Strada, la fel de aglomerată ca întotdeauna, iar oamenii se înghesuiau ușor pe trotuare ca să ajungă fiecare mai repede la destinația sa. 

   Zici că eram un mușuroi, doar că la scară largă. 

   Nu înțelegeam graba asta a oamenilor. Dacă aveai destulă răbdare, puteai să ajungi undeva și fără atât de mult consum de energie pe care o puteam folosi într-un mod constructiv mai târziu.

   Eu nu mă grăbeam. Nu aveam ceva prea important de făcut, dacă nu iei prea în serios cumpăratul câtorva cutii de ramen instant și de câteva medicamente care sunt mai amare decât pelinul.

   Dacă era Jin hyung în locul meu, probabil ar fi luat prea în serios până și trecerea străzii.