După ce s-a mai înserat, mă duc pe holurile conacului, sperând că nu o să mă întâlnesc cu Nick. Hekate vine după mine și vrem să o luăm pe scări până în curte, dar auzim ceva din camera regelui. Încerc să mă prefac că nu-mi pasă că un râs de femeie s-a auzit de acolo și continui să cobor scările, însă Hekate mă trage înspre camera lui.

Până la urmă cedez fiindcă sunt și eu curioasă ce se întâmplă și observ că ușa lui este întredeschisă. Mă uit atentă, încercând să nu mă vadă, și o văd pe Freya sărutându-se cu Nick pe patul lui.

Cred că stau în fața ușii câteva minute întregi în timp ce ochii mei mă ustură din cauza lacrimilor pe care mă abțin cu greu să le țin. O sărută așa cum mă săruta el mai demult și mă gândesc cât de repede a trecut la alta. Lyra și mama aveau dreptate în privința lui.

Pare...fericit. Mai fericit decât a fost cu mine vreodată. Îl înțeleg, ei doi au un trecut împreună și Freya arată mult mai bine decât mine, mai ales acum când arăt ca o fantomă. Poate este mai bine așa, că a încheiat indirect relația noastră care a fost inexistentă și că nu trebuie să-mi mai fac griji pentru asta. Dar tot doare.

Îmi pun mâna la gură pentru a nu scăpa nici un suspin și plec spre scări, cu Hekate lângă mine. Când sunt aproape de poarta conacului, îl văd pe Nick pe holul de sus cum se uită la mine. Ne uităm unul la altul în tăcere și lucrurile pe care nu i le pot spune se revarsă sub formă de lacrimi.

Se uită de parcă i-ar fi milă de mine, dar când am fost luată cu brutalitate de către sirene nu i-a păsat nici măcar puțin. Simt că regretă, dar regretă fiindcă acum nu mă mai poate juca pe degete pentru că l-am prins cu altă fată.

Freya vine din spatele lui cu zâmbetul ei cuceritor pe față, iar el îi zâmbește înapoi. Se duc înapoi în cameră ca și cum nu aș fi fix aici, privindu-i, și atunci când închid ușa în urma lor, zidul pe care l-am construit în jurul inimii mele se prăbușește.

Mă uit la ușa camerei care acum este închisă și pentru o clipă mi-aș fi dorit ca eu să fiu în locul lui Freya, dar sunt conștientă că asta nu se poate. Mă întorc cu fața spre curte, ducându-mă înspre florile care au ieșit de sub zăpadă.

Trec câteva minute, după o oră, până când este întuneric de-a binelea. Mai este doar o lumină de la conac care mă ajută să mă uit în continuare la floarea albastră din fața mea. În timp ce stau nemișcată, aud o voce din spatele meu.

   — Michelle, spune Nick încet.

Hekate pleacă împreună cu Helios puțin mai departe, iar eu am rămas singură cu el. Mă întorc din nou cu spatele la el deoarece nu vreau să descopere furia pe care o am în acest moment din cauza lui. Am sperat să plece, dar el tot în spatele meu stă.

Mă întorc la Nick și nu-mi vine să cred că o să vorbesc cu el după atâta timp, dar iată că o fac în cele din urmă.

      — Cum ai putut să-mi faci așa ceva? După tot ce am trecut împreună?

   — Pot să explic...

   — Nu, îl întrerup eu. M-ai mințit! M-ai mințit și m-ai mințit și eu, ca o idioată ce sunt, te-am crezut! Am avut încredere în tine!

Dintr-un motiv sau altul începe să râdă și nu-mi dau seama de ce. I se pare amuzant că m-a trădat sau că m-a mințit? Se amuză pentru că am avut încredere în el după atâta timp cât noi am fost dușmani?

   — Cum îndrăznești? Eu...eu am avut încredere în tine!

   — Drăguță, naivă fată. Încrederea este pentru copii. Tu, draga mea, ești un soldat.

   — Poftim? Măcar relația asta a însemnat ceva pentru tine? Eu am însemnat ceva pentru tine?

Vine mai aproape de mine și îmi șoptește ceva la ureche. Îi simt respirația de alcool și îmi dau seama că este beat. Dar nu este îndeajuns de beat încât să nu știe ce vorbește.

   — Nu-mi pasă de tine, nimănui nu-i pasă.

Șoptește asta și mă lasă singură în curte. Nu-mi vine să cred că mi-a spus toate astea atât de lejer, că sunt doar un soldat care trebuie să se supună pentru el, nimic mai mult. Nu plâng și nici nu reacționez într-un fel, stau în picioare cu fața ațintită spre ușa pe care a intrat Nick.

Cuvintele lui mi-au rămas în minte și nu mi le pot scoate de acolo. M-am convins acum, nu m-a iubit niciodată. Nici nu cred că m-a plăcut vreodată, dar acum ce a rămas între noi? Am redevenit din nou dușmani? Suntem în continuare aliați? E prea mult pentru o noapte așa că mă duc în camera mea, ignorând camera lui Nick.

*

Mă trezesc dintr-o dată și am doar un singur gând în minte, să-l ucid pe rege. Nu-mi pasă că sentimentele mele au luat locul rațiunii, l-am iubit și acum o să-l omor. Mă pregătesc repede și iau cuțitul de pe noptieră în mână. Aștept ca gardienii să schimbe turele și intru în camera lui într-o secundă.

Încă doarme, dar când a auzit ușa trântindu-se, se trezește. Prima dată nu mă vede, dar când o face, ochii i se măresc.

   — Ce faci aici? spune pe un ton somnoros.

   — Am venit să te omor, chiar dacă o să fie ultimul lucru pe care o să-l fac.

Se ridică dintr-o dată din pat la sabia lui de pe masă, dar eu sunt mai rapidă și îl trântesc de perete, punându-i cuțitul cu care am venit la gât. Ar fi atât de ușor să-l omor, doar îi tai gâtul și privesc cum viața lui neînsemnată se scurge din el, dar nu fac asta. Nu înainte să-mi vorbească.

   — Haide. Taie-mi gâtul. Lasă-mă să sângerez pe această podea. Lasă-mi sângele să-ți murdărească pantofii. Dar când nu o să mai fiu, nu o să mai existe nimeni care să te iubească.

Spune ultima parte în șoaptă și îmi dau seama că Nick se contrazice singur. Ieri a spus că nu am însemnat nimic pentru el, iar astăzi că mă iubește? Încearcă doar să-și salveze pielea.

   — Minți! Ca întotdeauna, așa faci mereu!

Simt cum furia crește din ce în ce mai mult, dar mâna mea ezită să-l omoare.

   — Uită-te în ochii mei. Spune-mi că niciodată nu m-ai iubit. Spune-mi că nu am însemnat nimic pentru tine. Spune-mi că asta a fost doar o minciună.

Parcă poate să mă manipuleze doar uitându-se în ochii mei, așa că îi dau drumul și mă duc mai departe de el.

   — Acele lucruri pe care mi le-ai spus ieri...au fost adevărate?

Nick vine mai aproape de mine și îmi spune:

   — Nu. Nici nu știu de ce le-am spus, probabil mi-a fost mai ușor să mă prefac că nu-mi pasă de tine decât să...

   — Să ce?

   — Să simt vinovăția. Să te trădez, a fost cel mai dificil lucru pe care l-am făcut vreodată. Trebuie să mă crezi Michelle, te rog. Îmi pare rău pentru tot.

Vine în fața mea și îmi ia mâna rece într-a lui. Nu pot să mă întorc din nou atunci când aveam încredere în el, nu mai pot să mă prefac că nu s-a întâmplat nimic și că nu mi-a frânt inima în zeci de bucățele..

   — Tu nu înțelegi nu-i așa? Nu doar că m-ai trădat...mi-ai distrus inima. Ce te face să crezi că niște scuze pot repara fisura pe care ai creat-o între noi doi?

   — Eu.... Nu știu dacă o să mai ai încredere în mine vreodată, dar trebuie să știi că nu am avut de ales.

   — Mereu ai de ales...

   — Nu și în cazul ăsta Michelle. Știam că o să te aducă înapoi după ce termini să le faci incantația. Dacă refuzam, întreg tărâmul era în pericol și crede-mă când îți spun că sirenele ne-ar fi ucis până la singura persoană cu cruzime, inclusiv pe tine.

Poate așa este, dar putea măcar să-mi spună. Să mă avertizeze că sirenele o să mă ducă în tărâmul lor și că nu o să stau acolo o veșnicie. Dacă îmi spunea că Tărâmul Șerpilor era în pericol dacă nu mă duceam cu ele, mergeam de bunăvoie pentru vrajă. Dar a ales să mă mintă și să cred că o să mor acolo, pentru asta nu îl pot ierta.

I-am dat deja de înțeles că am, sau am avut, sentimente pentru el, era mai bine să trăiască cu senzația că eu nu l-am plăcut vreodată înapoi. Și acum ce rămâne de făcut? Ce ar trebui să fac în legătură cu Nick?