Am așteptat un an să revăd Tărâmul Șerpilor, credeam că o să rămân aici pentru totdeauna. Împreună cu Jonathan, sărim în lac și mergem înspre ușă. Mă trezesc pe mal, ca de obicei, și îl caut din priviri pe fratele meu.

   — Hei, ești bine? îl întreb pe Jonathan.

El nu-mi răspunde, dar continuă să se uite uimit la priveliștea încântătoare de pe acest tărâm.

   — Wow, e...

   — Frumos?

   — ...magic, spune Jonathan.

Ne luăm săbiile și mergem la Conacul Șerpilor, chiar sper că nu o să ne întâlnim cu prințul Nick. Ajunși în sala tronului, Lyra vine înspre mine și mă îmbrățișează strâns.

   — Michelle! Ce dor mi-a fost de tine! zice Lyra, aproape țipând.

Se oprește și îl examinează pe Jonathan, am și uitat să îl prezint.

   — El e Jonathan, fratele meu, spun eu.

   — Drăguț, o să le zic să îi pregătească o cameră. Până atunci da-mi bagajele și pleacă la Regele Zuko, te așteaptă. O să am eu grijă de Jonathan.

Fac cum spune Lyra și merg să vorbesc cu regele. Mă uit la Jonathan și încă pare distras, primele zile o să-i fie mai greu. Fac o plecăciune și lângă rege îl observ pe Nick, fix ce îmi lipsea. Pare mai surprins decât sunt eu, nu se aștepta să mai vin vreodată aici.

   — Michelle Lemire, îmi pare bine că te-ai întors printre noi, zice regele cu o voce blândă.

   — Și mie, majestate. Pot să vă întreb de ce m-ați chemat aici?

   — Da, dar mai întâi de toate, trebuie să fac ceva. Nick vrea să-și ceară personal scuze pentru tot ce s-a întâmplat.

   — Ba nu, nu vreau! se bagă Nick, încruntându-se la mine.

   — Nicholas de' Val, te duci în momentul ăsta și îți ceri iertare, m-ai înțeles?!

Prințul își dă ochii peste cap și vine la mine să-și ceară scuze.

   — Michelle...îmi pare rău..., spune el fals și atât de încet încât credeam doar că mi s-a părut.

   — Bun, acum că am rezolvat și asta, poți să pleci Nicholas.

Nick se îndepărtează și eu aștept să văd ce vrea să-mi spună regele.

   — Michelle, acum câteva zile am primit o...informație.

   — Ce fel de informație? Este totul bine?

   — Mă tem că nu. Nu știu dacă ști, dar dincolo de păduri mai există un regat pe o insulă. Prima dată nu m-am îngrijorat, acolo se duceau cei exilați sau trădătorii, de aceea se numește Insula celor Exilați. Ei bine, prin aceea scrisoare cei de pe acea insulă ne-au zis de un război, pe care o să-l pornească la prima lună însângerată.

   — Stați, luna însângerată nu este peste 2 nopți?

   — Ba da, de aceea am nevoie de tine. Îmi trebuie toți războinicii disponibili pentru acest război, nimeni nu știe cu ce ne confruntăm. Întrebarea mea este, te simți în stare să lupți alături de mine?

Un război? Am venit aici cu Jonathan pentru a avea o viață mai liniștită, dar nici nu pot să-l refuz pe rege. Sunt doar niște făpturi exilate, ce poate să meargă rău? Până la urmă accept și vorbim despre pregătirea mea, o să încep mâine dimineață.

Mă duc în cameră și îi găsesc pe Jonathan și pe Lyra cum stau de vorbă.

   — Michelle, în sfârșit ai venit! Ți-a spus regele despre război? întreabă Lyra.

   — Război? Ce război? mă întreabă Jonathan.

   — Da...peste două nopți. Insula celor Exilați ne-au amenințat.

   — Auzi, crezi ca are o legătură cu moartea mamei?

   — Poftim? La ce te referi?

   — Cel care a omorât-o pe mama era unul dintre cei exilați...nu știu, poate există o legătură, spune Lyra.

Lyra ar putea avea dreptate, dar nu putem să fim siguri de asta. La tot ce mă gândesc acum este războiul, oare chiar sunt pregătită? Cât sânge se va vărsa? Câte victime o să fie?

   — Alo, m-ai auzit?

   — Scuze Lyra, mi-a zburat mintea altundeva.

   — Tocmai ce spuneam despre Balul Lunii din seara asta. Ți-am pregătit o rochie.

   — Un bal? Pentru ce ocazie?

   — Tărâmul Șerpilor nu are nevoie de o scuză pentru un bal, o să te obișnuiești. Acum, mergeți să vă îmbrăcați.

   — Nu știu ce să zic...

   — Nu accept un refuz! Te aștept în sala balului, o găsești tu.

Rămân singură în camera, cu Hekate, și privesc rochia aurie din fața mea. O îmbrac și este mult prea mulată în partea de sus decât credeam, iar partea de jos este mai largă, cu câteva volănașe. Îmi desprind părul și îmi pun un cuțit la gleznă, sabia este prea mare ca să o iau cu mine.

      Nu vreau să mă duc la bal, știu că există o posibilitate foarte mare să mă întâlnesc cu prințul Nick, dar trebuie să fiu alături de Jonathan. Aud o bătaie la ușă și deschid.

   — Jonathan.

Este prima dată când îl văd într-un costum.

   — Wow, arăți...foarte bine.

   — Mersi, spun eu.

   — Ești gata? Mergem?

   — Da, tu ești bine?

Înaintăm înspre bal și continuăm să vorbim.

   — De ce să nu fiu?

   — Nu știu, vreau doar să te simți bine aici. Știu că primele zile o să fie mai grele pentru tine.

   — Sunt bine, nu-ți mai face atât de multe griji pentru mine. Apropo, chiar o să mergi la război?

   — Trebuie să merg, dar o să fie bine.

   — Dacă o să pățești ceva? Nu cred că regele s-ar supăra dacă...

   — Jonathan, termină. Vreau să mă duc la război, să lupt alături de rege.

   — Te înțeleg, dar...

   — Vorbim despre asta altă dată, acum hai la bal, îl întrerup eu.

Intrăm și vedem sala plină de vrăjitoare și zâne, inclusiv niște gardieni. Pe tronul din capătul sălii stă regele, îmbrăcat într-o haină vișinie. Lyra vine la noi când ne vede că am intrat în sală și ne saluta, are o rochie mov închis, lungă până în pământ.

   — Scuze Michelle, pot să-l fur puțin pe Jonathan pentru un dans? spune Lyra.

   — Desigur, e numai al tău, îi spun și le zâmbesc.

Îi văd cum se îndepărtează și mă uit la ei, chiar se potrivesc. Este o muzică lentă, poate prea lentă pentru mine. Dintr-o dată îl văd pe Nick cum se apropie de mine, legănându-se dintr-o parte în alta, e beat.

   — Michelle, ce surpriză încântătoare, te uiți după frățiorul tau?

   — Nu vorbi cu mine, cineva ar putea spune că suntem prieteni, spun eu rece.

Începe să râdă și își întinde mâna.

   — Dansezi? întreabă Nick.

   — Ce te face să crezi că aș vrea să dansez cu tine?

   — Reformulez, dansează cu mine sau...o să regreți, încearcă el să spună, dar e prea beat ca să formuleze o propoziție.

Până la urmă accept, cine știe de ce-i în stare dacă îl refuz. Îl iau de mână iar el mă trage mai aproape de el cu cealaltă. Începem să dansăm, deși el mai are puțin și cade din picioare. După cum am zis, nu-mi plac melodiile lente, mai ales când dansez cu cineva pe care îl urăsc. Mâna lui este caldă la atingere, iar respirația lui miroase a alcool.

   — Te-ai întors, chiar dacă ți-am zis să nu mai vi aici. Ești curajoasă, îmi place, spune el.

   — Nu mă las atât de ușor.

Se oprește și se uită la mine pentru câteva clipe. Nu-mi dau seama de ce se apropie, dar observ prea târziu cuțitul lui la gâtul meu.

   — Să nu crezi că dacă ai protecția tatălui meu, o să mă opresc din a încerca să-mi răzbun mama, șoptește doar ca să aud eu.

Cuțitul este în continuare la gât, apăsând din ce în ce mai tare.

   — Asta este o amenințare?

   — Numește-o cum vrei, eu doar te-am avertizat.

Își pune cuțitul la loc și dă să plece.

   — Hei, fă-mi un favor! Când pleci astăzi, du-te direct în iad.

   — O să te aștept acolo, spune Nick.

O spune zâmbind și pleacă, ce nemernic.

*Heii, sper că va plăcut acest capitol!♥️
Ce credeți că se va întâmpla în ziua războiului?*