Ochi întunecați, care au ajuns la sufletul meu. 

    Ochi care au ajuns primii să vadă prin mine. Ochi care speram să fie și ultimii.

    Nu aș putea să mai am încredere în altcineva.

    Nu îmi puteam da seama cum am ajuns să am încredere în el, în primul și-n primul rând, însă zâmbetul lui de iepuraș mă făcea să zâmbesc la rândul meu, chiar dacă puțin.

    Dar nici măcar eu nu îmi dădeam seama că acel puțin înseamnă totuși foarte mult pentru mine.

    Vedeam în el pe cineva pe care aș putea iubi.

    Cineva care ar putea să mă țină în brațe cât stăm pe canapea și să se înțeleagă cu pisica mea. Cu Minnie a mea.

    Cineva care și-a unit corpul cu al meu în cel mai nepotrivit, dar totuși perfect moment cu putință.

    Nu știam ce e iubirea, dar cunoaștem la perfecție suferința.

    Poate și iubirea e suferință.

    Din suferință se trage orice.

    Poate de acolo se trage și atracția mea pentru el.