Acel moment de ezitare având și el costul său, din depărtare venind un glonț puternic, tras probabil de un lunetist. Glonțul intrând direct în abdomentul lui Fox.

Brusc, pentru Wesley, timpul se opri. Vedea cum sângele îi curge din rana abdominală cu încetinitorul, pe chipui ei instalându-se panica.

Durerea o îngenunchiă pe Fox, aceasta dând să se prăbușească pe față însă este prinsă de Wesley.

— Irene, avem o problemă...spune Wesley în cască apăsând pe rană femeii.

— Abandonați misiune, e un ordin! răspunde directoarea de pe partea cealaltă a firului.

Wesley o ridică în brațe pe Fox, mâinile ei fiind încolăcite în jurul gâtului său. Privirea i se încețoșa treptat, însă Wesley făcea tot posibilul să nu închidă vreun ochi.

— Rămâi cu mine, Foxy...spune el emoționat.

— Mitch?! strigă Viktor.

Ia-l pe Mitch de unde nu-i, o luase la sănătoasa prin tunel. Nu putea abandona misiunea când era atât de aproape, nu se putea întoarce la bază cu coada între picioare.

Afară, un elicoper îi așteptau pe cei trei, acesta aterizând la câțiva metri de masajul subteran. Sunetul făcut de elicele elicopterului era teribil.

Cu mare grijă, Wesley o așează pe Fox pe unul dintre locurile elicopterului, apoi îl apucă pe Viktor de gulerul tricoului trăgându-l agresiv.

— Ai grijă de ea! spune el răstit.

În cască Irene vorbea de zor însă vorbea degeaba, Wesley nu mai auzea, nu mai vedea. Vocea directoarei devenea din ce în ce mai iritantă, așa că acesta își opri casca și o luă la fugă înapoi în tunel.

La capătul tunelului, se afla o încăpere mobilată cu câteva birouri și calculatoare, iar în mijlocul acesteia, se afla o perdea de plastic transparentă în spatele căreia se afla Hurley ridicat în picioare. Cu mâinile legate strâns de tavan, ochii îi erau umflați de un mov aprins, cămașa pe care o purta era descheiată vreo trei nasturi de unde se putea observa o gaură lăsată de un glonț în umărul său.

Din fericire, înăuntru se afla doar Hurley ceea ce îi permitea lui Rapp să intre liniștit. Ochii bătrânului se măriră de parcă ar fi văzut o fantomă. Nu s-ar fi așteptat niciodata ca tocmai Mitch să îl salveze.

Foarte rapid, Rapp studiă zona și căuta cu privirea un obiect ascuțit prin care îl putea elibera pe Hurley. Privirea ațintindu-se asupra unui clește de metal pe care îl apucă strâns.

— Ești plin de surprize, Rapp! spune bătrânul cu vocea răgușită.

Reuși în timp util să îl dezlege pe Hurley, dându-i un pistol. Un foc de armă le atrage atenția celor doi, întorcându-și capul la unison.

Un individ cu un pistol în mână căzu retezit la pământ,cu un glonț tras perfect în țeastă, ieșit pe cealaltă parte, lăsându-i individului o gaură perfectă între ochi. În spatele lui, aflându-se Wesley cu pistolul îndreptat spre țintă. El fiind autorul acelei opere de artă.

— Trebuie să ai ochi și la spate, dragule! spune el amuzat alergând spre ei.

Wesley îi apucă brațul lui Hurley și îl așează în jurul gâtului său. Bătrânul șchiopătând foarte nasol.

Un aplaudat și un chicotit sinistru se auzi pe fundal. Totul venind de la un individ înalt, tuns scurt, cu fața ușor trasă și pomeți ușor proeminenți.

— Înduioșător, deci el este noul eu, Hurley? întreabă Ghost analizându-l pe Rapp.

— Plecați! țipă Mitch răstit, îndreptându-se țanțoș spre Ghost.

Wesley îl apucă strâns pe bătrân de talie și o rupe la goană cu pistolul în mână, de după perdea aflându-se doi bărbați dotați cu pistoale. Cu toate că era vai de el, Hurley reuși ager să elimine cele două obstacole.

— Ești o bestie, Hurley! Ți-a mai zis cineva asta? rosti Wesley.

Acum era momentul adevărului, Mitch și Ghost se analizau din cap până în picioare ca două animale de pradă care așteptau să sară la gâtul alteia.

La fizic, cei doi semănau usturător de mult, slăbuți, înalți, însă cu o masă musculară bine definită ce se putea observa încă de prin haine.

Mitch surâde scurt, probabil pentru că indiferent de cine s-ar fi crezut acest Ghost nu avea idee ce luptă cruntă îl aștepta.

La douăzecișișase de ani, Mitch era familiarizat cu moartea, mai întâi părinții lui, apoi Katrina, iar de fiecare dată când apăsa pe trăgaci privea victima dominant în ochi. Iar în timp ce victimele sale se stingeau din viață, Rapp nu simți nimic. Nici vină, nici durere, niciun fel de emoție. Doar o senzație de calm care trecuseră peste el ca un val, spălându-l de orice fărâmă de sentiment.

— Să înțeleg că mi-ai luat locul bine, nu? Ți-ai tras-o și tu cu fiisa bătrânului, nu? scuipă Ghost amuzat.

Mitch însă era calm, mult prea calm pentru el. Învățase pe parcursul lunilor petrecute în grațiile CIA-ului că nu rezolvă nimic dacă sare ca ars la adversar. Din primele minute îl citise pe Ghost ca pe o carte deschisă.

În ochii lui, Ghost era doar o moară stricată cu mult sânge în testicule. Un nebun notoriu după atenție cu un apetit pentru distrugere.

Cu toate că tot Centrul de Combatere vorbea despre o bombă, analizase bine zona și nu găsise nimic.

Între timp, Wesley și Stan au reușit să părăsească tunelul.

— Bătrâne, ce planuri avea nemernicul? întrebă Wesley uitându-se spre cer după vreun elicopter.

— Pacostea aia tot construia ceva, însă nenorociții nu ciripeau nimic.. sigur meșterea o bombă.

— Băga-mi-aș! înjură Wesley nervos.

Nu apucă să mai clipească odată că vâjâitul elicelor elicopterului acapară orice alt sunet. Acesta apropriindu-se cu grație de sol.

Baza CIA, Virginia

Irene era așezată pe un scaun și privirea monitoarele aprinzându-se unul câte unul. Camera care bătea spre intrarea în tunel fiind oprită în nod misterios, Wesley nu îi răspundea, Rapp la fel. Aflase cu câteva minute înainte despre accidentul lui Fox.

Nimic nu pote merge mai prost, gândi ea privind cu sufletul la gură monitoarele. Mii se scene îi treceau prin cap, în gând imaginându-l pe Wesley îngenunchiat cu un călău la gâtul său, iar Mitch undeva printr-un colț într-o baltă de sânge.

Căștile începură brusc să scoată un țiuit iritant, făcând inima directoarei să sară din piept.

— Contractor unu către bază! se auzi o voce răgușită, matură, de pe partea cealaltă a firului.

Inima îi pompa și mai tare, iar un zâmbet senin se instală pe fața lui Irene.

— Hurley! Care e situația? încercă ea să fie serioasă.

— Fantastică, ne bronzăm puțin.. glumi bătrânul. Una peste alta, ordonă-i pilotului să rămână în zonă, Rapp a rămas în urmă! continuă acesta.

— Îmi pare rău să te dezamăgesc, dar cunoști procedura. Am ordonat abandonarea misiunii exact după protoco-

— Mă doare-n cot de protocol! se băgă Hurley peste ea.

— Hurley, nu cred că e cazul de o ceartă.

— Irene, nu vreau să fac aceași greșeală pe care am făcut-o cu Ghost! Trebuie să avem grijă de oamenii noștrii, la naiba cu protocolul, la naiba cu proceduri și coduri de onoare! Niște bazaconii! Ordonă-i odată nătărăului ăsta să oprească! o certă aspru bătrânul.

Irene drage o gură mare de aer în piept, expirând zgomotos apoi. Cu două apăsări de click pe mouse aceasta schimbă linia.

— C.C.T. (Centru de Combatere a Terorismului) către aviație șașe, rămâi în zona portului. Este un ordin!

În încăpere își făcu apariția și Elena, intrând pe ușă precum o furtună. Se întorsese cu coada între picioare după vizita cu Neela, găsind-o pe mercenară fără puls, legată de un scaun de metal, cu capul plecat în jos. Trupul îi era rece ca ghiață, iar cauza morții aveau să o afle legiștii.

Văzând-o tulburată, Irene îi face semn să vină lângă ea.

— Am găsit-o pe Neela fără suflare, am predat-o legiștilor. Totul a prins contur, presupun că suferea de vreo boală fatală, de aceea și-a riscat viața să vină aici.

— Lasă asta, l-au salvat pe Hurley! Însă Mitch a rămas în urmă. Sergentul o să mă dea afară în șuturi când va afla că tocmai eu am încălcat protocolul...rostește Irene serioasă.

Auzind toate ăstea, în sufletul Elenei bucuria și îngrijorarea se băteau cap în cap. Oricând încerca să își impună că Mitch va fi bine nu reușea, înfrijorarea părea că nu vrea să o părăsească.