》Emma《

            Îmi pun ultimele caiete în mica geantă pe care o mai car la facultate. Acesta este cel mai important an, ultimul an. Am luptat din greu să ajung până aici şi am trecut peste toți şi toate, nu m-am lăsat doborâtă de nimic. Aşa am fost învățată de mică, să nu renunț niciodată.

              Pornesc pe drum, dar întâi trebuie să mă întâlnesc cu Oana şi Cătălina, cele mai bune prietene ale mele. Ne-am cunoscut la cafeneaua de lângă facultate şi de atunci am fost de nedespărțit. Cum nu a putut fi totul bine pe parcursul acestor trei ani, în facultate se află inamicul meu: Adrian Toma. Ne-am cunoscut prin prietenul Cătălinei şi de atunci l-am urât. Prezența lui e respingătoare cu aerul lui de arogant macho.

                Din primele minute de când ne-am cunoscut, mi-a făcut avansuri făcându-mă să nu-i suport nici măcar vocea. Dar nu a renunțat, de trei ani de zile sunt în raza lui de prădător, dar nu voi ceda. Niciodată nu cedez, eu sunt Emma Tudor, fiica soților Tudor. Cei mai ambițioşi şi mândri oameni din România.

                  Cobor din maşină la punctul de întâlnire şi aştept să își facă apariția, după ce am trimis câteva mesaje fetelor.

                  — Emma! Ai venit, spune Oana apoi mă îmbrățişează.

                  — Ce a durat atât, fetelor? întreb apoi le fac semn să urce în maşină.
   
                 — Stai! Nu pleca, i-am promis lui Laur că-l iau şi pe el, spune Oana, iar mintea mea are un singur gând: Dacă vine Laur, vine şi Adrian?

               — Laur are maşină, spun sperând să scap în timp ce Cătălina începe să chicotească.

               — I s-a stricat maşina, spune, iar eu mă rog să nu vină cu acel om.

             — Să se ducă cu ăla, zic eu pregătită să plec, dar Laur şi Adrian deja au intrat în maşină.

             Privesc spre fete care s-au aşezat în spate cu Laur indignată. Se aşează lângă mine apoi rânjeşte ca un măgar ce este. Îmi dau ochii peste cap şi pornesc maşina.

              — Mai încet, iubito. Vrei să ne omori? Ce conduci cu aşa viteză? spune şi îmi vine să pun o frână special ca să se lovească.

             — De tine nu mi-ar părea rău, spun apoi zâmbesc fals în timp ce ceilalți râd. Se uită nervos la mine, l-am atins unde nu trebuia? Nu-mi pasă.

             Ajung în fața facultății şi sunt prima care coboară. Încerc să fug de spațiul în care se află arogantul acesta, chiar dacă asta înseamnă să merg cu douăzeci de minute mai devreme la sala de curs.

             — Stai, Emma! Unde fugi aşa, spune Cătălina pe care aş vrea să o omor doar cu privirea, dar fără reuşită.

             — Întărzii, zic sperând să scap.

            — Cursul nostru începe peste douăzeci de minute, mai stai cu noi, Emma, spune Oana şi simt cum sângele îmi fierbe în vene doar când îi văd rânjetul acela de bou!

            — Nu poate sta în prezența mea, sunt irezistibil şi poate îi este frică că va sări pe mine, spune apoi rânjetul lui enervant reapare pe fața lui. Îmi încleştez pumnii sperând să mă calmez, dar fără rezultat.

              — Doar în visele tale voi sări eu pe tine, scumpule, spun apoi plec pentru că, pur şi simplu, nu mai suport prezența lui.

             Mă enervează prezența lui, mă enervează zâmbetul lui tâmp, mă enervează ochii lui albaştri care mă privesc amuzați de reacțiile mele. El mă face din om, neom. Mă transformă într-o grămadă de nervi reprezentați de corpul meu.

             Intru în clasă şi mă bucur că sunt singură. Acum că este ultimul an, nu toți studenți îi mai bucură cu prezența pe profesori. Mi se pare o prostie. Anul acesta e licența, de unde vor şti să o facă dacă nu aud indicațiile unui profesor? În schimb, mai mult ca sigur, la bal vor veni toți. Cine spune nu distracției? Nimeni, toți vor să se distreze.

                Doar eu am alergat să fiu prima la curs, dar altfel nu scăpam de el. Vorba aceea, vremurile disperate cer măsuri disperate.

               Mă scotocesc prin geantă după caiet când observ că au trecut cele douăzeci de minute, chiar treizeci şi nimeni nu apărut. Nici măcar profesorul.

                 Oftez nervoasă şi bat cu degetele în masă aşteptând să răspundă la telefon Oana. Mă mai uit la oja de pe unghii, apoi continui să bat în masă. Căsuța vocală mă întâmpină din nou şi arunc cu pixul pentru a-mi vărsa nervi. Bag caietul şi tot ce aveam pe masă în geantă, fără pix. Este pierdut pentru veşnicie.

                  Mă ridic şi ies pe uşă, trântind-o în urma mea, apoi mă uit după dragele mele prietene. Nu sunt de găsit, aşa că, încerc să apelez din nou.

                 Când aud pentru a treia oară căsuța vocală arunc cu telefonul care aterizează la picioarele cuiva.

                 — Cineva s-a trezit cu fața la cearșaf azi? spune în timp ce-mi arată telefonul cu o zgârietură pe ecran prin fața ochilor.

                  — Marius, chiar n-am chef acum, spun exasperată bătând cu piciorul nervoasă pe iarbă.

                   — Crede-mă, am văzut asta. Ce ai pățit? întreabă curios cu ochii mari la mine.

                   — Ce s-a întâmplat cu cursul de la ora doisprezece?

                   — A fost anulat, avem toată ziua liberă. Cel puțin, cei ce vor deveni avocați.

                    Oftez iarăşi şi încerc să mă calmez. Mie de ce nu mi-au spus nimic? M-au lăsat aici singură.

                   — Hai Emma, e doar un curs. Nu trebuie să te agiți aşa, spune apoi îşi pune mâinile pe umeri mei şi încearcă să mă calmeze.

                    — Dacă ai sta ca prostul o jumătate de oră în clasă, singur, n-ai mai spune asta.

                      — Nu te-au anunțat fetele? întreabă mirat, iar eu dau aprobator din cap. Trădătoarele acelea m-au lăsat vulnerabilă în clasa aia.

                     — Eu plec, vorbim mai târziu, Marius.

                     
                     — Unde fugi, iar? aud vocea enervantă şi imediat mă trezesc cu o mână de după gâtul meu.

                   Îmi încleştez maxilarul şi îi dau jos mâna după mine. Dacă aş putea să-l omor, aş fi cea mai fericită. Nici nu vreau să mă gândesc pe ce fete au mai umblat mâinile alea, nici măcar nu vreau să-mi imaginez. Toată facultatea ştie ce poamă e, nu, de fapt, tot Bucureştiul ştie.

                   Numai eu am cunoscut zece iubite de-ale lui. Iubite pentru o scurtă perioadă de timp, unele relații ale lui au durat şi două ore. Arogantul are până şi o listă cu toate victimele lui. Mi se pare de prost gust să ai o listă cu aşa ceva, dar lui, evident, i se pare super mișto. Mă dezgustă, pur şi simplu.

                  — Undeva departe de tine.

Cam atât a fost şi acest capitol!
Sper că v-a plăcut!

Un nou început al celor doi! Sper să vă placă varianta rescrisă.

Am vrut să rescriu această carte pentru că am considerat că poate mai mult, aşa că, iat-o aici.

Capitolele vor ieşi o dată pe săptămână, sper eu. Pentru că, mai am o carte de terminat.

Până la următorul next, ne vedem la cealaltă carte a mea!

1182 de cuvinte!

Pe data viitoare dragii mei!