Afară s-a luminat de ziuă. Toți suntem în jurul focului, privind prin acesta în căutarea răspunsurilor pe care mințile fiecăruia le creează.

    Unde e Jacob? De ce nu l-am găsit? De ce Care se comporta seara trecută de parcă noi am fi vinovați de dispariția iubitului ei? Ce se petrece în pădurea asta? Ca acestea, există multe alte întrebări care ne chinuie pe toți. Sunt sigură.

    Confuză, obosită și nedormită, îmi ridic ochii din focul ce pare a se stinge ușor-ușor și tot ce văd în fața mea, este un grup de oameni triști, îngândurați și obosiți care fixează continu același punct imaginar. Unde ești, Jacob? Pur și simplu, unde ești?

    — S-a făcut ziuă, toată lumea! Pornim din nou în căutări sau anunțăm poliția? Are cineva vre-o idee? întreb sperând să-i fac pe toți să mă privească, însă singurii ochi care se ridică pentru a mă privi, sunt cei ai lui Matt.

    Zâmbetul sincer de pe fața lui îmi descrie fericirea de a descoperi că în sfârșit cineva are o idee despre ce ar trebui să facem, asta în timp ce durerea din ochii lui e mai mult decât evidentă. Durere ce se citește în ochii noștri, ai tuturora de fapt.

    — În sfârșit cineva cu o idee bună! Ar trebui să te faci detectiv, Ele! spune privindu-mă direct, eu înapoindu-i zâmbetul cu care mă privește, asta în timp ce Scott își ridică privirea furioasă către mine.

    Uneori nu înțeleg ce e cu el. Alteori, ca acum, îl înțeleg la perfecție. Însă asta nu înseamnă și că-i voi permite întotdeauna să facă ce vrea cu mine. Căci văzând reacția lui în ceea ce mă privește pe mine și Matt, cel pe care-l privește de zici că e pe cale să-i rupă gâtul, nu ameliorează deloc starea de nervozitate pe care o resimțim cu toții.

     — Nu, mulțumesc. Prefer să devin pictor! îi răspund scurt, Scott ridicându-se rapid în picioare și venind spre mine.

    Îmi agață brutal încheietura stângă și-ncepe să tragă de mine de parc-am fi singuri aici sau de parcă eu chiar aș tăcea. Confuză, încerc să scap din strânsoare dar el doar îmi aruncă o privire plină de ură și mă ignoră. Brusc, înainte de a intra în cort, cineva îmi agață încheietura dreaptă, iar eu mă opresc oprindu-l astfel și pe iubitul meu furios peste poate.

    — Eu v-am adus aici ca să vă limpeziți mințile, nu să creați scene! Dă-i drumul la mână Elenei, Scott! Acum! spune printre dinți bărbatul din spatele meu, întruchipat de Matt.

    Privirea roșie de nervi și pregătită de atac a iubitului meu, se întoarce rapid către el trecând prin mine și făxându-l dur, asta în timp ce Matt pășește spre interiorul cortului venind rapid în dreapta mea, continuând să-l sfideze cu privirea pe bărbatul roșu de nervi din fața mea.

    — Niciodată! Ce-o să faci pentru asta, Matt? O să mă bați? spune Scott zâmbind, ironia citindu-i-se nu doar pe față și reacții, ci și în suflet. 

    La naiba! Nu am cunoscut niciodată partea asta violentă a lui. Cine ești de fapt, Scott McCall? Cine ești și cum ai ajuns în viața mea?

    — Dacă e nevoie, da! spune bărbatul șaten cu ochi albaștri din spatele meu, sărind în apărarea mea, totul transformându-se într-un real fiasco. 

    Cei doi încep să se lovească, pumnii lor lovind în stânga și-n dreapta(,) asta în timp ce pe mine m-au aruncat undeva departe de ei, rămânând să-i privesc și să-ncerc să-i despart. Însă cum o s-o fac? Cum, când ei sunt doi bărbați, iar eu sunt o singură și simplă fată?

    Confuză, îmi scutur rapid capul și ies din cort începând să le strig pe fete, care vin rapid într-u ajutorarea mea. Nu am crezut niciodată că voi trăi asta, mai ales că așteptările mele în privința relației dintre mine și Scott precum și motivele ce ies din gura lui, pur și simplu mă...șochează.

    Timpul parcă stă în loc, iar corpul mi-e ca și amorțit de ceea ce se întâmplă în fața mea. Brusc, când revăd clipa bătăilor pe care mama le îndura de la tata pe vremuri, îmi strâng pumnii pe lângă corp, linia fină a sprâncenelor mele curbându-se rapid și sigur.

    — Dacă nu vă opriți, sun la poliție! țip deodată, toți oprindu-se agitați, privirile lor ațintindu-mă, fixe.

    Nimeni nu cunoaște povestea mea reală de viață. Nimeni, cu excepția celor două fete care se împart rapid, trăgându-i pe cei doi nebuni de brațe în două colțuri diferite ale cortului. Ochii mei cad pe trupul nemișcat însă încă furios al lui Scott, iar eu mă pierd în amintiri, retrăindu-le pentru o a doua oară.

    — Lena, de ce-ți faci asta? Ești bine? Uite, ei sau oprit. Hei, nu plânge, nu...la naiba, Scott! Ce-a fost în mintea ta? spune Clarise, sosind rapid lângă mine, privindu-mi iubitul care doar stă ca o statuie în fața noastră, privind scena din fața ochilor lui, nedumerit.

    — O să regreți asta, McCall! îl aud pe Matt spunând, însă simt că nu mai rezist și că mă voi sufoca aici, așa că părăsesc rapid cortul și ies afară.

    Inspir profund aerul rece al toamnei târzii, asta deși e Ianuarie deja și încerc să mă concentrez pe ceea ce-mi repetam mereu când aveam astfel de amintiri. Voi uita, pentru fratele meu. Voi rezista, pentru că sunt puternică. Voi păstra tăcerea, pentru ca nimeni să nu afle secretul acesta întunecat al trecutului meu.

    Tata nu era o persoană violentă, de obicei. El era așa...devenea așa mai bine zis, atunci când se îmbăta. Și deși nu obișnuia să bea, când se simțea încolțit de ceva sau cineva, începea s-o facă. Și bea atât de mult, încât toți nervii lui erau răsfirați asupra noastră...adică a mea și a mamei, pentru că Jo era un bebeluș în vremurile acelea.

    Apoi, după ce anii au trecut și pe tata l-a convins cumva fratele mamei să renunțe la alcool, placa s-a schimbat. Loviturile lui au încetat, însă nu și jignirile care sau înmulțit. Îmi amintesc destul de puternic fiecare palmă a sa. Îmi amintesc destul de clar cum ne închidea pe mine și mama în două camere diferite, pentru a ne lovi pe fiecare, astfel încât să nu vedem asta.

    Poate credea că se protejează astfel sau poate credea că nimeni nu va vorbi, astfel. Nu știu. Cert e că totul a continuat până în acea zi. Ziua în care totul s-a terminat. Împlinind vârsta majoratului și nemaiputând rezista să vadă tratamentele pe care eu și mama le primeam din partea tatălui nostru, Jared a pus punct destul de puternic.

    L-a anunțat că imediat ce-și va găsi un apartament departe de oraș, ne va lua pe mine și mama. Iar asta nu a făcut decât să complice lucrurile. Profitând de petrecerea de angajare la care fratele meu a mers invitat de prietenii lui, tata a strâns totul cu scopul de a-l pedepsi pe fratele meu.

    Iar la apelul unui complice, „prieten" din anturajul lui Jare, tata a aflat locul petrecerii și ne-a luat pe mine și mama cu el, pentru a fi martore pedepsei fratelui meu. Deși era băut, nu i-a păsat de viețile noastre. A condus atât de tare, încât în drumul spre locul petrecerii am crezut că ne vom accidenta.

    Dar nu a fost așa. Am ajuns acolo cu bine, Slavă Cerului. Dar ce a urmat după, a schimbat total cursul lucrurilor. Din vina lui, nu am mai dormit bine nopțile. Din vina lui, car o o greutate uriașă pe umeri. Din vina lui, fratele meu mă privește ca pe asasina părinților noștri, deși știe foarte bine cum s-a întâmplat totul.

    Un braț se așează rapid pe umărul meu, iar eu tresar. Îi pot auzi pașii lui Matt aducându-l și așezându-l pe aceeași stâncă pe care stau eu și tot nu-l pot privi. E de parcă rușinea...sau chiar frica de nu revedea ce am văzut în ochii lor, în cort, să nu mă ucidă de data asta. Căci dacă el nu a făcut-o, atunci poate...

    — Eu nu cunosc povestea ta de viață, dar îl cunosc pe tatăl tău din spusele tatălui meu. Și nu părea a fi un bărbat rău, Ele! spune el, iar eu nici nu-l privesc.

    Mâna mea, cea care frământa până acum în palme pietrișul, se deschide pentru câteva secunde. Oftez scurt, închizându-mi pumnul la loc și-mi trag nasul. Nu-i voi spune adevărul. Nu-i voi distruge imaginea părintelui meu, din mintea lui. Nu știu dacă voi rezista unui șoc(,) ca cel în care el mă va trăda.

    — Nici nu era. Era doar...puțin nervos. Atât, îi spun eu și mă aplec, luând alte pietre cu mâna dreaptă.

    — Dar te-a speriat destul de rău, din moment ce ești în starea asta. Nu-i așa? spune el, amintirile trecutului blocându-se pe imaginile în care el mă lovea. 

    Furioasă, arunc pietrele spre golul din fața mea, respirând ca după maraton. Mâna încă îmi este întinsă spre nicăieri, mintea mea repetându-mi că sunt puternică. Și sunt. Am devenit așa, doar din cauza ta, trecutule. Și nu voi înceta niciodată să fiu. Vei vedea asta.

    — Nu, nu e. E vorba de altceva(,) aici, Matt. Nu e tata, ci faptele voastre care apasă ca un cuțit în pieptul meu, tăind din ce în ce mai adânc rana provocată de de dispariția lor! Ai înțeles? spun rapid, ridicându-mă în picioare și pornesc grăbită spre cort.

    Indiferent ce va fi, niciodată nu voi vorbi. O dată, pentru că nu mai are rost să fac asta și apoi pentru că nimeni nu mă va proteja. Nu mă va mai proteja(,) așa cum crezusem o dată că o face el. Iubitul meu, Scott McCall.