Până la urmă mă decid să-i arăt lui Jonathan camera mamei mele, sper să nu se întâmple nimic rău. Mă ridic de pe banca pe care stăteam și îl iau de mână.  

      — Jonathan, vreau să-ți spun ceva, dar mai bine îți arăt. Haide cu mine, spun eu.

Ne ducem în casă, până la etaj. Iau cheia de la gâtul meu, singurul loc unde este în siguranță, și deschid ușa de la camera mamei. Jonathan mă urmează în cameră fără să scoată un sunet și pare confuz.

      — Ușa asta nu era încuiată de tatăl tău? Dacă află că...

      — Liniștește-te, hai după mine, îl întrerup eu.

Iau cartea "Tărâmul Șerpilor" de pe raft și împing biblioteca. Mă uit la Jonathan care pare mai mult speriat decât surprins și mă întreb ce gândește acum despre mine.

      — Ce naiba e asta? zice Jonathan.

      — Mai ți minte când îți povesteam despre mama mea cum mă învăța vrăjitoria de mica? Ei bine, nu m-ai crezut, iar astăzi o să îți demonstrez că tot ce am spus este adevărat.

Cobor eu prima pe scări până în camera secretă, iar într-un final vine si Jonathan. Se uită cu uimire la toate lucrurile așezate cu grijă pe pereți și pe rafturi.

      — Deci? Nu zici nimic?

      — Nu știu ce să spun. Ești sigură că nu visez?

Îi zâmbesc și dau din cap în semn că nu visează. Se plimbă în continuare prin cameră și se oprește la sabia mamei și sabia mea.

      — Ce făceai cu sabia? întreabă el.

      — Doar mă antrenam uneori cu mama. Dar am descoperit camera asta abia ieri noapte, răspund eu.

      — Deci...toată treaba asta cu vrăjitoarele e pe bune?

      — Da, știu că e greu de procesat toate astea, însă am ceva mai important să-ți zic.

Am de gând să îi spun despre Tărâmul Șerpilor și despre tot ce am aflat din jurnalul mamei mele, dar mi-e frică că nu o să reacționeze prea bine. Ne așezăm pe două scaune din fața bibliotecii și încep să-i povestesc tot ce știu.

*

      — Stai așa, tu chiar crezi că există acest tărâm al șerpilor?

      — Nu știu...dacă nu exista atunci de ce mama scria în jurnalul ei ca și cum ar fi acolo? Trebuie să fie o explicație.

      — Da, dar totuși. O nouă lume plină cu vrăjitoare și cine mai știe ce ființe ciudate?

Credeam că după tot ce vede în camera asta o să creadă și în tărâmul unde s-a născut mama mea. Ei bine, măcar încă este prietenul meu.

Părăsim camera mamei și ne ducem până în camera mea pentru a-i arăta jurnalul mamei, poate așa o să mă creadă puțin mai mult. Jonathan mă urmează pe hol și când ajungem în fața camerei mele, observ ușa deschisă. Îmi amintesc că am închis ușa înainte să plec.

Intrăm în cameră și nu-mi vine să cred ce văd. Toate cărțile sunt aruncate pe jos împreună cu hainele din dulap, iar patul meu este un dezastru.

      — Michelle! Ce ai făcut în camera ta? întreabă Jonathan.

      — Chiar crezi că eu am făcut asta?! răspund eu. Trebuie să-l găsesc pe tata!

Sunt sigură că tatăl meu mi-a întors camera cu susul în jos numai ca să găsească cheia, norocul meu că mi-o țin mereu la gât.

      — Stai! De ce ar face tatăl tău asta? întreabă Jonathan.

      — Cel mai sigur caută cheia de la camera mamei, noroc că o am la gât și nu se vede din cauza bluzei, spun eu.

      — Ok și ce rezolvi dacă te duci la el? O să începi un scandal.

      — Nu-mi pasă, zic eu.

Plec din cameră și îl aud pe Jonathan cum vine după mine. Dau buzna în camera lui și îl văd cum vorbește cu Lilith. Când mă vede, fața lui devine furioasă și vine cu pași repezi la mine.

      — Ce dracu ai făcut în camera mea? spun eu mai tare decât voiam.

      — Cred că ști prea bine ce am căutat, spune tata pe un ton calm, dar gata să izbucnească.

      — Nu știu, ce ar fi să-mi spui tu?

Zâmbesc și se vede că l-am înfuriat, asta e specialitatea mea.

      — Unde ai pus cheia Michelle? Da-mi odată nenorocită aia de cheie că să o terminăm cu circul ăsta! țipă tata.

Nu l-am mai văzut pe tata atât de furios de mult și în timp ce țipă la mine se apropie și dă cu pumnul într-un perete, aproape de urechea mea. Atunci Jonathan îl împinge și se pune între noi.

      — Pleacă de aici! Asta e între mine și fiica mea!

      — Nu ai dreptul să te comporți așa cu ea! țipă Jonathan.

      — Nu-mi spui tu mie ce să fac!

      — Edgar, încetează! se bagă Lilith.

Vreau să strig la el să înceteze, să dau cu pumnii în pieptul lui sau să plâng până când mă lasă în pace, dar nu fac nimic din toate astea. Pur și simplu stau lipită de perete uitându-mă cum tată se ceartă cu fratele meu. Sunt atât de pierdută în gânduri încât nu am realizat că tata a plecat din cameră și Jonathan stă în fața mea speriat.

      — Michelle! Michelle ești bine?!

   Fără să-i răspund mă duc nervoasă cu pași hotărâți în camera mea, iau un ghiozdan și pun acolo niște haine și alte lucruri.

      — Ce faci? De ce îți faci bagajul? mă întreabă Jonathan.

      — Pentru că plec din casa asta blestemată! țip eu.

      — Tu te auzi? Unde să te duci?

      — Mă duc unde s-a născut mama mea, o să stau la Delilah.

      — Stai! Nu poți să pleci pur și simplu. Nici nu ști dacă e real Tărâmul Șerpilor!

      — Mai vedem noi dacă e real sau nu.

      — Măcar lasă-mă să vin cu tine.

      — Nu! E mult prea periculos pentru tine!

Nu o să îl pun în pericol și pe Jonathan, el este un simplu muritor și nu are ce caută pe Tărâmul Șerpilor.

      — Nu! E periculos și pentru tine! Nu poți să te duci pur și simplu într-o altă lume! Am nevoie de tine aici.

      — Jonathan, nu face situația asta mai complicată decât e...

      — Te rog Michelle, măcar stai până mâine. Acum ești nervoasă și nu gândești limpede. Te rog.

Până la urmă accept, chiar nu vreau să îl las în starea asta. Aș vrea să îl iau cu mine, dar nu știu cum este situația pe acolo. O să mă întorc după el, promit.

*Heii, cum vi se pare capitolul 3? O să urmeze în curând mai multe capitole interesante❤️*