Atmosfera din jurul meu era una plăcută. Una de care nu am mai avut parte de ceva vreme. 

    Parfumul intens al florilor de cireș îmi învăluie trupul și îmi gâdilă nările chiar dacă purtam mască, dându-mi o stare de bine, un zâmbet moale conturându-mi buzele.

    Privesc în jur, fiind destul de puțini oameni, fapt care îmi mai relaxează nodul din stomac.

    Îmi dau jos masca și ochelarii, masca punând-o în buzunar cu grijă, iar ochelarii agățându-i de bluză. 

    Îmi trec mâna prin păr, răvășindu-l puțin, începând să mă plimb pe una din cărărușele din apropierea mea, întrebându-mă dacă oamenii normali aveau dreptul la așa ceva mereu. 

    La a te plimba fără frica de a întâlni oameni care să te recunoască și să te sufoce cu prezența lor exasperantă, care îți iau starea de fericire pe care o simțeai. 

    La a putea să admiri ce te înconjoară fără ca cineva să te arate cu degetul. 

    La a putea avea o viață fără astfel de încurcături. 

    La a avea liniște. 

    La a avea pace. 

    Mă las undeva pe spate pe iarbă, punându-mi mâinile sub ceafă, admirând fără a scoate vreun sunet cerul cristalin, de nuanța safirelor, cu mici nori ca din bezea care pluteau, purtați de vântul lin și cald. 

    Unii aveau diferite forme, cum ar fi un iepuraș, o corabie, un cerc și... ceva ce dădea spre a fi o floare, doar că mai distorsionată. 

    Un mic chicot îmi părăsește buzele la vederea unui nor în formă de rață. 

    Totul era așa de frumos, așa de... simplu, dar cu o aură specială și unică. 

    Nimic nu se putea compara cu asta. 

    Nimic pe care puteai să dai bani. 

    Nimic material, nimic superficial. 

    Mă simțeam viu. 

    După atât de multă vreme, chiar o făceam. 

    Doar eu, cerul, natura ce mă înconjura și păsările care ciripeau ici și colo, în triluri vesele. 

    Mă las purtat de cântecul lor, simțindu-mă vulnerabil, dar nu într-un fel rău. 

    Era o senzație de vulnerabilitate combinată cu libertate, una pe care o adoram și ajungea până la măduva oaselor mele. 

    Pur și simplu să stau. Să pot să mă relaxez și să savurez această senzație care era de scurtă durată, dar unică pentru mine. 

    Nu aveam cum să știu când voi mai avea parte de un asemenea moment, așa că trebuia să mă bucur cât puteam. 

    Niciodată nu știi când ceea ce prețuiești se poate termina pe neașteptate.