Merg, având capul puțin plecat, dar se pare că nu ar fi trebuit să fac asta.

   Mă lovesc de cineva, strângându-mi puțin ochii la micul impact, pieptul acelei persoane fiind destul de tare încât să îmi amintească de un perete.

   Perfect. Am dat peste o namilă de om.

   Îl aud icnind de surpriză.  

   Eu unul îmi închid ochii când simt că mă dezechilibrez, așteptând contactul cu trotuarul.... care se face simțit din plin.

   Măcar știu că nu mă puteam aștepta să fiu prins, ca în filmele alea clișeice de dragoste.