Ajunși la un motel în mijlocul lui nicăieri, cei doi urcă în cameră, care nu era foarte curată, mirosul de mucegai simțindu-se puternic. Mitch deschide larg geamurile de lemn, care erau foarte vechi și uzate, scârțâind groaznic.

     Pereții erau mov, iar în alocuri varul de pe ei era crăpat, pat nu aveau ci o canapea veche extensibilă cu arcuri cu o saltea din spumă care era ciuruită.

       — Cum se face că mereu alegi cele mai nașpa cazări? întreabă Elena ștergând cu un șervețel praful de pe noptiere.

        — Doar nu voiai în oraș, ne putea găsi oricând, în plus e singurul motel cu parcare subterană...

        — Bine că au parcare subterană dar un pat mai omenesc nu.

      Încercând să se abțină de la alte comentarii, Elena ia pugile în care erau împachetate așternuturile bucurându-se măcar că acestea sunt curate.

      Motelul avea un singur etaj, cu balcoane deschise și camere mici, acesta fiind o veche clădore abandonată, transformată mai apoi într-un motel chic boutique. Era genul de loc în care de puteai odihni după un drum obositor sau să-ți înșeli nevasta fără ca cineva să afle vreodată.

       După ce așează așternuturile bine pe canapea, Elena ia o prosop și se duce la baie, bucurându-se că este apă caldă intră în duș lăsând stropii fierbinți de apă să își ceoiască drum pe corpul ei.

            În același timp Mitch își încarcă cele două pistoale pe care le avea la dispoziție, întorcându-și privirea observă că ușa de la baie era între deschisă. Elena era întoarsă cu spatele, trupul fiind acoperit modesc cu un prosop care dădea să cadă în orice moment de pe ea.

        Mitch încearcă să se concentreze, mutându-și cu greu privirea, îndreptând-o din nou asupra pistolului din mâna sa.

        Pașii ei grei se auzea pe parchetul putrezit, scârțâind la fiecare atingere.
Îmbrăcată cu un tricou larg, Elena se așează lângă el luând unul dintre cele două pistoale în mână.

        — P320? Are un calibru de doar 9x19 mm.. spune ea ușor revoltată

       — E tot ce am la mine, nu contează arma cât contează să știi să tragi. Poți avea și un T12M, dar degeaba dacă nu știi să tragi.

      Mitch nu a închis un ochi toată noaptea, stând cu ochii pe geam pe tot parcursul nopții, de altfel nici Elena nu a dormit prea bine, la fiecare mișcare arcurile canapelei scoțând sunete groaznice.

      Gata de plecare, Elena se urcă în mașină așteptându-l pe Mitch. Cu ochii în telefon nu observă când acesta se apropie de mașină cu două cafele în mână. Intrând în mașină le așează pe suport, Elena luându-și ochii din telefon rămâne plăcut surprinsă.

        — Ce te-a apucat? Flori, acum cafea? Să mă aștept și la un ursuleț de pluș? întreabă Elena amuzată.

      Mitch râde scurt apoi pornește motorul mașinii pornind spre bază.

         — Care e treaba dintre tine și Stan? întreabă Mitch cu ochii la drum.

          — Niciuna, de ce? întreabă Elena neputând să-și ascundă șocul de pe chip.

          — Pare să fie atașat de tine...

      Elena trage aer în piepit și încearcă să schimbe subiectul, însă Mitch avea o ipoteză și dorea cu orice preț să știe dacă are dreptate.

         — E tatăl tău, nu? întreabă el lejer făcând-o pe Elena să se înnece cu cafeaua.

         — Dacă spui ceva cuiva, jur că nu o să iasă bine! spune ea amenințător.

         — Stai liniștită, poți avea încredere în mine..

          — Ultima dată când am avut încredere în tine aproape că am fost dată afară!

      Uitându-se mai atent pe geam, observă că a intrat în perimetrul bazei.

     Intrând înauntru, toți membrii bazei se aflau în zona de antrenament. Stan era în mijlocul tuturor, cu un pistol în mână alături de Irene care era constant suspicioasă. Stan ridică pistolul și împușcă un IT-ist.

     Era clar, se făcea curățenie, apoi începând să împuște și alți asasini acesta își îndreaptă pistolul în fața lui Fox, uitându-se lung în ochii ei.

        — Trage dacă așa consideri! spune ea hotărâtă.

      Privind mai atent, Stan trage pe lângă ea, împușcând un asasin ce se afla în spatele ei.

         — Bun, acum că am mai făcut curățenie, trebuie să stăm în alertă! Fără noi recruți, fără alte curiozități, vreau să aflăm cine dorește cu atâta nesimțire să intre aici și mai exact ce vrea să ia din bază!

         — Din fericire paranoia mea nu a fost în zadar, în buzunarul gecii Anikăi am găsit un stick, prin urmare nu vă mai îndoiți niciodată de instinctele mele! adaugă Irene serioasă

          — Liber! țipă Stan autoritar.

         Elena își încolăcește mâna în jurul brațului lui Mitch, dând să plece însă sunt opriți de Stan și Irene.

          — La ora 23 aveți avion spre Franța, mergeți într-o misiune de recunoaștere! spune Irene dându-i o mapă Elenei.

          — Cu toate că Rapp nu e pregătit, cred că e totuși în stare să se apere în cazul în care există altercații! adaugă Stan încruntat, aprinzându-și o țigară.

          — Bagajele voastre se află în cabinetul Elenei, după cum am crezut se pare că s-a aflat unde locuiți, au răscolit tot, însă din fericire nu au avut ce să găsească! spune Irene calmă.

      Având permisiunea de a pleca, cei doi se îndreaptă spre birou pentru a lua bagajele și pentru a se îndrepta spre aeroport. Ajunși în birou, Elena observă că este un singur troller, deschizându-l vede că lucrurile ei erau amestecate peste cele ale lui Mitch. Dând grămada de haine aruncată la nimereală în troller, la fundul acestuia se mai afla un dosar și o mulțime de gloanțe.

        Deschizând dosarul, rămâne fără cuvinte văzând că este a lui Ghost, se pare că Stan avea o teorie, însă nu era întocmai sigur de aceasta. Mitch se apropie uitându-se și el peste dosar.

     — Avem deja un suspect? întreabă el răsfoind dosarul.

     — Unul mort chiar! răspunde ea îngrijorată, cu vocea tremurându-i

     — Să plecăm odată de aici! spune Mitch băgând înapoi hainele în troller, îndreptându-se spre mașină cu el.