Irene scrânjind din dinți de durere.

                Din spatele ei, un IT-ist se uită peste unăr și o observă pe Elena cum stă în picioare, neclintită. Bărbatul de vreo treizeci de ani, brunet, face stânga în prejur și se întoarce după fată alergând.

                 Bărbatul o prinde de talie pe Elena din senin, aceasta speriindu-se instant, începând să se zbată. Nu o putea abandona pe Irene.

             — Mason, ia-o de aici! Nu mai e timp! strigă Irene autoritară, apoi își închide ochii, strâmbând din nas de durerea atroce pe care o simțea în capul pieptului.

                  Mason nu mai stă pe gânduri și o eidică pe Elena, punând-o cu abdomenul pe umărul său și cu capul în jos. Într-o fracțiune de secundă ochii ei se inundară de lacrimi fierbinți. Începu' să îi dea bărbatului pumni în spate. Plângea în hohote și supina privind-o pe Irene în urmă.

            — Nu! Nu! țipă Elena printre hohotele de plâns.

Deja se îndepărtaseră considerabil de bază, iar Elena tot nu se calmă. Plângea și tușea succesiv, fiecare mușc din corpul ei riposta. Privind cu ochii mari și inundați de lacrimi în spate, dintr-o dată cerul se coloră într-un roșu ruginiu acompaniat de un senet asurzitor. Urechile începură să îi țiuie, iar bubuitura venită la pchet cu un tzunami de parf făcu ridică un vânt puternic.

Explozia fu produsă, iar Elena intră într-o criză abisală de plâns. Mason o lasă cu picioarele pe pământ. Până și bărbatului îi dădură lacrimile. Tânăra continuă să plângă, apoi se aruncă pe pământ, bătând cu pumnii în acesta. Plânsese până ajunsese la dezhidratare, începu să ia guri mari de aer, parcă rămănând fără acesta.

Wasghington, D.C

Imediat după ce Ghost apăsă pe buton, Mitch se repezi asupra lui. Ridică piciorul în aer și îi nimeri instant linia maxilarului. Lovitura făcându-l pe Ghost să rânjească, aruncându-se apoi spre Mitch într-o succesiune de pumni grei. Unul dintre pumni nimerindu-l perfect în nas, țânjindu-i sângele instantaneu.

Mitch făcu doi pași în spate, lovitura dezechilibrându-l puțin. Ghost începu să râdă ca un maniac, oferindu-i lui Mitch timpul perfect pentru a căuta o armă prin apropiere. Privirea lui ageră zări un cuțit pe o măsuță de tablă, se repezi asupra mesei și apucase cuțitul de partea tăișului, apoi o roti în mână prinzând marginea.

— Crezi că mă poți opri, fetițo? Nu poți face nimic, exact cum nu ai putut opri acea fată frumoasă să moară pe plajă! scuipă Ghost batjocorind incidentul morții fostei logdice al lui Rapp.

Privirea lui Mitch se întunecă, nemernicul atingând o coardă sensibilă a lui Rapp. Printr-o fracțiune de secundă Mitch se repezi asupra lui Ghost trâtindu-l la pământ. Îi ținea cu ambele mâini de umeri, imobilizându-l complet.

— Prima iubită moarte, iar acum a doua..cred că ești un tip ghinionist! aruncă Ghost amuzat.

Mitch nu mai stă pe gânduri și ridică mâna ce ținea cuțitul în aer, înfigându-l perfect în cartilajul tiroid al gâtului (mijlocul gâtului). Zâmbetul larg de pe fața lui Ghost se risipi, apărând o expresie speriată. Începu să tușească în scurt timp cu sânge. Mitch încă era deasupra lui, privindu-i atent reacțiile. Tușitul lui ghost deveni tot mai repetat, scuipând cantități imense de sânge.

                  În mai puțin de un minut, gura lui Ghost se inundă de sânge, ieșind prin gura între-deschisă ca o fântână, iar inima oprindu-se din pompat.