— Nu, nu pot face asta!spune Elena trântind pe masă mapa din mâna ei.

— Elena, recrutarea a luat sfârșit! Asta e ultimul lui test...adaugă Wesley.

— De ce nu faci tu asta? se repede psihiatra nervoasă.

— Pentru că ar sări imediat la gâtul meu!

— Haide, tot ce trebuie să faci este să dai un simplu play pe filmare, arunci cu câteva vorbe și să fi atentă la reacții...adaugă Irene.

— De ce trebuie tocmai eu să fac asta?

— Pe lângă faptul că tu ești psihiatrul, Mitch e apropiat de tine și asta ar durea al dracu de tare.

Știa că nu are încotro așa că ia laptopul de pe masă și se îndreaptă cu pași apăsați spre cabana din pădure. Astăzi era ultimul test, testul decisiv. Însă nu era un test obișnuit, un traseu anume, realitate virtuală sau altele, era testul minții iar asta îl făcea cel mai dificil test.

Cu respirația greoaie și emoția până în gât, Elena intră în cabană. Nu era mare chestie, avea doar o cameră imensă și o baie, totul era vechi, lemnul din care a fost construită, mobilierul, absolut totul.

Mitch stătea așezat la masa din mijlocul camerei, neștiind ce se va întâmpla. Întorcându-și privirea, o vede pe Elena venind cu pași mici și cu privirea în pământ.

— Îți plac filmele? întreabă ea fără ca măcar să îl privească o secundă.

— Um...da?

Nu a mai stat pe gânduri și i-a așezat laptopul în față, dând play pe filmare. Era filmarea din ziua în care a cerut-o pe Katrina și tot în aceași zi a și pierdut-o. Văzând asta, Mitch se ridică de pe scaun și o privește lung pe Elena încercând să nu audă frumoasa declarație de iubire, spusă din suflet de pe fundal. În sufletul lui Mitch totul degenera, se simțea mai rănit ca niciodată.

— Oprește asta! spune el încercând să-și păstreze calmul.

— De ce? Doar tu ai filmat-o... adaugă ea dând volumul mai tare... Ar trebui să îmi pară rău pentru tine, huh? Nu îmi pare, acum stai dracului jos și fi bărbat! continuă ea ridicând tonalitatea vocii.

În interiorul lui Mitch ducea o luptă interioară aprigă, era greu să vezi ceva ce ți-ai dorit din toată ființa și să știi că ai pierdut totul în aceași zi. Cu sufletul rănit, se așează pe scaun privind cu ochi triști filmarea, încercând să-și păstreze calmul.

Voia să țipe, să trântească laptopul și să plângă în același timp, dar pe parcursul orelor cu Elena a învățat că toate aceste reacții nu l-au fi ajutat deloc, nu ar fi adus-o pe Katrina înapoi. Fiecare cuvințel pe care îl auzea se simțea ca un glonț tras direct în inima.

Reacția lui o surprinde pe Elena, aceasta așteptându-se să reacționeze mult mai vulcanic însă vede cât de mult se abține. O durea la fel de tare precum îl durea pe el.

Odată terminată filmarea, Mitch își ridică privirea cu ochii inundați de lacrimi însă încerca din răsputeri să își controleze emoțiile. Ridicându-se încet de pe scaun, Elena se apropie de el sărindu-i în brațe.

— Bun venit în Orion! spune Elena cu zâmbetul pe buze.

— Ce a fost asta? întrebă el șocat.

— Testul final, pe care l-ai trecut!

— Si ce ai vrut sa demonstrezi prin asta, nu înțeleg nimic, Elena! Ce a fost cu mizeria asta de mai devreme? răspunde el revoltat plimbându-se dintr-un capăt în altul al cabanei.

— Ai demonstrat că nu îți mai lași emoțiile să-ți controleze acțiunile! Mitch, nu trebuie niciodată să lași lucrurile să devină personale...

Perioada de opt luni de antrenament se încheiase, urmând o nouă etapă în viața lui Mitch. Oficial era asasin în brigada Orion, cea mai secretă forță a CIA-ului.

Era conștient că de azi înainte trebuia să își ia inima din piept și să o arunce în cea mai adâncă groapă. Era o linie subțire între asasin și criminal, asasinii CIA credeau într-o regulă de aur, era legea fundamentală a asasinilor.

"Ucide unul, salvează o sută"

— Ce a fost până acum a fost doar încălzirea, sper să poți face fața! Acum ce ar fi să-mi spui care ar fi cea mai mare realizare a ta...spune Elena cu zâmbetul pe buze.

— Um...îmi doresc ca teroriștii să nu poată să închidă un ochi de teama că voi veni după ei!adaugă el serios.

Răspunsul era ușor straniu și părea că ar fi ceva personal la mijloc, până la urmă nu îl putea învinui, iar progresul făcut în doar opt luni este genial.

Cu toate că Elena știa că înauntrul lui nu a trecut complet peste, se bucură cu faptul că măcar încearcă, iar anii urmau să îl vindece.

Însă vestea intrării în echipă nu părea să îl bucure pe Mitch, acesta fiind concentrat să priceapă metoda dubioasă de mai devreme. Nu înțelegea ce legătură au sentimentele când tot ce trebuie să faci este să apeși pe trăgaci.

Se simțea o tensiune ciudată între cei doi, iar Elena era sigură că este din cauza filmării  Katrinei. Fiind la fereastra cabanei, Mitch era la doar cinci pași distanță de ea așa că decide să parcurcă acei pași venind în dreptul lui.

Deschizând gura ca să spună ceva, este oprită de o bubuitură puternică, iar printr-un simplu clipit se trezește în flăcări, pe jos.

Flăcările erau imense, iar bucăți de lemn cădea pe podea, fiindu-i greu să găsească ieșirea. Greșeala ei de a lua guri repetate de aer putea fi fatală pentru ea.

Fumaul infalat îi încețoșa privirea, văzând în fața ochilor doar flăcările care puneau stăpânire pe cabană lăsând în urma lor doar scrum. Înainte ca ochii ei să se închidă de tot, simte două mâini puternice ce o apucă strâns de umeri.

În bază alarma s-a emis la câteva secunde după începerea incendiului, fiecare potecă fiind supravegheată video. Câ timp o echipă se îndreaptă spre locul faptei, Irene urmărește foarte atentă filmarea.

Observând că incendiul a luat loc din cauza a două cocktail-uri molotov aruncate simultan, însă substanțele folosite trebuiau să fie unele foarte concentrate pentru a reuși să creeze un astfel de incendiu.

În mai puțin de zece minute apar medicii care o iau pe Elena de pe jos, punând-o atent pe targă. Nu prezenta urme grave însă monoxidul de carbon pe care îl inhalase redusese semnificativ cantitatea de oxigen din țesuturi.

— O să fie bine? întreabă Mitch îngrijorat o asistentă.

— Da...însă dacă mai stătea acolo chiar și două minute putea face intoxicație cu fum...Se pare că domnișoara Gilbert nu a învățat ce să facă în caz de incendiu...adaugă asistenta urcând în miniambulanță.

La nici două minute după plecarea ambulanței, Wesley vine în fugă foarte alarmant. Aruncându-i un pistol lui Mitch.

— Camera zece a văzut-o pe Neela în pădure...încă este pe aici, haide! spune el fugind printre boscheți.

Cu casca în ureche, Irene îi coordona drumul perfect în așa fel încât să îi taie calea mercenarei. Însă din cauza sunetului făcut de pașii lor apăsați, putea dura o veșnicie sau chiar mai rău, o puteau pierde.

Urmărirea a durat mai bine de treizeci de minute, fiecare fiind pe o marte opusă a pădurii lovindu-se de crengi în fuga. Auzind mai mulți pași, preț de câteva secunde Neela se oprește, ezitând să mai facă vreo mișcare din cauza confuziei.

Era momentul oportun, cu o precizie exactă, Mitch și Wesley trag simultan, gloanțele trase de ei înfingându-se direct în ambele picioare. Un sunet disperat de durere, apoi o căzătură îi asigură că mercenara nu va mai putea face alți pași.

Violent, Wesley își înfinge mâna în părul ei scurt, târâind-o doi metri prin pădure însă țipetele ei de durere îl iritau așa că decide să o apuce de braț însă nu renunță la ideea târâitului.

— Stai pe loc! A fost mult prea ușor! spune Mitch oprindu-se brusc..

— Haide, nu mă lua cu d'astea! adaugă Wesley răgușit.

— Asta vrea! Să o ducem la bază!

Brusc, țipetele Neelei se opriseră fiind înlocuite de un chicotit înfiorător. Mitch se prinsese de schemă, a fost mult prea ușor, niciun mercenar atât de temut cum era ea nu ezita nici măcar o secundă. Fiind iritate de chicotelile ei, îi trage un genunghi direct în nas apoi se apleacă asupra ei băgându-i mâna în gât, strângând.

— Ascultă aici, dacă a pățit ceva îți trag un glonț direct în cap!țipă el mai nervos ca niciodată.

Wesley o salvează din ghiarele lui Mitch, luând-o din nou de braț și târând-o până în dreptul unui buncăr ascuns sub pământ.

Era ca un fel de carceră pentru recruții care încălcau regurile. O încăpere de patru metri pe patru, cu o ușă mică din fier forjat. Singurele raze de lumină veneau de la niște mici găuri în pământ.

Neela era rănită grav, scuipând încontinuu sânge.

— Care e schema? întreabă Wesley aprinzându-și o țigară, lăsând apoi bricheta pentru a face o mică lumină.

— Aparent partenerul tău s-a prins de schemă..spune femeia amuzată.

Dând să mai spună ceva, Wesley este întrerupt de Irene care îi vorbea în cască. Spunându-i că Elena este stabilă. Treburile deveneau serioase, baza fiind amenințată însă cu toate că Wesley fusese intruit pentru astfel de momente, punerea în aplicare la fața locului era mult mai grea.

— Vorbește odată! țipă Mitch

— Litataeafan fi aljahim!..(Sper să putrezești în iad) scuipă ea în arabă.

Mitch studiind limba, înțelesese foarte bine mesajul făcându-l să îi tragă puternic un picior în gură. Neela căzând lată la pământ, lovitura cauzându-i un somn adânc.

— Grozav, acum roagă-te să se mai trezească după lovitura aia! adaugă Wesley amuzat de situație.

Bună dragii mei cititori, cred că este cel mai lung capitol scris până acum însă sper că am reușit să vă țin cu sufletul la gură. Aveți o poză cu Neela în media.
~XOXO~