— Eu..., de fapt.., o aud zicând semn că nu știe să mintă deși cumva maschează asta, întrebările mele legate de ea înmulțindu-se din ce în ce mai rău.

          Cine ești, Lena Pierce? De ce ție nu-ți pot citi gândurile? De ce nu-ți anticipez mișcările ca celorlalți? De ce mă faci să mă simt atât de mic în comparație cu tine, deși monstrul însetat de sânge sunt eu și nu tu? Cum de te-am întâlnit eu din mii de alți vampiri din lumea întreagă?

          Îmi scutur însă capul de întrebări de îndată ce o văd mutându-și privirea spre mine ca mai apoi s-o observ căzând din picioare ca trăznită. Alerg rapid spre prinzând-o la timp în brațe și deși mi-am interzis din prima secundă s-o mai privesc așa, iată că totuși nu mă pot abține. Ești așa de frumoasă, Lena... Dar îmi scutur din nou capul, devenind agitat și mi-l așez rapid pe pieptul ei pentru a-i simți bătăile inimii exact așa cum am făcut atunci.

          Deși am vrut să uit, totuși acea noapte va trăi veșnic în inima mea moartă de atâția ani. Secunda în care am atins pentru prima dată un trup diferit de al tău, iubito, va dăinui per eternitate; iar imaginea cu mine purtându-te din nou spre nicăieri Lena pare a se repeta din nou. Te-aș conduce acasă Lena, dar nu știu pe unde s-o iau și nici dacă pot intra, la fel cum nu știu nici dacă fratele tău poate avea grijă de tine sau nu.

          Așa că iată-mă luând prima și cea mai neînțeleaptă decizie acum, chiar dacă pentru moment mi se pare a fi cea mai grozavă și te port în brațe ca pe o mireasă prin pădurea mare spre casă. Casa mea în care voi avea grijă să te trezești, dar în care de această dată nu-ți voi mai fura amintirile. Mai ales că deja ai un comportament ciudat la adresa mea.

          Încerc să mă folosesc de ideea de a alerga cu ea în brațele mele, însă de îndată ce îmi reamintesc acea noapte mă opresc. Nu vreau ca tu să crezi despre mine același lucru pe care l-au considerat majoritatea oamenilro până la tine, Lena. De aceea pășesc apăsat, din ce în ce mai alert spre marginea dinspre vest a pădurii cu scopul de a ajunge mai repede acasă.

          Într-un maximum de trei sferturi de oră ajung acasă, așa că împing ușa cu piciorul și intru înăuntru scrutând cu privirea încăperea pentru un loc în care să o așez pe Frumoasa Adormită din brațele mele. Iar când observ canapeaua din centru, pășesc grăbit într-acolo, mintea mea fiind într-un singur loc: trebuie să te fac să îți revii cât mai repede, Lena.

          O așez apoi pe canapea cu grijă să nu o lovesc, întinzând-o și apoi îmi îndrept spatele. Scrutez încăperea din priviri, apoi mă folosesc de puterea comunicării cu ceilalți și o strig pe cea cu care împart casa deși suntem doar prieteni, ea fiindu-mi și un foarte bun profesor căci atunci când am fost trasnformat ea m-a învățat să-mi mențin vie umanitatea și controlul asupra ucigașului din mine.

          O strig continuu, devenind din ce în ce mai agitat și mă folosesc chiar și de super-privirea noastră închzându-mi ochii și căutând-o astfel prin fiecare loc al casei cu etaj, dar tot inutil. Nu e. Unde ești, Susan? Unde te-ai ascuns? Agitat, mă văd deja în fața a două lucruri aproape imposibile de realizat. Primul ar fi acela de a rămâne cu fata care încă nu-și deschide ochii de pe canapeaua mea și al doilea, acela de a-mi căuta profesoara.

          Și deși știu că nu e corect, totuși mă văd în imposibilitatea de a gândi clar în așa probleme. Mai ales că deja toată lumea știe că un vampir ca mine, în sitauții critice, nu poate gândi logic deloc. Așa că iată-mă luând prima și cea mai tâmpită decizie alegând să sun exact persoana cu cea mai proastă reputație din univers. Monstrul de care am scăpat cu multe greutăți, acum multe secole în urmă, un Original.

           Privesc confuz telefonul din mâna mea, pe care l-am scos într-un moment critic după cum am specificat deja și-nghit în sec. Mă-ncurajez singur spunându-mi că e singura cale..., singurul mod în care te pot aduce înapoi, Lena și apoi formez numărul lui dând apelare și ridicând telefonul la ureche. Acesta sună o dată, de două, de trei și exact la a patra apelare când deja mă pregăteam să închid apelul, vocea lui mă aduce înapoi cu picioarele în camera de zi a casei mele.

          — Stefan Salvatore, asta da surpriză plăcută! spune vocea lui mândră, amintindu-mi trecutul pe care am luptat atât de mult să-l uit.

          — Am nevoie de ajutor, tu fiind singurul care poate face asta! exclam încă nesigur pe mine dar cu nevoia uriașă de a te salva Frumoasă Adormită.

          — Desigur, vampirașul meu fugar, rostește el forțându-mă să-mi rotesc ochii înjurându-l în gând chiar și cu riscul ca el să știe asta. Orice pentru tine, spune apoi și-nchide apelul lăsându-mă în stare de șoc.

          La naiba, ce-am făcut? Cum să-l sun și să-i cer tocmai lui ajutorul? La naiba, Stefan! La naiba! aproape că mă-njur singur, dar de îndată ce mă răsucesc pe călcâie și o văd pe fata încă adormită de pe canapea decid că am făcut bine ce am făcut.

          Agitat, neștiind ce să fac, realizez că prin minte îmi trec tot felul de idei nebunești. Am întrebări fără răspuns, am idei neclare despre starea Frumoasei Adormite și am un singur țel acum: trezirea ei, chiar și cu riscul de a o pune în pericol pentru totdeauna. Deși mă-nvârt continuu ca o morișcă, nu mă pot opri din gândit și căutat cu puterile specifice prietena. Dar tot făără folos, căci nu reușesc s-o văd niciunde în casa asta sau măcar în jurul ei, limita acestei puteri fiind doar d ecâțiva kilometri în care ea nu e pe niciunde.

          Deja simt că o iau razna, așa că îmi trag un scaun lângă canapea și mă așez. Îmi așez capul pe marginea acesteia și scap un oftat mic printre buze, închizându-mi ochii. La doar câțiva centimetri de mine stai tu, Lena, iar eu simt că înnebunesc și mai rău căci mirosul tău, cel al sângelui tău precum și bătăile inimii tale care parcă mă-ndeamnă să comit păcatul mă forțează astfel să-mi vină să mă bat pentru că stau atât de aproape de tine în ciuda restricțiilor proprii.

          Te simt agitându-te, speranța și gândul că te vei trezi încolțind în mine ideea de a-l suna și opri pe cel ce l-am chemat deja. Dar deîndată ce văd cu ochii mei că acest lucru nu se întâmplă, iată-mă ridicându-mă nervos în picioare în timp ce mă răsucesc rapid pe călcâie și lovesc astfel piciorul mesei din spatele meu.

          Mă-njur în gând pentru durerea fizică pe care am căpătat-o atunci când am primit umanitatea și controlul înapoi, dar mă-mpiedic să gândesc mai mult. Pentru că astfel va exista riscul de a-l aduce aici și pe cel care e singurul vinovat de tot în ciuda faptului că suntem frați. Clipesc scurt, apoi împing scaunul departe și mă așez lângă fata ce doarme destul de adânc, încă.

          Deși e o nebunie, știu, îmi trec totuși mâna prin părul ei moale, catifelat și șaten prin minte trecându-mi trecutul atât de mult încercat. Imaginea cu mine repetând asta cu o persoană diferită însă atât de asemănătoare celei din fața mea acum, făcându-mă să mă simt nervos. Pe mine, pe ea, pe trecut, pe prezent, pe fata din fața mea.

           Nici nu aud ușa deschizându-se, atât de captivat de mirosul ei și bătăile inimii ei, precum și al sângelui ce parcă mă cheamă să-l gust; decât atunci când pașii cuiva îmi atrag întreaga atenție plasată pe fata de pe canapea.

            — Ai venit! spun de îndată ce un parfum cunoscut și plin de amintiri îmbracă camera, eu ridicându-mă rapid în picioare.

            — Ți-am spus că te voi ajuta, Stefan! spune cel din fața mea, zâmbind mândru exact așa cum îl și știu. Nu văd de ce n-aș fi venit, spune el apropiindu-se tot mai mult de canapea.

            — Stai pe loc! spun agitat, plasându-mi rapid încheieturile pe pieptul bărbatului din fața mea care mă privește superior, exact ca pe vremuri.

            — De ce? Ți-e teamă că moi înfrupta prea mult din Frumoasa Adormită? spune el, furia crescând la cote inimaginabile în interiorul meu.

          La naiba, ce mi-a trebuit mie să-i cer lui ajutorul? Unde ești, Susan? De ce nu ești aici să mă fi împiedicat să fac alegerea asta? De ce simt că am comis astăzi cel mai dur păcat, punându-te în pericol, Lenna? Ce naibii s-a ales de viața mea, alegând să îl aduc pe el aici? De ce mă comport ca un nebun, de parcă nu ar exista spitalele?

          La naiba, la naiba, la naiba!