Astăzi este ziua în care părăsesc casa în care am crescut, unde am avut atâtea amintiri frumoase, dar și triste. Oare fac bine ce fac? Presupun că o să aflăm în curând.

Înainte să plec, mă duc pentru ultima oară în camera mamei mele și iau cartea "Tărâmul Șerpilor", poate o să-mi fie de folos acolo. Merg în camera secretă pentru a lua câteva lucruri necesare pentru călătoria asta. Iau câteva haine, cuțite, niște plante și ingrediente pentru vrăji. Înainte să părăsesc camera, mă decid să iau și sabia mamei și încui ușa.

Întru în camera mea și mă îmbrac cu hainele mamei care seamănă că o armură -poate chiar asta este- și îmi pun un cuțit la gleznă și sabia la curea. Îmi prind părul și mă uit în oglindă, arăt că o asasină care e gata de lupta.

Pun totul într-un ghiozdan, inclusiv jurnalul mamei și harta, și ies din cameră împreună cu Hekate. Îl văd pe Jonathan cum stă pe bancă, trist și e timpul să ne luăm rămas bun. Nu-mi place situația asta, nici nu știu dacă Tărâmul Șerpilor există cu adevărat și dacă există, nu am nici măcar o idee cum să ajung acolo. Sper ca spiritul mamei să mă îndrume.

      — O să-mi fie dor de tine Michelle..., spune Jonathan încet.

      — Nu-ți face griji, promit că o să mă întorc pentru tine când lucrurile o să stea mai bine, zic eu.

      — Chiar crezi că asta e soluția cea mai bună?

      — Nu știu, dar sper.

      — Bine...atunci am încredere în tine.

Ne îmbrățișăm, poate pentru ultima dată, și pornesc înspre pădure. Mă opresc și mă uit la conac, nu-mi vine să cred că o să plec.

Umblu prin pădure deja de câteva ore fără să știu unde merg. Deodată, Hekate pleacă de pe umărul meu și încerc să țin pasul cu el.

      — Hekate stai! Unde te duci? strig eu.

O urmăresc pe Hekate prin pădure și observ lacul unde eu și cu mama ne petreceam după amiezile de vară. Desigur, ăsta este Lacul Yin, aici trebuie să fie Tărâmul Șerpilor. Scot cartea mamei și mă uit după un indiciu pentru a ajunge pe tărâm.

Aici scrie că o usă magică care emană o lumină albă te va duce unde îți dorești. Dar ușa este...în lac?  Mă uit la lumina lunii care se reflectă în apa limpede și îmi amintesc cum eu și cu mama admiram luna pe timp de noapte, dar acele vremuri au trecut.

Fără să mai stau pe ganduri, o iau pe Hekate și sărim în lac, sperând că nu o să mă înec înainte de a ajunge pe tărâm. Îmi e greu să-mi țin ochii deschiși, însă imediat văd o ușă de lemn cu plante cățărătoare pe ea cu o lumină orbitoare, asta trebuie să fie intrarea.

Mergem înspre lumină și ne trezim pe malul Lacului Yin. Pentru o clipă am crezut că nu a mers, însă când văd castelul uriaș printre copaci și că nu m-am udat deloc în mod miraculos, îmi dau seama că am ajuns.

Cerul este unul cum nu am mai văzut, de culoare mov deschid, iar pe el zboară niște ființe pe care nu le-am mai întâlnit niciodată. În față este Pădurea Yang iar copacii au o forma ciudată, de parcă suflete sunt prinse în copaci. Mirosul de flori și iarbă proaspătă îmi inundă nările, iar aerul se plimbă lin pe fața mea.

      Mă uit la Hekate, pielea ei neagră strălucește în lumina soarelui iar ochii ei s-au transformat într-un galben fermecător. Acesta este locul ei, casa noastră.

      — Hekate, am ajuns acasă.

Îmi scot harta tarâmului și pornesc înspre casa lui Delilah. Înaintăm prin întunericul pădurii și merg repede deoarece nu vreau să mă întâlnesc cu nimeni.

*

După câteva ore de mers prin pădure, văd o casă, sperând că am ajuns la Delilah. Este o casă micuță de lemn cu multe plante în fața ei iar lângă casă văd un grajd plin de cai. Bat la ușă și aștept să răspundă cineva. După câteva clipe, o femeie îmbrăcată într-o rochie neagră și părul blond prins deschide ușa.

      — Bună seară, sunteți Delilah? întreb eu.

Femeia din fața mea pare confuză, însă m-a invitat în casă ei. Are chipul blând și zâmbetul cald.

      — Da, eu sunt. Ia loc scumpo, cum te cheamă? întreabă femeia.

      — Sunt Michelle, fiica ei Aurorei.

      Delilah face ochii mari și îmi zâmbește, întrebându-mă de mama.

      — Mama...a murit.

      — Aurora a murit?

      Două lacrimi îi curg din ochiul stâng și se așază pe un scaun.

Mă așez lângă ea, la o masă mare, și mă uit la ierburile atârnate în bucătărie și borcanele pline de flori. Are o bucătărie mare și crem, iar pe un raft are un borcan cu un lichid verde pe care nu l-am mai văzut niciodată.

      — Presupun că trebuia să mă aștept la asta, știam că ceva este neînregulă când Aurora nu mi-a mai răspuns la scrisori.

      Se uită la mine, la îmbrăcămintea mea și sabia mamei, iar după își întoarce capul la Hekate.

      — Văd că ai adus-o și pe Hekate. Mă bucur că te place.

Hekate se dă jos de pe mine și se duce la Delilah.

      — Ce vreți să ziceți?

      — Aici șerpii sunt venerați de toate vrăjitoarele și numai unele reușesc să se apropie de ei. Mama ta a fost una dintre ele și Hekate a fost mereu alături de ea, se pare că ai talentul ei. Cum ați ajuns aici?

      — Lacul Yin și harta mamei mele. Dar am venit aici cu un motiv, ca să aflu mai multe despre vechea viață a mamei mele și moartea ei.

      — Ei bine, Aurora de mică a fost o vrăjitoare pricepută, părinții ei erau cavaleri regali. Când a crescut a avut o relație cu prințul regatului și când acesta a devenit rege, mama ta s-a căsătorit cu el.

      — Mama era regină?

      — Da, și îl iubea mult pe regele Zuko, însă cu timpul, regele era dornic de putere, iar el și cu Aurora se certau mereu pe tema asta. Într-o zi, mama ta l-a prins pe rege în pat cu o altă femeie pe nume Miriad, se pare că a înșelat-o pe Aurora de 9 luni. Miriad era cea mai bună prietenă a Aurorei, însă nu era mai puternică decât Aurora. Când mama ta a aflat de relația dintre regele Zuko și Miriad, și-a omorât prietenă deși era însărcinată cu fiul regelui.

      — Mama a omorât-o pe Miriad și pe fiul ei?

      Nu-mi vine să cred că mama, femeia care era mereu blândă și pozitivă, a ucis-o pe prietena ei.

      — Fiul ei a supraviețuit printr-o minune, toate vrăjitoarele puternice și-au unit puterea pentru a-l salva pe moștenitorul tronului. Mama ta a trebuit să fugă în Tărâmul Muritorilor pentru a nu fi ucisă de regele Zuko. Când a fost ucisă Aurora?

      — Acum 6 luni. Într-o zi am găsit-o pe covorul camerei ei și îi curgea sânge din ochi și nas.

      — Otravă. Îmi pare rău scumpo. Să știi că este periculos să stai în această lume, dacă află regele că ești fata Aurorei...

      — Nu o să afle, promit. Nu pot să mă întorc acasă la tatăl meu.

      — Bine...în cazul asta poți să stai la mine cât dorești.

      — Nu vreau să deranjez...

      — Michelle, mi-ar plăcea să rămâi. Poți să stai în camera Aurorei.

      — Mama locuia aici?

   — Nu chiar, ea locuia în Conacul Șerpilor împreună cu regele Zuko, dar venea des pe aici când se certau. Am fost prietene bune de când eram mici împreună cu Miriad, însă ea s-a îndepărtat de noi. O să îți povestesc mai multe mâine, acum cred că ești obosită de la drum.

Delilah m-a dus în camera mamei și mă duc direct în pat. Mă uit la pozele cu mama de pe perete și văd o poză cu ea și cu un bărbat, deci așa arată regele. Nu știu cum și când, dar o să o răzbun pe mama mea. Aș putea să îl omor pe rege, însă mă gândesc că e mai greu să ajung la el. Însă la fiul lui, prințul, cred că pot să mă apropii.

Nu, nu pot să omor pe nimeni. Oricât de tare aș vrea să mă răzbun, există alte metode. Nu vreau să devin că mama mea, care a omorât o persoană însărcinată. Nu aș putea niciodată să omor pe cineva.

E ciudat, în tot timpul asta credeam că mama e mai bună decât mine, decât majoritatea oamenilor, dar a ucis pe cineva. Despre păcatele astea a scris mama în jurnalul ei? Mă ridic de pe patul înalt și mă plimb prin cameră. Între timp cineva bate la ușa, probabil e Delilah.

      — Bună, eu sunt Lyra. M-a trimis mama să văd ce faci.

Lyra pare de o vârstă ca mine, însă are părul auriu strălucitor și este îmbrăcată într-o rochie verde care îi scoate ochii în evidență.

      — Delilah e mama ta? întreb eu

      — Da, vrei să-ți arăt împrejurimile? spune Lyra cu veselie.

      — Sigur.

Deși e târziu, nu cred că aș putea să dorm după tot ce am aflat astăzi despre mama așa că merg împreună cu Lyra.

      — Ști să călărești?

      — Aam, nu prea, răspund eu

      — Pot să te învăț dacă vrei, nu am multe de făcut.

Trecem pe lângă un grajd cu niște cai și ne îndreptăm spre râul din fața castelului, adică Conacul Șerpilor. Încă nu-mi vine să cred că sunt aici, că toate astea sunt reale. Mă simt că într-un vis din care nu aș vrea să mă mai trezesc, dar sper că nu e un vis. Totuși, mă simt ciudat că nu am cunoscut niciodată partea asta a mamei. Mereu părea neputincioasă pe lângă tatăl meu, însă nu știam că putea să îl distrugă dacă voia.

      — Michelle? Mă auzi?

      — Da, scuze. Ce ai spus?

      — Am vrut să te avertizez în privința râului ăsta. Sunt niște pești carnivori acolo și nu vrei să cazi în apa asta. Mai demult nu era nici un pod, doar râul asta, pentru ca Conacul Șerpilor să fie protejat.

      — Și cum funcționează pe aici? După ce moare regele, prințul preia tronul?

      — După ce moare sau după ce consideră că este destul de bătrân pentru a renunța la tron, însă este o întreagă ceremonie pentru a deveni rege, prea complicat. Deci zi-mi, ști să folosești magia?

      — Mama m-a învățat multe înainte să moară despre vrăjitorie, însă nu am făcut o vrajă sau ceva.

Înafară de cel cu cheia, dar nu îi spun asta.

      — În cazul ăsta, mâine vi cu mine la școală.

      — La școală? Există așa ceva pe aici?

      — Da, dar nu ca la voi. Se învață vrăji și alte ritualuri. Se ține chiar în curtea regală. Ce zici?

      — Nu știu...mama ta e de acord?

      — De ce să nu fie? Haide, demult mi-am dorit o colegă care nu se laudă încontinuu.

      — Bine, o să vin.

Nu știu dacă este o idee bună sau nu, dar poate așa pot afla mai multe despre acest tărâm.

  *Heii! Sper că v-a plăcut acest capitol♥️! Vă mulțumesc pentru toate voturile și susținerea voastră! Ce credeți că se va întâmpla în Tărâmul Șerpilor?*