Seara acoperă încet și sigur casa, tensiunea resimțită pe timpul zilei menținându-se încă. Cuminte, stau rezemat de peretele alb din centrul case care desparte treptele ce duc către dormitoare de restul casei și bucătărie, așteptând meditativ o explicație logică a sosiri lui Damon aici. 

               — Stefan, a avut loc un..., aud brusc, vocea lui Suzy scoțându-mă din reveria propriilor memorii. Ce se petrece? întreabă blonda brusc, formulând o întrebare datorită cel mai sigur mirosului încă prezent al fratelui meu aici.

               Astfel, iată-mă prins între două limite: cea de a-mi minți Îndrumătoarea și cea de a-mi salva fratele care nu a contenit niciodată până-n ziua de azi s-o amenințe pe fata care a avut grijă de mine în locul lui.

               — Totul e bine, Suzy! exclam adunându-mi curajul de a vorbi, pornind către ea.

               Privirea ei devine întunecată brusc, specifică celor ca noi asta în timp ce sprâncenele i se unesc devenind palide. Știu că vampirul din ea e pe cale să-și facă simțită prezența, de aceea și înaintez spre ea încercând s-o liniștesc din privire. Dar nu mă ascultă. Vampirul e mai puternic decât ea.

               — Nu, nu e! exclamă blonda printre colții vizibili. Cine e în casă, Stefan? întreabă apoi, știind că aici nu poate intra nimeni supranatural cu excepția celor invitați.

               Dar cum atât Damon cât și Klaus au fost invitați aici, ei bine iată noua noastră problemă. Acum, nu-l putem scoate din casă pe nici unul din ei fără voia lor. Astfel, Damon va rămâne aici până va decide de unul singur să plece, iar Klaus va intra și va pleca ori de câte ori dorește. 

               La naiba!

               — Nimeni, doar..., zic însă blonda mi-o taie rapid lipindu-și palma de pieptul meu.

               Oricât aș încerca să mă feresc de ea, nu voi reuși. De aceea, oricât aș fi încercat să mă depărtez de ea pentru a o împiedica să-mi citească gândurile – puterea ei ținând de acest detaliu – nu am putut. Astfel, fără voia mea i-am acordat nu doar informația de care avea nevoie ci și șansa de a se supăra pe mine deoarece am mințit-o fără voia mea.

               — Nu e nevoie să mă minți Stef, spune ea permițându-le sprâncenelor ei se alinieze încet. Știi asta, nu? spune la final deși vampirul încă există afișat pe întreaga-i expresie facială.

               — Da, răspund rușinat coborându-mi privirea. E Damon, răspund cu vocea joasă, stinsă de rușine și plină de teama că se vor înfrunta.

               — Bine, răspunde ea. Doar să nu mă deranjeze și totul va decurge ca până acum! exclamă la final.

              Îi simt trupul răsucindu-se pe covor așa că-mi ridic încet privirea spre ea, observând-o plecând în liniște către dorimitorul ei. Și atunci înțeleg că duritatea reacției ei a fot mai mare decât forța cuvintelor rostite. De aceea știu ce am de făcut pentru astă-seară, iar acel lucru este de a vorbi cu el. Fratele intrat în casa mea dintr-un motiv necunoscut în întregime.

               Îmi trec mâna prin părul șaten și mă simt agitat, dar mai presus de asta, îngrijorat deoarece nu știu ce-mi rezervă viitorul. Seara asta se va încheia în curând, mâine probabil nici nu se va observa sosirea lui Damon aici, însă după?! Oare cum vor decurge lucrurile, după?

              Dar ies rapid și din această transă plină de capcane, întrebări și necunoscute datorită ringtonului telefonului din buzunar pe care de îndată ce-l scot și privesc ecranul aparatului știu că urmează alte belele pentru viitor. De ce a trebuit să nu mă abțin? De ce am intrat în viața ta Lena, când puteam foarte bine să stau departe? Pur și simplu, de ce?

              — Alo? zic în schimb, alegând să-mi urmez instinctul de a vorbi cu șatena pe care fără voia mea, cumva, am ajuns s-o plac într-atât încât să simt că mă îndrăgostesc de ea.

              — Stefan, poți să vii să mă iei? spune vocea ei plânsă, panica cuprinzându-mi rapid mintea. Ajută-mă, vreau doar să ies de-aici! exclamă ea la final, frica și gândul că originalul Klaus o are întunecându-mi mințile.

              — Liniștește-te, Len, îi spun agitat uitând complet de orice altceva căci mă concentrez doar pe ea. Vin imediat, doar trimite-mi loc..., dau să zic însă apelul se întrerupe. Alo? zic panicat ca naiba, îndreptându-mi pașii către ușă. Lena, mă mai auzi? vorbesc continuu, însă liniștea mă panichează și mai rău.

             Ajung în câteva clipe lângă ușă începând nervos să-mi încalț adidașii negri, vocea fratelui meu spărgând oarecum amalgamul de idei din mintea mea panicată. Îl ascult, îl recunosc și-l simt de la depărtare, însă tot nu mă pot opri din a-mi dori ca măcar acum să se comporte diferit.

              — Ce faci, amorezule? spune el relaxat, forțându-mi trupul să se îndrepte. Pleci să-ți vezi noua cucerire? insistă să fie ironic, nesimțit și chiar arogant.

              De aceea aleg să-l ignor, începând să merg spre ușa de la cei nici câțiva centimetri de mine, spunându-mi, amintindu-mi și repetându-mi în minte că el nu se va schimba niciodată.

              — De ce te prefaci că nu mă auzi? dar insistă, iar asta mă enervează și mai rău. Sau poate în minte ți se repetă cuvintele:„Salvează-mă, Stefan! Nu știu unde sunt!" spune din nou, pe un ton ironic, mimând ultima frază ceea ce nu-mi induce în minte decât două posibilități: fie îi place să mă tortureze cu amintirile, fie Elena e la el...

             La naiba, Damon! La naiba!

             Așa că, deși știu că nu e corect, mă răsucesc totuși pe călcâie și-l fixez cu privirea pe bărbatul care-mi e frate, criminal și transformator, ochii lui verzi privindu-mă strălucind parcă de bucuria că eu reacționez în sfârșit.

             — Ce-ai zis? întreb privindu-l – cu colții vizibil încleștați – în ochi cum ironia lui crește în intensitate, demonstrându-mi un singur lucru: fratele meu e mort.

             — Dar ce nu am zis, reia venind către mine în timp ce privește plictisit tavanul. Chiar te crezi atât de deștept cât să găsești ceva inexistent, sau suficient de inteligent încât să-mi dai ceea ce vreau ca să pot pleca? spune din nou, amintindu-mi că el întotdeauna „vrea ceva" când vine la mine. 

             Întotdeauna!

             — Ce vrei de data asta, Damon? întreb lovindu-mă de aceeași expresie nulă care-mi forțează ochii să privească scurt tavanul alb, apoi trupul să se răsucească spre a termina cu închisul fermoarului de la pantofi. 

             Ca la auzul cuvintelor lui, să mă ridic rapid în picioare simțind cum focul pe care l-am stins ușor-ușor de-a lungul timpului creat de către el pentru el în interiorul meu, e pe cale să mă înghită. Dar păcat, Damon. Ar trebui să știi că dacă voi arde eu, atunci te voi lua cu mine fără să clipesc...

              — Să arzi lemnul alb și să distrugi leacul pe care l-ai găsit împotriva vampirismului, frate! spune apropiindu-se de mine. Altfel, mica ta Elena va muri! reia mândru, privindu-mă în ochi.

             Șocat de ceea ce urechile mele aud, îl privesc depărtându-se de mine și mă răsucesc pe călcâie spunându-mi:„ nu mi-ai înșelat niciodată așteptările, Damon!" Dar de îndată ce conștiința îmi repetă papagalicește ultima lui frază, realizez despre ce e vorba de fapt și ce caută el în casa mea. Deci, Lena e la el nu la Klaus... La naiba! De aceea, fără să clipesc, să gândesc sau să spun ceva, mă răsucesc rapid pe călcâie și-l lovesc peste față trântindu-l la podea.

             Îl aud râzând drăcește și știu că e nebun, deci nu sunt deloc surprins de reacția lui. Însă când îmi amintecs cuvintele lui legate de fata pe care o iubesc, simt cum mă înfurii și mai tare, creatura din mine năvălind furioasă asupra monstrului de la podea, lovindu-l fără milă și fără nici cea mai mică doză de regret. Norocul lui însă, apare la momentul cel mai potrivit, chiar înainte ca pumnul meu roșu – culoare deprinsă în momentul transformării în vampir – se oprește la câțiva centimetri de fața lui plină de sânge chiar de către ea. Blonda din casa mea, care mi-e soră, prietenă, profesor și sursă de curaj.

La naiba, Damon! Cât noroc poți să ai?!