Mă trezesc când simt o mână în jurul meu, îmi întorc corpul pentru a putea vedea cine este lângă mine și înlemnesc când îl văd pe Adrian. Îi îndepărtez mâna de pe mine, privindu-l cu ochii cât de cepele, dar el avea un somn atât de adânc încât nici n-a reacționat.

          — Adrian, șoptesc, mișcându-l ușor, dar n-are în continuare nicio reacție.

          Pufnesc iritată, privind în jur. Îi observ geaca de piele pe fotoliu, apoi privesc paharul de pe noptieră. Era beat? îmi pun întrebarea în cap, apoi îmi îndrept atenția din nou spre el. Mă apropii de gura lui pentru a simți dacă miroase a alcool, dar degeaba. Nu era niciun miros, decât cel de tutun.

          — Ce crezi că faci? întreabă, iar eu mă îndepărtez de el.

          Îi privesc ochii ce erau atât de confuzi în timp ce obrajii mei ajungeau la noi nuanțe de roșu. Văd cum buzele lui formează un rânjet de toată frumusețea și-mi dau o palmă mintală, ce a fost în capul meu? De fapt, ce a fost în capul lui? Ce caută în patul meu? Îmi îndrept privirea direct în ochii săi, fiind indignată.

          — Ce cauți aici? întreb, iar el se dă pe spate, frecându-și ochii.

         — Nu-mi amintesc, zice, iar eu pufnesc.

          — Minți, n-ai băut, zic, iar el se întoarce privindu-mă mirat.

         — Stai puțin, zice încercând să se abțină să nu râdă. Tu verificai dacă am băut? întreabă, privindu-mă amuzat.

         — Nu contează! Hai pleacă, zic trăgând pătura de pe el.

         — Nu cred că vrei să tragi toată pătura, zice, iar eu împietresc, întorcându-mă spre fața lui.

        — Spune-mi că faci mișto de mine, zic, iar el ridică din umeri. Dumnezeule! Serios, Adrian? Serios? întreb, apoi îmi acopăr ochii cu mâinile. Pleacă acum, zic, dar tot ce aud este râsetul lui colorat.

          Îmi îndepărtez mâinile de la ochi și pot vedea că este complet îmbrăcat. El chiar făcea mișto de mine, ce nemernic! Îl privesc vizibil iritată, dar el continuă să se amuze pe reacția mea. Privesc perna din dreptul meu, iar un zâmbet neobișnuit apare pe fața mea. Apuc perna când el stătea cu spatele la mine, aruncând-o direct în capul lui. Încep să râd când îi văd privirea, dar el nu este prea plăcut surprins de ce tocmai s-a întâmplat.

          — Pe bune? Câți ani ai? Patru? întreabă, frecându-și ceafa sub privirile mele amuzate.

          — Îmi pare rău, domnule Toma, dar primești ceea ce oferi, zic ridicând mâinile în semn de predare, apoi merg spre baie.

           După ce-mi termin rutina zilnică, ies din baie fiind cu ochii în patru. La cum îl știu eu pe Adrian, sigur a plănuit ceva pentru a-și lua revanșa. Mai analizez odată încăperea și observ că nu mai este nimeni. Mă încrunt, privind fotoliul care acum este gol. Îmi arcuiesc o sprânceană, pășind cu neîncredere spre dulap. Apuc o altă pernă, apoi deschid rapid ușile dulapului, dar nu este nimic. Investighez, dând hainele de pe umeraș dintr-o parte în alta, dar chiar nu este nimic.

           — Nici acum nu te-ai îmbrăcat? aud din spatele meu, și tresar scăpând perna și scoțând un țipăt.

            Mă privește amuzat, iar eu pufnesc nervoasă.

            — Chiar trebuie să încetezi să faci asta! spun răstit, iar el pune cănile cu cafea pe noptieră.

           — Nu voiam să te sperii, nu-i vina mea că ești paralelă de tot ce se întâmplă în jurul tău, zice, venind și ridicând perna de pe podea. 

           — Hai nu serios! Ce vrei să spui? întreb, săgetându-l cu privirea.

          — Ești aeriană, mai mereu ești în lumea ta. Pe scurt, ești îndrăgostită! zice, iar eu mă încrunt.

            Încep să râd forțat, întorcându-mă spre dulap și alegând niște haine. Trec pe lângă el, aruncând hainele pe pat, urmând să mă întorc cu fața spre el.

            — Ieși din cameră, zic, dar el analizează ce se află pe pat.

           Merge spre ușă, dar înainte să iasă se întoarce cu fața spre mine.

           — Dar n-ai uitat știi tu ce? zice, apoi își duce mâinile spre piept.

           — Doamne, Adrian, doar ieși! zic, apoi arunc cu perna spre ușă, dar el deja plecase.

            Pufnesc iritată, dar apoi încep să râd când mi se desfășoară în minte tot ce s-a întâmplat. Termin să mă îmbrac și atenția îmi cade spre cănile de cafea. Le apuc, apoi merg cu ele în bucătărie, unde le așez pe masă. Îi caut cu privirea pe toți, dar nu era niciunul de găsit. Privesc pe fereastră, iar vântul puternic încă era prezent, la fel și norii ce deja au trecut de la gri la negru. Nu pot fi afară, ar fi prostesc, dar totuși când deschid puțin geamul simt mirosul de tutun. Oftez, apoi merg în grădină, găsindu-i pe cei trei mușchetari stând fără nicio problemă pe scaunele din curte. Îmi încrucișez brațele la piept, privindu-i dezaprobator.

           — Emma! Bună dimineața, zic Oana și Laur, dar eu continui să-i privesc.

          — Ce bine că ai venit, adu și tu cănile alea de pe masă, zice Adrian, iar eu îmi îndrept atenția spre el, privindu-l cu sprâncenele ridicate.

          Îl analizez din cap până în picioare, făcând evident lucrul acesta. Mă privește confuz, apoi își dă ochii peste cap.

           — De ce te uiți așa la mine? 

           — Mă asiguram că încă ai picioare, zic, iar el pufnește ridicându-se, urmând să meargă să ia cănile. Vezi? Mă bucur că ne înțelegem, spun după ce mă așez pe unul dintre scaune.

           — Nu, ești doar o scorpie, zice, iar eu zâmbesc satisfăcută.

           Oana ne privește, apoi începe să râdă, atrăgându-ne atenția. O privim nedumeriți, dar ea e incapabilă să vorbească momentan. Îmi pierd interesul și-mi iau telefonul din buzunar, urmând să privesc atentă ecranul, citind mesajele de la Eduard.  Îmi ridic privirea când observ că este prea liniște. Toți se uitau la mine, iar eu nu știu cum să răspund la asta.

            — Ce-i? întreb, dar ei continuă să mă privească. Ce-i? mă repet, ridicând tonul, iar Laur începe să zâmbească.

           — N-ai auzit ce am întrebat? zice Oana, iar eu dau din cap în sens negativ.

         — Stai! zic oprind-o să continue. Nu vreau să știu, spun, iar Adrian începe să rânjească fără motiv.

          Soarbe din cafea, apoi chicotește, făcându-mă să mă încrunt.

          — Știi, Emma, zice dintr-o dată Adrian, iar eu știu că după cuvintele astea niciodată nu e nimic de bine. Tu vorbești în somn, continuă, iar eu îmi măresc ochii, întorcându-mă robotizată spre el.

           — Ce am spus? zic ușor panicată, dar el doar zâmbește. Zi-mi! mă răstesc, iar el oftează.

          — Mi-ai spus să vin lângă tine, zice, iar eu rămân stană de piatră.

        — Minți! zic, iar el începe să râdă. Minți? întreb, iar el dă din cap dezaprobator. Nu minți? întreb din nou, iar el oftează.

         — Nu, nu mint, zice îndreptându-și privirea în ochii mei. Mă duc să-mi iau țigări, zice, ridicându-se.

         — Pleci? întreb din senin, atrăgând atenția tuturor.

          Realizez ce am spus și evit contactul vizual cu el. Privesc în zare cum vântul s-a liniștit și îmi dau seama că ei pot pleca. Pericolul a trecut, iar noi nici n-am sesizat. Într-un fel m-am întristat pentru că voi rămâne complet singură.

           — Vrei să mă întorc? întreabă, iar eu încep să râd.

           — Du-te și nu te mai întoarce, zic, încercând să par neafectată când îi văd și pe ceilalți cum se pregătesc să plece.

         — Plecăm și noi, ne auzim la telefon, zice Oana, iar Laur o aprobă tăcut. 

          Dau din cap aprobator, apoi mă ridic pentru a o îmbrățișa pe Oana. Îi privesc cum pleacă și oftez, făcându-l pe Adrian să se oprească o clipă, dar după își continuă drumul făcându-se exact ca și Oana și Laurențiu: nevăzut.

            Oftez, strângând cănile din curte apoi le pun în mașina de spălat vase. Închid ușa ce dădea spre grădină, apoi pe cea de la intrare. Continui să strâng prin casă, dar mă opresc când observ geaca de piele a lui Adrian, urmând s-o apuc. Dumnezeule, e îmbibată în parfumul lui! Strănut, lăsând geaca unde am găsit-o. Aud soneria și merg să deschid. 

              De după ușă apare Adrian cu o pungă plină de dulciuri și o sticlă de whiskey. Îmi zâmbește, dar eu îl privesc șocată.

               — Adrian? întreb, iar el apucă mai bine punga.

              — Nu puteam să te las singură, zice, apoi lasă punga în dreptul picioarelor lui.

             — Stai! încerc să zic, dar mă ridică, forțându-mă să-mi încrucișez picioarele în jurul lui pentru a nu cădea.

              Îi cuprind gâtul cu brațul, apoi îmi așez cealaltă mână pe obrazul lui. Îl privesc amuzată, în timp ce pe chipul său era un rânjet de toată frumusețea. Se apleacă ușor și reușește să ia punga, apoi înaintează, închizând ușa în urma lui cu piciorul. 

              — Ce crezi că faci? îl întreb în timp ce ne îndreptam spre sufragerie.

             — Încerc să-ți fiu măcar prieten, dacă mai mult nu-mi permiți să fiu, spune, apoi mă lasă să cobor din brațele lui. 

             Îi privesc cu atenție ochii, analizând cuvintele pe care le-a spus, îi cuprind fața cu mâinile, făcându-l atent la mine. Îl pot vedea cum îmi admiră ochii, dar aleg să nu fac niciun fel de comentariu. Zâmbesc, apoi îl îmbrățișez strâns.

             — Mulțumesc, n-ai idee cât înseamnă asta pentru mine, zic, iar el mă strânge și mai tare în brațe.

              — Fac și eu ce pot, zice, iar eu mă îndepărtez. Ei bine, toate dulciurile astea nu se vor mânca singure, zice arătând spre pungă. 

                 Încep să râd, apoi încep să analizez ce fel de dulciuri se aflau în pungă. Când observ că erau toate dulciurile mele preferate, îmi ridic privirea, fiind total mirată.

          — Cum ai știut? întreb, iar el zâmbește, așezându-se lângă mine pe canapea.

          — În patru ani cred că am învățat totul despre tine, zice, iar eu zâmbesc.

           — Hai, alege un film, zic, încercând să schimb direcția în care avea să ajungă conversația noastră.

          — Ce gen? De fapt, hai să fiu sincer. Te rog nu mă obliga să mă uit la filme romantice, zice, amuzându-mă.

          — Stai calm, cred că ai fi ultima persoană cu care m-aș uita la așa ceva, zic, iar el își duce mâna la piept, făcând pe rănitul.

           — Asta a durut puțin, dar revenind, ce gen? 

           — Pune ceva horror, zic, iar el mă privește surprins pentru câteva momente.

           Pune filmul, apoi vine lângă mine.

           — Emma Tudor, pot spune că oficial te ador, zice, iar eu încep să râd.

           — Bine, acum fii atent la film.

Cam atât a fost și acest capitol!
Sper că v-a plăcut!

1783 de cuvinte!

Pe data viitoare, dragii mei!