Neuchâtel, Elveția

        
După un lung și obositor drum de mers cu mașina, asasinii ajung la nord-vestul Eleveției și anume în Neuchâtel. Situat pe malul lacului cu acelasi nume, Neuchâtel este un oras-port pitoresc si cochet plin de istorie.

         Parchează mașina în apropierea centrului vechi, coborând din mașină cei trei pornesc spre o cafenea din zonă, unde îi aștepta Wesley. Cu toate că nu prea era timp, Elena încerca să să se bucure de frumoasele împrejurimi și să aprecieze frumoasele case realizate din calcar galben, în stil neoromantic.

          Privea cu zâmbetul pe buze fiecare detaliu al centrului, văzând asta, Mitch zâmbește. Nu înțelegea cum poate să admire fiecare detaliu când ei aveau de alergat, însă pe de altă parte admira asta la ea.

          Ajunși la cafenea, Wesley stătea la o masă în spate, nu prea vizibilă. Era îmbrăcat cu un tricou de culoare grena, pe deasupra avea o geacă de blugi de culoare închisă și o pereche de pantaloni cargo negri.

           Fox se repede asupra lui, strângându-l în brațe. Cei doi mereu au fost mai apropriați, iar în urmă cu câțiva ani au fost parteneri însă se certau și se contraziceau așa că au decis că fac treabă mai bună pe cont propriu.

            Se simțea o tensiune ciudată între cei doi bărbați, amândoi fiind sceptici unul cu celălalt.

— Ce știi? întreabă Elena dornică de a afla răspunsuri cât mai repede.

— Că Irene va fi foarte furioasă!răspunde el ironic...Băieții din brigada Roșie sunt deja pe urmele lor, însă nu toți îl cunosc pe Ghost așa cum o facem noi. Idea care este...avem două variante, ori căutăm orbește ori te folosim pe tine ca și momelă, ne-ai duce....

— Nici vorbă! se bagă Mitch, nelăsându-l să-și termine fraza.

— Atunci cred că va dura ceva până vom da de Stanley...răspunde Wesley lăsându-se pe spate.

          Ceilalți schimbând subiectul, vorbind despre o nouă rută, Elena este absentă, gândindu-se la idea lui Wesley. Cu toate că era o idee periculoasă, era singura cale care le asigura succesul, gândindu-se că Ghost se folosește de oameni apoi se descotorosește de ei i-ar duce numai pe piste moarte.

          Punând totul în balanță, privirea i se fixează pe Mitch, știa că poate avea încredere în el și că o va găsi dacă va alege să pună planul în funcțiune însă înainte de toate trebuiau să pună și alte detalii la cap.

           Irene îi suna în disperare pe fiecare în parte, când se oprea un telefon din sunat începea altul. În misiune se aplica o altfel de lege, dacă ai fost răpit, dacă ai rămas în spate sau dacă ai murit nu se întoarce nimeni după tine, iar lucrul ăsta este specificat încă de la început.

          Devii o fantomă, nu trebuie să iei nimic în mod personal, însă asta încălca legile rațiunii, de aceea cine se împrietenea cu partenerul o făcea pe propria răspundere. Este mult mai ușor să deplângi moartea cuiva pe care nu-l știai prea bine decât să jelești moartea unui prieten apropriat.

            Wesley își aprinde o țigară, apoi în timp ce scoatea fumul din gură îl întreabă pe Mitch:

— Tu de ce vrei să îl ajuți pe bătrân? Nu păreați foarte buni prieteni...spune Wesley ironic

— Îmi plăcea modul lui de abordare a antrenamentelor, în plus, încă am nevoie de el...nu m-a transformat încă într-o mașină de ucis....răspunde Mitch cu un mic zâmbet în colțul gurii.

— Bătrânul e dus, însă are respectul meu pentru toată munca depusă. În orice caz, Irene e pe urmele noastre, sunteți siguri că vreți să încălcați regulile? scuipă Wesley, trăgând puternic din țigară.

      Elena râde scurt, apoi îl privește pe Wesley în ochi:

— Am o întreagă istorie în spate când vine vorba de încălcat regurile! spune ea dominantă, surprinzându-i pe toți.

       Fox o privea lung, știa că Elena este o cutie de mister și secrete însă acum voia să descopere din ce în ce mai tare cine e această psihiatră cu adevărat.

         Ține minte că rămăsese șocată în urmă cu 2 ani când erau împreună la poligonul de tragere al bazei, iar ea cu o simplă apăsare pe trăgaci a nimerit ținta perfect.

           Un lucru era sigur, cu toții avea secrete, păcate și griji în spate însă preferau să le țină pentru ei, nu era o necesitate ca lumea să îi cunoască cu adevărat.

            Terminând astfel discuțiile, cei patru se îndreaptă la hotelul în care era cazat Wesley închiriând încă o cameră. Pentru a nu exista altercații nedorite între cei doi masculi în cazul în care ar trebui să împartă o cameră, fetele decis să rămână fiecare cu partenerul ei.

             Camera arăta groaznic, un pat lipit de perete, o comodă și un TV vechi, însă era mai mult decât aveau nevoie. Elena se așează pe marginea patului și își plimbă privirea după Mitch care se învârtea prin cameră. Observase că mereu făcea asta, era neliniștit că nu are o ocupație.

— Mă amețești! strigă Elena lăsându-se să cadă pe spate.

— Nu avem timp de stat, trebuie să ne gândim la un plan.

— Așteptăm ca el să ne găsească...spune Elena punându-și mâinile în cap.

— Nici vorbă! se repede Mitch nervos.

      Elena se ridică de pe pat și vine în dreptul lui.

— Este singura cale, de ce crezi că i se spune Ghost? Nu o să îmi facă nimic până când nu mă va duce la tata, acolo sigur va încerca să mă omoare chiar sub ochii lui însă de asta am nevoie de voi, trebuie să fiți în permanență în umbra mea...spune Elena începând să gesticuleze haotic

— Am spus nu! se răstește Mitch.

— De ce? În afară de câțiva pumni încasați, câteva palme și niște julituri nu pot pății mai mult până când ajungeți să mă salvați!

        Mitch nu spunea nimic, lăsând capul în jos în fața ei, nu putea accepta asta. Planul era bunicel, însă mult prea periculos, iar el nu accepta să mai vadă nici o mică zgâritură pe corpul ei. Elena stătea cu mâinile în șold, privindu-l confuză. Dintr-o dată Mitch își ridică privirea, i se citea frustrarea în ochi.

— Ție chiar nu-ți pasă dacă mori sau nu?întreabă el cu glas tremurând făcând o mică pauză apoi continuă: Mie da, și dacă ai muri sunt sigur că mi-aș ieși dracului din minți de tot!

        Elena îl privea cu ochi mari, observând cum ochiul stâng îi tremură abținându-se să nu lase o lacrimă să cadă, se putea citi în ochii lui frustrarea însă se mai putea observa și sinceritatea cuvintelor sale. Era evident surprinsă de cuvintele lui. Își pune ușor mâna pe umărul lui.

— Îți e frică că se va repeta scenariul de pe plajă, nu? Ei bine, nu mai ești omul neantrenat și neajutorat de pe plajă, acum știi să folosești o armă și știi să faci asta foarte bine. Mitch, am încredere în tine că ești capabil să ajungi la timp până când Ghost va apuca să îmi facă ceva!

     Cuvintele ei îi alinau sufletul, în special când a pus accentul pe cuvântul încredere, însă odată dobândită aceasta însușire, aștepările creșteau.

      Nu era sigur însă sută la sută de acest plan sinucigaș însă știa că Elena mereu face ce face și primește ceea ce vrea, iar asta îl sperie puțin pe Mitch.

       Atmosfera dintre ei era ceva mai liniștită, însă după acest moment de dezvăluit sentimente amândoi rămân îngândurați.

       La capătul holului, mai exact în ultima cameră se aflau Wesley și Fox care stătea la vorbă cu două pahare de bourbon în față.

— Puștiul ăsta nu îmi inspiră deloc încredere!spune Wesley ușor răstit...Nu mi se pare o idee bună să îl lăsăm în preajma Elenei, i-ar putea face rău!

— Pe noi ne-ar trăda fără ezitare, însă în legătură cu ea...ai stat să vezi cum o privește? Ai observat cât de revoltat a fost când i-ai propus să o folosim ca momeală? E îndrăgostit până peste cap, iar asta poate fi un avantaj.

— Dacă am aplica planul, ar face orice ca să o scape pe Elena din mâinile lui Ghost...

— Bine punctat!