În starea mea de copil arestat la domiciliu, Jin măcar mi-a dat telecomanda și m-a lăsat să mă uit la ce îmi doream cât el era plecat la serviciu.

    Namjoon ar trebui să apară mai târziu, având sarcina de a aduce alimente și ce îi mai pusese Jin pe o listă cât jumate din brațul meu de lungă.

    Sperăm doar că nu avea să facă ceva vrăji pe mine mai târziu.

    Având în vedere că știam cum era dragul meu hyung, mai numit și „eomma“, mă puteam aștepta la orice.

    Mai demult îmi dăduse să beau ceva ceai din alge și ciuperci.

    Ih. Doar gândul la asta îmi aduce iar gustul ăla scârbos și cleios pe limbă.

    Îmi scutur capul, alungând gândurile acestea în timp ce mă concentrez la ecran, admirând micul îngeraș de pe el și vocea sa cristalină.