Acum este momentul, momentul în care în sfârșit mă duc în camera ei. Aștept până când toată lumea se duce la culcare și îl iau pe Hekate până în fața ușii. Descui fără zgomot, iar spre norocul meu, cheia se potrivește.

Deschid ușa și văd camera mamei intactă, fix așa cum era înainte să fie închisă. Privesc patul în care dormeam cu mama când aveam coșmaruri, biblioteca din care îmi citea înainte de culcare și covorul pe care am găsit-o. Îi curgea sânge din ochi și din nas, probabil a fost otrăvită, dar nici acum nu știu adevărul despre moartea ei.

Mă duc la bibliotecă și caut cartea din vis, sperând să nu fi riscând degeaba doar pentru o carte oarecare. Iau cartea de pe raftul plin cu cărți despre vrajitorie și pentru un moment am auzit ca și cum s-ar deschide o ușă. Speriată, mă uit în spatele meu, crezând că Lilith a intrat peste mine, însă ușa de la camera este închisă.

Îmi amintesc despre poveștile pe care mi le citea mama cu încăperi secrete și alte mistere și fără să stau pe gânduri împing biblioteca și văd niște scări care duc în jos până într-o cameră întunecată.

Mă uit la scările din fața mea, gândindu-mă dacă să mă duc sau nu acolo. Iau lanterna mamei și încep să cobor scările, sperând că o să găsesc ceva acolo. Odată ajunsă, aprind lumina și nu îmi vine să cred că mama mi-a ascuns toate astea.

Sunt într-o camera uriașă cu tot felul de ierburi și ingrediente pentru vrăji așezate pe rafturi, cărți pentru vrăjitoarele avansate și sabia mamei mele.

De când eram mică a insistat să mă lupt cu ea cu sabia, să învăț să mă lupt și să fiu cea mai bună. Niciodată nu am înțeles de ce trebuie să știu să mă lupt cu sabia. Mereu îmi zicea că nu se știe când o să am nevoie de ea.

Lângă sabie se află un dulap plin de niște haine pe care nu le-am mai văzut niciodată. Toate aceste lucruri par a fi ale unei alte persoane, o persoană pe care nu am cunoscut-o, însă poate nu am fost atentă destul încât să îmi dau seama că mama mea avea o identitate secretă.

Deschid un cufăr de lângă dulap și dau peste o mulțime de cuțite, mă întreb ce făcea mama cu toate astea. Iau harta pe care o găsesc printre ele, însă pare a fi una din poveștile pe care mi le citea mama odată. "Tărâmul Șerpilor" citesc în colțul hărții și observ o grămadă de case nemaivăzute.

În timp ce mă uit pe harta, observ Casa doamnei Delilah încercuită și un castel uriaș care este înconjurat de un râu. Dintr-o dată văd un caiet care pare a fi jurnalul mamei și răsfoiesc câteva pagini. Nici nu știam că ținea un jurnal pană acum, însă măcar așa pot află mai multe despre moartea mamei. Dau la ultima pagină și citesc:

13 martie 2005

Cu ajutorul lui Delilah în sfârșit am scăpat de pe Tărâmul Șerpilor și de furia regelui Zuko. Mă rog zeilor ca în Tărâmul Muritorilor să fiu ascunsă de gardienii regali.

21 iulie 2005

Astăzi am întâlnit un muritor pe nume Edgar, m-ar putea ascunde de regele Zuko, locuind împreună. Nu i-am spus că nu sunt o simplă muritoare și nici nu intenționez.

5 februarie 2006

Ieri a venit pe lume micuța mea vrăjitoare Michelle. Niciodată nu m-am gândit la copii, dar poate așa pot să încep o viața nouă și să las toate păcatele în urmă. Nu o să îl las pe regele Zuko să pună mâna pe ea orice ar fi, este în siguranță printre muritori.

După anul 2006, nu mai sunt pagini în jurnal, probabil nu a mai avut ce să scrie. Oare Tărâmul Șerpilor chiar există? Totul din acea carte este adevărat? Nu poate fi adevărat, cartea din care îmi citea era doar o poveste. Dar dacă nu e?

Poate că a fugit pe Tărâmul Muritorilor, însă regele tot a găsit-o. El a omorât-o pentru cine știe ce păcate o fi făcut. Dar ce putea face, până la urmă e vorba despre mama.

Iau jurnalul cu mine și plec în camera mea pentru că nu vreau să fiu prinsă de tatăl meu. O să mă întorc mâine seară și o să aflu mai multe atunci, sper.

Ziua de mâine o petrec citind din jurnal și mă întreb ce a putut să facă mama atât de grav încât regele unui regat să-i vrea moartea. Tot nu-mi vine să cred că Tărâmul Șerpilor chiar există și că nu am știut nimic despre asta. Câteva pagini sunt rupte, cred că erau paginile în care povestea ce a făcut de a fugit de acolo. Tot ce citesc acum sunt povestiri din tărâm, nimic semnificativ care să mă ajute.

Oare este o cale de a mă duce acolo unde s-a născut mama? Mă gândesc dacă ar fi o idee bună având în vedere cele întâmplate. Aș putea să mă duc la Delilah, a mai ajutat-o pe mama înainte și nu văd de ce să nu mă ajute și pe mine, dar toate astea sunt doar vise, nu am nici o idee cum aș putea să ajung acolo și nici dacă există.

O iau pe Hekate și coborâm până în curte, însă în drum îl observ pe tata, care pare furios și îl văd cum vorbește cu Lilith, sper că nu este vorba despre mine. Înaintez cu pași mari ținând-o pe Hekate pe umăr și când mă prinde de mână, îmi dau seama că am încurcat-o.

      — Chiar ai crezut că nu o să aflu ce ai făcut?

      — Poftim? Nu am făcut nimic!

      — Nu mai minți, Michelle! se bagă Lilith.

      — Da-mi cheia și nu te mai preface că nu ști despre ce vorbesc, spune tata.

      — Dar nu am nici o cheie!

În secunda a doua i-am simțit palmă rece în contact cu obrazul meu. Din instinct îmi duc mâna pe obrazul meu înfierbântat și Jonathan își face apariția.

   — Michelle? Ești bine?!

   — Jonathan, du-te în curte! spune Lilith.

Și așa am rămas doar eu cu tata în hol, așteptând să țipe la mine. Mă așteptam să afle că i-a dispărut cheia, dar chiar din a doua zi?

      — De când a murit Aurora nu te mai recunosc. Ești mereu secretoasă și acum îmi furi lucruri?! țipă tata.

      — Eu sunt aia secretoasă? Atunci de ce ții camera mamei încuiată? De ce nu vorbești despre moartea ei?

      — Pentru că nu este nimic de vorbit! Aurora a murit și gata, treci peste și nu te mai bagă în treburile mele.

Și cu asta pleacă la etaj, dar nu înainte să îl întreb:

      — De ce mă urăști atât de mult?

Se oprește, dar încă nu s-a întors cu fața la mine, se vede că nu se aștepta la întrebarea asta. În loc să-mi răspundă, se duce în camera lui.

După îmi amintesc de palmă pe care mi-a dat-o, nu are nici un drept să dea în mine. Dacă asta a ajuns relația dintre mine și tatăl meu, înseamnă că nimic nu mă mai ține aici. Nu mai suport casa asta, vreau doar să plec.

Mă duc în curte cu Hekate și îl găsesc pe Jonathan pe o banca. Mă așez lângă el și stăm așa până când el rupe tăcerea.

      — Nu-mi place cum se comportă cu tine. Nu e ok, spune Jonathan încet.

      — Am de ales? O spui de parcă aș avea de ales, spun eu.

      — Știu că situația e nașpa de când s-a recăsătorit cu mama mea...

      — Jonathan, nu e din cauza asta, îl întrerup eu.

      — Mama ta a murit și tatăl tău a trecut repede la altă femeie, cum reziști?

      — Te am pe tine. Fratele meu și cel mai bun prieten.

      — Dar nu am cum să te ajut.

      — Hei, mă ajuți mai mult decât crezi. Fără tine n-aș rezista în casa asta.

Ne uităm unul la altul și îi observ ochii lui albaștrii. Are ochii mamei sale, însă el mă privește cu bunătate, dragoste. Dacă aș pleca pe tărâm, nu pot să îl iau cu mine. Aș vrea să am pe cineva alături, dar el este un muritor și în nici un caz nu o să îl pun în pericol.

Pentru un moment mă gândesc dacă să-i spun ce am descoperit în camera mamei mele, să-i spun despre vise și despre Tărâmul Șerpilor, dar probabil nu o să mă creadă așa cum nu crede în magie sau vrăjitorie. Dar totuși, i-aș putea arăta harta și camera secretă. Nu vreau să țin secrete față de el, când o să plec trebuie să știe de ce și unde.