— Lyra! Ce te aduce pe la mine?

      — Eu cred că ști ce caut aici.

      — Dacă este vorba despre mama ta, îmi pare rău de ce s-a întâmplat, dar nu te pot ajuta cu nimic. Criminalul a fost deja prins.

      — Tată, nu mai minții. Știu că tu ai pus să fie omorâtă mama! țipă Lyra.

      — Nu mai vorbi prostii! Ai venit până aici doar ca să arunci cu acuzații false?

      — Da, pentru că nu mă pot gândi la un alt motiv pentru a veni la tine. Te urăsc, dar cred că deja știai asta.

      În acel moment, tatăl lui Lyra cheamă gardienii și ne însoțesc până afară.

      — Lașule! Măcar asumă-ți că e vina ta! țipă Lyra.

      — Mi-a făcut plăcere să stau de vorbă cu tine, dar acum trebuie să pleci.

      Continuă să țipe până când porțile de la conac se închid. Încerc să o liniștesc și să o conving să plecăm de aici, dar nu mă ascultă.

      — Lyra potolește-te! Nu ai nici o dovadă că tatăl tău a pus să fie ucisă Delilah, de ce crezi una ca asta?

      — Pentru că o ura pe mama și mereu se certau. Nu are nici un sens să o fi omorât bărbatul acela...

      — Știu prea bine că vrei să o răzbuni pe mama ta, dar nu ai nici o dovadã. Te rog, hai să ne întoarcem la casa ta pentru a-ți lua bagajele. Regele a zis să ne mutăm în Conacul Șerpilor cât mai curând.

      — Dar... am venit până aici degeaba? Știu că din vina lui e moartă!

      Începe să plângă și încerc să o liniștesc. Se vede că moartea mamei ei a afectat-o mult, îmi pare rău pentru ea.

      — Te rog, hai să mergem. O să găsim noi o cale să aflăm cine a omorât-o, spun eu.

      — Cum? întreabă Lyra.

      — Nu știu, dar o să ne dăm noi seama. Împreună?

      — Împreună.

      Într-un final acceptă să plecăm din fața conacului tatălui ei și mergem prin pădure până când ajungem la casa ei, casa lui Delilah. Ne facem amândouă bagajele și ne asigurăm că nu a rămas nimic important în urmă. Cobor în bucătărie și o văd pe Lyra cum se uită în gol, în locul unde a găsit-o pe mama ei moartă.

      — Ai terminat bagajul? Ești gata? întreb eu.

      — Da...cred că sunt gata. Doar că...

      — Ce e?

      — E ciudat să plec pur și simplu din casa unde am copilărit, unde am avut atâtea amintiri...

      — Lyra, cred că dintre toți oamenii, vrăjitoarele și alte făpturi, eu te înțeleg cel mai bine. Și trebuie să mă crezi când îți spun că o să fie mai bine.

      O iau pe Hekate și pornim înspre Conacul Șerpilor. Înainte să traversăm podul care duce spre conac, îi vedem pe Nicholas cu prietenii lui cum se apropie de noi, nu poate să fie un semn bun.

      — Vai vai vai, dar pe cine avem noi aici? spune o fată pe nume Freya.

      — Ce vreți? spun eu.

      — Lyra, poți să pleci, spune autoritar Nicholas.

      — Dar...

      — E un ordin! îi spune.

      Lyra a plecat și se pare că am rămas doar eu cu Nicholas, împreună cu trei prieteni de-ai lui. Igor și Bastian vin la mine și mă iau de brațe, ce dracu vor să facă cu mine?

      — Hei! Ia mâinile de pe mine! Ce vreți? țip eu, dar sunt ignorată.

      — Nick, unde o ducem? spune unul dintre prieteni.

      — Arunc-o în râu, spune Nick.

      În râu? Nu, nu pot să ajung acolo, Lyra mi-a spus că sunt niște pești carnivori. Încep să mă zbat și să scap din mâinile lor, însă Freya vine și îmi aruncă un praf pe mine. Simt că nu mai pot să mă mișc iar Nick o ia pe Hekate, nici ea nu poate să se miște. Ce e asta?

      — Te rog! Nu face asta! spun eu disperată.

      Mă aruncă cei doi băieți în râu și încerc să ies din apă, dar curentul e mult prea puternic și în continuare nu mă pot mișca. În curând o să vină și peștii ăia.

      — Ce vrei de la mine? Te rog nu mă lăsa aici!

      — Ști, ai putea să-mi faci o favoare. Dacă accepți, te ajut să ieși vie, spune Nick.

      Nu-mi place cum sună, dar nu am de ales și până la urmă accept. Aș face aproape orice ca să ies de aici.

      — Pleacă de pe Tărâmul Șerpilor și nu te mai întoarce. Nu ai voie să spui nimănui ce s-a întâmplat aici.

      — Hai Nick, o lași să scape atât de ușor? Mai bine o lăsăm aici, spune Freya.

      — Poți să taci pentru o secundă?! țipă Nick înspre fată.

      Să plec de pe Tărâmul Șerpilor? Dar...abia am ajuns. Nu am reușit să aflu tot ce voiam despre mama, despre această lume nouă. Las toate astea în urmă? Lyra ce va face? Eu ce voi face? Nu pot să mă întorc la tatăl meu...

      — Bine, o să plec de pe tărâm. Acum scoate-mă odată de aici! zic eu.

      Îl văd pe Nick cum vine și mă ia de mână, ridicându-ma din apă. La scurt timp îmi revin și o iau pe Hekate. Plecăm pe pod, înspre conac, departe de Nick și prietenii lui.

      Poate nu ar fi atât de rău să mă duc pe Tărâmul Muritorilor. Nu pentru totdeauna, doar puțin până când o să se liniștească apele. Ajunsă la conac, mă duc în camera mea și îi scriu o scrisoare Lyrei.

   Lyra,

      Îmi pare rău că îți scriu toate astea în loc vorbim față în față, dar sunt sigură că m-ai fi oprit din a pleca înapoi pe Tărâmul Muritorilor.

      Toate zilele astea petrecute împreună pe acest tărâm magic au fost minunate, dar trebuie să ia sfârșit această călătorie. Nu sunt făcută pentru acest tărâm, mai mult sunt o muritoare decât o vrăjitoare.

      Nu știu dacă o să ne mai vedem vreodată, sau dacă o să mai vin pe Tărâmul Șerpilor, dar vreau să știi că nu am avut de ales. Te rog să îi spui tu regelui despre plecarea mea și cât de rău îmi pare că nu o să îi fiu cavaler.

      Sper că nu mă urăști, o să înțelegi cândva de ce am plecat.

Cu drag, Michelle

      Îmi iau bagajul și plecăm înspre Lacul Yin prin pădure. Din moment ce călăresc unul dintre caii lui Delilah, ajung destul de repede și nici nu vreau să mă gândesc cum o să fie când o să ajung acasă, la tatăl meu.

      Mă uit pentru ultima dată la acest tărâm și observ că toți șerpii sălbatici din pădure vin în jurul meu, ce e asta? Se învârt în jurul meu și mă gândesc că poate este un semn, poate vor să îmi spună să nu plec sau să nu mă mai întorc.

      Las șerpii și mă scufund în lac, gândindu-mă ce a fost faza aia. Mă duc pe ușa magică și mă trezesc pe mal, pe tărâmul meu. Abia acum observ cât de tristă pare lumea mea. Culorile de pe Tărâmul Șerpilor sunt vi și accentuate iar aici... parcă există doar nuanțe de gri.

      Pornim prin pădure înspre casa mea și mă rog zeilor ca tatăl meu să fie în toane bune. Ar putea să mă pedepsească destul de rău, dar nu poate să se pună cu o vrăjitoare, nu?

*Heii, cum vi s-a părut acest capitol? Ce credeți că se va întâmpla când Michelle va ajunge acasă?*