Într-un sfârșit am ajuns acasă, dacă o pot numi așa. Deși am fost plecată aproximativ o săptămână, simt că nu am mai fost aici demult. Intru în casă, sperând că totul o să meargă bine, însă nu este nimeni.

   — Jonathan? Tată? Este cineva? spun eu.

Nimeni nu-mi răspunde așa că mă duc la etaj să-i caut, camerele sunt goale. Unde s-au dus? Mă duc în camera mea și îmi las bagajul, dar sabia o las la curea. Nu mai este dezordinea făcută de tatăl meu înainte să plec, iar camera pare puțin diferită.

Dintr-o dată aud ușa de la intrare cum se închide, sper că ei au venit. Cobor în grabă și prima dată am crezut că niște străini au intrat în casă, dar sunt Jonathan și cu Lilith. Este ceva diferit la ei, Lilith este îmbrăcată simplu, fără machiaj, cu părul dezordonat prins, iar fața ei pare tristă, obosită. Jonathan pare mai matur, însă este tot acel Jonathan pe care îl cunosc.

   — Unde e tata? întreb eu și observ uimirea, confuzia de pe fața lor.

   — Michelle? întreabă Lilith și vine să mă îmbrățișeze.

Nu înțeleg ce se întâmplă, am fost plecată atât de puțin timp și o grămadă s-au schimbat. După Lilith, vine și Jonathan și mă îmbrățișează, ce se întâmplă?

   — Ai zis că o să te întorci, spune Jonathan.

   — Dar m-am întors, acum, zic eu.

   — După două luni? Draga mea, unde ai fost? întreabă Lilith.

   — Două luni? Am fost plecată câteva zile!

Nu mai înțeleg nimic, cum au trecut două luni pe Tărâmul Muritorilor și doar câteva zile pe Tărâmul Șerpilor? Și ce s-a întâmplat cu Lilith?

   — Unde este tata? întreb eu pentru a doua oară, așteptând un răspuns.

   — Michelle...îmi pare rău să-ți spun, dar..., spune Lilith.

   — Ce este? Ce s-a întâmplat?

Lilith începe să plângă iar Jonathan o așează pe scaun.

   — E la spitalul de boli mintale, continuă Jonathan. De când ai plecat, parcă era un alt om. Într-o seară s-a enervat foarte tare și a început să arunce, să spargă tot. Am încercat să-l opresc, dar nu am putut. A bătut-o pe mama până când a venit poliția și l-au luat. Îmi pare rău...

Nu îmi vine să cred că tatăl meu a făcut una ca asta.... Știam că avea probleme de furie, dar să o bată pe Lilith...nu credeam că va face asta. Îmi pare rău pentru ea, pentru tot ce s-a întâmplat în casa asta blestemată.

*

Suntem în camera mamei, m-am gândit ca asta să fie noua mea cameră pentru a avea încăperea secretă mai aproape de mine. Totuși, mă simt ciudat fiind aici, fără mama.

   — Deci? Povestește-mi, ai ajuns pe Tărâmul Șerpilor? mă întreabă Jonathan.

   — Da, dar mi-aș fi dorit să stau mai mult acolo, nu doar câteva zile...

   — Și? Cum a fost? Te-ai întâlnit cu Delilah? Sau cu regele?

   — Acolo totul era...atât de diferit. Tot ce credeam despre acea lume era greșit. Am stat cu Delilah și cu fiica ei în casă, dar ea a murit...

   — Poftim? Delilah a murit? Cum?

   — Cineva a omorât-o, nu știu mai exact cine. Iar eu nu mai sunt atât de sigură că regele Zuko a omorât-o pe mama, el zice că nu este vine lui pentru moartea ei și că a iubit-o...

   — Atunci cine a omorât-o?

   — Nu știu Jonathan, de unde vrei să știu? Era cât pe ce să devin războinica lui, dar din cauza prințului a trebuit să mă întorc aici. Oricum, o să găsesc eu o cale să mă întorc acolo. Gata cu mine, cum ai rezistat tu aici?

   — Uh sincer? Cu greu. Tatăl tău a devenit foarte dificil de trăit, bine că acum nu mai este.

Peste un an:

Nu credeam că o să mă mai duc vreodată pe Tărâmul Șerpilor, m-am obișnuit deja cu ideea asta timp de un an, dar se pare că m-am înșelat. Acest an a fost liniștit, am exersat o grămadă cu Jonathan pentru a mă lupta mai bine cu sabia, dacă mai aveam vreodată nevoie, și am studiat vrăjitoria și istoria Tărâmului Șerpilor.

Toate vrăjile pe care le-am studiat sunt simple, cele care trebuiesc ingrediente din natură sau cuvinte simple. Nu putem ridica copaci sau pune un blestem fără să suferim consecințele. Desigur, există și magie neagră, poți face mult mai multe lucruri cu ea, dar în același timp este mult mai periculoasă.

Pot spune că sunt mult mai pregătită pentru tărâm decât eram atunci, la fel și Jonathan. Chiar mă gândeam să îl iau cu mine când va veni timpul, și iată că a venit. Lilith a ales să plece în orașul ei unde a copilărit împreună cu alte rude de a ei. Jonathan a refuzat să plece cu ea, așa că am rămas doar noi doi împotriva lumii.

În dimineața asta am primit o scrisoare de la Lyra, a durat mult mai mult decât mă așteptam, dar la ei probabil au trecut doar câteva săptămâni pe când la noi a trecut un an.

Michelle,

Vreau să-ți spun că s-a rezolvat în Tărâmul Șerpilor, poți să te întorci liniștită. Mi-am dat seama, poate prea târziu, că prințul Nick era de vină pentru plecarea ta bruscă.

Regelui Zuko i-ar face mare plăcere dacă ai deveni războinica lui, a acestui regat. Îți oferă protecția pe care o ai nevoie pentru a nu mai fi deranjată de prinț, sau de oricine altcineva. Te rog, vino aici, îmi este dor de tine.

Lyra

Scrisoare asta am găsit-o pe patul meu și am fost atât de fericită că o să mă întorc pe tărâm, acum chiar nu mai am de ce să mă întorc pe Tărâmul Muritorilor. Și Jonathan este la fel de entuziasmat, poate chiar mai mult decât mine, sper să îi fie bine acolo.

Îmi amintesc prima zi în care l-am cunoscut, era după puțin timp de la moartea mamei. Eram supărată pe ei, nu voiam altă familie, altă mamă, eu o voiam pe mama mea. Încă sufeream după ea, nu aveam nici un prieten cu care să vorbesc despre asta, până când a apărut Jonathan.

Prima dată îl uram, mă obligam să-l urăsc pe el și pe Lilith, însă cu timpul mi-am dat seama că nu este nimic de urât la el. M-a ajutat să trec prin cele mai dificile momente și fără el nu cred că mai ajungeam până aici. Sunt recunoscătoare că Jonathan a venit în viața mea, nici nu puteam să îmi imaginez că o să-l iubesc ca pe un frate, prieten cel mai bun.

Mă duc în camera lui să văd dacă și-a terminat bagajul pentru a porni la drum.

   — Hei, ești gata? îl întreb, zâmbind.

   — Da...doar că...

   — S-a întâmplat ceva? spun eu îngrijorată.

   — Nu, dar tot nu-mi vine să cred că chiar o să merg în Tărâmul Șerpilor, zice Jonathan.

   — Ești pregătit. Poate nu poți să faci tu vrăji, dar sunt sigură că ști să te lupți cu sabia mai bine decât jumătate din făpturi. Uite, ia asta.

   — Un borcan mic cu plante? spune Jonathan iar eu încep să râd.

   — Este o vrajă de protecție, ai grijă să-l porți cu tine orice ar fi, o să te protejeze de vrăji și persoane care îți vor răul.

O iau pe Hekate împreună cu bagajul meu și părăsim acest conac odată pentru totdeauna.

*Heii, sper că va plăcut acest capitol♥️! Ce credeți că se va întâmpla când Michelle și Jonathan o să ajungă pe Tărâmul Șerpilor?*