Astăzi mă trezesc mai dimineață decât de obicei și mă dau cu iarba șopârlei pe rană, mi-a mai trecut puțin de ieri și nu se mai vede atât de tare. Mă dau jos din pat și amețesc pentru câteva secunde, dar îmi revin imediat.

Nu prea am putut să dorm bine și abia acum mi-am dat seama că am uitat să-mi pun lavandă sub pernă, situația cu Nick m-a dezorientat. În aproximativ o oră este consiliul, din păcate trebuie să asist și eu și să discutăm despre ce misiune au avut acum câteva zile, când toți au fost plecați.

Mă îmbrac în hainele mele obișnuite, negre, și îmi iau două cuțite, sabia mea și niște iarba șopârlei. Nu am avut timp să-mi fac vraja de protecție, dar mă descurc și fără ea. Ieri trebuia să o iau pe Hekate cu mine în pădure, dar am lăsat-o în cameră.

De data asta nu mai fac aceeași greșeală și o iau pe Hekate cu mine după ce-i dau să mănânce, încă nu știu care e treaba cu consiliul și ce ar trebui să spun sau să fac, dar presupun că o să aflu în câteva momente. Mă întâlnesc cu Lyra când ies din cameră și mergem amândouă înspre camera unde se ține consiliul, văzându-i pe toți în afară de Nick.

Ne așezăm pe scaune și după ceva timp apare și Nick, care arată la fel de bine ca și ieri, spre deosebire de mine. Facem cu toții o plecăciune, iar el nici măcar nu se uită la mine.

   — Bun, zic să începem, spune regele. Acum o săptămână, câțiva vrăjitori au fost trimiși să caute Blestemul lui Eldar, o poțiune verde cu care poți distruge un regat.

Cel mai probabil este poțiunea din casa lui Delilah, despre care mama mi-a povestit. Dar ei de unde știu asta, au aflat de la Bash?

   — Din păcate nu am găsit nimic în casa mamei mele, am presupus că cel care a omorât-o a luat și Blestemul lui Eldar, îi zice Lyra lui Nick.

   — Atunci, este ca și dusă, acel exilat a fost omorât și aruncat în râu, spune Bastian.

Dacă chiar a dispărut acel blestem, este mai bine, în felul ăsta Exilații nu mai pot să ne distrugă regatul. Ascult tot felul de teorii până când subiectul este închis, dar nu am putut scoate nici o vorbă. Când Nick mă întreabă dacă am aflat ceva important când am fost răpită de mama pe Insula celor Exilați, tresar.

   — Știu că mi-a zis că voia să folosească Blestemul lui Eldar împotriva regatului. În plus, cred că se întâmplă ceva ciudat acolo, ceva care nu este natural.

Le povestesc detaliat despre cum mama și Bash m-au vindecat miraculos cu acea minge de fier cu un simbol ciudat pe ea. Le-am descris simbolul, și se pare că și-au dat seama despre ce este vorba.

   — Folosesc magie neagră, trebuia să ne așteptăm la asta, spune Reagan destul de nervos.

Dar mama mereu îmi spunea cât de periculoasă este magia neagră și poate avea consecințe grave, nu se poate să se fi apucat de asta.

   — Nu, mama nu practică magie neagră, știu sigur asta.

   — Drăguțo, mama ta este acum ca o străină pentru tine, exilații au schimbat-o și au manipulat-o. E de ajuns să faci o singură vrajă care implică magia neagră ca să devi dependent de ea, îmi spune Ivy.

Dacă asta este adevărat și mama chiar practică magia neagră, așa îmi explic schimbarea ei. Nu e de joacă cu asta și din păcate nu mai este cale de întoarcere pentru ea. Le povestesc mai multe despre Insula celor Exilați și după Nick continuă:

   — Exilații trebuie învinși odată pentru totdeauna. Deși sunt mai puțini decât erau înainte, magia lor este mai puternică. Există doar o singură soluție de apărare, Floarea Apusului.

Se zice că dacă plantezi aceste flori în jurul regatului la apus, omoară tot ce este intrus, adică în cazul nostru, exilații. Ne trebuie doar patru flori pentru asta, dar nimeni nu a văzut una. Teoretic este doar o legendă, dar mama îmi spunea odată că toate legendele sunt adevărate.

Consiliul s-a încheiat după alte câteva discuții iar eu trebuie să mă duc la lecții de scrimă, regele ne-a pus pe toți să exersăm cât mai mult pentru a ne învinge adversarii cu ușurință. Ne ducem cu toții în curte și văd deja niște războinici pe care îi recunosc de la război luptându-se de zori.

Aveam de gând să exersez cu Lyra, dar Nick vine la noi și insistă să mă lupt cu el. Toată faza asta îmi dă un deja vu, pentru că chiar s-a mai întâmplat asta acum un an, pe vremea când aveam școală. Ne luăm pozițiile și ne luptăm în liniște, niciunul dintre noi începând o conversație care nu-și are rostul. De data asta săbiile sunt adevărate și aș putea cu ușurință să-l omor, dar nu o fac.

Din când în când trag cu ochiul la el și nu pot ignora cât de bine arată când se concentrează. Din greșeală îmi scap un zâmbet subtil, însă Nick observă asta și începe să râdă.

   — Flirtezi cu mine sau începi o luptă? Pun pariu că așa faci cu toți inamicii tăi.

   — Tu nu ești dușmanul meu, nu mai ești, spun eu cu sinceritate.

Nu îl mai consider dușman acum și nici nu aș putea, este regele acestui tărâm și am alți dușmani acum, Exilații.

   — Oh, deci am avansat, ce s-a întâmplat cu acea Michelle care voia să mă omoare cu orice preț? Parcă mi-e dor de ea.

Mă feresc de sabia lui și îi pun piedică, el căzând pe iarbă.

   — Tot aici este, numai că o țin ascunsă de dragul tău.

*

E ca și cum aș țipa, dar nimeni nu mă poate auzi. Au trecut trei săptămâni de când Jonathan este mort și nimănui nu-i mai pasă. Nu înțeleg cum, de ce a meritat una ca asta. Avea unul dintre cele mai pure suflete, dar tot el a murit pentru noi, pentru păcatele noastre.

Poza de pe peretele camerei mele stă acolo, de parcă încă ar trăi. În poză zâmbea, a fost făcută în ultima noastră zi din Tărâmul Muritorilor și se presupune că a fost cea mai fericită zi din viața lui. Aveam atâtea planuri împreună, dar nu am reușit să facem nimic.

Am fost răpită pe Insula celor Exilați după război, imediat după ce am venit cu Jonathan aici. Și după..., după nu am mai avut timp. A murit sub ochii mei de către mama mea. Mama l-a omorât pe Jonathan și o urăsc, mai tare decât oricine.

Toți cred că sunt bine deoarece zâmbesc în fața lor și mă prefac că sunt bine, dar defapt nu este așa. Multe persoane își pun un zâmbet fals pe față și își văd de viață, iar cei dragi cred ce văd. Moartea mamei nu a fost nimic pe lângă moartea lui, i-am promis că o să-l apăr și vom fi doar noi doi împotriva lumii, dar unde s-a ajuns cu asta?

Iau poza de pe perete cu putere și o rup în sute și sute de bucăți. Dărâm o lampă, singura sursă de lumina din noaptea asta, și dau cu piciorul într-o cutie. Încep să plâng de furie deoarece este numai vina mea pentru tot și mă prăbușesc în întunericul nopții. Apuc borcanul cu limba șarpelui în el, însă nu am apucat să fac ceea ce voiam.

Aud ușa cum se deschide, dar nu mă obosesc să mă uit cine este, deja știu. Mă ia de brațe și încearcă să mă liniștească, punându-mă ușor pe pat și aruncând otrava din mâna mea. Mă ia în brațe și așa stăm până a doua zi, dimineață. Când mă trezesc, sunt puțin confuză la cum a ajuns Nick în patul meu, dar când văd dezastrul din camera mea îmi amintesc ce s-a întâmplat azi noapte.

Bună, sper că va plăcut acest capitol! Ce credeți că se va întâmpla între Michelle și Nick?♥️✨