Două întrebări îi puteau aduce neliniștea și frustrarea lui Stan. Daca are o familie sau cine este Ghost.

'Totul s-a întâmplat în urmă cu 4 ani, fiind ultima misiune la care a participat Stan. Acest Ghost, a fost recrutul preferat al lui Stan, fiind ca un fiu pentru el însă într-o crudă zi de decembrie, cei doi se aflat într-o așa-zisă misiune imposibilă în care Stan a fost nevoit să își lase partenerul în urmă, odată cu o bucată din inima sa.

Procedura a anunțat abandonarea misiunii, însă Ghost a fost convins că o putea duce până la capăt. Clădirea în care se aflau, la câteva secunde după ce Stan a ieșit din ea aceasta a explodat, lăsând în urmă numai praf și regret. Din acea zi macabră, Stan nu s-a mai atașat emoțional de niciun recrut. Simțind acel sentiment amar de vină până în ziua de azi.'

Stan părăsește biroul Elenei, simțind din nou vina până în măduva oaselor. Cu nervii întinși, îl găsește pe Mitch în sala de antrenament și se repede asupra lui, îmbingându-l puternic cu palmele. Fiind luat pe nepregătite, Mitch cade pe spate iar Hurley se apleacă, înfugându-și mâna stângă în gâtul lui, strângându-l emenințător.

— Ascultă aici, pacoste mică! face o pauză strângându-l și mai tare de gât..Dacă nu vrei să cooperezi ne ești nefolositor, așa că vei fi executat! Du-te și caută-o pe Elena, iar dacă aud vreun comentariu din gura ta te împusc în cap!spune Stan foarte agresiv, lăsându-l pe Mitch să plece.

Ajungând în pragul ușii cabinetului Elenei, Mitch se oprește și o privește lung preț de câteva secunde. Elena simțindu-se privită își ridică capul, uitându-se cu dispreț apoi îi face semn să intre.

— Ascultă, schimbăm jocul! Îmi vei răspunde extrem de sincer la câteva întrebări, dacă cumva schimbi subiectul... face o pauza, iar un zâmbet periculos se formează pe fața ei. O să îți fac o rană adâncă cu acest cuțit pe fiecare milimetru din corpul tău! continuă serioasă.

Mitch se uită amuzat la ea, rezemându-se de spătarul scaunului.

— Primul pas spre rezolvarea unui probleme este acceptarea acesteia....comportamentul tău distructiv, iar setea de sânge îți poate aduce moartea... Să spunem că ești față în față cu un mic grup de teroriști, cât timp tu îl omori pe unul, neoprindu-te din a-l împușca în spatele tău se află un alt terorist, care cu o simplă apăsare pe trăgaci te nimerește...și ești mort!

Continuă Elena devenind serioasă, remarcând că de fiecare dată când Mitch se simte frustrat sau intimidat, venele de pe gâtul lui pocnesc scurt.

— Viața înseamnă mai mult decât o misiune sinucigașă! continuă Elena

— Nu-mi vorbi tu despre viață! răspunde Mitch nervos.

Elena se ridică grăbită peste masă, înfigând cuțitul adânc în umărul lui, apoi trăgând lăsând în urmă o adâncă tăietură de 3 milimetri pe umărul său.

Mitch nu-și putea ascunde uimirea de pe chip, neaștepându-se la una ca asta. În mod normal, nu ar fi scăpat nepedepsită însă ceva în el îl face să-și păstreze calmul.

— Nimic? Crezi că nu știu despre fosta ta parteneră?spune Elena amuzată cunoscându-i mici ramure ale trecutului său. Pe care ai înnecat-o în cadă?

Continuând ea ridicându-se de pe scaun, venind în dreptul lui Mitch, prinzându-i bărbia cu vârful degetelor îi spune clar și răspicat:

— Nu-mi forța limitele, băiete! Nu uita că suntem în aceași tabără! Termină ea apoi apucă de partea ruptă a tricoului, trăgând de el, rupându-l mai mult.

Își scoate din halat un plasture și il lipește pe rana adâncă pentru a opri sângerarea.

Cu fiecare atingere a ei, Mitch se simțea tot mai calm, uitând de usturimea tăieturii din umărul său. O privea cu ochi mari cât de atentă dar și ușor violentă îi bandaja rana.

— Încetează! spune ea grăbită în timp ce se așează înapoi la locul ei, în fața lui Mitch.

— Din a face ce? întreabă el amuzat.

— Din a mă privi în felul asta...spune serioasă răpindu-i lui Mitch zâmbetul de pe buze. După ce ai savurat suferința în toată splendoarea sa, te-ai gând să te aduni din toată mizeria asta și să începi să te bucuri de viață?întreabă ea cu glas dulce.

— Da, după ce mă voi răzbuna!răspunde tăios, extrem de macabru și serios inspirând în aer o frustrare teribilă.

Pe ușă pășește Irene 'Directoarea centrului de combatere a terorismului' cu fața teribil de serioasă, privindu-i cu ochii ei căprui când pe Mitch care avea tricoul sfâșâiat când la Elena care avea părul ciufulit.

— N-am să întreb, spune ea dându-și ochii peste cap apoi venind în dreptul lor, punându-și palmele pe birou și oftând.

Irene își duce mână în părul ei cel negru, lăsându-și bretonul pe spate.

— Nu credeam că voi face asta, dar suntem în criză de timp...mâine dimineață la ora cinci aveți avion spre Milano...ținta se va afla la o gală care va avea loc în doua zile! spune tulburată punând o poză cu un tânăr arab pe birou.

Elena se uită curioasă peste fișă, reținând imediat chipul. Nu mai fusese într-o misiune de ceva timp, fapt care o frustra într-o oarecare măsură.

— Gala este făcută pentru a mușamaliza totul, de fapt acolo se va face o vânzare ilegală de armament pentru teroriștii iranieni...de altfel, și soția țintei va fi o piedică, așa că Elena te vei ocupa de ea!! continuă aruncând pe masă încă o poză, cu o femeie blondă.

Irene turui clar tot ce trebuia să cunoască legat de misiune, privindu-l sub sprâncene de câteva ori pe Mitch.

— Punct ochit, punct lovit și să acționați profesionist, fără victime colaterale. Mai multe detalii le veți primi pe parcurs, acum sunteți liberi! termină Irene apoi pleacă din birou, aranjându-și întâi fusta vișinie tip-creion.

Mitch se uită amuzat la fața surprinsă a Elenei, remarcând că strângea din pumn.

— Tu? Într-o misiune? spune el râzând...Și eu care credeam că eu sunt nebun..

După ce Elena își termină de împachetat, îmbrăcată cu o pereche de pantaloni de piele care veneau mănușă pe ea, mulându-se perfect pe picioarele ei slabe și un maieu alb, ușor lărguț își ia trollerul și intră în apartamentul lui Mitch, fără ca măcar să bată la ușă.

Acesta împachetându-și câteva haine așezândule în troller deasupra pistolului său preferat, un Glock 17 cu un interval de tragere eficient de până la 50 de metri era un obiect semnificativ pentru Mitch, fiind și primul pistol pe care a învățat să îl folosească.

— Ce faci aici? întreabă Mitch confuz în timp ce Elena se face comodă pe fotoliul din sufrageria lui.

— Am o sticlă de vin bună și mă gândeam să fiu drăguță și să o împart! spune în timp ce scoate din geanta ei Prada o sticlă care pare destul de veche.

— În patru ore avem avion!

Spune el serios plimbându-se după Elena care caută pahare în dulapurile suspendate din bucătăria sa. Într-un final găsește doua pahare normale, iar când se întoarce se lovește de pieptul lui Mitch.

Elena se apropie de el, lipindu-și scurt buzele de obrazul său apoi pleacă ca un copil în sufragerie, lăsându-l pe Mitch șocat încercând să digere situația.

— Ai nevoie de o pauză, Mitchy...ești prea încordat!strigă Elena din sufragerie la el, făcându-l să tresară.

Mitch nu putea să digere prea ușor ce se întâmplase parcă mult prea repede, însă involuntar un zâmbet se crease pe fața lui. La birou i-a înfipt un cuțit în umăr iar acum era drăgăstoasă, știa că ăsta e un alt joc de-al ei, iar lui Mitch îi plăceau jocurile.

Trage aer în piept, apoi merge să vadă ce face Elena. Ea stând rezemată cu spatele de cotiera canapelei maronii și cu picioarele pe sus.