》Emma《

         Privesc telefonul, așteptând ca alarma să sune. Îmi îndrept atenția spre Oana care dormea liniștită într-un somn adânc. Oftez și mă ridic din pat, ducându-mă pe balcon. Îmi rezem coatele de balustradă, inspirând aerul mult prea rece pentru mine. M-am săturat de toată situația asta. Vacanța asta ar fi trebuit să ajute pe toată lumea, dar a înrăutățit lucrurile. Nu știu ce a fost în mintea mea să vin.

         Îmi cobor privirea și pot vedea că mai este cineva la fel ca mine. Ia fumuri din țigară și pare total deconectat de lume. Mă încrunt, iar el își ridică privirea făcându-mă să realizez cine este de fapt. Rămân blocată în ochii lui, până când simt atingerea Oanei care mă face să tresar.

          — Emma, ce este cu tine? întreabă fiind încă adormită.

         — Am ieșit să iau puțin aer, mă duc la duș, spun, plecând de lângă ea.

         Ies din baie după ce termin să mă pregătesc și-l văd pe Laur în cameră,  îmi țin prosopul mai bine pe mine și-l privesc deranjată.

        — Ce cauți aici? întreb, iar el își arcuiește o sprânceană.

         — A venit să ne spună să coborâm într-o oră, spune Oana care se întorcea de pe balcon.

        — Există telefon, dar înțeleg că unii n-au trecut în secolul nostru, spun ironică, enervându-l. 

        Iese din cameră, iar eu zâmbesc satisfăcută.

        — Las-o mai moale, Emma. Nu-ți vărsa nervii pe Laur, spune Oana, iar eu o privesc intrigată, urmând să zâmbesc la final.

        — Ești îndrăgostită de el! zic, iar ea îmi face semn să tac. Încearcă să-mi astupe gura, dar mă trag, sărind pe pat și continuând să repet concluzia la care am ajuns. Ești îndrăgostită de el. Prietena mea cea mai bună e îndrăgostită!

         — Emma, încetează, poate te aude! spune amuzată, iar eu mă opresc, analizându-i chipul.

         — Stai, dacă veți ajunge să vă căsătoriți înseamnă că voi fi domnișoară de onoare. Iar dacă Adrian e prietenul cel mai bun al lui Laur înseamnă că va fi cavaler de onoare. Eu nu fac pereche cu omul acela! zic, făcând-o să râdă.

         — Ești așa adorabilă uneori, dar trebuie să revenim cu picioarele pe pământ și să ne pregătim, spune, iar eu cobor de pe pat.

        — Dar unde mergem? întreb fiind foarte curioasă.

        — Dacă tot suntem la munte, ar trebui să mergem să urcăm până în vârf. Și înainte să spui ceva să știi că nu poți refuza! spune, iar eu pufnesc.

        — O, haide! Nu vreau să merg, ți se pare că n-am altceva de făcut decât să mă chinui să urc ca să văd ce? spun, iar ea se amuză și mai tare.

       — Nu mă lăsă singură! Te rog, spune apoi face o față de cățeluș. Oftez,  apoi dau aprobator din cap, făcând-o pe Oana să-mi ofere o îmbrățișare.

        — Ești cea mai tare, te iubesc! spune, amuzându-mă, apoi intră în baie.

       Îmi îmbrac treningul, apoi mă chinui să-mi prind părul într-o coadă. După trei încercări nereușite, reușesc, iar Oana iese din baie deja pregătită.

        — Încă nu ești gata? întreabă, iar eu îmi arcuiesc o sprânceană.

        — Sincer, nu prea mă grăbesc, zic în timp ce mă încalț.

         — De ce? întreabă, așezându-se lângă mine.

        — Pentru că sunt sigură că va fi și știi tu cine, spun, iar ea începe să râdă. Îi arunc o privire care ar putea ucide, iar ea începe să râdă mai rău.

         — Ești îndrăgostită de el! spune imitându-mă, iar eu oftez.

        — Nici nu te gândi, spun, iar sunetul ușii mă salvează.

        — Emma e îndrăgostită? spune Adrian, intrând amuzat în cameră, iar eu simt cum vreau să intru în pământ.

         O privesc pe Oana care e și amuzată decât înainte și pufnesc, îndreptându-mi atenția spre Adrian. Mă privește fix, iar eu încerc să rămân indiferentă.

         — Nu, zic scurt, trecând pe lângă el.

         Cobor scările, urmând să ies afară din vilă. Mă opresc, așteptându-i pe ceilalți, dar le ia o veșnicie. Aud păsările ce cântau în jurul meu și o rază slabă a soarele mă lovește. Mă încrunt din cauza luminii și simt cum mă apucă un ușor tremurat din cauza adierii vântului. Încă este foarte frig. Le recunosc chipurile imediat și mă liniștesc, făcând încă trei pași înainte.

        — Cineva are energie azi, spune Adrian, iar eu îmi dau ochii peste cap, înaintând.

        — Deci vechea Emma s-a întors? continuă, încercând să țină pasul cu mine, dar îmi măresc viteza mersului și mai mult.

         — Ai de gând să mă ignori toată ziua? întreabă, iar eu pufnesc iritată, oprindu-mă și privindu-i chipul.

         — Ce vrei, Adrian? întreb, iar el rânjește, știind că mă enervează.

        — Ce s-a întâmplat cu prietenia? Deja te-ai răzgândit? Sau atracția ta față de mine e prea puternică și numai poți rezista nicio secundă în preajma mea? Să știi că nu te judec, și eu aș fi atras de mine, spune cu aroganță, iar eu pufnesc.

        — Lasă-mă cu balivernele tale, zic, începând să înaintez din nou.

       — Dacă ai fi mai cooperantă, ar fi mult mai ușor, spune iritat la rândul lui, iar eu îmi arcuiesc o sprânceană.

      — Bine, uite ce e, Adrian. N-am chef de vorbă. Hai să terminăm odată traseul montan și lasă prostiile, spun, iar el mă aprobă tăcut.

       Orele trec, iar oboseala pune stăpânire pe noi. Au mai rămas doar doi kilometri, dar fără o pauză, nimeni nu va putea termina traseul. Mă așez pe o buturugă, privindu-i pe Oana și Laur cum se chinuie să ajungă la mine. Se așază și ei gâfâind mult mai rău decât mine și Adrian, mă amuz, iar Adrian se rezumă la doar a zâmbi.

       — Va fi minunat, a spus. Că vom simți că murim până acolo, n-a mai zis, o ironizez pe Oana care-mi aruncă o privire de zile mari. 

        — S-a meritat, uite ce frumos e! spune, dar ce pot vedea în jurul meu sunt doar copacii și pietrele de pe jos.

        — Da, nemaipomenit, spun, iar ea oftează.

         — Nu știi să apreciezi natura! spune indignată, iar eu o privesc dezinteresată. 

        — Gata, fetelor, spune Laur, iar eu mă încrunt.

        — Nu te băga între ele, frate. Emma deja te-a luat în vizor, spune Adrian amuzându-i pe cei doi.

         — Foarte amuzant, hai să mergem, spun iritată, iar el râde.

         — Vă duceți voi doi! Eu numai urc, zic Laur și Oana în unison, iar eu rămân blocată câteva clipe.

          — Se pare că vom merge doar noi, spune Adrian fiind deja lângă mine. Rânjește, iar eu încerc să nu-l bag în seamă.

         — Atunci nu merg nici eu, zic așezându-mă din nou.

         — Ai ales bine că știi că se mai spune despre mine că mănânc oameni, mai ales pe nesuferite, zice, iar eu strâmb din gură.

         — Numai face mișto de mine, spun, iar el mă privește surprins.

         Liniștea se lasă, Oana și Laur uitându-se când la mine, când la Adrian. Mă ridic, mergând mai aproape de margine să văd peisajul, dar totul era acoperit de ceață. Pufnesc nervoasă, atrăgând atenția tuturor.

          — Hai să plecăm, s-a făcut frig și o să se însereze curând, spune Oana, iar toți o aprobăm.

          Încerc să măresc pasul cât de mult pot pentru a ajunge mai repede în cameră, dar Oana mă trage de braț când să intrăm pe ușa vilei.

           — Emma, am o rugăminte mare la tine, zice, iar eu deja știu că nu-mi va plăcea ce-mi va cere.

           — Spune, zic și pot observa strălucirea din ochii Oanei.

           — Îl poți suporta pe Adrian, doar noaptea asta? spune, iar eu încep să râd, crezând că glumește.

            — Tu nu glumești, zic, privind expresia serioasă a chipului ei.

           — Nu mori! Aveți paturi separate, uite poate să doarmă și pe fotoliu sau chiar pe balcon. Te rog, Emma, spune, iar eu refuz vehement.

            — Haide, asta e favoarea pe care ți-o cer pentru ziua aceea când te-am ajutat, spune cu un glas rugător, dar eu continui să refuz.

         — Tu cred că nu realizezi ce-mi ceri. N-am cum să stau cu el în aceeași cameră atâtea ore, spun, iar ea tot nu renunță.

          — Nu se întâmplă nimic, oricum el fumează toată noaptea. N-ai treabă cu el și nici el cu tine, insistă, iar eu oftez.

           — Bine, dar pentru asta îmi ești datoare vândută pe viață, spun, iar ea dă aprobator din cap și mă cuprinde într-o îmbrățișare puternică, aproape sufocându-mă.

          Pleacă de lângă mine, ducându-se lângă Laur și dându-i vestea cea mare. Se întoarce mirat, privindu-mă din cap până în picioare, întrebându-se probabil cum de am acceptat. N-aș fi acceptat dacă Oana nu mi-ar fi atât de dragă, până la urmă e cea mai bună prietenă a mea și mi-a fost alături mereu.

         Merg în cameră, apoi mă așez pe pat, începând să realizez ce tocmai am făcut. Nu durează mult, iar Adrian intră pe ușa camerei, urmând să se așeze pe fotoliul din dreapta mea.

        — Îmi pare rău dacă te simți inconfortabilă, dar promit să nu te deranjez în seara asta în niciun fel, spune, iar eu aleg să tac.

       — Mă duc eu prima la duș, zic după o tăcere mult prea lungă, iar el dă din cap că a înțeles.

       Intru în baie și închid ușa de două ori cu cheia, urmând să-mi controlez respirația după ce pornesc apa. E mult mai intens decât era înainte. Nu cred că voi putea sta cu el toată noaptea, mai bine dorm în munți. Îmi înfășor prosopul în jurul corpului, apoi iau încă un halat pe mine pe care îl leg strâns și ies din baie, întâlnindu-mă cu privirea amuzată a lui Adrian.

         — Eh, asta chiar este ceva nou, spune amuzat apoi trece pe lângă mine, ducându-se în baie.

          Acum că a plecat pot să mă schimb, dar de ce să risc? Nu, rămân așa chiar dacă mi-e frig. Îmi pregătesc pijamalele, apoi sar ca arsa când aud ușa și-l văd ieșind doar într-un prosop.

          — Nu crezi că e frig? întreb, iar el zâmbește.

         — Mie-mi place frigul, spune, iar eu îl privesc contrariată.

         — Nu toți suntem pudici.

        — Crede-mă că pot vedea asta, zic apoi intru în baie să mă schimb în pijamale.

        Ies și-l pot vedea de data asta deja îmbrăcat și cu țigara pregătită pentru a fuma. Îl analizez și nu pot înțelege de ce mai poarta cămașă de noapte dacă o ține complet descheiată.

         — O port doar pentru tine, spune, răspunzând întrebării din capul meu.

         — Apreciez, zic, căutându-mi cu privirea telefonul.

         — E pe noptieră, zice, iar eu mă încrunt.

        — Nu știam că poți citi gânduri, spun, iar el se amuză.

        — E logic, dacă nu căutai ceva cu care să-mi dai în cap, atunci sigur căutai telefonul, spune, iar eu zâmbesc amuzată.

        — Aș vrea să te contrazic, dar n-am de ce, spun așezându-mă în pat.

        — Deja te pui să dormi? întreabă mirat, iar eu mă încrunt.

        — Asta fac oamenii normali la ora asta.

        — Nu chiar, spune apoi încearcă să-și continue ideea, dar îl opresc.

         — Mai bine taci, rostesc, iar el zâmbește.

         Mă așez mai bine și închid ochii, încercând să adorm, dar zgomotul pe care-l produce nu mă lasă. Număr până la zece în gând apoi deschid ochii, observând că și-a pus ceva de băut. Îl privesc surprinsă, neînțelegând de ce bea atât de mult. Își îndreaptă atenția spre mine și-mi închid rapid ochii cu speranța că n-a observat că sunt trează. Îl aud că se ridică apoi se întinde lângă mine.

        — De ce nu dormi? întreabă, privindu-mă, iar eu îmi îndrept atenția spre tavan.

        — Nu știu, nu pot, spun, iar el păstrează tăcerea pentru câteva clipe.

        — Tu chiar crezi că sunt niște prostii de moment? întreabă din senin, făcându-mă să-mi amintesc de ziua de ieri.

       — Adevărul e că habar n-am ce e, spun, atrăgându-i atenția.

       Tăcerea se așterne, dar tensiunea se ridică în aer și pot simți cum mă sufoc. Mă ridic din pat, apoi merg în grădina vilei, încercând să-mi reabilitez respirația. Închid ochii, lăsând vântul să mă trezească la realitate.

        — Ești bine? întreabă, fiind în spatele meu.

        — Nu face asta, zic cu greu, iar el tace.

        — Ce să nu fac? întreabă, iar eu îmi deschid ochii, privind stelele de pe cer și încercând să mă calmez.

         Tăcerea se așterne din nou, niciunul din nou nu face un pas, doar stăm. Niciunul neînțelegând ce se petrece. Nu credeam că se va ajunge aici niciodată, n-am mai simțit asta niciodată.

          — Emma? sparge tăcerea, iar eu oftez.

         — La naiba! zic, apoi mă întorc și merg spre el, urmând să-l sărut.

          Nu ezită nicio secundă și mă sărută înapoi, făcând totul din jurul nostru să dispară. Frigul numai putea fi simțit, lucrurile de lângă noi numai puteau fi văzute, eram doar noi.

           Ne îndepărtăm unul de altul. El fiind încă șocat, iar eu tocmai realizând ce s-a întâmplat, dar cu toate astea niciunul dintre noi nu zice nimic, privirile noastre spunând ce mai era de spus.

Cam atât a fost și acest capitol!
Sper că v-a plăcut!

2200 de cuvinte!

Pe data viitoare dragii mei!