Zâmbesc moale, bucurându-mă de ceea ce mă înconjura. 

    Probabil unul din rarele mele zâmbete. 

    Pe ăsta i-l ofeream naturii. 

    Merita. Chiar merita. 

    Este atât de frumoasă și face atât de multe pentru umanitate, doar că noi, oamenii, îi facem atât de mult rău și nici nu observăm, decât atunci când este prea târziu. 

    Așa că merita măcar un zâmbet, dacă nu puteam să-i ofer mai mult în acel momente. 

    Deși nu conta prea mult și nici nu o ajuta cu ceva, oricine are nevoie de un zâmbet.

    Când ești îndurerat, un zâmbet îți poate da o stare de bine. 

    Un simplu zâmbet, te poate face fericit. Măcar puțin. 

    Bineînțeles, dacă este unul cât de cât sincer, nu plasticat. 

    Iar zâmbetul meu chiar era unul sincer. 

    Așa că, speram că natura îmi va accepta zâmbetul. 

    Măcar ea, dacă nu o face nimeni altcineva.

    Bine, Minnie o face. Mereu mă va accepta așa cum sunt.