Tresar când îl aud vorbind.

    Acum câteva momente era la camere, își vedea de ale lui, iar acum este aici, mai aproape de mine decât este în mod normal.

    Mult mai aproape.

    – Un interviu mai vechi de-al lui Jiminie oppa, încerc să bâigui.

    Nu eram obișnuită cu așa ceva.

    De obicei păstra distanța. Nu se apropia mai mult de o îmbrățișare.

    Prezența sa masivă în spatele meu, alături de parfumul lui bărbătesc era o combinație care avea să mă îmbete, dacă mai stă mult așa.

    Îi simt respirația aproape de ceafa mea, un iz de mentol intrându-mi în nări.

    Tutun și mentol, la a doua verificare.

    – Am crezut că te-ai lăsat, șoptesc, întorcându-mi capul spre el, inima mea devenind cât un purice când îi întâlnesc ochii.

    Oh, vai mamă.

    Asta chiar e mult prea aproape.

    – Pot spune că trec printr-o perioadă mai nasoală, așa că nu deschide subiectul ăsta. Sunt obosit din mai multe puncte de vedere. Zici că am patru guri de hrănit acasă, mormăie cuvintele, lăsându-și bărbia pe umărul meu.

     Chiar voi face un atac de cord. Nu voi mai putea să suport mult.

    – Doar ai grijă. Nu vreau să pățești ceva.

    – Sunt bine, Yuna. Nu trebuie să îți faci griji pentru mine.

    Și totuși îmi fac. Mereu mi-am făcut. Ești un idiot iresponsabil care pare că va muri îngropat într-un morman de ramen instant.

    Și totuși rămâi la fel de fermecător.