Următoarea zi m-am dus cu Lyra la școală, m-am gândit să continui școala asta de vrăjitorie, oricum nu am nimic altceva mai bun de făcut. După spusele Lyrei, astăzi o să învățăm autoapărarea și cum să ne luptăm cu săbiile.

      — Bun, acum urmează să facem echipe de câte doi pentru a ne lupta cu sabia -săbii false-, noi o să luptăm împreună pentru siguranța ta, spune Lyra.

      — Copii, alegeți-vă partenerii! spune profesorul Griffin.

Iau o sabie și mă duc lângă Lyra, pregătită să dea start profesorul, însă înainte de asta îl văd pe prințul Nicholas cum vine înspre noi.

      — Lyra, ne scuzi. Michelle o să fie cu mine în echipă, spune prințul cu glasul poruncitor.

Lyra a făcut o plecăciune și a acceptat, nu poate să-l refuze pe print. De ce vrea să se lupte cu mine? Oare a aflat cine sunt cu adevărat? Sper ca lucrurile să meargă bine.

Ne luăm pozițiile și începem să ne luptăm. Când atac prima pare surprins, probabil credea că nu am pus mâna pe o sabie până acum. Întradevăr, se luptă bine. Adică, normal că se luptă mai bine decât mine, el a crescut aici și sunt invidioasă pe aspectul ăsta.

      — Așadar, de unde ești? întreabă prințul.

      — De pe Tărâmul Muritorilor, dar deja știai asta, răspund.

      — Și ce a căutat o vrăjitoare printre muritori? Mai bine zis, ce cauți acum aici, după atâția ani?

      — Cu tot respectul, dar nu e treaba ta.

Deja începe să mă calce pe nervi, sper să nu zic ceva ca să afle că sunt fiica lui Aurora.

      — Am auzit că ai un șarpe, Hekate.

      — Așa și?

Încerc să țin pasul cu el, e clar că știe să se lupte mai bine decât mine.

      — A fost odată o regină, avea un șarpe pe nume Hekate, la fel ca tine. Dar presupun că e o coincidență, nu?

      — Normal că e o coincidență.

Și cu asta se termină ora și aleg să plec la Lyra, însă prințul mă prinde de mână și îmi șoptește la ureche:

      — Crezi că nu aș recunoaște-o pe fiica Aurorei? spune el încet.

Îmi măresc ochii la auzul vorbelor lui, iar inima îmi bate tare din cauza respirației lui la urechea mea. Pentru prima oară îi observ ochii verzi cum au o strălucire aparte, uitându-se la mine iar părul lui negru îi zboară prin toate direcțiile din cauza vântului.

Parcă timpul s-a oprit din loc, așteptând un semn de la noi. Mi se pare că stăm o veșnicie așa, apropiați unul de celălalt ținându-mă strâns de mână, prea strâns. Este un sentiment pe care nu l-am mai întâlnit până acum, un sentiment puternic și semnificativ. Ură. Îl urăsc.

Am crezut că o să se răzbune pe mine pentru moartea mamei lui, însă doar se îndepărtează de mine, ducându-se la prietenii lui. Se pare că trebuie sa fiu mai atentă de acum.

*

Nu i-am spus lui Lyra sau Delilah că prințul știe cine sunt pentru ca astfel nu o să mă mai lase să mă duc la școală sau poate că nu o să mă mai lase nici în Tărâmul Șerpilor dacă află.

Eu și cu Lyra suntem pe niște cai înapoi spre casă, am fost în pădure să adunăm câteva plante și flori. Delilah mi-a promis că o să mă învețe câteva dintre ritualurile ei preferate și că o să-mi povestească mai multe despre mama mea.

      — Și? Ce părere ai despre tărâm până acum? întreabă Lyra.

      — Sincer, mă așteptam să nu mă integrez deloc și că o să mă întorc înapoi în lumea mea. După cum vezi, am rămas aici. Pentru prima oară mă simt acasă, spun eu cu sinceritate.

      — Mă bucur să aud asta, acum haide să-i ducem mamei mele toate ierburile astea.

Când intrăm în casă simt un miros acru, pe care l-am simțit atunci când am găsit-o pe mama mea plină de sânge. Dintr-o dată o aud pe Lyra cum țipă și mă duc repede la ea. O văd plângând lângă un cadavru, cadavrul mamei ei.

Delilah este într-o baltă de sânge și tot nu-mi vine să cred că este... moartă. Cum a putut să se întâmple asta? Cine a omorât-o și de ce?

Aud ușa de la casă cum se deschide și îmi dau seama că criminalul lui Delilah tocmai a fugit. Fug în curte, sperând că o să-l mai găsesc și îmi iau cuțitul în mână. Din fericire nu a fugit prea departe și când a observat că am venit după el afară și că l-am văzut, s-a întors din drum și e gata să mă omoare și pe mine.

Îl văd cum înaintează cu pași repezi și mă gândesc la șansele mele în lupta asta. Are o masca înfricoșătoare pe față și hainele lui sunt pline de sânge.

A ajuns în fața mea și nici nu mi-am dat seama că mi-a dat un pumn în față și m-a dat pe jos. Respiră greu deasupra mea, însă când îmi vede fața, își lasă sabia în jos. Este ceva familiar la el și nu știu de ce ezită să mă omoare. Părul lui roșcat se mișcă în toate direcțiile din cauza vântului, și eu încerc să-mi dau seama de unde îl cunosc.

O văd pe Hekate cum vine în spatele lui și îl mușcă de picior, bărbatul țipând de durere. Nu mai stau pe ganduri și îl înjunghii. Chiar dacă nu avea de gând să mă omoare, trebuia să o răzbun pe Delilah.

Era mort, nu exista nicio îndoială. L-am omorât, nu am mai omorât pe nimeni până acum. Deși trebuia să mă duc la Lyra și la cadavrul lui Delilah care acum zace pe podea, mă gândeam doar la viața care se scurge din el, în timp ce cuțitul îi străpunge carnea și sângele cald care se revarsă între degetele mele. Scoate un sunet rupt și se prăbușește pe pământ. Bătăile inimii mele sunt atât de puternice încât simt că ar putea exploda. Nu am mai omorât pe nimeni până acum și nici nu-mi mai doresc asta niciodată, pentru că îmi plăce un pic cam mult...

Las cadavrul în urma mea și o iau pe Hekate. Cu lacrimi fierbinți mă duc înspre casă, unde este Lyra cu cadavrul mamei ei.

O găsesc pe Lyra unde era și acum cateva minute, lângă mama ei. Mă pun în genunchi lângă ea și o țin de mână, acum ce urmează? Când mă vede plină de sânge pare surprinsă, dar nu mă întreabă nimic, doar continua să o plângă pe mama ei. Știu cum e să pierzi pe cineva drag și nu doresc asta nici celui mai mare dușman (poate doar prințului).

*

Lyra a chemat gardienii regali pentru înmormântarea lui Delilah și pentru a-l lua pe ucigașul ei, pe care eu l-am omorât. În momentul ăsta sunt în baie și încerc să-mi șterg sângele de pe mâini și să-mi spăl păcatele, măcar încerc.

Mă gândesc întruna că am omorât pe cineva, o persoană care nici nu cred că avea de gând să mă omoare. Dar nu puteam să risc, mai ales când eram în avantaj. Oare acel bărbat mă cunoștea?

Ești o criminală. Ești o criminală. Ești la fel ca și mama ta. Criminalo!

Îmi pun niște haine curate și îmi iau sabia mamei, încercând să ignor vorbele din capul meu. De acum o să port sabia indiferent de situație, nu se știe când o să mai am nevoie de ea.

*Heii, sper că v-a plăcut acest capitol, următorul o să fie postat luni♥️. Cine credeți că era bărbatul ăla și ce căuta în casa lui Delilah?*