"Timpul este moneda vieții tale. Este singura monedă pe care o ai; doar tu poți hotărî cum o cheltuiești. Fii atent ca nu cumva să lași alte persoane să o cheltuiască în locul tău!"

                 — Carl Sandburg

•••

       Era o noapte friguroasă de ianuarie. O noapte ce avea să îmi marcheze viața într-un mod aspru, tăios și care avea să îmi taie aripile dureros de rapid.

      Vântul îmi era aliat, iar tăcerea martor. În lumina slabă a unui felinar, stăteam cu mâinile însângerate deasupra feței, râzând ca un maniac. O făcusem. O făcusem într-adevăr. Îmi pierdusem una dintre bucățile cele mai mari de suflet.

     Cel care a fost lângă mine încă de la începutul porcăriei ăsteia, cel care m-a ajutat la fiecare pas, cu toate că știa că este greșit, cel care însemna mai mult decât un prieten (era un frate), el... el fusese ucis cu sânge rece. Din cauza mea. Din vina prostiei mele. Iar eu pur și simplu a trebuit să privesc totul. Să privesc cum sângele începe să i se scurgă fără vlagă din corp, conturând mai apoi o băltoacă roșie pe zăpadă.

      Sunt vinovat fiindcă puteam să fac ceva, și totuși, nu am făcut nimic.

      Din acea noapte, imaginea prietenului meu în acel râu de sânge, a început să mă bântuiască. A căpătat rădăcini atât de adânci în sufletul meu, încât l-a înnegrit cu totul, lăsându-mi pe față o mască plină de indiferență și singurătate.

     Credeam că nu voi fi în stare să reies din acea stare. Credeam că voi fi pe veci blocat undeva între Cer și Pământ, însă nu a fost așa. În viața mea avea să intre într-un târziu, acea zi de vară, care să îmi distrugă încet dar sigur, viața mea plină de iarnă.

     Iar eu, cel cu inima de piatră și sufletul de sticlă, aveam să devin un altul.

_____

Acesta este un scurt prolog, sper să vă placă câtuși de puțin!

Vă aștept părerile și ne citim cât de curând^^