Șoaptele celor adormiți răsună peste tot în conac, de data asta fiind mai agitate, mai nervoase decât de obicei. Părăsesc camera mea, urmărind cu pași ușori vorbele strămoșilor, iar o silueta de femeie stă cu spatele la mine. Este îmbrăcată cu o rochie lungă, până în podea, însă pe ea se observă urme de sânge.

      Între noi sunt câțiva pași și îi observ părul creț, roșcat și asta îmi amintește de mama. Rochia ei... Când mă uit mai de aproape, văd cămașa de noapte a mamei.

Se întoarce și o observ pe ea, părintele decedat cum se uită în gol, iar din ochii ei curg lacrimi transformate în sânge. Alerg până la ea, însă dispare, iar șoaptele celor de pe lumea cealaltă încetează, în afară de cel al mamei mele.

Încerc să îi urmăresc glasul familiar prin conacul întunecat până ajung în camera ei. În biblioteca din capătul camerei văd cartea "Tărâmul Șerpilor", pe care o vedeam deseori în mâinile mamei.

      Mereu îmi citea din ea când eram mică iar glasul ei îl aud și acum. Chipul ei mă înspăimântă, dar în același timp îmi dă o stare de siguranță. Arată cu degetul arătător la acea carte și se uită la mine cu ochii însângerați. Iau cartea și când o deschid, paginile iau foc.

Mă trezesc brusc și îmi dau seama că a fost doar un vis, gândindu-mă la cartea pe care am visat-o. De când a murit mama, acum 6 luni, am aceste vise cu lumea cealaltă și oricât aș încerca să le ignor, nu pot.

Mă gândesc că poate mama încearcă să mă contacteze de când a murit din cauze necunoscute și îmi amintesc vorbele ei: "Niciodată nu ignora șoaptele strămoșilor care ți se arată și nu le înfuria. Michelle, sunt forțe mult mai mărețe și mai puternice decât cunoști tu.".

Dacă vrea să-mi zică ceva? Dacă visele astea semnifică ceva? Cartea era despre un tărâm cu vrăjitoare și alte făpturi și puteai ajunge acolo numai dacă te scufunzi în râul Yan. Dar de ce mama vrea să ajung la cartea aceea? Încă nu știu, dar o să aflu.

Aș vrea să intru în camera ei, să-i răsfoiesc cărțile și să-mi amintesc zilele în care eram fericită, împreună cu ea. Dar acele zile au trecut. Camera mamei e încuiată, numai tata are cheia și este aproape imposibil să o iau.

Cobor scările de lemn până în bucătărie, încercând să-mi fac un plan pentru a intra în camera mamei. Nu pot să intru pur și simplu în camera tatălui meu, mereu e încuiată sau este cineva în preajma ei. M-ar putea vedea Lilith și în nici un caz tatăl meu nu trebuie să afle.

   — Michelle! Nu mai sta cu capul în nori și așează-te odată la masă, spune tata.

Eram atât de atentă la gândurile mele încât nu mi-am dat seama că am coborât până în bucătărie și acum stau lângă masă. O văd și pe Lilith cum se uită cu ochii ei albaștri la mine, suspicios. Ca întotdeauna este îmbrăcată cu o rochie strâmtă, roșie, de parcă ar impresiona pe cineva.

   — Nu te mai holba așa la mine, dragă. Așează-te, spune Lilith.

Mă uit după șarpele meu, însă nu îl zăresc.

   — Unde este Hekate? Când m-am trezit nu era în camera mea, spun eu.

   — Probabil pe undeva prin grădina, de unde să știu eu? Niciodată nu am înțeles de ce îți place șarpele ăla, spune furios tata.

   — Era al mamei... Și cum poți să-l lași singur afară? E periculos pentru el!

      — Se descurcă și singur, nimeni nu a fost vreodată prin pădurile noastre. Acum treci și mănâncă.

Hekate a fost familiarul mamei, un fel de animal de companie spiritual doar că este mult mai important decât un animal. Când mama a murit, am devenit stăpână șarpelui iar acesta a devenit protectorul meu. Îmi zicea că șerpii ca și Hekate sunt foarte rari, există doar câțiva în lume cu pielea lui neagră ca și cărbunele.

Tatăl meu nu a aflat niciodată despre vrăjitoria care mă învăța mama, însă de mică mi-l imaginăm că fiind un vrăjitor malefic care folosește magie neagră și blesteme. Tata a fost mereu cel cu capul pe umeri, serios, strict și cu probleme de furie. Mama era altfel, era blândă și miloasă, mereu visa la o lume mai bună.

Mă așez lângă fiul lui Lilith în vârstă de 19 ani pe nume Jonathan, singurul din familie cu care mă înțeleg. Chiar dacă eu am doar 16 ani, Jonathan este cel mai bun prieten al meu și nu seamănă deloc cu Lilith, care este ca un demon în chip de om. Fără el nu aș rezista aici.

La școală nu am prea mulți prieteni, toată lumea mă consideră ciudată, și poate chiar așa sunt, însă nu prea mă interesează. De când a murit mama, nu prea m-a interesat școala.

   — Hei, ești bine? Nu pari în apele tale, mă întreabă Jonathan.

   — Da...nimic important, spun.

Toți am mâncat în liniște iar micul dejun s-a terminat, fiecare ducându-se pe drumul lui. Tata a plecat la muncă, Jonathan este în curte iar Lilith a plecat la mall.

O iau pe Hekate din curte și pornim în căutarea cheii, nu am mult timp la dispoziție. Trebuie să fie o cale de a intra în camera lui, trebuie să intru. Sau poate că nici nu-mi trebuie cheie. Mă întreb dacă există o vrajă ca să descui ușa de la camera mamei.

Chiar dacă ar exista, nu am așa ceva în cartea mea. Majoritatea cărților de vrăjitorie sunt în camera mamei, eu am doar una, dar poate aș putea să folosesc o vrajă de teleportare a obiectelor, să teleportez cheia din camera tatălui meu până la mine. Asta dacă reușesc. Am văzut-o pe mama de câteva ori făcând asta, nu poate fi atât de greu.

Deși mama m-a învățat vrăjitoria de mica, nu am făcut nici o vrajă de genul ăsta, dar aș putea încerca cu ajutorul lui Hekate. Trebuie neapărat să aflu ce a vrut mama să-mi transmită prin visul acela, trebuie să iau cartea.

Mă duc în camera mea și iau cartea de vrăji, țin minte când mama mi-a dat-o de ziua mea și mi-a spus să am grijă de ea. Caut vraja de teleportare a obiectelor și văd niște cuvinte într-o limbă necunoscută mie. Știu că magia are întotdeauna un preț, dar nu-mi pasă ce voi pierde. Se pare că pot să teleportez un obiect doar dacă l-am mai văzut. Spre norocul meu, am văzut cheia mamei de zeci de ori.

      Teleportas nullum visa laris. Spun incantația de câteva ori, dar cheia nu este de găsit. Hekate se urcă pe umărul meu și mai încerc încă o dată, de data asta având ochii închiși. Ceva rece a apărut în mâinile mele și când deschid ochii, realizez că am cheia.

Prima dată nu îmi venea să cred, chiar am reușit să fac o vrajă fără mama? Deși toate astea par a fi un vis și că nimic din toate astea există, totul este adevărat. La lăsarea nopții o să mă duc în camera mamei după atâtea luni.