Pot să respir sub apă, deși simt că mor în fiecare secundă. Planta din ceai probabil era planta de care mi-a spus Nick mai demult, știam eu că e ceva ciudat în ceaiul ăla. Suntem în regatul lor, văd un castel uriaș și o grămadă de sirene înotând pe lângă el.

Regatul lor este mai mare decât mă așteptam, oceanul e mare și probabil mai sunt și alte regate. Sunt trasă de cele două sirene până în castel, aruncându-mă într-o cușcă. Nici nu mă mai zbat să ies, am obosit să mă tot lupt.

Și dacă scap de aici, unde să mă duc? Nu mai am pentru cine lupta și nici pentru cine să trăiesc. Mai bine rămân în ocean, oricum nu cred că o să mai fiu în viață atât de mult timp. E ciudat să pot vorbi sub apă, dar chiar o fac.

— Ce vreți să faceți cu mine?

Vocea mea sună atât de patetic, nu mai am nici măcar o putere în glas. Sunt prea slăbită și deshidratată pentru a mai face efort fizic.

   — O să înțelegi într-un final Lemire, spune regina.

Mă așez pe un pat destul de tare și încerc să închid ochii, dar tot felul de sirene vin de parcă aș fi o sculptură dintr-un muzeu. Într-un final reușesc să adorm și mă scufund în vise.

Alerg și tot alerg, dar nu reușesc să-l prind. Zâmbetul de pe fața lui mă face cea mai fericită fată, sper să fim așa tot restul vieții noastre. Mă prinde de talie și cădem amândoi prin iarbă și flori, începem să râdem până nu mai putem.

Tot câmpul ăsta este plin de zambile și narcise colorate, iar apusul este unul încântător. În câteva momente de neatenție, cerul se transformă într-un portocaliu intens, iar eu și cu Nick stăm și privim. Se uită în ochii mei și mi-am dat seama că mă iubește cu adevărat, așa cum îl iubesc și eu.

   — Căsătorește-te cu mine, spune Nick zâmbind.

   — Poftim?

Încep să râd la ideea asta, dar după mi-am dat seama că nu glumește. Se ridică într-un genunchi și scoate un inel superb. Nu m-am așteptat la asta, să mă ceară în căsătorie atât de repede.

   — Nick? Ce faci?

Nu-mi vine să cred că mă cere în căsătorie după tot ce am trecut împreună, că o să fiu regina lui și el o să fie regele meu. Asta este tot ce mi-am dorit vreodată de la viață, abia acum începe adevărata noastră poveste de dragoste.

   — Michelle Lemire, îmi faci onoarea de a te căsători cu mine și de a mă face cel mai fericit rege?

Accept fără să mă mai gândesc și mă ia în brațe, sărutându-mă ușor. Ne uităm unul la altul și nu ne vine să credem că am ajuns până aici. Dintr-o dată...

Mă trezesc brusc din cauză că o sirenă m-a trezit să-mi aducă de mâncare, măcar știu că nu vor să mor înfometată. Nu știu ce este în farfuria asta, dar stomacului meu nu-i pasă. Mănânc în câteva minute și mă așez din nou pe pat, amintindu-mi visul.

De obicei, toate visele mele au fost amintiri și vise care s-au adeverit, dar ăsta pare de-a dreptul ireal. În primul rând, nu cred că o să mai ajung pe Tărâmul Șerpilor vreodată. În al doilea rând, chiar dacă prin absurd m-aș întoarce, Nick nu s-ar căsători cu mine niciodată și nici eu cu el.

Acum mă gândesc ce s-a întâmplat cu Hekate, ea este singura care nu m-a trădat și nici nu o să mă trădeze vreodată. Sper că nu a pățit nimic sau că nu crede că am abandonat-o, dacă o să mă mai întorc vreodată pe Tărâmul Șerpilor, o să am nevoie de Hekate.

Nu pot să o învinovățesc pe Lyra, știu sigur că nu a vrut să mă trădeze și regele i-a poruncit să nu-mi zică nimic în legătură cu asta. Doar..., mi-aș fi dorit ca lucrurile să stea altfel. Lyra a fost o prietenă bună, deși putea să mă avertizeze cu privință la planurile lui Nick.

În legătură cu mama, nu sunt sigură dacă știa sau nu de trădarea asta, dar poate a fost mai bine pentru ea să scape de mine. Îmi amintesc că mi-a spus că o să-mi frângă inima și că un monstru ca și Nick e incapabil de iubire, dar nu am crezut-o.

Trebuia să pun rațiunea înaintea iubirii mele față de Nick, m-am purtat ca o copilă orbită de iubire în toată situația asta. Dacă nu puneam botul la ce a spus Nick când era legat de pat, totul era diferit. Puteam să-l omor pe el, mama să conducă regatul, iar eu să fiu alături de ea și cel mai probabil Jonathan ar fi trăit.

Îmi pare rău acum că am luat decizia de a-l salva pe Nick atunci, o să trăiesc cu regretul ăsta toată viața. El este cel mai vinovat dintre toți, chiar am avut încredere în el și credeam că...nici nu mai contează ce credeam. Îl urăsc pe Nick, mult mai mult decât îl uram înainte, și simt cum această ură față de el crește din ce în ce mai mult.

Au trecut deja câteva zile, dar simt că au trecut ani de când sunt închisă aici. Mâncare și apă mi-au dat doar când și-au amintit de mine, așa că nu prea mai am putere să fac nimic. În curând o să fiu prea deshidratată pentru a arăta ca o vrăjitoare, poate prea deshidratată ca să trăiesc.

Nimeni nu mi-a vorbit cât timp am stat în celula asta, doar niște sirene care au trecut pe aici mă priveau cu curiozitate, uneori cu scârbă. Dar de vorbit, nu mi-au vorbit deloc, nici măcar când le-am pus întrebări.

Mă simt ca o fantomă aici deoarece nimeni nu mă bagă în seamă, regina cred că a și uitat de prezența mea în palatul ei de cristal. Însă în afară de toate astea, mai arăt ca și o fantomă, mereu mă uit în farfuriile de mâncare, care mai mult seamănă cu niște oglinzi, să văd cum arăt.

Buzele sunt atât de aspre, deși sunt în ocean. Ochii mă ustură și simt că o să-mi iasă din orbită, iar limba îmi este atât de uscată încât nu mai pot vorbi clar. De mers, nu m-am mai ridicat de câteva zile, dar presupun că sunt mult prea slăbită pentru a merge.

Astăzi este a noua zi, și simt că o să se întâmple ceva diferit decât în celelalte. Văd cum regina vine împreună cu gardienii ei în urmă și îmi deschide celula. Dacă făcea asta în prima zi, înotam printre toate sirenele și într-un sfârșit poate scăpam, dar acum nu pot.

Sunt prea slăbită și să mă uit la regină, care vrea să o urmez. Încerc să mă ridic, dar după câteva încercări eșuate, doi gardieni vin și mă iau de mâini.

   — Am nevoie de ceva de la tine Lemire, spune regina ca și cum ar fi ceva firesc să-i dau ceea ce dorește.

   — Mai întâi mă răpiți și acum vreți ceva de la mine și vă așteptați să și primiți?

Vocea mea sună mai groasă decât mi-o aminteam, și toate cuvintele ies răgușite. Doare de fiecare dată când vorbesc, dar totuși continui să o fac.

Încerc să nu leșin cât timp înoată gardienii cu mine de brațe și într-un final se opresc la o ușă de fier, cu o grămadă de simboluri pe ea. Regina îmi zâmbește și se uită la ușa aceea.

   — Mă îndoiesc că ști ce este asta. Ei bine, după această poartă se află lumea de dincolo, diferite specii moarte se află acolo, unele fiind mai periculoase decât celelalte. Tu o să mă ajuți să o deschid.

   — Ce te face să crezi că o să te ajut? Sau că o să reușesc?

   — M-am ocupat eu de toate piesele pentru deschiderea porții, mai rămâne doar un singur lucru de făcut, incantația.

   — Și ai nevoie de mine ca să o spun.

   — Crede-mă, multe vrăjitoare și vrăjitori au încercat vraja asta, dar au sfârșit prin a fi prea slabi pentru asta. Doar o vrăjitoare poate deschide ușa asta, și cred că tu ești aceea.

Nu poate fi atât de greu să spun doar o incantație, mai ales că mi-a promis că dacă reușesc, o să mă ducă înapoi pe Tărâmul Șerpilor. Nu pot să-mi imaginez cum o să fie când o să mă revăd cu Nick, dar las asta când o să termin cu poarta asta.

Regina mă închide aici cu poarta ca să fie sigură că nu plec și îmi dă o carte cu coperta ei maronie. O deschid și caut Poarta celor Decedați, scrie aici că dacă este deschisă, toate ființele supranaturale o să fie eliberate și o să se răzbune.

Nu știu dacă este chiar o idee înțeleaptă să deschid poarta pentru regină, dar o să mă ucidă dacă nu o fac. Dar nu pentru mine mă îngrijorez cel mai tare, ci pentru cei care îi iubesc, sau i-am iubit. "Refuză-mi oferta, și o să te omor pe tine și pe cei pe care i-ai iubit vreodată."

Singura variantă mai bună este să mor, încercând să deschid poarta. Dacă mulți au murit încercând, sunt sigură că eu nu am atâta putere încât să reușesc. Studiez bine vraja și o întorc pe toate părțile, trebuie să reușesc.