Așa e, acum că regele Zuko a murit...Nick este noul rege, nu pot să mă întorc acolo. Dar ce se va întâmpla cu Jonathan? Lyra a scăpat cu bine de la război?

   — Mamă, trebuie să mă întorc! Trebuie să-i iau pe Jonathan și pe Lyra, trebuie să știu că sunt în siguranță!

   — Nu, în nici un caz! Nu te întorci acolo, o să stai aici, cu familia ta.

   — Spui că ești familia mea, dar unde erai atunci când am fost rănită? Când aveam nevoie de cineva, când aveam nevoie de mama mea să-mi spună că totul o să fie bine? Nu ai fost aici, alături de mine, dar ei da!

Asta a sunat mai dur decât era în capul meu, dar în nici un caz nu o să-l las pe Jonathan singur pe tărâm, trebuie să mă întorc.

   — Scumpo, îmi pare atât de rău...

   — Cât timp am stat aici?

   — Aproximativ două săptămâni..., răspunde mama.

   — Poftim? Mă duci acum la Conacul Șerpilor!

În două săptămâni se pot întâmpla multe, sper doar că ei sunt teferi, nu știu ce m-aș face dacă aș pierde pe unul dintre ei.

   — Nu te duci nicăieri acum, o să stai aici cu mine ceva vreme.

   — Atunci de ce nu ai venit după mine după ce ai fost salvată? Nu mai sunt fetița aia pe care ai abandonat-o să știi. Și cred că nici tu nu mai ești mama aceea cu care am crescut. De ce m-ai lăsat în casa tatălui meu? Îți imaginezi măcar cât de greu mi-a fost în casa aia?

Da, m-am schimbat mult în acești ani fără mama, dar asta nu înseamnă că sunt mai bună. Poate singurul lucru bun este că nu mai sunt atât de vulnerabilă, atât de neajutorată.

   — Dacă știam că Edgar este un astfel de om...plecam cu tine demult din casa aia.

   — Și ți-ai dat seama abia acum?

   — Da, abia acum am aflat că Edgar a încercat să mă omoare.

   — Poftim?

La auzul acestor vorbe îmi măresc ochii, iar inima a început să-mi bată nebunește. Nu, tata era rău și toate cele, dar nu putea să o otrăvească pe mama, sau putea?

   — Edgar pe vremea aia era foarte credincios, de aceea am ales să nu-i spun despre vrăjitorie. Cred că a aflat până la urmă și...m-a otrăvit. Am fost proastă și am avut încredere în el. Mi-a dat un ceai în ziua aceea, știam că e ceva ciudat pentru el să facă chestii de genul ăsta, însă nu am mirosit ceaiul și nu mi-am dat seama că conținea o plantă numită Limba Șarpelui, cea pe care o creșteam chiar eu în grădină. Credeam că Zuko a fost de vină, dar a fost Edgar în tot acest timp. Din păcate mi-am dat seama de toate astea abia după ce l-am omorât pe Zuko.

   — Tata este acum într-un spital de nebuni, nu mai poate să ne facă rău...

Nu știu ce să mai cred despre tatăl meu acum, nu era întotdeauna așa cum este acum. Nu știu ce s-a întâmplat cu el, dar poate e mai bine unde este el acum.

   — Poftim? De ce?

   — Poveste lungă...

   — Avem timp și de asta. Să știi că am fost surprinsă să o văd pe Hekate, au adus-o teafără aici.

Chiar mă întrebam unde este, am crezut că am pierdut-o definitiv. Hekate este mai mult decât un animal pentru mine, nu știu ce m-aș face fără ea.

   — Pot să o văd?

   — Desigur, o să trimit pe cineva să o aducă.

Trebuie neapărat să mă întorc la Conacul Șerpilor, mă întreb ce face Jonathan, dacă e bine sau dacă este îngrijorat pentru mine. Nici nu vreau să-mi imaginez cum o să fie tărâmul sub stăpânirea lui Nick, o să fie un dezastru, haos total. Petreceri în fiecare zi și războaie în fiecare noapte.

Îmi iau gândul de la Jonathan și Nick și o văd pe Hekate pe mâna unui bărbat. Mă duc lângă ea și mama vrea să o ia în mână, dar aproape o mușcă.

   — Hekate! Ce faci? E mama!

Șarpele se urcă pe mâna mea, dar în continuare sâsâie la mama, de parcă ar fi un inamic periculos. Nu înțeleg, ce are?

   — E ok, probabil nu mă mai cunoaște, spune într-un sfârșit mama.

Dar asta nu este adevărat, șerpii nu uită niciodată cine le-a fost stăpân și în nici un caz nu încearcă să îi muște, de ce Hekate a reacționat așa?

*

Am rămas singură în cameră și mă gândesc cum aș putea ajunge înapoi la Conacul Șerpilor. Ies pe ușă și nu văd nici un exilat prin zonă, sper să nu mă întâlnesc cu unul. Am intrat într-o cameră uriașă cu o masă mare. Sus este un candelabru argintiu iar pereții sunt de un maro închis. Dintr-o dată aud cum ușa din stânga mea se deschide și mă pun după un perete pentru a nu mă vedea nimeni.

   — Și acum care-i planul? spune o voce de bărbat.

   —Trebuie să-l omorâm pe prințul Nicholas înainte de încoronare, zice mama.

Sunt 5 persoane, inclusiv mama și cu Bash. Se așează pe niște scaune și continuă să vorbească.

   — Deci pornim astăzi? întreabă Bash.

   — Așa ar trebui. Câți soldați ne-au mai rămas? o întreabă o femeie pe mama.

   — Mult prea puțini...Henrik s-a întors?

   — Nu, trebuia să se întoarcă cu poțiunea lui Delilah până acum.

Poțiunea lui Delilah? Înseamnă că acel Henrik a omorât-o pentru o poțiune? Dintr-o dată cuțitul de la gleznă cade pe podea și scoate un sunet gălăgios.

   — Hei, cine e acolo?!

Îmi măresc ochii și mă gândesc ce să fac acum, dar cred că ar trebui să mă arăt, nu are ce să-mi facă dacă e și mama cu ei, nu? Simt cum inima bate gălăgios iar palmele îmi transpiră. Într-un sfârșit, ies de după perete.

   — Michelle? Ți-am zis să stai în cameră!

   — Din vina voastră este moartă Delilah, spun eu încet.

Mama se încruntă, probabil nu înțelege unde bat. Nici eu nu înțeleg ce se întâmpla aici, e prea mult pentru mine.

   — Bărbatul acela,Henrik, este mort. L-am omorât pentru că el a omorât-o pe Delilah.

Mama și cu Bash își schimbă priviri iar ceilalți trei par destul de nervoși. Bash vine în fața mea, cu fața aproape de un roșu sângeriu și îmi zice:

   — Ai idee ce tocmai ai făcut?!

   — Bash, las-o, spune mama și se bagă între noi.

   — Ți-a omorât fratele și poțiunea e ca și pierdută, cum poți să-i iei apărarea?

Henrik era fratele mamei? Asta înseamnă că mi-am omorât unchiul? Acum știu de ce a ezitat să mă ucidă, m-a recunoscut. Deși nu cred că m-a văzut vreodată, asemănarea dintre mine și mama e izbitoare. Simt că urmează să leșin, însă reușesc să întreb:

   — Pentru ce vă trebuia poțiunea? Merită să ucideți o persoană pentru asta?

   — Se zice că poate distruge un regat, deși este doar un lichid verde într-o sticluță, spune un bărbat.

Când spune asta, mă gândesc la prima oară când am întâlnit-o pe Delilah. M-a invitat în bucătărie și pe un raft era o sticluță cu ceva verde în el. Nu i-am dat prea multă importanță, dar dacă aia era poțiunea?

Mă gândesc cât de bună era Delilah, avea o inimă blândă și nu a meritat să sfârșească prin a fi omorâtă cu cruzime.

   — Delilah era prietena ta...de ce...?

   — A fost doar o victimă colaterală Michelle, nu am avut nimic cu ea. Vino cu mine.

Cum poate spune asta? În jurnalul ei scria atât de multe despre prietenia dintre ea și Delilah, acum spune că a fost doar o victimă colaterală?

O urmez pe mama până într-o grădină plină cu flori pe care nu le-am mai văzut niciodată. Sunt toate unice și superbe, însă una îmi atrage atenția. Seamănă ca și un trandafir, dar este ceva diferit la el. Este de culoare neagră, dar are și niște nuanțe de roșu sângeriu, de parcă chiar este sânge acolo. Cât timp admir floarea, mama îmi vorbește.

   — Știu că nu înțelegi nimic din ce facem noi, dar ești încă prea mică. Când o să crești, o să vezi cum sunt lucrurile defapt.

Poate nu vreau să cresc deloc, dar nu-i spun asta. Mă enervează că mă crede încă mică și de aceea nu înțeleg, dar se înșeală. Dacă văd lucrurile diferite de cum le vede ea, asta nu înseamnă că nu le înțeleg. Singurul lucru pe care nu-l înțeleg la ea este de ce este de acord cu omorârea unei persoane nevinovate.

   — A meritat?

   — Michelle, te comporți de parcă aș fi omorât-o eu!

Dar ea a trimis după poțiune, într-un fel este vina ei.

   — Iar tu te comporți ca și cum nu ai fi mama mea! Și eu m-am schimbat în acești ani, dar tu nu mai ești aceeași persoană! Te-ai schimbat în mai rău, recunoaște măcar.

O văd cum deschide gura pentru a spune ceva, dar o închide imediat.

   — Așa credeam și eu, îi spun și plec.

Heii, știu că programul de postat la carte este luni și vineri, dar săptămâna asta mi-a mers bine cu scrisul așa că aveți un capitol surpriză! Posibil să mai fie zile din astea prin următoarele săptămâni, sper că va plăcut capitolul ăsta♥️
Ce credeți că se va întâmpla în continuare?