Am stat cu Lyra și am vorbit aproape o oră jumătate despre relația ei cu Ivy, deși practic nu sunt într-o relație. Doar s-au văzut de câteva ori, însă cu părinții lui Ivy nu pot fi împreună. Ar putea încerca o relație secretă, să nu le spună părinților despre asta, dar zânele nu pot minții.

      Până la urmă Lyra se întoarce la bal, însă eu aleg să stau afară și să mă plimb prin curte, chiar nu vreau să mai dau ochii cu Nick astăzi, chiar dacă o să fiu nevoită să-l văd în fiecare zi din cauză că sunt parte din consiliu. Acum trec podul din fața conacului, amintindu-mi vag cum acum un an și ceva, Nick m-a împins în râu, mă rog, prietenii lui, și eram să fiu mâncare de pești din cauza lui.

      Mă duc prin pădure pentru a culege niște plante, am rămas fără de când îmi fac o grămadă de poțiuni de protecție și noroc. Acum, nu am nici o sticluță protectoare fiindcă nu mai am cu ce să le fac, sper să nu se întâmple nimic. Găsesc niște lavandă, de fapt este multă lavandă, și o iau pentru a-mi pune sub pernă, mă ajută să nu mai am insomnii.

      E fascinant cum în tărâmul ăsta, plantele care ne trebuie în vrăji și alte chestii cresc pur și simplu în păduri. Nu plantează nimeni nimic și iată o grămadă de lavandă, rozmarin, foi de dafin, iarba șopârlei, chiar și un fel de otravă numită limba șarpelui și multe alte ierburi. La fel și cu florile, sunt o grămadă de flori cu denumiri speciale care se găsesc doar în pădurea Yang pe Tărâmul Șerpilor.

      În timp ce culeg niște iarba șopârlei, mereu trebuie să ai câteva la tine pentru orice eventualitate, se aude un sunet din spatele meu, ca și cum cineva a călcat pe o creangă. Mă uit repede în spate și nu văd nimic, probabil doar mi s-a părut. Încep să culeg și niște otravă, mai specific limba șarpelui, cea cu care a fost otrăvită mama acum câțiva ani și îmi scot cuțitul din buzunar.

      Când vreau să mă ridic în picioare și să pornesc înapoi la conac, ceva sau cineva mă lovește în cap și mă dă pe jos. Când privirea îmi revine, văd un bărbat solid cu o creangă groasă în mâini. Deși durerea este cumplită și simt că o să-mi pocnească capul, cumva reușesc să îl tai la picior și iau avantajul ăsta pentru a fugi, nu sunt în stare să îl omor cu durerea asta.

      Abia pot fugi, dar partea bună este că acel bărbat nu este atât de rapid cum este de puternic, și asta e bine. Când trec podul, deja nu mai sunt urmărită, cel mai probabil știe ce o să se întâmple cu el dacă o să se apropie de Conacul Șerpilor. Nu știu cine era aceea persoană, dar un lucru știu sigur: voia să mă omoare. De ce? Nu știu nici eu, sper numai să nu fie un exilat, dar ce să caute un singur exilat prin pădurile regatului?

      Intru în conac, abia văzând pe unde merg din cauza amețelii și sunt gata să urc pe scări până în camera mea, dar din nefericire Nick este fix în spatele meu. Când mă întorc cu fața la el, expresia feței lui se schimbă dramatic, acum părând speriat, poate îngrijorat?

      — Michelle! Spune-mi cine ți-a făcut asta!

      Acum pare de-a dreptul nervos, dar îl tot asigur că sunt parțial bine și că nu-l știu pe atacator. Mă conduce până în cameră și când mă uit în oglindă văd o lovitură destul de urâtă pe frunte, nu ai cum să nu o observi.

      — Nu trebuia să te duci singură în pădure, ce-a fost în capul tău?

      — Să știi că pot să-mi port și singură de grijă.

      Crede că doar pentru că sunt fată, sunt neajutorată și nu pot să mă apăr singură? Ei bine, dacă acel bărbat nu m-ar fi luat prin surprindere, sunt sută la sută sigură că puteam să-l omor.

      — Da, știu că poți să-ți porți singură de grijă.

      Regele nu mai pare furios acum, și se așază lângă mine pe pat. Privește oriunde altundeva în afara de fața mea. După câteva momente de liniște, spune:

      — O să-l omor pentru că a reușit să te bată înainte să apuc să o fac eu, spune asta zâmbind și se uită cu coada ochiului la mine.

      Profilul lui este chiar perfect, eu n-aș putea spune asta despre mine. Când îmi zâmbește și se uită la mine, doar cu coada ochiului fiindcă pereții camerei mele sunt mult mai interesanți decât mine se pare, o face într-un mod ciudat, ca și cum ar flirta cu mine.

      — Ști ceva, cred că chiar te urăsc până la urmă.

      — Da, o să pretind că nu am auzit asta.

      Începem să râdem, deși știm amândoi prea bine că am mințit și că nu-l urăsc defapt. Sau poate că-l urăsc? Sentimentele mele sunt foarte încurcate și oricât aș încerca să-l iert și să fim aliați măcar, nu pot să șterg cu buretele tot ce s-a întâmplat și tot ce mi-a făcut, dar măcar aș putea să încerc.

      În sfârșit și-a întors privirea către mine și ne oprim din râs. Parcă durează o veșnicie acest concurs de privit, dar mereu se întâmplă așa, mă pierd în ochii lui de smarald și el în ai mei. Parcă amândoi suntem în transă, hipnotizați unul de celălalt, dar poate așa se întâmplă când ești îndrăgostit.

      Observ vag că se apropie de mine și când îmi dau seama de ce va face, respirația mea devine sacadată. Dintr-o dată durerea de la cap s-a întors într-o formă mai rea și tresar, gemând de durere. Ei bine, orice transă ar fi fost între noi acum câteva secunde, a dispărut acum.

      Îi dau iarba șopârlei pe care am cules-o înainte să fiu atacată de acel bărbat și o mestecă în bolul de pe masă. Acum s-a transformat într-o mâzgă verde iar Nick ia puțin în mână.

      — Asta o să doară puțin, stai nemișcată.

      Îmi pune acea pastă pe frunte și tresar când îi simt mâna făcând contact cu rana mea. Își plimbă ușor degetul mare pentru a întinde iarba șopârlei, iar eu rămân nemișcată, uitându-mă la cât de serios și calm în același timp este. Când pare că termină, se uită la mine, însă mâna lui este tot pe fruntea mea.

      — O să se vindece în câteva zile, te-a lovit destul de rău, șoptește Nick.

      Acum suntem mai apropiați unul de celălalt decât eram înainte și după nici măcar cinci secunde îmi pune mâna pe obraz și mă sărută. Simt fiori pe șira spinării, iar inima parcă o să-mi explodeze. Seamănă cu sărutul de acum câteva zile, însă Nick este mai agresiv și mai dornic decât era atunci.

      Nu credeam că se va mai întâmpla ceva de genul ăsta cu Nick prea curând, dar iată-mă aici. Nu mai pot să continui așa până când nu o să știu exact ceea ce simt, așa am gândit de cinci zile încoace, dar unde m-a dus asta? Nu mai pot evita inevitabilul, dar nici nu pot să iau decizii pripite.

      Poate mă comport așa din cauză că am suferit o pierdere și trebuie să mă axez pe altceva decât să mă gândesc la Jonathan cum este ucis în fața ochilor mei din cauza mea, dar trebuie să iau în calcul și cealaltă posibilitate. Nu-mi place că mă gândesc la varianta asta, dar sper să nu am dreptate, sper să nu încep să mă îndrăgostesc de el. Sper să nu o fi făcut deja.

      Este greșit ceea ce fac acum, dar de ce pare că este cel mai firesc lucru din lume? De ce simt că uit de toate problemele când ne privim reciproc? De ce pot să iert atât de ușor, în câteva zile, pe cineva care m-a terorizat atâta timp? De ce mă simt atât de în siguranță când suntem împreună acum, dar în trecut mă înspăimântam doar când auzeam de el? Atâtea întrebări, însă nu vreau să aflu răspunsurile, cel puțin nu acum.

      Dintr-o dată mă retrag din sărut încât Nick tresare, iar eu mă dau mai în spate.

      — Ce s-a întâmplat? Ți-a revenit durerea?

      — Nu, sunt bine.

      Asta a sunat mai dur decât voiam eu să sune iar confuzia de pe fața lui mă face să-mi cer scuze, dar nu o fac. Dacă își bate doar joc de mine iar eu am devenit vulnerabilă din cauza lui? Dacă ăsta a fost planul lui de la bun început? Zeci de gânduri negative îmi acaparează mintea și în momentul ăsta nu cred că ar fi bine ca Nick să fie aici.

      — Cred că ar fi mai bine să pleci.

      — Poftim? Dar...

      — Te rog, pleacă. Am nevoie să stau singură.

      Vocea mea sună în continuare rece fără să vreau și nu știu de ce. Nick se ridică încet și deschide ușa, uitându-se o ultimă dată la mine înainte de a pleca. Nu-mi vine să cred că l-am lăsat să mă sărute și nici că mi-a plăcut defapt. Ce e neînregulă cu mine? Mă obișnuisem cu ideea de dușmani între mine și Nick, nu ideea de...orice o fi asta.

      Orice este sau a fost între noi, nu se va mai întâmpla, a fost doar un moment de slăbiciune și nu pot da vina pe moartea lui Jonathan pentru vulnerabilitatea mea față de rege. Mai bine pun punct aici decât să regret mai târziu, de acum relația mea dintre mine și Nick o să fie strict profesională. O să ne întâlnim la ședințele de consiliu și o să discutăm despre soarta și problemele regatului, nimic mai mult.

      Dar oare va fi așa, sau o să cad pradă sentimentelor? Ei bine, asta rămâne de văzut.

Heii, sper că va plăcut acest capitol!♥️✨De acum o să postez în fiecare zi câte un capitol la această carte fiindcă este pe sfârșite.