Nu știam ce mă apucase, sincer vorbind. 

    Nu știam de ce l-am tras așa, de ce am simțit nevoia de a o face, așa, pur și simplu. 

    Însă eram iritat la culme. Asta știam sigur. 

    Iritat de faptul că a venit după mine. 

    Iritat din cauză că nu a venit mai repede.   

    Iritat că a avut tupeul să vorbească așa cu mine și să mă imobilizeze. 

    Iritat din cauză că a găsit răspunsul corect la ce spusesem eu. 

    Nu e corect. 

    Nu e corect să aibă atât de multă dreptate. 

    Nu e corect să fie atât de frumos. 

    Și la naiba, nu e corect că sunt atras de el, de un străin care nu își poate ține mâinile acasă. Care nu se poate opri din a se holba.

    Și totuși, îmi place. 

    Îmi place să îl știu absorbit de mine. 

    Bine, nu de mine. 

    De caracterul pe care îl țin pe mine la filmări sau oriunde în general. 

    Nu am mai simțit gelozia până acum. Nu am mai avut motive. 

    Dar el m-a făcut să simt asta. 

    Acea strângere de stomac, nodul din mijlocul gâtului, gura uscată, palmele transpirate și tremurânde. 

    Zici că este anxietate, însă totuși nu este. 

    Sentimentele și senzațiile nu pot să fie descrise. Niciodată nu vor putea să fie. 

    El avea să îmi fie Eros. Nu îl văd Agape, dar nici nu îl cunosc. 

    Foarte bine ar putea să nu fie nimic, dar să fie totul în același timp.

    Jeon Jungkook. 

    Omul care vrea să îmi dea jos zidurile.